Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Samstag, 7. Juli 2012

Neil T. Anderson CEL CE SFĂRÂMĂ LANŢURILE ROBIEI


Neil T. Anderson


CEL CE
SFĂRÂMĂ
LANŢURILE ROBIEI



"Un plan scriptural calm, practic, realizabil, operativ, care duce la eliberare şi biruinţă pentru copilul lui Dumnezeu. Neil Anderson este unul dintre cei mai experimentaţi şi mai demni de încredere autori ai Americii contemporane."
Chuck Swindoll
Pastor Senior, First Evangelical Free Church, Fullerton, CA
Eşti înlănţuit?
Nu ştii cum ai ajuns la un asemenea dezastru - înrobit de obiceiuri de care se pare că nu poţi scăpa sau prins în păcat. Eşti creştin, dar astfel de lucruri nu li se întâmplă creştinilor... sau cel puţin aşa ţi s-a spus.
Nu eşti singur!
Biblia îi avertizează în mod repetat pe creştini că vor avea de luptat împotriva lui Satan şi a forţelor întunericului. Pe cât de real este conflictul spiritual care stârneşte atâta agitaţie înlâuntrul tău, pe atât de tangibile sunt soluţiile de rezolvare a lui.
"CEL CE SFĂRÂMĂ LANŢURILE ROBIEI" revelează întrebările pe care le ridică războiul spiritual şi modurile în care poate fi dus acest război dând în vileag lupta pe care Satan o duce împotriva minţii tale.
"CEL CE SFĂRÂMĂ LANŢURILE ROBIEI" împărtăşeşte puternicul adevăr care va zdrobi cele mai înrădăcinate obiceiuri sau păcate intime.
Îţi poţi trai viaţa fără lanţuri!
Nu trebuie să mai aştepţi pentru a descoperi că eliberarea dintr-o viaţă de robie începe cu recunoaşterea vrăjmaşului si cunoaşterea modului în care poate fi înfrânt.
Neil T. Anderson este preşedintele Departamentului de Teologie Practică al Şcolii de Teologie Talbot de la Biola University. Având 16 ani de experienţă pastorală, Neil este un consilier şi un conferenţiar foarte căutat în probleme de conflict spiritual.
UPPER ROOM
Feiaowship Ministry Creştere Spirituală / Consiliere Creştină
Ann Arbor, Michigan 48105
ISBN 1-930529-00-7





"Aş dori ca Neil să poată prezenta acest material în toate bisericile din ţară. Ar începe trezirea, diavolul s-ar speria şi ar fugi. Bisericile ar fi pline de oameni care ar întreba cum ar putea fi schimbaţi. ACEASTĂ CARTE VORBEŞTE DESPRE O SCHIMBARE A VIEŢII - DUPĂ METODA LUI DUMNEZEU."
Woody şi Nelda Phillips
Pastor
Church of the Savior
Wayne, Pennsylvania
"Materialul lui Neil Anderson se angajează profund în pregătirea credinciosului pentru a ieşi biruitor dintr-un conflict spiritual. O RECOMAND CU MULTĂ CĂLDURĂ."
Dr. Lloyd E. Kwast, Preşedinte
Department of World Missions
Talbot School of Theology
Biola University
"Această carte reprezintă un PAS MAJOR ÎN ÎMBUNĂTĂŢIREA CUNOŞTINŢELOR multor credincioşi în ceea ce priveşte războiul spiritual."
Dr. Timothy M. Warner
Directorul Programelor de
doctorat profesionale
Trinity Evangelical
Divinity School
"Adunarea noastră a fost copleşită de lumina adusă de Neil în privinţa războaielor spirituale. Cred că Dumnezeu a folosit această învăţătură într-un moment important al creşterii bisericii noastre."
Dr. Gordon K. Kirk Rolling Hills Covenant Church Rolling Hills Estates, California
"Această LUCRARE CU PUTERNICE FUNDAMENTE BIBLICE ne aminteşte că lupta noastră spirituală presupune mai mult decât bătălia dată cu dorinţele păcătoase şi cu tulburările psihologice. Puterile spirituale rele duc un război cu noi, care este adesea ignorat. Dr. Anderson demască influenţa înşelătoare pe care acestea le pot avea în vieţile noastre şi ne arată cum ne putem folosi de ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru ca noi să avem biruinţă."
Robert L. Saucy
Prof. de Teologie Sistematică
Talbot School of Theology
Biola University
"ACEST MATERIAL MI-A SCHIMBAT VIAŢA ÎNTR-UN MOD HOTĂRÂTOR. Viaţa mea de rugăciune a fost revoluţionată şi acum sunt biruitor în domenii în care am avut probleme ani la rând. Acum sunt pregătit să mă opun cu tărie lui Satan... şi să-i ajut şi pe alţii să facă la fel."
Ben Clary
Wycliffe Bible Translators
Huntington Beach, California
"CALD, PERSONAL, Dr. Anderson a tratat multe conflicte spirituale puternice cu care se confruntă creştinii de astăzi. Am apreciat ca valoroasă ABORDAREA ECHILIBRATĂ a unor concepte adesea greşit înţelese sau răstălmăcite."
Dr. John Hutchinson
fost Pastor la Community Baptist Church
Prof. Asociat de Expunere Biblică
Talbot School of Theology
Biola University
"Am citit peste 400 de cărţi despre conflictele spirituale şi am o bibliotecă foarte bogată. Când au apărut cărţile lui Neil Anderson "Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei" şi "Biruinţă Asupra întunericului", am constatat că aceste două cărţi sunt mult superioare tuturor celorlalte cărţi pe care le-am citit."
Rev. James Logan
International Center for Biblical Counseling
"Neil le spune credincioşilor cum să experimenteze adevărata libertate pe care sunt meniţi să o aibă.... FĂRĂ ADEVĂRATA LIBERTATE DATĂ DE HRISTOS, eforturile noastre de a prezenta lumii Evanghelia lui Hristos nu vor fi ceea ce ar trebui să fie."
Stephen B. Douglass
Executive Vice President
Campus Crusade for Christ
"Ceea ce apreciez cu adevărat la Neil Anderson este că slujirea sa este CENTRATĂ ÎN TOTALITATE PE DUMNEZEU, şi nu pe om. Numai căutarea şi practicarea adevărului te poate ajuta să fii conştient de identitatea pe care o ai în Hristos."
John Sather
Director, Student Venture
Campus Crusade for Christ
"Subiectul conflictului spiritual este adesea trecut cu vederea din cauza lipsei de cunoaştere şi de instruire practică. "Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei" le oferă pe amândouă".
Rick şi Laurel Langston
Campus Crusade for Christ
Staff, USA şi Asia
"Problema războiului spiritual necesită o cercetare sensibilă şi o reflecţie disciplinată asupra Cuvântului. Dr. Anderson... înţelege terapia spirituală PE CARE O POATE DA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU."
Dr. Dean S. Gilliand School of World Missions Fuller Theological Setninary
"Mulţumită cărţii "Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei", am repurtat, pentru prima data, o victorie asupra unui păcat frecvent în viaţa mea. Nu voi mai fi niciodată acelaşi, acum când ştiu cine este duşmanul meu. Am în mine o pace de necrezut; n-am ştiut că un creştin poate trăi o astfel de libertate."
Anonim

Editor General: VALY VĂDUVA Consilier Editorial: TEODOR PANDREA Coperta: TERRY DUGAN
Titlul original: THE BONDAGE BREAKER
Editare: DADIANA DAMIAN, ELENA VĂDUVA Tehnoredactarea Computerizată: VALY VĂDUVA
Copyright O 1999 by:
Upper Room Fellowship Ministry
2996 S. Foxridge Ct.
Ann Arbor, MI 48105
Ph: (734) 623-4357
E-mail: valy@urfrn.org
Toate drepturile rezervate. Nici un fragment din această carte nu poate fi reprodus, stocat sau transmis sub nici o formă şi prin nici un fel de mijloace: electronice, mecanice, inclusiv fotocopiere sau înregistrare, fără permisiunea prealabilă, în scris, a editorului general.
ISBN 1-930529-00-7
Tipărită în Statele Unite ale Americii

Despre Upper Room Fellowship Ministry
Ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu şi prin călăuzirea Duhului Sfânt, în anul 1996 am fondat misiunea Upper Room Fellowship Ministry (URFM), spre a sluji Trupului lui Hristos. URFM este o organizaţie independentă, fără profit, care slujeşte fără discriminare între denominaţiuni.
DECLARAŢIA DE MISIUNE:
Dorinţa misiunii este de a ajuta mădularele Trupului lui Hristos să experimenteze creşterea şi maturizarea spirituală în toate aspectele vieţii, în aşa fel încât Domnul Isus Hristos să fie cunoscut nu numai ca MÂNTUITOR, sau ca DOMN, ci şi ca VIAŢA lor.
Upper Room Fellowship Ministry
URFM, prin călăuzirea Duhului Sfânt, lucrează la răspândirea Evangheliei Domnului Isus Hristos la cât mai mulţi oameni cu putinţă. Scopul principal este de a realiza obiectivul VIEŢII SCHIMBATE, şi anume de a revela adevărata IDENTITATE a celor NĂSCUŢI din NOU, în Domnul Isus HRISTOS.
Cei mai mulţi dintre credincioşi au fost învăţaţi că Isus Hristos a murit pentru păcatele lor. Unii L-au acceptat pe Isus Hristos ca Domnul lor. Numai la câţiva li s-a descoperit ADEVĂRUL că ei au murit cu EL, şi astfel L-au experimentat pe HRISTOS ca VIAŢA lor. De aceea puţini au BIRUINŢĂ în vieţile lor. Chiar dacă mulţi au fost eliberaţi de păcatele lor, totuşi nu au fost eliberaţi de EI ÎNŞIŞI
Recomand această carte pentru creşterea şi maturizarea spirituală a ucenicilor lui Isus Hristos.
Aduc şi pe această cale mulţumiri speciale companiei Adobe Systems Incorporated pentru programele: PageMaker şi PhotoShop pe care le-a donat misiunii URFM pentru proiectul de traducere şi tipărire în limba română a cărţii "The Bondage Breaker" (Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei) de Neil Anderson.
Mulţumiri deosebite tuturor prietenilor misiunii URFM pentru ajutorul în rugăciune şi financiar.
Valy Văduva,
Preşedinte,
Upper Room Fellowship Ministry
Pentru orice informaţii sau pentru a sprijini financiar Misiunea URFM vă rog să ne contactaţi la următoarea adresă:
Upper Room Fellowship Ministry
2996 S. Foxridge Ct.
Ann Arbor, MI 48105 Phone: (734) 623-4357
Fax:(734)662-4118 E-mail: valy@urfm.org










CUPRINS:
în sfârşit, liber!
PARTEA I: PRINDE CURAJ!
1. Nu trebuie să trăieşti în umbră...................................... 21
2. A-ţi găsi calea în lume.................................................. 33
3. Ai tot dreptul să fii liber................................................ 47
4. Confruntarea cu Prinţul Rebel....................................... 63
5. Sub protecţia lui Isus..................................................... 81
PARTEA II: STAI FERM!
6. întâlnirea cu diavolul în persoană................................. 101
7. Cursa cunoştinţei şi a puterii........................................ 117
8. Ispita de a face aşa cum vrei......................................... 131
9. Nu crede tot ce auzi...................................................... 149
10. Aparenţele pot fi înşelătoare......................................... 161
11. Pericolul pierderii controlului....................................... 179
PARTEA III: UMBLĂ ÎN LIBERTATE!
12. Paşi către libertatea în Hristos...................................... 195
13. Cum să-i ajuţi pe alţii să devină liberi în Hristos......... 227
APENDICE: INFORMAŢII AJUTĂTOARE!
Identitatea şi poziţia biblică a creştinului...................... 253
Formular de inventariere a experienţelor necreştine..... 259
Formular confidenţial personal..................................... 261


în sfârşit, liber!
Acum câţiva ani, mă aflam într-o biserică din Sudul Californiei, unde vorbeam despre Mişcarea New Age (Era Nouă), pe textul din 1 Timotei 4:1: "Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor." După predică, am fost înconjurat la amvon de un grup de ascultători, care doreau să audă mai multe despre eliberarea de conflictele spirituale, cauzate de influenţele demonice.
În spate, cam pe la mijlocul sălii, stătea o femeie care - am aflat noi mai târziu - avea 22 de ani şi care de la sfârşitul serviciului nu se mai oprea din plâns. Câţiva credincioşi încercaseră să o liniştească, dar ea nu lăsa pe nimeni să se apropie. In cele din urmă, un membru al bisericii a pătruns printre cei ce mă înconjurau şi mi-a spus: "îmi pare rău, dar avem nevoie urgentă de doctorul Anderson aici în spate."
Apropiindu-mă de tânără, o auzeam suspinând: "înţelege! înţelege!". Am reuşit să o scoatem din biserică şi să o ducem într-un birou mai ferit. După ce s-a liniştit, am stabilit să ne întâlnim în săptămâna ce urma.
Când Nancy a sosit la întrevedere, faţa ei era brăzdată de nişte zgârieturi urâte, deschise: "Mă tot zgârii aşa şi nu mă pot opri", spuse ea cu sfială.
Nancy mi-a povestit copilăria ei nefericită, când avusese parte de un tată abuziv şi de o bunică care se ocupa cu magia neagră. "Când aveam trei ani i-am primit pe păzitorii mei - duhuri călăuză, continuă ea. Ei îmi erau tovarăşi, spunându-mi cum să trăiesc şi să vorbesc. Până ce m-a dus mama la şcoala duminicală, nu am pus niciodată la îndoială faptul că a fi călăuzită de aceste duhuri era ceva normal. Atunci am început să mă gândesc că tovarăşii dinăuntrul meu s-ar putea să nu fie ceva bun pentru mine. Când i-am întrebat pe părinţi despre asta, tatăl meu m-a bătut. De atunci nu l-am mai întrebat niciodată despre asta!"
Pentru a face faţă chinului tot mai mare pe care aceste duhuri i-1 aduceau în viaţă, Nancy a recurs la o disciplină personală rigidă. În anii de liceu, ea L-a primit pe Hristos ca Mântuitor, dar în loc să o părăsească, "păzitorii" ei au hărţuit-o mai departe.
După liceu, Nancy s-a orientat spre însăşi întruchiparea disciplinei: marina militară. Hotărâtă să devină cel mai dur marinar femeie, a câştigat chiar şi premii pentru disciplina de care dădea dovadă. Totuşi, chinul ei spiritual continua să îi forţeze mintea şi emoţiile până la limită. Ea a refuzat să spună cuiva despre lupta mentală pe care o ducea, de teamă să nu fie considerată nebună. În cele din urmă, presiunea a biruit-o, făcând-o să cedeze. Nancy a acceptat cu resemnare scutirea medicală şi s-a retras, pentru a trăi o viaţă de singurătate, plină de chin şi zbucium lăuntric. Aceasta era starea lui Nancy atunci când a venit la biserică şi m-a auzit vorbind despre duhuri înşelătoare.
"În sfârşit, cineva mă înţelege!" termină Nancy cu lacrimi în ochi.
"Ai vrea să scapi de duhurile călăuză?" veni întrebarea mea.
A urmat o pauză lungă. "Vor pleca ele cu adevărat sau când ajung acasă se vor arunca din nou asupra mea?"
"Vei fi liberă", am asigurat-o.
O oră mai târziu, Nancy era liberă şi ne îmbrăţişa cu o sinceritate pe care nu o mai cunoscuse înainte. "Acum pot să-mi invit şi eu prietenii acasă la mine!" a exclamat cu bucurie.


