Statele Unite, o ramură a misiunii -cap 23-

Statele Unite, o ramură a misiunii

-cap 23-

In timp ce Hudson era în Scoţia, la Pyrland Road se găsea un om care mai tîrziu va avea un rol

însemnat în dezvoltarea lucrării. Se numea Frost. El i-a propus lui Hudson Taylor să înfiinţeze o ramură a misiunii şi în America, dar a fost dezamăgit de ezitarea lui Taylor şi de aceea a încredinţat lui Dumnezeu gîndul pe care-l avea.
Şi totuşi, înainte de a pleca în China, Hudson a trebuit să treacă prin America, fiind invitat de Moody la conferinţa pentru studiul Bibliei din Niagara. Puţini puteau înţelege ce se ascundea sub faţa liniştită a misionarului care pleca în China pentru a şaptea oară. „Puţini oameni ştiu ce este între Hristos şi mine" era gîndul lui.
La cheiul debarcaderului, micul grup format din Hudson Taylor, fiul lui şi un secretar, era aşteptat de Frost. Cine ar fi putut prevedea că, ajuns în America în luna iulie, foarte puţin cunoscut şi fără nici o intenţie decît de a participa la cîteva conferinţe în drum spre China, el se va întoarce în octombrie, copleşit de prietenie, de încredere, de daruri şi însoţit de o grupă de tineri lucrători care îşi dăruiseră viaţa pentru a servi în misiune.
La conferinţele prezidate de Moody au venit sute de oameni, de la mai mult de 90 de şcoli diferite. Dimineaţa şi seara, sala se umplea pentru studiul Bibliei. Prin uşile deschise intrau păsările, iar varietatea culorilor cu care erau îmbrăcaţi studenţii dădea impresia unui cîmp de flori.
Cuvîntările pe care Ie-a ţinut Hudson au fost atît de apreciate, încît Moody a trebuit să anunţe, la cererea studenţilor, adunări suplimentare, în care să le vorbească veteranul misionar.
Intre subiectele tratate de Hudson Taylor a fost şi acesta: Aveţi totdeauna sentimentul că rămîneţi în Hristos? El spunea: „Noaptea trecută cînd dormeam în casă, deşi eram inconştient de acest fapt, asta înseamnă că nu eram în casă? Nu trebuie să avem niciodată sentimentul că nu am rămîne în Hristos.
Puteţi lucra pentru Domnul fără să vă rugaţi, dar aceasta este o socoteală greşită. Nu vă puteţi ruga cu căldură dacă nu lucraţi. Nu fiţi atît de ocupaţi cu lucrarea lui Hristos, încît să nu vă rămînă nici o putere pentru rugăciune. Adevărata rugăciune cere putere."
Iubirea personală pentru Domnul Isus şi încrederea în Dumnezeu sau mai degrabă credincioşia Lui, pe care se bizuie încrederea noastră au fost gîndurile mai însemnate pe care le-a subliniat Hud son la aceste conferinţe. El n-a făcut nici o aluzie la China sau la misiune.
In timp ce Taylor se afla într-o vizită în Attica, un minunat orăşel din statul New York unde Frost îşi avea casa de vară, un credincios, Wilder arăta cum se poate lucra pentru Domnul Isus 24 de ore pe zi, în tot timpul anului. Descoperirea aceasta a fost făcută de o doamnă. Ea spunea: „Eu lucrez 12 ore aici şi cînd mă duc să mă odihnesc, delegata mea — în India — începe lucrul pentru celelalte 12 ore". Şi Wilder a continuat: „Dorim ca aceste conferinţe de la Niagara să ne aducă mulţi lucrători de 24 ore, ca acea doamnă".
Ideea nu era nouă, dar a părut atît de luminoasă încît Radcliffe a trebuit să facă socoteala şi să răspundă celor care întrebau cît costă întreţinerea unui misionar. Mulţi tineri şi tinere s-au hotărît pentru serviciul misiunii şi mari sume de bani s-au strins pentru China Inland Mission fără ca cineva să facă cel mai mic apel.
Ajuns la Attica, unde Taylor îl aştepta în gară la miezul nopţii, Frost păstra secretul celor întîmplate pînă ce, ajunşi acasă, au început discuţia. Frost a istorisit binecuvîntarea trimisă de Dumnezeu peste conferinţele de la Niagara. Hudson îl privea cu atenţie şi cufundat în gînduri; după cîtva timp i-a spus: „Să ne rugăm". El a cerut lui Dumnezeu sâ-i arate ce vrea sâ-i spună prin toate întîmplările acestea, înţelesese că n-a venit în America numai pentru a ţine cîteva discursuri, ci pentru a lărgi lucrarea pentru China şi pe pămîntul Americii.
