Voice of the Gospel Christian Radio - Radio Stimme des Evangeliums: SFANTUL FRANCISC DIN ASSISI Sf. Francisc (26 septembrie 1181 sau 1182

SFANTUL FRANCISC DIN ASSISI
Sf. Francisc

(26 septembrie 1181 sau 1182 – 3 octombrie 1226)

Fiu al unui bogat negustor de stofe. Tineretea si-a irosit-o lumeste. Pentru o perioada s-a înrolat în armata. În timp ce era prizonier în Perugia, a trait o experienta în urma careia s-a convertit, primind un mesaj de la Cristos care îl chema sa renunte la stilul lumesc de viata. Dupa eliberare, Francisc a început sa ia religia în serios. A luat Evangheliile ca regula de viata, si pe Isus Cristos ca exemplu efectiv. Se îmbraca în haine saracacioase, cersea pentru a se întretine, si predica despre puritate si pace. Vizita spitale, ajuta bolnavii, predica pe strazi, si îi considera pe toti oamenii frati. Începând din 1209 a început sa aiba însotitori, astfel ca, cu aprobarea Papei, a fondat Ordinul Franciscan. În 1212, Clara de Assisi a devenit eleva lui spirituala, fapt care a condus la fondarea Sarmanelor Clarise. A compus cântece si imnuri închinate lui Dumnezeu si naturii. Traia alaturi de animale, muncea cu mâinile, îngrijea leprosi, facea curatenie în biserici, si trimitea mâncare tâlharilor. În 1221 s-a retras din functia de conducere a franciscanilor.
În timp ce se afla în meditatie pe muntele Alvernia din Apennini, în septembrie 1224, Francisc a primit stigmatele, care au sângerat periodic în cei doi ani cât a mai trait. Acest miracol este celebrat separat, la 17 septembrie.