Realitatea lumii întunericului

Experienţa lui Nancy nu este un episod izolat şi întâmplător în comunitatea creştină contemporană. De fapt, în mai mult de 20 de ani de slujire ca păstor, consilier, profesor de seminar şi conferenţiar, am întâlnit şi m-am îngrijit de mai mulţi creştini aflaţi sub robia laturii întunecate a lumii spirituale decât s-ar putea crede.
Nu am intenţionat niciodată să intru în acest domeniu de slujire. Înainte ca Dumnezeu să mă cheme în lucrare, profesam ca inginer aerospaţial. Nici măcar pe când eram creştin laic nu am fost vreodată curios cu privire la activitatea demonică sau de ocult. Nu am fost niciodată tentat de cunoaşterea ezoterică sau de puterile oculte.
Pe de altă parte, am fost întotdeauna înclinat să cred afirmaţiile Bibliei despre lumea spirituală, chiar când erau contrare opiniei acceptate de cei mai mulţi. Ca urmare, în urmă cu peste 15 ani Domnul a început să mă direcţioneze spre creştini ca Nancy, care erau înrobiţi de diferite forme de satanism şi de ocult. Mai mult, am început să întâlnesc mulţi credincioşi care erau controlaţi de tipare de gândire, de obiceiuri şi de moduri de comportament care le opreau creşterea spirituală. Dorinţa mea era să-i văd pe aceşti oameni eliberaţi, pentru a putea duce o viaţă rodnică, folositoare semenilor, dar instruirea mea nu îmi dăduse o înzestrare suficientă în acest domeniu. Am bâjbâit pe această cale, trecând prin multe eşecuri, în primele mele încercări de a-i ajuta pe aceşti oameni, dar am avut parte şi de unele succese surprinzătoare. Mi-am dat seama în final că creştinii sunt regretabil de nepregătiţi pentru a face faţă lumii întunecate a împărăţiei lui Satan şi pentru a-i ajuta pe cei care sunt sub dominaţia ei.


Dumnezeu doreşte creştini maturi şi liberi

Pe parcursul acestor ani de învăţare şi de slujire am ajuns să înţeleg că biruinţa şi eficienţa creştinului depind de două concepte. Primul concept este maturitatea. Pavel a scris: "Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este capul, Hristos... la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4: 13,15). Dumnezeu ne-a dat toate lucrurile de care avem nevoie pentru a ajunge la maturitatea în Hristos (2 Petru 1:3). Cu toate acestea, Satan este împotriva maturizării noastre şi va face orice pentru a ne împiedica să ne dăm seama care este identitatea noastră în Hristos şi ce avem în El. Noi avem de luptat împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, şi nu împotriva cărnii şi a sângelui (Efeseni 6:12), de aceea trebuie să fim biruitori asupra acestei împărăţii a întunericului înainte de a ajunge la maturitate deplină.
Cartea mea, Biruinţă Asupra întunericului, tratează strategiile prin care Satan încearcă să obstrucţioneze umblarea prin credinţă a credinciosului şi maturitatea lui în Hristos. Cartea vorbeşte despre conceptele fundamentale referitoare la identitatea noastră în Hristos, schiţând anumite etape practice ale umblării prin credinţă, ale umblării prin Duhul, ale înnoirii minţii, ale stăpânirii emoţiilor şi ale scăpării de traumele emoţionale ale trecutului prin credinţă şi iertare. Ţin să recomand ca studierea acestei cărţi să fie asociată cu citirea cărţii Biruinţă Asupra întunericului.
Al doilea concept pentru o viaţă creştină biruitoare este eliberarea, care este tema centrală a acestei cărţi. Pavel a afirmat: "Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei" (Galateni 5:1). Acest verset nu numai că ne asigură că Dumnezeu vrea să fim liberi, ci ne şi avertizează asupra faptului că putem pierde această libertate.
Înainte de a-L fi primit pe Hristos, eram robi ai păcatului, dar datorită lucrării lui Hristos de pe cruce, puterea pe care Satan o avea asupra noastră a fost zdrobită. Satan nu are nici un drept de proprietate, nici o autoritate asupra noastră; este un duşman învins, dar face tot posibilul pentru ca noi să nu ne dăm seama de lucrul acesta. El ştie că poţi deveni un creştin neroditor dacă te poate amăgi că nu eşti nimic altceva decât un rezultat al consecinţelor trecutului, supus păcatului, predispus la eşec şi controlat de obiceiuri. Cât timp te poate ţine într-o stare de confuzie, orbindu-te cu minciunile sale întunecate, nu-ţi vei da seama că lanţurile cu care odinioară erai legat acum sunt zdrobite. Chiar dacă eşti liber în Hristos, diavolul te poate amăgi, împiedicându-te să crezi aceasta, pentru a nu putea experimenta libertatea pe care o ai ca moştenire. Nu cred într-o maturitate instantanee, dar cred într-o eliberare instantanee; am văzut mii de oameni făcuţi liberi de către adevăr. Odată ce o persoană a fost eliberată, e uimitor ce repede se maturizează!
În această carte am încercat să clarific natura conflictelor spirituale şi să schiţez modul în care ele pot fi soluţionate în Hristos. Partea întâi explică poziţia pe care o ai în Hristos, poziţie de libertate, de protecţie şi de autoritate în Hristos. Partea a doua este un avertisment referitor la influenţele demonice cât se poate de reale şi de personale, care doresc să-ţi fure libertatea prin folosirea ispitei, a acuzaţiilor, a amăgirii şi prin control. Partea a treia prezintă paşii spre libertate în Hristos care te vor ajuta să umbli în libertate, biruitor asupra planurilor pe care le face vrăjmaşul pentru viaţa ta.
Contrastul dintre robie şi libertate în viaţa credinciosului este foarte bine ilustrat de scrisoarea ce urmează, primită de la un prosper om de afaceri, a cărui situaţie părea a fi diferită de cea a lui Nancy; acest om avea toate aparenţele unui om normal, un creştin ce frecventa biserica, cu o carieră strălucită şi o familie binecuvântată. Totuşi, el nu era liber.


Dragă Neil,
V-am contactat pentru că în trecut am experimentat mai multe atacuri "psihologice", aparent inexplicabile. Problemele mele emoţionale îşi aveau probabil originea în copilăria mea, când am încercat să experimentez lucruri cum ar fi filme de groază, spiritism etc. Îmi aduc foarte bine aminte că, după ce am văzut filmul Sângele lui Dracula, îmi era teamă de vizita unor forţe demonice.
Tatăl meu avea un temperament foarte aprins şi era predispus la izbucniri de mânie. Reacţia mea normală era să mă îmbufnez şi să mă învinuiesc pe mine, pentru că îl supărasem. M-am obişnuit astfel să îmi ţin toate emoţiile înăuntru. În toată perioada mea de creştere spre maturitate am continuat sa ma acuz pentru toate nenorocirile si pentru toate neajunsurile.
Apoi, L-am primit pe Hristos ca Domn si Mantuitor personal. In urmatorii cativa ani, am crescut spiritual, dar nu m-am bucurat niciodata de pace deplina. Aveam intotdeauna o indoiala persistenta cu privire la relatia mea cu Dumnezeu, pe care II consideram distant si aspru. Imi era greu sa ma rog, sa citesc Biblia, si sa fiu atent la predicile pastorului. Am pus la indoiala in mod serios scopul vietii. Aveam uneori niste cosmaruri groaznice, din care ma trezeam tipand.
Abia atunci cand m-am rugat impreuna cu dumneavoastra am aflat in final pacea in Hristos. Dumnezeu nu a mai fost pentru mine un pedepsitor aspru si indepartat, ci un Tata iubitor, care se bucura de realizarile mele. Am simtit o mare usurare la rugaciunea pe care am făcut-o pentru suprimarea tuturor lucrarilor demonice, care imi fusesera transmise de la stramosii mei.
Acum, cand citesc cuvantul lui Dumnezeu, îl inteleg că niciodata inainte. Atitudinea mea a devenit tot mai pozitiva, iar relatia cu Domnul meu s-a schimbat total. De la intrunirea noastra, nu am mai avut nici un cosmar.
Neil, mi-e teama ca exista multi crestini ca mine, care traiesc o viata de "tacuta disperare", din cauza atacurilor puterilor demonice. Dacă eu am cazut prada acestor forte, si, aparent, toate pareau in ordine, atunci şi altii pot fi in aceeasi situatie.
Cu sinceritate,
Inspector scolar
Esti cumva unul dintre acei crestini care traieste intr-o tacuta disperare, robit de frica, manie, deprimare, obiceiuri pe care nu le poti birui, ganduri sau voci interioare de care nu poti scapa, sau un comportament pacatos de care nu te poti elibera? Nu vreau sa afirm ca fiecare problems spirituals este rezultatul unei activitati demonice directe, dar s-ar putea sa fii robit din cauza faptului ca ai trecut cu vederea sau ai negat realitatea puterilor demonice care lucreaza astazi in lume. Mostenirea ta in Hristos este eliberarea totala pe care El o promite in Scriptura, asa cum se poate vedea din marturia lui Nancy, a inspectorului scolar si a multor altora, pe care le vei citi in paginile ce urmeaza. Permite-mi sa ti-L prezint pe Cel Care a biruit deja intunericul si ti-a asigurat libertatea: Isus Hristos, Cel Care Sfarama Lanturile Robiei!
































PARTEA I



Prinde curaj!



1. Nu trebuie să trăieşti în umbră


În prima parte a anilor 1980 am consiliat o tânără care pur şi simplu se ofilea, zbătându-se într-un profund chin spiritual, mental şi emoţional. La un moment dat, înainte de sesiunile noastre de consiliere, ea a scris următoarea rugăciune către Dumnezeu, după care, zece minute mai târziu, a încercat fără succes să se sinucidă, luând o supradoză de pastile:

Doamne,

Unde te afli? Cum poţi să priveşti fără a mă ajuta? Sufăr atât de mult, iar Ţie nici măcar nu îţi pasă. Dacă Ţi-ar păsa, mi-ai lua suferinţa sau m-ai lăsa să mor. Te iubesc, dar pari a fi atât de departe. Nu te pot auzi, simţi sau vedea, dar mi se cere să cred că eşti aici. Doamne, îi simt şi îi aud. Ei sunt aici. Ştiu că eşti real, Doamne, dar în acest moment ei sunt mai reali pentru mine. Te rog, fă ca cineva să mă creadă, Doamne. De ce nu-i opreşti? Te rog, Doamne, te rog! Dacă mă iubeşti, mă vei lăsa să mor.

O oaie pierdută

În ultimii 20 de ani am întâlnit sute de creştini asemenea femeii care a scris această scrisoare sfâşietoare. Cei mai mulţi nu au încercat să facă asemeni acestei femei, dar mulţi îşi aminteau acele îndemnuri sumbre ce îi împingeau să se sinucidă, iar aproape toţi au admis prezenţa "lor" - impulsuri lăuntrice sau voci care nu-i lăsau în pace, îi ispiteau şi îi necăjeau, îi acuzau sau îi ameninţau. Adesea îi avertizez pe cei ce îşi programează întrevederi pentru a vorbi cu mine că vor "auzi" mesaje cum ar fi: "Nu te duce; nu te poate ajuta" sau că vor avea gânduri împotrivitoare la prima persoană singular, cum ar fi "Nu vreau să merg", sau "Am mai încercat asta şi înainte, şi nu a mers." Cineva a scris: "De fiecare dată când încerc să vorbesc cu dumneavoastră, sau numai dacă mă gândesc să vorbesc cu dumneavoastră, mă blochez complet. Vocile ţipă pur şi simplu înăuntrul meu: "Nu!". M-am gândit chiar să-mi iau viaţa pentru a pune capăt acestei lupte teribile ce se dă în mine. Am nevoie de ajutor!"
Mulţi alţi creştini cu care am de-a face nu se plâng că aud voci de acest gen, dar minţile lor sunt pline de o asemenea confuzie, că umblarea lor zilnică cu Hristos este nesatisfăcătoare şi neproductivă. Când încearcă să se roage încep să se gândească la un milion de alte lucruri pe care ar trebui să le facă. Când se aşează pentru a citi Biblia sau o carte creştină bună nu se pot concentra sau citesc câteva minute, ca să-şi dea seama că gândurile lor au zburat la milioane de kilometri distanţă. Când au ocazia de a-i sluji Domnului în vreun fel, ajung imediat la gânduri de descurajare prin care se îndoiesc de sine: "Nu sunt un creştin puternic"; "Nu cunosc Biblia suficient de bine"; "încă sunt chinuit de gânduri păcătoase"; sau "Nu am multe daruri spirituale". În loc să fie nişte creştini biruitori, eficienţi, plini de bucurie, ei îşi târăsc picioarele prin viaţă, încercând să reziste până la venirea lui Isus. Unele dintre aceste gânduri se datorează bineânţeles lipsei noastre de autodisciplină, dar poate, de asemenea, reflectă amăgirea duşmanului. Am văzut sute de oameni eliberaţi de acest gen de amăgire.