Concluzia la care Taylor fusese astfel condus era îndreptăţită. Moody 1-a pus în legătură cu mai mulţi studenţi care se simţeau chemaţi să plece în China. Hudson, care niciodată nu gîndise că misiunea lui ar putea deveni internaţională, păşea înainte sfios, tremurînd. Dar felul în care Dumnezeu răspundea nevoilor era foarte încurajator pentru el. In ceea ce priveşte resursele, El dădea peste aşteptări, astfel că, la angajarea celui de al optulea misionar, nici un ban din fondul strîns de Hudson pentru misiune nu era atins şi, mai mult, fondul creştea tot mai mult.
Către sfîrşitul lui august, Hudson a intrat în legătură cu un grup de tineri care se rugau stăruitor ca şapte dintre ei să aibă privilegiul de a pleca în China. Cu toate afirmaţiile tulburătoare ale unor ziare, care arătau că membrii China Inland Mission nu primesc decît prin întîmplâri providenţiale slaba lor întreţinere, cei şapte tineri (patru fete şi trei băieţi) au fost gata să treacă peste toate acestea.
La sfîrşitul lui septembrie s-au întrunit în Attica cei care voiau să plece în China: mai mult de patruzeci, însufleţirea adusă de mişcarea aceasta pentru misiune, s-a râsfrînt binefăcător pentru întreaga lucrare din partea locului. Adunările de adio înflăcărau inimile celor credincioşi.
La una din aceste adunări, tatăl unei tinere misionare cînta şi pe faţa lui luminoasă se citea bucuria. Hudson la îndemnat să spună cîteva cuvinte. „El ne-a spus", istoriseşte Hudson, „cu sentimentul lui de tată, ce a fost fiica lui pentru soţia lui şi pentru el, ce a fost pentru lucrarea Evangheliei şi ce înseamnă pentru el despărţirea. „înţeleg totuşi — spunea bâtrînul — că pentru Domnul meu Isus nu este nimic prea preţios. El mi-a cerut ce aveam mai scump şi-I dau cu toată inima ce am mai de preţ." Această frază simplă a fost pentru mine o adevărată binecuvîntare. Cîteodată, obosit de corespondenţă şi venind ora de rugăciune în comun, îmi ziceam: N-ar fi mai bine să-mi continui lucrul? Atunci îmi venea în minte: Nimic nu este prea preţios pentru Domnul Isus. Cînd mă trezeam dimineaţa foarte obosit şi venea timpul pentru Cuvînt şi rugăciune, îmi ziceam: Nimic nu este prea scump pentru Domnul Isus! Şi nu mai simţeam oboseală, căci legătura cu El mă învioara. Nu pot spune de cîte sute de ori Dumnezeu mi-a trimis o binecuvîntare prin aceste cuvinte."
Traversarea oceanului Pacific i-a dat posibilitatea lui Hudson să citească Biblia şi să stea de vorbă cu fiecare din ceata de misionari primită în America, pentru ca ajunşi în China, ei să fie pregătiţi pentru lucrarea care-i aştepta.
Se aştepta la o puternică împotrivire a Celui Rău, căci fiecărei perioade de înflorire şi de binecuvîntare fi corespundea o încercare specială. Ea a început la Yokohama, prin ştirea morţii lui Herbert Norris, directorul şcolii din Yantai, care fusese muşcat de un cfine turbat, căutînd să-şi apere copiii, şi a lui Dor-wart, pionierul zelos din Hunan. Debarcînd la Shanghai, cartierul general al misiunii, Hudson a mai aflat despre moartea unui misionar, lucrător plin de putere şi despre boala mortală a altuia. Patru misionari într-o lună!
Niciodată zilele de post şi de rugăciune dinaintea anului 1889 nu erau mai necesare. Puţin după aceea, o veste tristă venea din Anglia. In timpul călătoriei spre China, un misionar a înnebunit, iar o tînără misionară din interior a murit de vărsat negru In acelaşi timp, o parte din membrii comitetului de la Londra, nemulţumiţi de „acţiunile" lui Taylor în America, vedeau lucrarea într-atît compromisă, încît erau gata să demisioneze. Dar el ştia că lucrarea din America, formarea acolo a unui comitet provizoriu şi însufleţirea cu care au răspuns credincioşii americani în sprijinirea lucrării misionare în China, toate acestea erau rod al călăuzirii hotărite a Duhului Sfînt.
„Dumnezeu ne trimite un adevărat val al încercării", scria Hudson soţiei sale. „Poate ne-am umfla de mîndrie sau am fi în pericol să ne pierdem viaţa spirituală şi puterea, dacă succesul n-ar fi însoţit de încercări".