BIOGRAFIE:
S-a nascut în anul 1182, fiind primul copil al sotilor Petru si Pica Bernardone. Petru Bernardone era un mare negustor de stofe si deseori lipsea de acasa, obligat de interesele comertului sau la calatorii îndelungate prin diferite tari. La întoarcerea dintr-o calatorie în Franta, ia cunostinta de nasterea primului sau copil, caruia la botez i s-a dat numele de Ioan. Din simpatie fata de tara din care tocmai se întorsese, a hotarât sa-i schimbe numele în Francesco, cu întelesul de "francez", conform unui obicei mai vechi de a se da copilului nascut în lipsa tatalui numele tarii în care acesta se afla.
Datorita conditiilor din casa parinteasca, precum si temperamentului sau nobil deschis, Francisc ajunge floarea tineretului din Assisi, rege al celor mai fastuoase petreceri si vânatori. Tatal, desi nu vedea cu ochi buni risipa facuta de fiul sau, îi permitea asemenea manifestari, cu speranta de a-l face sa se ataseze de activitatea comerciala. Dar viitorul îl va dezamagi. În timpul unei lupte dintre Assisi si Perugia, Francisc cade prizonier si un an de zile împarte cu mai multi concetateni viata aspra de prizonierat. La întoarcerea acasa se îmbolnaveste. Recapatându-si sanatatea simte cum sufletul este cuprins de dezgust fata de petrecerile si bucuriile de mai înainte si i se pare ca va gasi adevarata multumire în fapte de vitejie pentru apararea Locurilor Sfinte.
Cu acest gând se îndreapta spre Spoleto, unde un cavaler renumit se pregatea sa mearga în Cruciada, dar pe drum, aude parca un glas care l-a întrebat: "Francisc! ce este mai nobil: sa fii în slujba stapânului, sau în slujba servitorului sau?" A înteles ca era glasul lui Cristos, care traieste în cei saraci si suferinzi. Se reîntoarce la Assisi si începe a se amesteca printre cei saraci, a vizita spitalele, a petrece multe ore în fata unui Crucifix din bisericuta Sf. Damian, aflata în afara orasului Assisi.
Nelinistit de noul fel de viata al fiului sau, Petru Bernardone îl cheama pe Francisc în fata Episcopului si-i cere sa-i înapoieze sumele de bani luate pentru a fi date altor biserici; aici are loc actul despartirii definitive de viata lumeasca de pâna atunci. Sub privirile înmarmurite ale Episcopului si ale celor care-l înconjurau, Francisc se dezbraca de haine, aseaza pe ele banii si le întinde tatalui sau, spunând: "De acum voi putea zice cu adevarat: Tatal nostru care esti în ceruri". Nu a fost un gest teatral, ci ruptura totala cu dragostea fata de bunurile materiale si logodna solemna cu "Doamna Saracie". De acum înainte va trai din munca bratelor sale, sau din mila inimilor darnice. În curând, în jurul lui Francisc s-a adunat un grup de doisprezece concetateni din Assisi, care, urmând sfatul evanghelic si îndemnul lui, au daruit averile lor saracilor si au îmbratisat viata de pocainta si saracie propusa de el. Pentru acestia a scris un regulament intitulat: "Regula et vita fratrum minorum", "Regula si viata fratilor minori", si împreuna s-au dus la Roma pentru a cere aprobarea din partea Sfântului Parintele Papa a noului mod de viata. Papa Inocentiu al III-lea a refuzat sa aprobe o norma de viata atât de severa, considerând-o peste puterile omenesti. Se spune ca peste noapte, Inocentiu al III-lea a vazut în vis cum biserica din Lateran, "Capul si Mama tuturor bisericilor", era aproape sa se darâme, când un om mic de statura, îmbracat foarte saracacios, încins cu o frânghie, a sarit din întuneric si cu umarul a sprijinit turnul înclinat si apoi l-a readus la locul sau; privind cu atentie, Papa a descoperit trasaturile fetei Saracutului - il Poverello - cu care vorbise în ajun. La urmatoarea întâlnire cu grupul "penitentilor" din Assisi, Papa Inocentiu al III-lea le-a dat aprobarea si binecuvântarea sa pentru noul fel de viata calugareasca, si le-a permis sa predice întoarcerea la adevarata traire a Sfintei Evanghelii. Atunci a luat fiinta "Ordinul Fratilor Minori" sau Ordinul I franciscan. Era în vara anului 1209.
Cuvântul simplu dar înflacarat al lui Francisc a trezit în multe suflete dorinta de a se darui lui Cristos, spre a-i sluji în totala saracie. Între acestea s-a numarat si tânara Clara Scifi, care în ziua de Florii a anului 1212 paraseste castelul parintesc si se retrage lânga bisericuta Sf. Damian, unde în curând este urmata de alte tinere nobile si generoase. Sub îndrumarea lui Francisc ia fiinta al II-lea Ordin franciscan, pentru femei, ordinul calugaritelor Clarisse, care se va raspândi foarte repede în întreaga Europa.
Pentru persoanele care nu se simteau chemate sa paraseasca viata obisnuita în familie, Francisc întemeiaza al III-lea Ordin franciscan, deschis tuturor credinciosilor dornici de o traire mai intensa a desavârsirii crestinesti. În rândurile acestei a treia familii franciscane vor intra barbati si femei din toate starile sociale, tineri si batrâni, oameni învatati, precum si nestiutori de carte, laici si clerici.
Într-una din zile Francisc s-a retras în linistea muntelui Alvernia, pentru a se pregati de sarbatoarea Înaltarii Sfintei Cruci. Aici a primit darul sfintelor stigmate, si timp de doi ani, pâna la moarte, a purtat în trupul sau ranile dureroase si glorioase ale lui Isus. Între timp a început sa-si piarda vederea.
Pentru câteva luni este dus, la cererea lui, în gradina manastirii surorilor clarisse; aici compune textul si melodia pentru "Cântecul Fratelui Soare". Deoarece medicul i-a spus ca nu mai are de trait decât foarte putin, a adaugat strofa: "Laudat fii Tu, Domnul meu, de sora noastra moartea cea trupeasca, de care nici un om viu nu poate scapa". Sora moartea va veni la el în seara zilei de 3 octombrie 1226. Trupul i-a fost asezat în bisericuta Sf. Gheorghe din Assisi, desi în timpul vietii el ceruse ca ramasitele pamântesti sa-i fie aruncate pe Colina Iadului, unde erau îngropati sinucigasii si condamnatii. Dupa doi ani, în 1228, Papa Grigore al IX-lea îl va ridica la cinstea sfintelor altare, iar în 1230, osemintele sale vor fi transferate în mareata bazilica în care se afla si astazi, venerate de întreaga crestinatate. În anul 1939, Papa Pius al XII-lea l-a proclamat Patron principal al Italiei, numindu-l "cel mai italian dintre sfinti si cel mai sfânt dintre italieni". Francisc din Assisi a dovedit prin viata si operele lui ca adevarata sfintenie alimenteaza adevarata iubire fata de oameni, de tara, de natura, de tot ce-i frumos si bun în lumea creata de Bunul Dumnezeu.

Leave a comment and / or appreciate the article!