CONCEPŢII GREŞITE DESPRE ROBIE

De unde vin vocile şi confuzia? Care este sursa gândurilor deviante şi de condamnare? Unul dintre principalele motive pentru care am bâjbâit şi am eşuat în prima fază a lucrării mele de ajutorare a oamenilor înrobiţi s-a datorat necunoaşterii adevăratelor răspunsuri la aceste întrebări. Am lucrat din greu, influenţat de mai multe concepţii greşite despre lumea spirituală, care în cele din urmă au trebuit să fie împrăştiate. Poate că şi tu te lupţi cu unele dintre aceste idei greşite, care îi ţin pe creştini în întuneric.
1. Când Hristos era în lume, demonii erau activi, dar în zilele de astăzi, activitatea lor s-a redus. In lumina a ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu şi a celor ce se petrec astăzi în lume, se poate spune că creştinii, care îmbrăţişează acest punct de vedere extrem, pur şi simplu nu înfruntă realitatea. Noul Testament spune clar că credincioşii vor avea de luptat împotriva "căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti" (Efeseni 6:12). Pavel continuă cu enumerarea componentelor armăturii spirituale pe care trebuie să o îmbrăcăm pentru a ne apăra de "săgeţile arzătoare ale celui rău" (vers. 13-17). În 2 Corinteni 10:3-5 Pavel menţionează din nou că credincioşii sunt angajaţi într-o luptă spirituală împotriva puterilor care se împotrivesc cunoaşterii lui Dumnezeu. Dacă puterile spirituale ale întunericului nu îi mai atacă pe credincioşi, de ce ne avertizează Pavel cu privire la ele, insistând să ne înarmăm împotriva lor?
Puterile şi forţele despre care a scris Pavel în primul secol sunt încă vizibile la răsăritul secolului douăzeci şi unu, fiind evidente în popularitatea mişcării New Age şi în proliferarea satanismului şi a ocultului.
Lupta poporului lui Dumnezeu împotriva forţelor întunericului nu este un fenomen caracteristic primului secol, nici creştinul de astăzi nu este scutit de luptă; este ceva inevitabil, împărăţia întunericului este încă prezentă, iar intenţia lui Satan este de a-ţi face viaţa cât mai insuportabilă şi de a te împiedica să te bucuri şi să te foloseşti de moştenirea ta în Hristos. Singurele opţiuni pe care le ai în acest conflict sunt cum şi în ce măsură vei da această luptă. Dacă în perspectiva ta creştină asupra lumii nu intră şi împărăţia întunericului, atunci va trebui ca cineva să suporte învinuire: ori Dumnezeu, ori tu, pentru toată corupţia pe care Satan o aruncă asupra ta şi a lumii întregi.
2. Ceea ce biserica primară numea activitate demonică este de fapt boală mintală. Am auzit un consilier spiritual spunând despre un creştin chinuit de demoni: "Această problemă nu poate fi cu nici un chip demonică; el are schizofrenie paranoică." Acceptarea fără rezerve a definiţiei dată de psihologia seculară nu stabileşte în nici un fel cauza reală a problemei. Termeni ca schizofrenie, paranoia, psihoză etc. sunt doar etichete ce clasifică anumite simptome, dar ce sau cine este cel ce produce aceste simptome? Poate fi vorba de o problemă neurologică sau hormonală ori poate de un dezechilibru chimic? Aceste opţiuni trebuie desigur explorate, dar dacă nu se găseşte nici o cauză fizică? Atunci trebuie să fie vorba de o problemă psihologică. Ce şcoală de psihologie vei alege atunci: pe cea biblică sau pe cea seculară? De ce nu admite nimeni posibilitatea ca o problemă să aibă o cauză spirituală în primul rând?
Nu trebuie să fim surprinşi de faptul că psihologii laici, limitaţi de perspectiva lor naturală asupra lumii, dau problemelor mentale numai răspunsuri naturale. Ei îşi explică lucrurile dintr-un punct de vedere în care nu există nici un concept despre Dumnezeu, şi cu atât mai puţin al demonilor. Chiar şi mulţi creştini care resping cu vehemenţă explicaţia oamenilor de ştiinţă despre originea speciilor, acceptă cu naivitate explicaţia dată bolii mintale de către psihologul laic. Cercetarea problemelor spirituale ale omului bazată pe metoda ştiinţifică de investigare nu este greşită, ci doar incompletă, prin faptul că ignoră influenţa pe care o are lumea spirituală; nici Dumnezeu şi nici diavolul nu se supun metodelor noastre de investigare.
3. Unele probleme sunt psihologice, iar unele sunt spirituale. Această concepţie greşită implică o diviziune între sufletul şi duhul omului, care de fapt nu există. Toate conflictele interioare sunt psihologice, întrucât mintea şi sentimentele joacă tot timpul un anume rol în acestea. Nu există nici un timp în care Dumnezeu să nu fie prezent sau când poţi fi în siguranţă dacă dai jos armătura lui Dumnezeu. Există tendinţa de a polariza aceste probleme fie spre o slujbă de eliberare exagerată, ce ignoră realităţile domeniului fizic, fie spre o slujbă psihoterapeutică, ce ignoră domeniul spiritual.
Doctorul Paul Hiebert, profesor la Şcoala de Misiune de la Fuller Theological Seminary, susţine că, atât timp cât credincioşii acceptă "o perspectivă asupra lumii cu două nivele, cel supranatural, în care este pus Dumnezeu, şi cel natural, ce operează pentru împlinirea tuturor scopurilor practice potrivit cu anumite legi ştiinţifice, creştinismul va continua să fie o forţă secularizatoare în lume".1 Dacă ai o concepţie despre lume ce nu realizează faptul că dumnezeul acestei lumi este prezent în problemele omeneşti, atunci ea este în cel mai bun caz incompletă, şi în cel mai rău caz o distorsionare a realităţii.
4. Creştinii nu sunt afectaţi de activitatea demonică. Opinia cea mai răspândită printre evanghelicii de astăzi este că creştinii nu pot fi asupriţi serios de demoni. Chiar sugestia că o problemă s-ar datora în parte influenţei demonice duce la rapida tăgăduire: "Imposibil! Sunt creştin!".
Nimic nu este mai păgubitor în diagnosticarea problemelor spirituale decât acest neadevăr. Dacă Satan nu poate atinge biserica, de ce suntem îndemnaţi să ne îmbrăcăm cu armătura lui Dumnezeu, să ne împotrivim diavolului, să fim tari, şi să veghem? Dacă nu putem fi răniţi sau prinşi în cursă de Satan, de ce relaţia noastră cu puterile întunericului este descrisă de Pavel ca o luptă? Cei ce neagă potenţialul de distrugere al duşmanului sunt cei mai vulnerabili în faţa lui. Vulnerabilitatea noastră faţă de intervenţia şi influenţa demonică este subiectul celei de a doua părţi a cărţii.
5. Se poate vorbi de o influenţă demonică doar în cazul unui comportament excesiv sau violent şi al unui păcat grosolan. Deşi sunt şi astăzi cazuri ca cel al demonizatului de nestăpânit numit "legiune" din Luca 8, cei mai mulţi creştini care suferă din cauza activităţii demonice au o viaţă relativ normală, întâmpinând în acelaşi timp probleme personale şi interpersonale serioase, pentru care nu a fost găsită nici o cauză şi nici o soluţie. întrucât aceşti creştini care se confruntă cu probleme obişnuite văd o implicare satanică doar în cazurile criminalilor în masă sau ale criminalilor sexuali violenţi se întreabă ce nu este în regulă cu ei şi de ce nu pot pur şi simplu să "facă mai bine".
Cea mai folosită strategie a lui Satan este amăgirea. Pavel a avertizat: "Chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor" (2 Corinteni 11:14-15). Nu cei câţiva nebuni de legat fac ca biserica să fie ineficientă, ci amăgirea subtilă a lui Satan şi amestecul său în viaţa credincioşilor "normali". Un psihoterapeut creştin care a participat la conferinţa mea asupra conflictelor spirituale, a spus: "Până la această conferinţă, nu am văzut niciodată vreo dovadă a unor activităţi demonice, dar când mi-am început din nou lucrul am descoperit că atât două treimi din pacienţii mei, cât şi eu, aveam probleme din cauza faptului că eram amăgiţi de Satan."
6. Eliberarea din robia spirituală este rezultatul unei confruntări de puteri cu forţele demonice. Eliberarea de conflicte spirituale şi de robie nu este o confruntare de puteri, ci este o confruntare cu adevărul. Satan este un înşelător, care va lucra pe ascuns, cu orice preţ, dar adevărul Cuvântului lui Dumnezeu îl va demasca, atât pe el cât şi minciunile lui. Atunci când apare lumina, demonii se răspândesc în umbră ca ploşniţele. Puterea lui Satan stă în minciună, iar când minciuna este scoasă la iveală de adevăr, planurile lui sunt înfrânte.
In copilăria mea, eu, împreună cu tatăl şi cu fratele meu, mergeam la ferma vecină pentru a-1 ajuta la muncă. Vecinul avea un câine mic şi gălăgios care mă speria de moarte. Când a apărut de după colţ, tatăl şi fratele meu au mers înainte, pe când eu am rupt-o la fugă. Pe cine credeţi că a urmărit câinele? Am scăpat cocoţându-mă în camionetă, în timp ce căţelul lătra mai departe la mine de pe pământ.
Toţi, afară de mine, îşi dădeau seama că el nu avea nici o putere asupra mea, dacă nu i-o dădeam eu. Mai mult, nu avea nici o putere în sine însuşi de a mă face să mă caţăr în maşină, ci, ceeace credeam eu mă făcea să ajung acolo. Acel câine mă controla folosindu-se de mintea, de sentimentele, de voinţa şi de muşchii mei, prin frica de care erau motivate. In cele din urmă, mi-am luat inima în dinţi, am sărit din maşină şi am aruncat o piatră spre arătanie, care, nu-i de mirare, a fugit!
Satan se aseamănă cu un astfel de câine gălăgios, ce caută să-i înşele pe oameni determinându-i să se teamă mai mult de el decât de Dumnezeu. Puterea lui stă în minciună. El este tatăl minciunii (Ioan 8:44), care înşeală întreaga lume (Apocalipsa 12:9). Prin urmare, toată lumea este sub influenţa celui rău (1 Ioan 5:19). Satan nu poate face nimic cu privire la poziţia ta în Hristos, dar dacă te poate amăgi făcându-te să crezi nişte minciuni pe care le are despre tine şi despre Dumnezeu, vei petrece mult timp sus pe camionetă! Pentru a te elibera de sub influenţa lui, nu trebuie să strigi mai tare ca el sau să ai muşchi mai puternici ca ai lui, ci pur şi simplu să fii mai înrădăcinat în adevăr.
Acest concept a avut un efect dramatic asupra practicii mele de consiliere. La început, când, la o şedinţă de consiliere, făceam să iasă la iveală influenţa demonică, ajungeam la o confruntare de puteri. Cei consiliaţi deveneau catatonici2, fugeau din încăpere sau deveneau imediat dezorientaţi, iar eu încercam să-mi impun autoritatea asupra demonului. În prima fază îl determinam pe demon să se expună, pentru ca apoi să-i poruncesc să plece, schimb care ducea la o traumă majoră pentru cel consiliat. Deşi se realiza un progres, un astfel de episod trebuia de obicei să se repete.
Am învăţat, totuşi, din Scriptură şi din propria experienţă, că agentul eliberator este adevărul. Puterea lui Satan constă în minciună, iar puterea credinciosului constă în cunoaşterea adevărului. Noi trebuie să urmărim adevărul, nu puterea.
Mai mult decât atât, persoanele care sunt robite de cel rău nu sunt eliberate prin ceea ce fac eu ca păstor / consilier, ci prin ceea ce ei fac cu ajutorul meu. Nu ceea ce cred eu rupe legăturile, ci lucrurile în care ei cred, pe care ei le mărturisesc, la care ei renunţă şi pe care ei le iartă. Observă logica progresivă a Scripturii:
"Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi" (Ioan 8:32).
"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (Ioan 14:6).
"Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul" (Ioan 16:13).
"Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău... Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17:15,17).
"Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii" (Efeseni 6:14).
"Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat (...) aceea să vă însufleţească" (Filipeni 4:8).
Când Dumnezeu a disciplinat biserica primară, în Faptele Apostolilor capitolul 5, a făcut acest lucru într-un chip foarte dramatic. Care era problema: droguri, sex? Nu, problema era adevărul. Petru a stat în faţa lui Anania şi Safira: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt?" (v. 3). Dumnezeu a vrut ca biserica să ştie că Satan, înşelătorul, ne poate distruge dacă ne poate convinge să credem şi să trăim o minciună, de aceea este atât de important să facem orice gând rob ascultării de Hristos" (2 Corinteni 10:5). Dacă m-aş infiltra într-o biserică, într-un comitet sau în viaţa unei persoane fără a fi detectat, şi i-aş înşela, facându-i să creadă o minciună, le-aş putea controla vieţile! Exact acest lucru îl face Satan, de aceea trebuie să ne concentrăm eforturile de luptă împotriva minciunilor sale.