Totuşi, ştiri îmbucurătoare despre suflete care s-au întors la Dumnezeu mîngîiau şi întăreau inimile credincioşilor care lucrau mereu pentru răspîndirea Evangheliei. „Crucea nu devine mai uşoară, dar aduce roade mai frumoase."
Scriind despre purtarea lui Hudson în mijlocul necazurilor care se îngrămădeau unele după altele, Stevenson spune: „Viaţa lui era pur şi simplu minunată; n-am cunoscut pe nimeni altul atît de credincios".
O foaie de hîrtie pe care sînt însemnate gîndurile lui Hudson, o hîrtie îngălbenită, purtată de el multe zile de-a rindul, arată secretul vieţii lui de credinţă. Era scris: „Doamne Isuse, fii pentru mine o vie şi lămurită realitate, mai prezentă privirii credinţei mele decît orice obiect vizibil, mai scumpă, mai apropiată decît cel mai plăcut bun pămîntesc".
Intors la Londra s-a bucurat totuşi de buna înţelegere a celor din comitet şi a primit apoi un asemenea sprijin încît a putut pleca pentru cîtva timp la conferinţele de la Northfield şi Niagara. O scrisoare către doamna Taylor arată ce îl însufleţea în acest timp. „Doresc ca viaţa noastră să se ridice mai sus, tot mai sus, fără să se oprească la ceea ce am învăţat, simţit sau atins... Să cerem lui Dumnezeu lucrători capabili să împlinească lucrarea din Anglia, America sau China şi să-L rugăm să-i îmbrace cu putere de sus, pentru ca cei mai slabi să devină puternici, iar cei mai tari ca îngerii lui Dumnezeu."
Aceleaşi simţăminte încercau şi două inimi unite în Attica: soţii Frost. Ei treceau prin încercări pămîn-teşti, căci tatăl lui Frost, în dorinţa de a face din fiul său un lucrător destoinic pentru Evanghelie, îl rugase cu cîţiva ani înainte să renunţe la slujbă şi să se dedea întru totul Evangheliei, obligîndu-se să-i întreţină el. Dar, datorită unor împrejurări, bătrinul a renunţat la ocupaţia lui şi astfel soţii Frost nu depindeau şi în viaţa pâmîntească decît de Dumnezeu. Aceasta fi făcea mai plini de încredere, mai bucuroşi şi mai fericiţi.
Primirea lui Hudson în America a fost încurajatoare pentru el. Scopul principal al venirii sale era de a aşeza lucrarea pe baze solide. Frost a fost numit secretar şi casier al comitetului pentru China. Din această pricină Frost a trebuit să-şi părăsească locuinţa confortabilă şi frumoasă şi să se mute în alt oraş şi aici să înveţe să rezolve toate problemele privind misiunea şi viaţa sa personală numai în strinsă legătură cu Dumnezeu.
Cele patru zile petrecute de Hudson cu Moody, l-au mişcat pe acesta într-atît, încît a oferit marele hotel din Northfield, în timpul verii, ca şcoală pentru misiune.
Răspunsul la rugăciune era peste aşteptări. Domnul acoperea cu mult nevoile misiunii, iar ramura americană contribuia din plin şi cu entuziasm la aceasta. Hudson a părăsit America înviorat, urmînd ca la sfîrşitul anului să meargă în China.
în Suedia se formase un comitet care urmărea trimiterea de misionari în China. Acest comitet s-a gîndit că are nevoie de îndrumările lui Hudson Taylor şi în felul acesta el a ajuns şi în Suedia. „Vorbesc iar", spunea el, „la aproape două mii de persoane. Aseară cîteva sute n-au putut intra în sală, iar unii au mers mai mult de 40 km pe jos ca să poată participa. Mari binecuvîntări ne-au fost date."
Mişcătoare a fost hotărîrea celor mai simpli oameni, de a oferi darurile lor pentru lucrarea în China. „Odată, o doamnă s-a apropiat de mine punîndu-mi în mînâ un ceas preţios, în acest timp vorbind englezeşte, iar apoi emoţionată, abia a putut spune în limba suedeză: „E pentru preaiubitul Domn Isus".
Hudson a fost foarte impresionat de ospitalitatea suedezilor. Intre altele, a fost invitat şi la palatul reginei, care 1-a rugat să-i citească din Biblie.
Obosit de multe ori, dormind foarte puţin, nu pregeta să dea lui Dumnezeu ce este al Lui. Odată, după ce ţinuse la ora 11 noaptea adunare, urma ca a doua zi să ţină alta într-o localitate la aproape 100 km depărtare. Inainte de a pleca trenul, băiatul lui i-a spus: „Eşti foarte obosit, lasă-mă să iau un bilet de clasa doua". Dar el i-a răspuns: „Nu, sînt banii Domnului!"

..va urma..

Leave a comment and / or appreciate the article!