ELIBERAREA CELOR ÎNROBIŢI

Una dintre cele mai întâlnite obiecţii faţă de eliberarea celor înrobiţi făcută de Isus şi de apostoli este aparenta lipsă de învăţături asupra acestui subiect în epistole. Aş vrea să ofer o altă perspectivă asupra acestei chestiuni, care ar putea ajuta la clarificarea ei, şi să sugerez cum trebuie să înfruntăm influenţa demonică din vieţile noastre şi cum îi putem ajuta pe alţii care sunt în aceeaşi situaţie, Înainte de cruce, anumiţi agenţi împuterniciţi divin, cum ar fi Isus şi apostolii săi, a fost nevoie să preia autoritatea asupra puterilor demonice din lume. Dar, odată cu evenimentul răstignirii şi al învierii s-a întâmplat ceva radical, care a schimbat pentru totdeauna natura conflictelor spirituale. Mai întâi, domniile şi stăpânirile împărăţiei întunericului au fost biruite şi dezarmate pentru totdeauna la moartea şi învierea lui Isus (Coloseni 2:15). Înainte de cruce, "toată puterea... în cer şi pe pământ" nu îi fusese încă dată lui Hristos. Totuşi, Matei 28:18 ne asigură că Hristosul înviat are acum toată autoritatea. Datorită crucii, Satan este un duşman învins, el nu are nici o autoritate asupra celor ce sunt în Hristos. Afirmarea adevărului biruinţei lui Hristos şi al înfrângerii lui Satan este primul pas în vederea combaterii încercărilor vrăjmaşului de a te intimida şi de a te hărţui.
În al doilea rând, în moartea şi în învierea lui Hristos, fiecare credincios este înviat împreună cu El şi sade împreună cu El în locurile cereşti (Efeseni 2:5,6). Tu nu mai ai nevoie de un agent exterior care să îşi exercite autoritatea pentru tine, întrucât tu locuieşti în agentul special al lui Dumnezeu, Isus Hristos, care are toată autoritatea. Pentru a te opune diavolului, trebuie să înţelegi şi să îţi însuşeşti poziţia şi autoritatea ta în Hristos. Libertatea este moştenirea pe care o ai în calitate de creştin, motiv pentru care Pavel a scris:
"Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfâşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor" (Efeseni 1:18-21).
Atunci când Satan te hărţuieşte, s-ar putea să fii înclinat să te complaci în umbrele propriei tale nefericiri, ca femeia cu a cărei rugăciune a început acest capitol, şi să strigi către Dumnezeu să te elibereze, aşa cum i-a eliberat Isus într-un chip miraculos, instantaneu, pe demonizaţii din Evanghelii. Dar, epistolele declară în mod clar că eliberarea ta a fost deja realizată în lucrarea lui Hristos săvârşită pe cruce şi în învierea Lui. Aceasta era vestea bună pe care dorea Pavel să o transmită în rugăciunea sa. întrucât eşti cu Hristos în lumină, nu trebuie să trăieşti din nou în umbră.
Tu ai datoria să îţi exerciţi autoritatea şi să te împotriveşti diavolului. Din poziţia pe care o ai în Hristos, trebuie să te împotriveşti diavolului, să nu mai ai nici o parte în planurile lui, să-ţi mărturiseşti păcatul şi să-i ierţi pe cei ce te-au ofensat. Aceşti paşi decisivi spre eliberarea ta şi a celor cărora le slujeşti sunt cuprinşi în partea a treia a acestei cărţi.
Nu întâmplător, femeia care s-a autointitulat "O oaie pierdută" a ajuns să cunoască modul în care vedea Dumnezeu starea ei. Patru ani după acea rugăciune disperată, ea a scris un răspuns bazat pe modul în care a înţeles purtarea de grijă a lui Dumnezeu în Hristos. Cuvintele ei au ca temelie Scriptura. Fie ca ele să aducă nişte raze de lumină în umbra vieţii tale.

Draga mea oaie pierdută,

Tu mă întrebi unde mă aflu. Copilaşul Meu, Eu sunt cu tine, şi întotdeauna voi fi cu tine. Eşti slab, dar în Mine eşti tare. Te iubesc atât de mult, încât nu te pot lăsa să mori. Sunt atât de aproape de tine, că simt tot ceea ce simţi tu.
Ştiu prin ce treci, întrucât şi Eu trec prin aceleaşi stări, împreună cu tine, dar Eu te-am eliberat, iar tu trebuie să rămâi tare. Nu trebuie ca trupul tău să moară pentru ca duşmanii Mei să plece de la tine, ci să fii răstignit împreună cu Mine, iar astfel Eu voi trăi în tine, iar tu în Mine. Eu te voi călăuzi pe cărările neprihănirii. Copilul Meu, Eu te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată, pentru că eşti cu adevărat al Meu.

Cu dragoste,

Dumnezeu

1 Conversaţie cu Dr. Paul Hiebert, care predă la Şcoala de Misiune de la Fuller Theological Seminary, Pasadena, CA.
2 Catatonia se caracterizează, în esenţă, printr-o stare de pasivitate


























2. A-ţi găsi calea în lume

În ultimii câţiva ani am ţinut prelegeri în mai multe campusuri universitare din California de sud, la invitaţia organizaţiei Campus Crusade for Christ. S-au împărţit broşuri prin care studenţii erau invitaţi să ia parte la întruniri având ca temă influenţele demonice din lumea de astăzi, dar scopul real al fiecărei întâlniri era să împărtăşim cu auditoriul ceea ce a spus Hristos. Spre surprinderea mea, mai multe sute de studenţi au umplut sala de conferinţe. Aceştia nu erau adolescenţi capricioşi, sau persoane care să-1 bombardeze pe orator cu întrebări (deşi, la o întrunire recentă, un grup de satanişti s-a adunat afară ca să scandeze lozinci!). Ei n-au venit să-1 asculte pe Neil Anderson, pentru că nu ştiau cine sunt. Aceste persoane erau sincer interesate de influenţele demonice, un subiect care în urmă cu nici 20 de ani era luat în derâdere în cercurile culte.
În timp ce creştinii au pus sub semnul întrebării realitatea influenţelor demonice în biserică, lumea s-a lansat în domeniul spiritual, abandonându-i-se cu nechibzuinţă. Lumea vestică trece printr-o mare schimbare a concepţiei despre lume, ceea ce s-a văzut cel mai bine la apariţia mişcării New Age: acceptarea parapsihologiei ca ştiinţă, popularitatea în creştere a supranaturalului şi pătrunderea din ce în ce mai mult a satanismului în cultura noastră. Misticismul de tip New Age, care a prins teren din anii 1960, o dată cu afluenţa religiilor orientale, a fost popularizat de Shirley MacLaine în Dancing in the Dark (Dansând în întuneric) şi în Out on a Limb (într-o Situaţie Limită) şi de o mulţime de alte celebrităţi ale anilor 1980. În ziua de astăzi este un lucru aproape banal să-i auzi pe mediumi, în programele de la radio sau TV, lăudându-se cu ghizii lor spirituali (demoni).
Dar mişcarea New Age nu este doar o chestiune de celebritate. Filozofia New Age face incursiuni semnificative în domeniul afacerilor, în învăţământ şi chiar în religie, de-a lungul şi de-a latul naţiunii noastre. Nu de mult le-am cerut la doi studenţi de-ai mei să ia parte, pentru un proiect academic, la o conferinţă New Age care se ţinea două străzi mai încolo de şcoala noastră. Când au ajuns la uşă şi au descoperit preţul de 65 dolari de persoană, s-au îndreptat spre ieşire. Atunci s-au apropiat de ei doi străini, spunând: "Ni s-a spus să vă dăm aceste bilete." Studenţii mei, uimiţi, au luat biletele şi au intrat.
Ei mi-au relatat că unul dintre vorbitori i-a condus pe participanţii la conferinţă într-un exerciţiu de meditaţie. El le-a cerut tuturor să-şi imagineze că un ghid spiritual vine lângă ei. Vorbitorul a încheiat spunând: "Acum, invitaţi-1 pe ghidul vostru spiritual să intre în voi." Abia de mi-a venit să cred! Diavolul lansează invitaţii la altar, la o distanţă de numai două străzi de Universitatea Biola!


PERSPECTIVA ASUPRA LUMII ÎN DOUĂ DOMENII SUPRAETAJATE

Lumea vestică vede astăzi realitatea în două niveluri supraetajate (vezi Figura a). Nivelul de sus este lumea transcedentală, unde îşi au reşedinţa duhurile şi vârcolacii, o lume care este înţeleasă prin religie şi misticism. Nivelul de jos este lumea empirică, lume care este înţeleasă prin ştiinţă şi simţurile fizice. Potrivit mentalităţii celor două tărâmuri suprapuse, lumea spirituală nu are nici o legătură practică cu lumea naturală: noi am exclus-o din înţelegerea realităţii. Majoritatea încercărilor de integrare a teologiei cu psihologia vorbesc numai despre Dumnezeu şi despre omenire (decăzută şi răscumpărată) şi exclud activitatea Satanei şi a demonilor.
În contrast puternic cu secularismul strict al Vestului, două treimi din locuitorii planetei au o viziune orientală asupra lumii. Ei trăiesc şi acţionează cu credinţa că forţele spirituale sunt o realitate de zi cu zi. Aceşti oameni caută să potolească mânia zeilor aducându-le jertfe de pace şi practică ritualuri religioase pentru a respinge spiritele rele. Pentru oamenii obişnuiţi aparţinători popoarelor lumii a treia, practica religioasă sau superstiţia are mai multă relevanţă practică în viaţa zilnică decât ştiinţa.
Lumea transcedentală a
lui Dumnezeu şi a
forţelor spirituale
Religie
MIJLOCUL EXCLUS
Lumea empirică a simţurilor
Ştiinţa
Figura a
Este uşor pentru cei crescuţi în Occident să respingă concepţia orientală asupra lumii, considerând-o inferioară, bazându-se pe succesul lumii occidentale. Totuşi, ambele sisteme sunt lumeşti, şi nici unul nu reflectă realitatea biblică. Între cele două tărâmuri se află ceea ce Dr. Paul Hiebert numeşte "mijlocul exclus", lumea reală a forţelor ce acţionează pe Pământ. În concepţia noastră despre lume trebuie să facem loc şi împărăţiei întunericului, deoarece în realitate nu există nici un "mijloc exclus"!
Pentru a ilustra modul în care această mentalitate laică, potrivit căreia sunt numai două nivele ale realităţii, a afectat gândirea unor creştini din Vest, vă voi povesti ce i s-a întâmplat unei tinere inteligente, pe nume Dee, fiica unui pastor. Ea s-a îmbolnăvit, iar simptomele fizice pe care le prezenta au primit ulterior diagnosticul de scleroză multiplă. Când am auzit de starea lui Dee şi de perspectiva de a-şi trăi tot restul vieţii sub apăsarea acestei boli epuizante, am simţit aceeaşi durere sufletească pe care trebuie să o fi simţit şi părinţii ei. M-am rugat pentru Dee, dar nu mi-o puteam scoate din cap. Data următoare când am avut ocazia s-o văd, i-am pus câteva întrebări.
"Când ţi-ai dat seama prima oară de simptome?" Am întrebat-o.
"Am început să simt primele senzaţii de amorţire imediat după un moment deosebit de părtăşie pe care l-am avut cu Dumnezeu," mi-a răspuns Dee.
"Ce a fost atât de deosebit în legătură cu părtăşia ta din acea zi?"
"Îmi părea puţin rău pentru mine pentru că nu ajunsesem la statura spirituală a părinţilor mei. În aceea zi am citit din 2 Corinteni cap. 12, unde Pavel ne spune despre ţepuşul pe care îl avea în trup. Pavel a spus că puterea lui Dumnezeu a fost făcută desăvârşită în slăbiciunea lui. Îmi doream şi eu puterea lui Dumnezeu în viaţa mea, aşa că l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un ţepuş în trup."
"L-ai rugat pe Dumnezeu să-ţi dea un ţepuş în trup?" Am încercat să-mi maschez şocul.
Da."
"Ştii ce era ţepuşul din trupul lui Pavel?"
"Un fel de problemă fizică, nu-i aşa?"
"Ei bine, nu ni se spune cum s-a manifestat, dar 2 Corinteni 12:7 afirmă clar că era "un sol al Satanei", pur şi simplu un înger al Satanei, un demon! Pavel nu 1-a cerut niciodată, de fapt s-a rugat de trei ori ca să fie luat de la el. Dee, eu cred că Satan a profitat de rugăciunea ta nebiblică şi te-a năpăstuit cu aceste simptome. Îţi recomand cu toată convingerea să renunţi la rugăciunea ta de a avea un ţepuş în trup şi să te rogi ca orice influenţă a Satanei să fie îndepărtată din viaţa ta."
Dee a primit sfatul meu şi ne-am rugat împreună. A început să se simtă mai bine aproape imediat. Simptomele au dispărut, şi ea şi-a reluat activitatea, normal. După câteva luni, simptomele au reapărut. Atunci am îndrumat-o printr-o procedură mai completă, parcurgând paşii spre libertate aşa cum sunt prezentaţi în partea a treia a acestei cărţi. Astăzi Dee este liberă.
Reacţia iniţială a tatălui lui Dee la boala ei a fost tipică pentru mulţi creştini din occident care percep viaţa prin filtrul fenomenelor naturale: "Niciodată n-am luat în considerare faptul că starea lui Dee ar putea fi cauzată de o problemă spirituală". Din acelaşi motiv, unii oameni susţin că "însănătoşirea" lui Dee a fost ameliorarea unei boli fizice, şi nu eliberarea dintr-o legătură demonică.
Nimeni nu ne-a spus că lumea spirituală are influenţă fără doar şi poate asupra lumii naturale. Noi am preluat fără rezerve concepţia laică de viaţă a Occidentului. Mulţi creştini fie că exclud complet supranaturalul din concepţia lor de viaţă, fie îl încadrează în transcedental, de unde nu va avea nici o influenţă asupra vieţilor lor. Procedând aşa, ei nu numai că exclud puterea lui Dumnezeu din teologia şi practica lor, ci mai mult, explică toate eşecurile umane - chiar pe cele pricinuite de influenţe demonice, cum au fost simptomele lui Dee - ca fiind rezultatul unor cauze psihologice sau naturale.


TRĂIND ÎN ZONA MIJLOCULUI EXCLUS

Perspectiva creştină asupra lumii percepe viaţa prin prisma Scripturii, nu prin cea a culturii sau a experienţei. Sfânta Scriptură ne învaţă în mod clar că forţele spirituale, supranaturale, lucrează în lumea naturală. De exemplu, aproximativ un sfert dintre toate vindecările înregistrate în Evanghelia după Marcu au fost de fapt eliberări de sub influenţa activităţii demonice. Femeia pe care Mântuitorul a vindecat-o în Luca 13:11,12 fusese stăpânită de "un duh de neputinţă" timp de 18 ani.
Pe lângă Dee şi simptomele ei, mulţi oameni pe care i-am consiliat au venit cu probleme fizice ce au dispărut la scurt timp după ce am rezolvat problema influenţei demonice. Simptomele cele mai obişnuite pe care le-am văzut sunt durerile de cap, ameţeala şi dureri în tot corpul.
In cartea sa Posesiunea Demonică şi Creştinul (Demon Possession and the Christian), C. Fred Dickason relatează o întâmplare asemănătoare episodului cu Dee. El vorbeşte despre un pacient ce prezenta simptome de scleroză multiplă, ca rezultat al demonizării.1 De asemenea, am o prietenă care a avut parte de aceeaşi poveste a simptomelor de scleroză multiplă, care au dispărut atunci când conflictul spiritual a fost rezolvat. Când simptomele au reapărut după mai multe luni, ea a fost capabilă să se ocupe de ele şi să le îndepărteze în aceeaşi zi.
Eu nu spun că toată lumea care este bolnavă sau suferindă este terorizată de un demon. Aceasta trece deja spre stratul transcedental. Dar am convingerea că mulţi creştini luptă fără succes cu simptomele fizice prin mijloace naturale, când esenţa problemei şi soluţia sunt de natură spirituală.
Faptul că Isus ne-a lăsat "în lume" (Ioan 17:11) să ne luptăm împotriva "duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti" (Efeseni 6:12) este o realitate actuală. Forţele supranaturale lucrează pe planeta Pământ. Noi trăim în lumea fenomenelor naturale, dar suntem implicaţi într-un război spiritual. Mijlocul exclus este exclus numai în mintea noastră obişnuită să gândească pe baza principiilor laice, nu şi în realitate.


A deveni spiritual fără Dumnezeu

In ultimele trei decenii oamenii din Occident au început să-şi dea seama că sunt mai multe laturi ale vieţii decât a dezvăluit ştiinţa sau decât au putut cunoaşte prin intermediul simţurilor, şi, bineînţeles, au dreptate. La prima vedere, această sete de cunoaştere ar putea să sune încurajator pentru aceia dintre voi cu o viziune creştină asupra lumii, dar de fapt aceiaşi oameni care sunt deziluzionaţi de lumea materialistă sunt deziluzionaţi şi de religia tradiţională. În loc să se întoarcă spre Hristos şi spre biserica Lui, ei îşi umplu vidul spiritual cu un ocultism demodat, îmbrăcat în veşmintele moderne ale parapsihologici, ale sănătăţii holistice, ale misticismului răsăritean şi ale unor numeroase culte care defilează sub drapelul mişcării New Age.
Încercarea oamenilor de a-şi împlini nevoile spirituale fără Dumnezeu nu este ceva nou. Hristos S-a confruntat cu o formă laică de iudaism, în timpul misiunii Sale pământeşti de slujire a omenirii, care era legat de tradiţii, şi nu de Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Conducătorii religioşi ai timpului nu L-au recunoscut pe Mesia ca pe Mântuitorul lor spiritual. Ei au perceput opresorul ca fiind Roma, nu Satana, dumnezeul acestei lumi. Dar Isus a îmbinat cele două straturi când "Cuvântul S-a făcut trup" (loan 1:14). El a fost cel care a venit să nimicească lucrările Satanei (1 loan 3:8), nu pe Cezar.
Acum, ca şi atunci, centrul concepţiei laice de viaţă este sinele: "Cu ce mă voi alege din asta? Cine se va îngriji de trebuinţele mele? Eu fac ce vreau eu." Chiar şi un creştin care acţionează în această sferă este stimulat de ambiţie egoistă şi de mândrie.
Apostolul Petru este un exemplu evident al luptei ce se dă între existenţa orientată spre sine şi viaţa centrată în jurul lui Hristos. La numai câteva momente după ce Petru a mărturisit adevărul fundamental al mesianităţii lui Isus, Fiul Dumnezeului celui viu (Matei 13-16), el s-a găsit dintr-o dată de partea forţelor întunericului. După ce îl binecuvântase pe Petru pentru mărturisirea sa nobilă, Isus i-a anunţat, pe el şi pe ceilalţi ucenici, despre suferinţa şi moartea care îl aşteptau la Ierusalim. "Şi Petru L-a luat de o parte şi a început să-L mustre, zicând: Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ţi se întâmple aşa ceva" (Matei 16:22).
Isus a răspuns: "înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri ale oamenilor" (Matei 16:23).
Reproşul de neuitat al lui Isus pare a fi de o duritate extremă, dar faptul că El a identificat sursa satanică a cuvintelor lui Petru descrie într-un mod precis şi corespunzător caracterul sfatului pe care încerca să-1 dea Petru: "Salvează-te cu orice preţ. Sacrifică datoria în favoarea propriului interes, şi cauza pentru care ai venit în lume în favoarea confortului personal." În principiu, sfatul lui Petru era satanic, pentru că scopul principal al Satanei este să încurajeze interesul propriu ca obiectiv primordial al omului. Satan este numit prinţul lumii acesteia, pentru că lumea contemporană este condusă de interesul pentru propria persoană. El este numit pârâşul fraţilor, pentru că el nu crede că un copil al lui Dumnezeu poate avea o motivaţie mai înaltă decât folosul personal. Aproape că îl poţi auzi şuierând: "Toţi oamenii sunt egoişti în inima lor, toţi au un preţ. Unii pot rezista mai mult decât alţii, dar în cele din urmă fiecare va prefera folosul său, nu pe cel al lui Dumnezeu."
Acesta este crezul Satanei, şi din nefericire prea mulţi creştini îi confirmă declaraţiile. Satan i-a înşelat, fâcându-i să creadă că ei se slujesc pe sine, pe când ei slujesc lumii, firii pământeşti şi diavolului.
Dar, viziunea creştină e centrată pe altceva. Isus se opune perspectivei umaniste, de slujire a propriului eu, şi ne invită să privim lumea prin cruce. Numai din acest centru poţi scăpa de sclavia celui a cărui unică intenţie este "să fure, să junghie şi să prăpădească" (Ioan 10:10).


OMUL PRIVIT DIN PERSPECTIVA CRUCII

Adam a fost primul muritor căruia i-a fost insuflată de către şarpe ideea că ar putea "fi ca Dumnezeu" (Geneza 3:5), ceea ce este esenţa concepţiei seculare despre viaţă, centrată în jurul sinelui, concepţie pe care o promovează Satan. Nenumăraţi alţi oameni, de la Adam încoace, au fost ademeniţi să creadă că sunt proprii lor dumnezei, iar astăzi mişcarea New Age promovează această minciună la scară mare, internaţională.
Cu toate acestea, relatarea biblică a creaţiei stabileşte în mod clar că numai Dumnezeu, Creatorul, este Dumnezeul cel adevărat. Adam şi urmaşii săi nu sunt dumnezei. Noi suntem fiinţe create, care nu pot exista separat de Dumnezeu. Adam a devenit o făptură vie atunci când Dumnezeu i-a dat suflare de viaţă, el era viu din punct de vedere fizic şi spiritual, dar nu era dumnezeu. Dumnezeu i-a spus că dacă va mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, va muri negreşit, dar Satana i-a spus că Dumnezeu nu a ştiut despre ce vorbeşte, şi că mâncarea fructului oprit va elibera potenţialul său dumnezeiesc. Adam a mâncat şi a murit, nu fizic, la început, ci spiritual. Păcatul lui 1-a despărţit de Dumnezeu, ceea ce a fost ilustrat într-un chip dramatic prin izgonirea lui din Grădina Edenului.
De la Adam încoace, fiecare om care vine pe lume se naşte viu din punct de vedere fizic, dar mort din punct de vedere spiritual (Efeseni 2:1). Despărţit de Dumnezeu, omul încearcă în zadar să găsească sensul şi scopul vieţii prin existenţa sa fizică. El devine propriul său dumnezeu, la scară mică, trăsăturile vieţii sale fiind mândria, exaltarea propriei persoane şi independenţa faţă de Dumnezeu, care L-a creat. "Eu îmi voi alege scopul, îmi voi crea propria mea identitate, voi trăi cum îmi place", afirmă el cu încredere. Acesta este cadrul de referinţă de la care a plecat Petru când a insistat ca Isus să se salveze pe sine. Ideea diabolică prin care omul este făcut propriul dumnezeu stă în miezul concepţiei seculare de viaţă, inspirată de Satan şi, totodată, veriga principală în lanţul robiei spirituale faţă de împărăţia întunericului.
Încercarea omului de a fi propriul său dumnezeu este o problemă, pentru că omul nu a fost niciodată făcut pentru aceasta. Lui îi lipsesc atributele necesare pentru a-şi hotărî singur destinul. Chiar lipsit de păcat, Adam, din punct de vedere spiritual, în grădina Edenului, nu era înzestrat pentru a fi propriul său dumnezeu, cu atât mai puţin noi, cei născuţi după aceea, care am intrat în lume morţi din punct de vedere spiritual. În opoziţie cu ceea ce ne spune mişcarea New Age, noi nu am avut niciodată potenţialul de a fi dumnezei, nici nu îl avem acum şi nu-1 vom avea niciodată. Numai Dumnezeu poate exista în această capacitate.
Dacă doreşti să trăieşti în libertate, să ieşi de sub sclavia
lumii, a cărnii şi a diavolului, această verigă de bază a lanţului
trebuie sfărâmată. Concepţia egoistă seculară despre viaţă, pe care
Satan şi emisarii săi o promovează peste tot, trebuie să fie înlocuită
de perspectiva pe care Isus a prezentat-o ucenicilor săi în urma
reproşului lui Petru, care II îndemna pe Isus să Se cruţe pe Sine.
"Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de
sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea
să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa
pentru Mine, o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige
toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în
schimb pentru sufletul său? Căci Fiul omului are să vină în
slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia
după faptele lui" (Matei 16:24-27).
Următoarele şase îndemnuri ce reies din cele spuse constituie perspectiva de la cruce. Ele sunt îndrumări fundamentale pentru cei ce vor să fie liberi de robia sistemului lumesc şi de diavolul ce îl inspiră. Rămâi în lumina biruinţei crucii şi îţi vei găsi cu succes calea în această lume întunecată.


Lepădarea de sine

Lepădarea de sine nu este jertfirea de sine. Fiecare student, atlet sau membru al unei secte practică jertfirea de sine, abţinându-se de la a consuma substanţe dopante şi de la activităţi care l-ar putea împiedica să-şi atingă scopul. Problema e că scopul final al jertfirii de sine este promovarea propriei persoane: primirea unei note bune, doborârea unui record, obţinerea unui statut şi recunoaşterea meritelor personale.
Isus vorbea de jertfirea de sine în esenţiala bătălie a vieţii: lupta pentru tron, bătălia pentru cine este dumnezeu de fapt în viaţa unui om. Isus nu intră în această bătălie, pentru că a câştigat-o deja. El sade pe tron şi ne invită plin de îndurare să fim părtaşi cu El la aceasta. Până când nu renunţăm la ceea ce nu a fost niciodată menit să fie al nostru, adică la rolul de dumnezeu al vieţilor noastre, nu vom avea deloc pace cu noi înşine şi cu Dumnezeu şi nu vom fi niciodată liberi.
Nu ai fost conceput să trăieşti independent, ci dependent de Dumnezeu, iar sufletul tău nu a fost conceput să fie stăpân. Fie că îi vei sluji lui Dumnezeu şi împărăţiei Lui, fie lui Satan şi împărăţiei lui. Când te lepezi de tine însuţi, îl inviţi pe Dumnezeu să ocupe tronul vieţii tale, să ocupe ceea ce este de drept al Său, pentru ca tu să poţi funcţiona ca o persoană vie în Hristos. Lepădarea de sine este crucială, pentru a ajunge la libertatea spirituală.


la-ţi crucea în fiecare zi

Crucea pe care trebuie să o luăm în fiecare zi nu este crucea noastră, ci crucea lui Hristos. Noi ne identificăm îndeaproape cu crucea Sa, pentru că am fost răstigniţi împreună cu Hristos, şi nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi (Galateni 2:20). Prin crucea Sa avem iertare de faptele noastre şi eliberare de trecutul nostru. Noi suntem iertaţi pentru că am murit împreună cu El. Datorită crucii, noi suntem îndreptăţiţi şi sfinţiţi.
A ne lua crucea în fiecare zi înseamnă a recunoaşte în fiecare zi că îi aparţinem lui Dumnezeu. Noi am fost cumpăraţi prin sângele lui Isus Hristos (1 Petru 1:18,19). Atunci când luăm crucea, afirmăm că identitatea noastră nu se bazează pe existenţa noastră fizică, ci pe relaţia noastră cu Dumnezeu. Noi suntem declaraţi copii ai lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1-3), iar viaţa noastră este în Hristos (Coloseni 3:3,4).
Drept urmare a faptului că recunoaştem aceasta, noi încetăm să mai facem voia noastră, pentru a trăi zilnic o viaţă plăcută Tatălui nostru Ceresc. Noi nu mai încercăm să devenim ceva ce nu suntem, ci ne odihnim în lucrarea desăvârşită a lui Hristos, care ne-a dat o identitate atât de deosebită.


Urmează-L pe Hristos

A căuta să biruieşti sinele prin eforturi personale este o luptă fără speranţă. Sinele nu va putea niciodată să lucreze împotriva sinelui, pentru că un sine independent, motivat de firea pământească, încă mai vrea să fie Dumnezeu. Noi trebuie să-L urmăm pe Hristos, lăsându-ne conduşi de Duhul Sfânt pe calea morţii faţă de sine, după cum a scris Pavel: "Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor" (2 Corinteni 4:11).
Chiar dacă pare o cale destul de deprimantă, eu vă asigur că nu este aşa. A fi cunoscut de Domnul şi a-L urma ca o oaie ascultătoare, dependentă de El, e un lucru extraordinar (Ioan 10:27). Faptul că suntem conduşi de Duhul lui Dumnezeu, chiar când aceasta duce la experienţa dureroasă a morţii faţă de sine, este asigurarea faptului că suntem fii (Romani 8:14). Nu am fost concepuţi să existăm independenţi, despărţiţi de Dumnezeu. Numai când ne bizuim pe El şi suntem dispuşi să îl urmăm pe Hristos suntem împliniţi, având libertatea de a dovedi că voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită (Romani 12:2).


Sacrifică viaţa de acum pentru cea viitoare

Dacă vrei să-ţi salvezi viaţa pământească (viaţă care îşi află identitatea şi valoarea în poziţii sociale, titluri, realizări, averi şi bunăstarea lumii), o vei pierde. în cel mai bun caz poţi avea aceste valori vremelnice pe durata acestei vieţi, dar vei pierde totul în ce priveşte veşnicia. Mai mult, toate eforturile tale de a poseda aceste comori pământeşti te vor face să pierzi tot ceea ce poate fi al tău în Hristos. Dacă ţinta ta este lumea aceasta, asta-i tot ce vei obţine, iar în cele din urmă o vei pierde şi pe ea. Dacă ţinta ta este lumea viitoare, Dumnezeu îţi va da în plus şi viaţa de aici. Pavel a făcut o declaraţie asemănătoare: "Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare" (1 Timotei 4:8).


Sacrifică plăcerea pentru lucruri pentru a câştiga plăcerea
pentru viaţă

Ce ai dori în schimb pentru manifestarea roadei Duhului în viaţa ta? Ce bun material, ce poziţie sau titlu ai dori în schimb pentru bucuria, pacea şi pentru răbdarea de care te bucuri în Hristos? "Nimic", probabil că am spune cu toţii. Totuşi, cum răspunzi tu în viaţa de zi cu zi la aceste întrebări? In ce îţi investeşti cea mai mare parte din timpul, din energia şi din banii tăi: în strădanii ce urmăresc scopuri temporare sau în acţiuni ce vor avea consecinţe eterne? De cele mai multe ori scopul principal al oamenilor decăzuţi este să fie fericiţi în ceea ce îi aseamănă cu animalele, decât să fie binecuvântaţi făcându-se copii ai lui Dumnezeu.
Isus a discutat despre conflictul acesta chiar cu Măaria şi cu Marta, două persoane foarte apropiate de El (Luca 10:38-42). În timpul vizitei lui Isus, Marta era preocupată de lucrurile materiale, concentrată asupra pregătirii şi servirii mesei, în timp ce Măria şi-a concentrat atenţia asupra lui Isus şi asupra cuvintelor Lui. Marta avea tendinţa de a iubi lucrurile pământeşti şi de a se folosi de oameni, dar Isus a spus că Maria alesese "partea cea bună" (v. 42), iubind oamenii şi folosindu-se de lucrurile pământeşti. Victoria asupra sinelui vine atunci când învăţăm să îi iubim pe oameni şi să ne folosim de lucruri, fără a le încurca pe acestea între ele.


Sacrifică efemerul pentru a câştiga eternul

Probabil că semnul cel mai clar al maturităţii spirituale este capacitatea de a amâna răsplăţile. Evrei 11:24-26 spune: "Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire." Este cu mult mai bine să ştim că suntem copiii lui Dumnezeu decât să câştigăm tot ceea ce lumea spune că este de valoare. Chiar dacă a-L urma pe Hristos ne poate aduce greutăţi în această viaţă, El ne va răsplăti în veşnicie.
Minciuna fundamentală a lui Satan este aceea prin care te convinge că poţi să fii stăpân peste viaţa ta, iar robia finală este să te determine să trăieşti ca şi cum minciuna lui ar fi un adevăr. Oricând trăieşti fără să-ţi recunoşti dependenţa de Dumnezeu, concentrându-te asupra ta însuţi şi nu asupra crucii, preferând valorile temporare, şi nu cele eterne, Satan are de câştigat. Soluţia pe care o dă lumea acestui conflict de identitate este să dea cât mai multă importanţă sinelui, în acelaşi timp lipsindu-L pe Dumnezeu de ocazia de a-şi lua locul ce i Se cuvine, de Domn. Satan nici n-ar putea fi mai mulţumit, întrucât acesta a fost planul lui de la început.

1 C. Fred Dickason, Demon Possession andthe Christicm, Chicago, Moody Press, 1987, pp. 226-227.







3. Ai tot dreptul să fii liber

Lydia este o femeie de vârstă mijlocie, care a fost determinată de la început să păşească cu stângul în viaţă. În toată viaţa ei de creştină a fost urmărită de amintiri ale abuzului ritual şi sexual, la care a fost expusă în copilărie. Când a venit să mă vadă, imaginea ei despre sine, atât de afectată, nu părea să aibă vreo şansă de îmbunătăţire. In timp ce îmi povestea viaţa ei, Lydia nu părea prea emoţionată, dar cuvintele trădau o disperare fără margini.
"Cine eşti tu, Lydia? Cum te percepi pe tine însăţi?" am întrebat-o când a terminat.
"Sunt rea, a răspuns ea cu stoicism. Nu sunt de folos nimănui. Oamenii îmi spun că sunt rea şi că tot ce pot face este doar să aduc necazuri."
"Nu eşti rea, am contrazis-o. Cum poate un copil al lui Dumnezeu să fie rău? Aşa te percepi tu pe tine însăţi?" Lydia dădu din cap afirmativ.
M-am întins după o foaie tipărită de hârtie ce conţine mai multe afirmaţii despre identitatea noastră în Hristos, bazate pe versete biblice, şi i-am înmânat-o Lydiei. (Aceste afirmaţii se găsesc la sfârşitul cărţii.) "Aş dori să citeşti chiar acum aceste afirmaţii, cu voce tare, am îndemnat-o. Ele îţi vor aduce aminte de identitatea ta biblică."
Lydia a luat hârtia şi a început să citească prima afirmaţie, oarecum greoi: "Eu sunt s-s-sarea pă...". Dintr-o dată înfăţişarea ei s-a schimbat. Şi-a ridicat privirea şi a rostit batjocoritor: "In nici un caz, nemernicule!"
Nu e niciodată plăcut să-1 vezi pe cel Rău exprimându-şi personalitatea sa urâtă printr-o victimă ca Lydia, dar am preluat autoritatea asupra lui prin rugăciune în numele lui Hristos şi am îndrumat-o pe Lydia spre paşii către libertate. Ea a reuşit să câştige o nouă perspectivă asupra identităţii ei în Hristos. Dându-şi seama că ea este în primul rând rezultatul lucrării lui Hristos de pe cruce şi nu victima trecutului ei, Lydia a reuşit să arunce lanţurile robiei ei spirituale şi să înceapă să trăiască în concordanţă cu adevărata ei identitate de copil al lui Dumnezeu.
Mai târziu ea mi-a povestit că acea foaie de hârtie pe care i-am cerut s-o citească a părut că dispare din faţa ei, atunci când a început s-o citească. Aveau oare hârtia sau afirmaţiile tipărite pe ea ceva magic? Nu, era doar o hârtie cu cerneală pe ea, dar faptul că Lydia devenea conştientă de identitatea ei în Hristos avea o însemnătate infinită. Satan a înşelat-o, făcând-o să creadă că era fără nici o valoare şi rea, lucruri care erau minciuni. El a căutat s-o împiedice cu orice preţ să citească acele afirmaţii adevărate despre identitatea ei de copil al lui Dumnezeu. El ştia că adevărul lui Dumnezeu va dezarma minciuna lui, tot la fel cum lumina dezarmează întunericul, şi de aceea nu avea de gând să se dea bătut fără luptă.
Nimic nu este mai important pentru eliberarea ta din robia Satanei decât înţelegerea şi susţinerea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru tine în Hristos şi a ceea ce te-au făcut ele să fii. Noi trăim cu toţii în conformitate cu identitatea pe care percepem că o avem. De fapt, nimeni nu se poate comporta în mod constant într-un mod care nu este în concordanţă cu modul în care se percepe pe sine. Atitudinea, acţiunile, răspunsurile, reacţiile faţă de împrejurările vieţii sunt determinate de modul în care omul se percepe pe sine, în mod conştient sau inconştient. Dacă te vezi ca victima lui Satan şi a comploturilor lui, lipsită de ajutor, vei trăi ca o victimă a lui şi vei fi robul minciunilor lui, dar dacă te vezi ca un copil iubit cu drag şi acceptat al lui Dumnezeu, aşa cum eşti, vei şi trăi ca un copil al lui Dumnezeu.
În capitolul de faţă intenţionez să scot în evidenţă câteva aspecte cruciale ale identităţii pe care o avem în Hristos. Mulţi dintre dumneavoastră şi-au însuşit deja înăuntrul lor adevărurile biblice rezumate aici, iar pentru alţii această secţiune va fi puţin cam greoaie, din cauza conţinutului ei doctrinal. Cu toate acestea, îndemnul meu este să nu sari peste acest capitol, pentru a ajunge la capitolele mai practice, deoarece aceste principii sunt esenţiale pentru obţinerea eliberării în conflictul spiritual pe care îl ai în calitate de copil al lui Dumnezeu. Conceptul identităţii şi maturităţii spirituale în Hristos este atât de vital, că îţi sugerez din nou să parcurgi Biruinţă Asupra întunericului, în paralel, în timpul citirii acestei cărţi.


Ai un destin veşnic fericit

Omul este alcătuit din cel puţin două părţi: sinele său material şi sinele său spiritual. Partea din afară a omului constă în trupul său fizic, iar partea sa lăuntrică în suflet/duh: capacitatea de a gândi, de a simţi, de a alege (mintea, sentimentele şi voinţa sunt identificate adesea ca părţi constitutive ale sufletului) iar capacitatea de a te raporta la Dumnezeu ţine de duh. Trupul omului este unit cu sufletul/duhul său, lucru ce îl face viu din punct de vedere fizic. Sufletul/duhul creştinului este, ca rezultat al convertirii sale, în comuniune cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că este viu din punct de vedere spiritual.
Când Dumnezeu 1-a creat pe Adam, acesta era viu din toate punctele de vedere - atât fizic cât şi spiritual, dar, din cauza păcatului lui Adam şi a morţii sale spirituale ce a urmat, fiecare om care apare pe lume se naşte viu din punct de vedere fizic, dar mort din punct de vedere spiritual. Omului despărţit de Dumnezeu, i-a lipsit în viaţă prezenţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu, aşa că a învăţat să trăiască independent, fără Dumnezeu, concentrându-şi toată atenţia asupra propriilor interese. Această independenţă, deprinsă de om, este numită în Scriptură "fire pământească".
Când te-ai născut din nou, sufletul/duhul tău s-a unit cu Dumnezeu, iar tu ai devenit viu din punct de vedere spiritual, la fel de viu cum a fost Adam în grădina Edenului, înainte de a muri spiritual. Epistola către Efeseni declară în mod repetat că tu eşti acum în Hristos, şi Hristos este în tine. întrucât Hristos din tine este veşnic, viaţa spirituală pe care ai primit-o de la el este veşnică. Nu trebuie să aştepţi până la moarte pentru a primi viaţa veşnică, pentru că o ai chiar acum! Lui Satan i-ar plăcea să te facă să crezi altceva, dar el nu-ţi poate lua viaţa veşnică pentru că nu ţi-L poate lua pe Isus, care a promis că nu te va lăsa şi nu te va părăsi niciodată (Evrei 13:5).


Eşti schimbat din păcătos în sfânt

Ai auzit vreodată pe vreun creştin vorbind despre sine ca despre "un simplu păcătos mântuit prin har"? Ai vorbit vreodată despre tine în felul acesta? Dacă te percepi ca pe un păcătos, vei păcătui; ce te-ai aştepta să facă un păcătos? In cel mai bun caz, viaţa ta creştină va fi mediocră, vei fi doar puţin deosebit de un necreştin, dezorientat de sentimentul înfrângerii. Satan va profita de ocazie pentru a continua să te împovăreze cu vinovăţie, pentru a te convinge că eşti sortit unei existenţe spirituale cu multe urcuşuri şi coborâşuri. în postura de creştin înfrânt, îţi vei mărturisi păcatul, luptându-te pentru a fi mai bun, dar în interior vei admite că eşti doar un păcătos mântuit prin har, care rabdă până la răpire.
Oare, într-adevăr, asta suntem noi? Nicidecum! Biblia nu spune că cei credincioşi sunt păcătoşi, nici măcar păcătoşi mântuiţi prin har. Credincioşii sunt numiţi sfinţi, care păcătuiesc doar ocazional. Noi devenim sfinţi în momentul mântuirii (prin justificare), şi trăim ca sfinţi în experienţa noastră zilnică (prin sfinţire), continuând să credem ceea ce a făcut Dumnezeu şi să afirmăm ceea ce suntem noi în Hristos. Dacă nu reuşeşti să-ţi dai seama că eşti un copil al lui Dumnezeu, te vei lupta în zadar să trăieşti ca şi cum ai fi într-adevăr unul, iar lui Satan nu-i va fi prea greu să te convingă că nu eşti diferit faţă de cum erai înainte de a fi în Hristos şi că nu ai nici o valoare înaintea lui Dumnezeu sau a altcuiva. Însuşirea prin credinţă a acestei transformări radicale ce a avut loc cu identitatea ta interioară, prin care din păcătos ai devenit sfânt, va avea un efect puternic pozitiv asupra modului în care te împotriveşti zilnic păcatului şi lui Satan.


Eşti părtaş firii dumnezeieşti

Efeseni 2:1-3 descrie natura ta anterioară venirii tale la Hristos: "Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului... şi, eram din fire copii ai mâniei". Înainte de a deveni creştini, însăşi firea noastră era păcat, iar rezultatul acestui păcat era moartea (despărţirea de Dumnezeu). Astfel, noi ne slujeam nouă înşine, şi, bineînţeles, lui Satan.
Dar, când am fost mântuiţi, Dumnezeu ne-a schimbat în însăşi esenţa noastră; am devenit "părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte" (2 Petru 1:4). Nu mai eşti în firea pământească; eşti în Hristos. înainte de convertire aveai o fire păcătoasă, dar acum eşti părtaş al firii divine a lui Hristos. Nu eşti nici veşnic, nici divin, dar eşti unit pe veşnicie cu divinitatea lui Hristos. Iată cum a spus Pavel lucrul acesta: "Odinioară eraţi în întunerec; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii" (Efeseni 5:8). "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă" (2 Corinteni 5:17). În faţa acuzaţiilor lui Satan că nu ne deosebim de necreştini, trebuie să credem şi să trăim în concordanţă cu faptul că suntem deosebiţi de ei pentru veşnicie, în Hristos.
În Noul Testament, identitatea ta dinainte de a-L primi pe Hristos este descrisă ca vechiul tău eu ("omul vechi" în versiunea englezească, King James). Când ai fost mântuit, vechiul tău eu, care a fost stimulat să trăiască fără de Dumnezeu, fiind deci caracterizat de păcat, a murit (Romani 6:6), iar în locul său a luat fiinţă un nou eu, stimulat de noua ta identitate în Hristos şi caracterizat prin dependenţă de Dumnezeu (Galateni 2:20).
Pentru a rupe relaţia ta cu păcatul, de care era de fapt stăpânit, vechiul tău eu a trebuit să moară. Faptul că eşti o făptură nouă nu înseamnă că eşti fără păcat (1 Ioan 1:8), dar, întrucât vechiul tău eu a fost răstignit şi îngropat cu Hristos, nu mai este necesar să păcătuieşti (1 Ioan 2:1); doar atunci când alegi să acţionezi independent, fără de Dumnezeu, păcătuieşti.


Poţi avea biruinţă asupra firii pământeşti şi a păcatului

Moartea faţă de păcat a încheiat relaţia cu păcatul ca stăpân, dar nu a făcut să înceteze existenţa păcatului. Păcatul este încă viu, puternic şi atrăgător, dar puterea şi autoritatea lui au fost zdrobite (Romani 8:2). Mai mult, nici firea pământească, acea parte din tine ce s-a deprins să trăiască independent, înainte de a-L întâlni pe Hristos, nu a murit. Amintiri, obiceiuri, reflexe condiţionate şi tipare de gândire ce te îndeamnă să te concentrezi asupra interesului propriu au rămas încă impregnate în creierul tău. Acum nu mai eşti în firea pământească, aşa cum era vechiul tău eu, ci eşti în Hristos, dar poţi încă să alegi în fiecare zi să umbli potrivit firii pământeşti (Romani 8:12,13), cedând acelor îndemnuri vechi de a te sluji pe tine şi nu pe Dumnezeu. Tu eşti răspunzător de răstignirea firii pământeşti (Romani 8:13) în fiecare zi, formându-ţi tipare noi de gândire în locul celor vechi, prin înnoirea minţii tale (Romani 12:2).
În ciuda faptului că eşti mort faţă de păcat, atractivitatea puternică a păcatului s-ar putea să te facă încă să lupţi cu sentimentul că eşti mai viu faţă de păcat decât faţă de Hristos. Totuşi, Romani 6:1-11 ne învaţă că ceea ce este adevărat despre Domnul Isus Hristos este adevărat şi despre noi, în ceea ce priveşte relaţia noastră faţă de păcat. Dumnezeu Tatăl "L-a făcut păcat" pe Fiul Său pentru ca toate păcatele lumii - trecute, prezente şi viitoare — să cadă asupra Lui (2 Corinteni 5:21). Când El a murit pe cruce, păcatele noastre erau asupra Lui, dar, când a ieşit din mormânt, El nu mai avea nici un păcat asupra Lui. Când s-a dus la Tatăl, Hristos nu avea nici un păcat asupra Lui, iar acum, când şade la dreapta Tatălui, nu are nici un păcat asupra Sa.
Când găsim o făgăduinţă în Biblie, o cerem pentru noi.
Când ajungem la o poruncă, o ascultăm, iar când citim un adevăr, îl credem. Versetele din Romani 6:1 -11 nu sunt porunci ce trebuie ascultate, ci sunt adevăruri ce trebuie crezute. Hristos a murit deja faţă de păcat; tu, pentru că eşti în El, ai murit, de asemenea, faţă de păcat. Nu poţi muri faţă de păcat, pentru că eşti deja mort; poţi doar să crezi lucrul acesta. Am întâlnit mulţi creştini care încă încearcă să moară faţă de păcat, motiv pentru care vieţile lor sunt nefericite şi neroditoare, pentru că ei încă se luptă să facă ceva ce a fost făcut deja.
Observaţi folosirea timpului trecut pentru verbele din textul de la Romani 6:1-11 (italicele autorului): "Noi, care am murit faţă de păcat" (v. 2); "Toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui" (v. 3), "Am fost îngropaţi împreună cu El" (v. 4); "Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului" (v. 6); "Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat" (v. 7); "Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El" (v. 8). întrucât verbele din aceste versete sunt la trecut, şi arată anumite acţiuni ce sunt deja înfăptuite cu privire la noi, nu ne rămâne decât să le credem.
Versetul 11 rezumă ceea ce trebuie să credem despre modul cum ne raportăm la păcat din pricina poziţiei noastre în Hristos: "Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru." Nu contează dacă te simţi mort faţă de păcat sau nu; trebuie să te socoteşti aşa pentru că este aşa. Oamenii îşi pun greşit întrebarea: "Ce experienţă trebuie să am, pentru ca lucrul acesta să fie adevărat?" Singura experienţă necesară este cea a lui Hristos pe cruce, ceea ce s-a întâmplat deja. Când alegem să credem ceea ce este adevărat despre noi şi despre păcat, şi umblăm bazându-ne pe ceea ce credem, ne vom raporta corect la păcat în viaţa noastră. Dar, atât timp cât punem experienţa înaintea credinţei, nu vom cunoaşte niciodată cu adevărat libertatea pe care a obţinut-o Hristos pe cruce pentru noi.
Pe baza a ceea ce ne instruieşte Romani 6:1 -11 să credem, Pavel în Romani 6:12,13 ne spune cum să ne raportăm la păcat: "Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii." Păcatul este un stăpân suveran, care pretinde supuşilor să-i slujească. Eşti mort faţă de păcat, dar încă ai capacitatea de a păcătui, punându-i trupul la dispoziţie. Depinde de tine să alegi dacă îţi vei lăsa trupul să fie folosit pentru păcat sau pentru neprihănire. Satan, care stă la baza oricărui păcat, va profita de oricine încearcă să rămână neutru.
Pentru a ilustra cele spuse, să presupunem că păstorul tău îţi cere să-ţi foloseşti maşina pentru a duce pachete cu alimente celor nevoiaşi, şi un hoţ ţi-o cere pentru a o folosi la jefuirea unei bănci. Este maşina ta, şi poţi alege să o împrumuţi oricui vrei, pentru bine sau pentru rău. Cui ai împrumuta-o? Ar trebui nici să nu se pună problema!
Trupul tău îţi aparţine pentru a-I sluji fie lui Dumnezeu, fie lui Satan, dar alegerea depinde de tine, de aceea Pavel a scris cu atâta insistenţă: "Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească" (Romani 12:1). Datorită biruinţei lui Hristos asupra păcatului, eşti complet liber să alegi să nu asculţi de păcat ca de un stăpân. Ai obligaţia de a nu lăsa păcatul să domnească în trupul tău muritor.


Poţi fi liber de puterea păcatului

S-ar putea să te gândeşti: "Sună bine să nu las păcatul să domnească în trupul meu, Neil, dar nu ştii ce grea e lupta mea împotriva păcatului. Constat că fac ce n-ar trebui, şi nu fac ce ar trebui să fac. Este o luptă permanentă."
Da, ştiu cât de dură este lupta, pentru că am dus-o şi eu şi apostolul Pavel. El a scris Romani 7:15-25 având aceleaşi sentimente de frustrare pe care le ai şi tu. În pasajul acesta găsim calea lui Dumnezeu spre eliberare de sub puterea păcatului. Te invit să parcurgi şi tu împreună cu mine şi Dan acest pasaj; Dan se luptă din greu să biruiască puterea păcatului în viaţa lui:
Neil: Dan, să ne uităm la un pasaj din Scriptură care pare să
descrie dificultăţile prin care treci. Romani 7:15 spune: "Căci
nu ştiu ce fac; nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc." Poţi spune că
acest verset descrie situaţia ta?
Dan: Exact! Vreau să fac ceea ce Dumnezeu spune că e drept, dar câteodată mă surprind făcând tocmai contrariul.
Neil: Probabil că te regăseşti şi în versetul 16: "Acum, dacă
fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună."
Dan, câte personaje, sau câţi participanţi sunt menţionaţi în
acest verset?"
Dan: E clar că este vorba de o singură persoană, adică de
"mine".
Neil: E descurajant să ştim ce vrem să facem, dar dintr-un
oarecare motiv să nu putem face ce vrem. Ai încercat vreodată
să găseşti o soluţie la aceasta, în mintea ta?
Dan: Câteodată mă întreb dacă sunt cu adevărat creştin.
Creştinismul pare să aibă efect pentru alţii, dar nu pentru mine.
Adesea mă întreb dacă viaţa creştină este posibilă sau dacă
Dumnezeu există.
Neil: Dacă tu şi Dumnezeu aţi fi singurii actori ai acestui
scenariu, ar fi normal să dai vina pentru necazul tău fie pe
Dumnezeu, fie pe tine însuţi. Dar acum, haide să ne uităm la
versetul 17: "Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta,
ci păcatul care locuieşte în mine." Câţi actori avem acum, Dan?
Dan: S-ar părea că sunt doi, dar nu înţeleg.
Neil: Să citim versetul 18, pentru a vedea dacă putem să-1
înţelegem: "Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine,
adică în firea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-1 fac."
Dan: Am aflat versetul acesta cu mult timp în urmă; a fost uşor să accept faptul că nu sunt bun de nimic.
Neil: Nu asta vrea să spună versetul, Dan; de fapt spune tocmai contrariul. Orice ar fi ceea ce locuieşte în tine, nu este vorba de tine. Dacă aş avea o aşchie de lemn în deget, aş putea spune că acest "nimic bun" locuieşte în mine. Dar "nimic bun" nu sunt eu, ci este aşchia. Este important să observăm şi faptul că "nimic bun" nu este nici măcar firea mea pământească, ci că locuieşte în firea pământească. Dacă ne vedem doar pe noi înşine în această luptă, trăirea unei vieţi neprihănite ar fi lipsită de speranţă. Aceste pasaje caută cu tot dinadinsul să ne facă să înţelegem că în lupta noastră împotriva păcatului este implicat şi altcineva, a cărui natură este diferită de a noastră.
Dan, să ştii că noi, oamenii, ne-am născut sub pedeapsa păcatului, şi noi ştim că Satan şi emisarii lui lucrează tot timpul pentru a ne păstra sub această pedeapsă. Când Dumnezeu ne-a mântuit, Satan a pierdut lupta, dar el nu a fugit cu coada între picioare, nici nu şi-a ascuns ghiarele, ci şi-a propus să ne păstreze sub puterea păcatului. Mai ştim şi că el va lucra prin firea pământească ce a rămas în noi după mântuire.
Să citim mai departe, pentru a vedea dacă putem afla mai multe despre modul în care se duce această bătălie: "Căci binele, pe care vreau să-1 fac, nu-1 fac, ci răul, pe care nu vreau să-1 fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine" (v. 19-21).
Dan, poţi să spui, din aceste pasaje, care este natura acelui "nimic bun" care locuieşte în tine?
Dan: Bineînţeles că e vorba de rău şi de păcat, dar nu cumva e chiar propriul meu păcat? Când păcătuiesc mă simt atât de vinovat! Neil: Fără îndoială, amândoi păcătuim, dar totuşi noi nu suntem "păcat". Răul este prezent în noi, dar noi nu suntem răi în noi
înşine. Nici nu avem scuză atunci când păcătuim, pentru că Pavel a scris mai sus că este obligaţia noastră să nu lăsăm păcatul să domnească în trupurile noastre muritoare (Romani 6:12).
Neil: Te-ai simţit vreodată atât de înfrânt încât să vrei să loveşti pe altcineva sau chiar pe tine însuţi?
Dan: Aproape în fiecare zi!
Neil: Dar când te linişteşti, ai din nou gânduri ce se potrivesc identităţii tale creştine?
Dan: întotdeauna, iar atunci regret aceste izbucniri.
Neil: Versetul 22 explică acest ciclu: "Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu." Când nu acţionăm
potrivit cu ceea ce suntem noi, de fapt, Duhul Sfânt ne ajută
imediat să ne dăm seama că am greşit, datorită părtăşiei noastre
cu Dumnezeu, dar noi ajungem să ne pedepsim adesea singuri.
Totuşi, natura noastră reală se exprimă din nou, fiind astfel
atraşi înapoi către Dumnezeu. Este ca acea soţie frustrată care
spune că s-a săturat de soţul ei. Ea vrea să se elibereze şi nu-i
pasă deloc de soţul ei. Cu toate acestea, după ce îşi recunoaşte
durerea şi îşi exprimă emoţiile, se înmoaie şi spune: "La urma
urmei, îl iubesc cu adevărat, şi nu vreau să divorţez, dar pur şi
simplu nu văd nici o altă cale de ieşire din această situaţie."
Acesta este modul în care se exprimă persoana lăuntrică,
adevăratul eu. Versetul 23 descrie natura acestei lupte cu
păcatul: "Dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă
împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii
păcatului, care este în mădularele mele." Conform acestui
pasaj, Dan, unde se dă lupta?
Dan: Se pare că lupta se dă în minte.
Neil: Lupta se dă chiar acolo. Dacă Satan te poate face să crezi că tu eşti singurul angajat în această luptă, atunci când
păcătuieşti vei căuta să te revolţi fie împotriva ta, fie împotriva
lui Dumnezeu. Asta s-ar putea spune în următoarele cuvinte: Dacă ar veni un câine şi te-ar muşca de picior, te-ai lovi pe tine sau ai lovi câinele?
Dan: Câinele. Dar, de când mă lupt cu păcatul, nimeni nu mi-a spus vreodată că acest "câine" - păcatul - este cel ce produce suferinţa!
Neil: Exact! De aceea te loveşti singur. Oamenii obosesc în cele din urmă să se lovească pe sine, aşa că se îndepărtează de Dumnezeu, copleşiţi de apăsarea înfrângerii şi a condamnării. Pavel a exprimat acest sentiment în versetul 24: "O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..." El nu a spus: "nemernicul de mine" , ci "nefericitul de mine". El e înfrânt pentru că nu e liber. Încercările lui de a face binele sunt înfrânte şi se întreabă: "Există oare biruinţă?"
Versetul 25 dă răspunsul: "Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! ... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu, dar, cu firea pământească, slujesc legii păcatului."
Dan: Cred că acum înţeleg. întotdeauna m-am acuzat pentru neputinţa de a trăi viaţa creştină. Îmi dau seama că Pavel era frustrat de eşecul său, dar el nu se pedepseşte singur. El acceptă că răspunderea este a sa, dar nu se autoacuză. Mai important decât aceasta, el îşi exprimă încrederea întorcându-se către Dumnezeu, pentru că Domnul Isus îi va da putere să trăiască mai presus de păcat.
Neil: Eşti pe calea cea bună. A te condamna de unul singur nu te va ajuta, pentru că nu există nici o osândă pentru cei ce sunt în Hristos Isus (Romani 8:1,2). Trebuie să înţelegi natura luptei care se dă pentru mintea ta, iar apoi trebuie să descoperi în ce domeniu pierzi această luptă în propria-ţi viaţă, permiţând păcatului să stăpânească în trupul tău. Când îl descoperi şi te ocupi de el, poţi găsi libertatea în Hristos.


Poţi câştiga bătălia pentru mintea ta

Romani 7:23 şi 8:5-7 arată că robia spirituală îşi are centrul în minte. Acesta este locul unde trebuie să te lupţi şi să câştigi pentru a experimenta libertatea în Hristos pe care ai primit-o ca moştenire. Pavel a scris: "Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele, cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu, ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos" (2 Corinteni 10:3-5).
Unele fortăreţe sau obsesii ("întărituri" în versiunea Cornilescu) ale unor obiceiuri rele şi ale unor tipare de gândire păcătoase au fost ridicate pe vremea când te deprinseseşi să-ţi trăieşti viaţa independent, fără Dumnezeu. Trăind într-un mediu necreştin, ai avut anumite concepţii despre viaţă şi ţi-ai creat un mod necreştin de a reacţiona în anumite situaţii, iar acele tipare şi reacţii ţi-au fost implementate în minte, devenind nişte întărituri. Din păcate, când ai devenit creştin, nimeni nu a apăsat nici un buton din mintea ta pe care să scrie "ŞTERGERE". Vechile tale obiceiuri şi tipare comportamentale fireşti nu au fost şterse; ele fac încă parte din firea ta pământească, şi trebuie să te ocupi de ele în fiecare zi. Totuşi, trebuie să fii recunoscător pentru faptul că nu eşti o însumare a consecinţelor trecutului, ci eşti o nouă făptură în Hristos (2 Corinteni 5:17), iar acum eşti produsul lucrării lui Hristos de pe cruce. Vechile întărituri pot fi dărâmate, după cum e schiţat în a treia parte a cărţii.
Doar pentru că eşti creştin, să nu crezi că Satan nu mai este interesat să te manipuleze, pentru a-şi atinge scopurile prin mintea ta. Scopul continuu al lui Satan este să-şi infiltreze gândurile sale în gândurile tale, şi minciuna sa să câştige teren în faţa adevărului lui Dumnezeu. El ştie că, dacă îţi poate controla gândurile, îţi poate controla comportamentul.
Satan e şiret. El nu dă iama ca un taur într-un magazin de porţelanuri, ci se strecoară ca un şarpe prin iarbă (2 Corinteni 11:3). El îşi poate introduce gândurile în mintea ta, ispitindu-te să acţionezi independent faţă de Dumnezeu, ca şi cum ar fi propriile tale gânduri sau chiar gândurile lui Dumnezeu. Scriptura ne arată clar că Satan are posibilitatea de a ne pune gânduri în minte, cum a făcut şi cu David (1 Cronici 21:1), cu Iuda (Ioan 13:2) şi cu Anania (Faptele Apostolilor 5:3).
Gradul de amăgire al gândurilor aduse de Satan poate fi exemplificat prin ceea ce s-a întâmplat cu unul dintre studenţii mei. Jay intră într-o zi în biroul meu şi spuse:
"Doctore Anderson, ceva nu este în regulă cu mine."
"Care este problema ta, Jay?
"Când stau la masă pentru a studia, simt tot felul de înţepături în tot corpul, mâinile mi se ridică involuntar, vederea mi se înceţoşează şi nu mă pot concentra."
"Vorbeşte-mi despre umblarea ta cu Dumnezeu", am încercat eu să-1 cercetez mai atent.
"Am o părtăşie foarte bună cu Dumnezeu", se umflă în pene Jay.
"Ce vrei să spui?".
"Păi, în fiecare zi când plec de la şcoală, la amiază, îl întreb pe Dumnezeu unde vrea să merg să mănânc. Dacă aud un gând care spune Burger King, mă duc la Burger King. Apoi îl întreb ce vrea să mănânc. Dacă vine un gând care spune să dau comandă de un Whooper, comand un Whooper."
"Cum stai cu mersul la biserică?" am continuat.
"Merg în fiecare duminică oriunde îmi spune Dumnezeu. In ultimele trei săptămâni, El mi-a spus să mă duc la o biserică de mormoni."
Jay dorea sincer să facă ceea ce Dumnezeu dorea ca el să facă, dar asculta de gândurile sale subiective, ca şi cum ar fi fost vocea lui Dumnezeu, în loc să "facă orice gând rob ascultării de Hristos" (2 Corinteni 10:5). Procedând astfel, viaţa lui a devenit un teren de activitate deschis pentru Satan, iar ca urmare studiile lui teologice erau subminate.
Dacă nu biruieşti ispita lui Satan chiar în pragul minţii tale, vei începe să contempli gândul său, să-1 iei în considerare ca pe o opţiune, pentru ca în cele din urmă să faci alegerea de a acţiona în conformitate cu el. Obiceiurile se formează prin repetarea unor acţiuni, iar dacă practici un anume obicei păcătos, îndeajuns de mult, în mintea ta va apărea o întăritură (obsesie). Odată ce s-a clădit această întăritură, ţi-ai pierdut capacitatea de a-ţi controla comportamentul în domeniul respectiv. Şiretlicurile Satanei şi încercările lui de a-ţi controla mintea şi comportamentul vor fi tratate mai pe larg în partea a doua a cărţii.
Cum pot fi dărâmate întăriturile? Tiparele de gândire şi comportament negativ sunt lucruri ce se învaţă, dar omul se poate dezvăţa de ele printr-un studiu biblic disciplinat şi prin consiliere. Unele întărituri îşi au originea în influenţe demonice şi conflicte spirituale provenite din atacuri trecute şi prezente, care îşi încătuşează victima în lanţurile robiei. Cei aflaţi într-o asemenea situaţie au nevoie de o eliberare din cătuşele lui Satan, cu ajutorul adevărului lui Dumnezeu. Isus a zis: "Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi" (Ioan 8:32). Partea a treia are ca subiect paşii bazaţi pe adevărul lui Dumnezeu ce duc la libertate.
Când a venit să-mi ceară ajutorul, Teresa era o tânără creştină aflată sub robia unui comportament autodistructiv obsedant; ea supravieţuise unei încercări de sinucidere. Cheltuise mii de dolari şi petrecuse multe luni din viaţă în clinici pentru cei cu tulburări de alimentare şi în spitale psihiatrice. Am stat trei ore împreună cu ea într-o zi, în care am îndrumat-o să facă paşii spre libertate. După o lună am primit următoarea scrisoare:

"Dragă Neil:

Am dorit doar să vă scriu şi să vă mulţumesc pentru timpul pe care l-aţi petrecut împreună cu mine, luna trecută. Cred că în momentele în care ne rugam simţeam că nu se întâmplă nimic şi mă gândeam că poate la rădăcina problemelor mele nu se afla nimic demonic. Greşeam. Din acea zi n-am mai avut nici un gând autodistructiv şi nici o obsesie. Cred că procesul de eliberare a început în mine, de fapt, prin rugăciunile altor creştini în lunile ce au urmat încercării mele de sinucidere, dar de când v-am întâlnit ceva s-a schimbat într-adevăr în viaţa mea, iar astăzi mă simt liberă. Nu m-am mai tăiat de o lună, ceea ce este cu adevărat o minune!"
Teresa.
· Sper că devii conştient de faptul că biruinţa stă cu adevărat la dispoziţia celor ce sunt în Hristos. Se dă o luptă, dar noi suntem de partea biruitoare, pentru că în Hristos suntem mai mult decât biruitori!















4, Confruntarea cu Prinţul Rebel


Una dintre primele persoane cu care am avut de-a face în ceea ce priveşte conflictele spirituale şi influenţa demonică a fost Daisy, de 26 de ani, un copil din flori al anilor 1960. Daisy era creştină, absolventă de facultate, dar avea câteva probleme mentale şi emoţionale serioase, care au apărut după divorţul părinţilor ei. Într-o perioadă de cinci ani, Daisy fusese internată de trei ori, cu diagnosticul de schizofrenie paranoică. După vreo trei săptămâni de consiliere cu mine, Daisy a găsit în cele din urmă curajul de a aduce vorba despre şerpii din viaţa ei.
"Despre care şerpi vrei să vorbim?" am întrebat eu.
"Păi, despre cei ce se târăsc peste mine noaptea când sunt în pat", a mărturisit ea.
"Ce faci când vin şerpii?"
"Fug la mama mea, dar se întorc întotdeauna deîndată ce sunt singură."
"Să-ţi spun ce trebuie să faci, am continuat. Când eşti în pat şi vin şerpii, spune cu voce tare: «In numele lui Isus, vă poruncesc să plecaţi de la mine.» "
"N-aş putea face asta, protestă Daisy. Nu sunt îndeajuns de matură şi de puternică."
"Nu este o chestiune de maturitate; e o chestiune ce ţine de poziţia ta în Hristos. Ai acelaşi drept de a te împotrivi lui Satan şi de a-1 face să plece pe care îl am şi eu."
Daisy se agită la o asemenea propunere. "Ei bine, cred că aş putea face acest lucru", suspină Daisy, de parcă tocmai fusese de acord să bea ulei de castor.
Săptămâna următoare, când Daisy a intrat în birou, primul lucru pe care 1-a spus a fost:
"Şerpii au plecat!"
"Minunat! De ce nu mi-ai spus despre ei mai curând?"
"Pentru că îmi era frică să nu vină şi la dumneavoastră. Acum îmi dau seama că aceasta era doar o altă parte a minciunii."
Câteva luni după aceea, Daisy era liberă de lanţurile demonice şi slujea în departamentul nostru pentru copii, de la biserică. Dacă problemele ei ar fi fost strict neurologice sau ar fi fost provocate de un dezechilibru chimic, preluarea autorităţii asupra şerpilor în numele lui Isus nu ar fi dat rezultate, dar, în cazul lui Daisy, problema era de natură spirituală şi cinci ani de spitalizare şi tratament medical nu dăduseră nici un rezultat.
Înainte de a discuta în amănunt despre realitatea şi activitatea prezentă a lui Satan şi a demonilor lui, trebuie să înţelegi poziţia de autoritate pe care o ai în Hristos şi legătura pe care o are cu domeniul spiritual. Iacov a scris: "împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi" (Iacov 4:7). Dacă nu i te împotriveşti, el nu are de ce să plece. Sau, dacă doar îţi tragi plapuma deasupra capului şi spui: "O, Doamne, fă ceva cu aceste influenţe demonice!", duhurile rele nu vor pleca. Tu ai această autoritate de a te împotrivi diavolului, bazându-te pe poziţia pe care o ai în Hristos.


Insigna autorităţii lui Isus

Să observăm cum şi-a trimis Isus ucenicii în lucrare: "Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi" (Luca 9:1,2). Isus a ştiut că atunci când ucenicii săi au început să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe bolnavi, puterile demonice aveau să stârnească un val de opoziţie, de aceea le-a dat putere şi autoritate asupra demonilor, în mod specific.
Mai târziu, Isus i-a trimis pe cei 70 de ucenici ai Săi într-o misiune asemănătoare, de unde ei "s-au întors plini de bucurie, zicând: «Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău»" (Luca 10:17). Aceşti misionari erau destul de spirituali, ca să fie conştienţi de existenţa demonilor, şi de faptul că aceştia erau o putere de care ei trebuia să ţină seama în slujirea la care au fost chemaţi. Urmaşii lui Isus participaseră la anumite confruntări ale Domnului lor cu duhurile rele şi probabil că se aşteptau la acelaşi tratament. Poate că ei chiar îşi începuseră misiunea cu fiori de frică, cu îndoială, gândindu-se la furia şi la împotrivirea demonică. Cu toate acestea, s-au întors uimiţi de biruinţa pe care o aveau asupra duhurilor rele.
Totuşi, Isus a căutat imediat să le dea o perspectivă corectă asupra conflictelor spirituale: "Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului. Totuşi, să nu vă bucuraţi că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Luca 10:19, 20). Isus îi trimisese pe cei 70 să propovăduiască Evanghelia şi să vindece, dar, când s-au întors, ei nu puteau vorbi decât despre modul cum îi puseseră pe demoni pe fugă. "Nu vă concentraţi atenţia asupra demonilor, le-a spus Isus; concentraţi-vă atenţia asupra împărăţiei, asupra slujirii, asupra lui Dumnezeu". Acesta este un avertisment bun. In procesul învăţării cum să-ţi exerciţi autoritatea asupra împărăţiei întunericului în viaţa ta şi în viaţa altora, s-ar putea să fii ispitit să te consideri un fel de luptător pentru eliberare spirituală. Devii preocupat de studii biblice despre satanism, ocultism şi Mişcarea New Age şi începi să cauţi demoni în spatele fiecărei uşi. Cu toate acestea, ceea ce te face liber este adevărul, şi nu cunoaşterea greşelii. Fără identitatea şi poziţia pe care o ai în Hristos, nu ai avea nici o autoritate. Cine eşti trebuie să aibă întotdeauna mai multă importanţă decât ceea ce faci.


Dreptul şi puterea

Isus le-a dat ucenicilor Săi atât autoritate cât şi putere asupra demonilor. Care este diferenţa dintre acestea două? Autoritatea este dreptul de a domni; ea ţine de poziţie. Poliţistul are dreptul de a opri maşinile la o intersecţie din cauza poziţiei de autoritate reprezentată de insigna lui. Tot la fel şi Isus le-a dat ucenicilor să poarte o insignă. Ei aveau dreptul de a stăpâni peste demoni, din cauza poziţiei pe care o aveau ca urmaşi ai Aceluia căruia îi fusese dată toată autoritatea în Cer şi pe Pământ (Matei 28:18).
Puterea este, dimpotrivă, capacitatea de a stăpâni. Poliţistul s-ar putea să aibă autoritatea de a opri traficul, dar nu are capacitatea fizică de a face acest lucru. Dacă ar încerca să oprească traficul prin propria-i putere, probabil că va fi călcat de o maşină. Dar dacă pui în mijlocul unei intersecţii un bloc de ciment de 36 metri cubi, s-ar putea să nu aibă nici o autoritate de a face maşinile să se oprească, dar va avea fără nici o îndoială capacitatea de a face acest lucru!
Nici un conducător bun nu ar delega responsabilitatea inferiorilor săi fără a le delega şi autoritatea sa şi fără a-i înzestra cu capacitatea de a duce la îndeplinire ce au de făcut. Isus şi-a însărcinat ucenicii cu responsabilitatea de a proclama împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu le-ar fi dat autoritate şi putere în lumea spirituală, demonii şi-ar fi bătut joc de încercările lor neputincioase şi i-ar fi făcut să fugă la adăpost (aşa cum li s-a întâmplat celor şapte fii ai lui Sceva, scenă prezentată în Faptele Apostolilor 19).
S-ar putea să crezi, ca Daisy, că nu eşti suficient de matur pentru a te opune interferenţelor demonice din viaţa ta. Probabil că îţi imaginezi că duşmanul e mai puternic decât tine. Adevărul este că, în ciuda faptului că nu ai în tine însuţi autoritatea de a te opune lui Satan şi demonilor lui, o ai în Hristos. Israeliţii l-au privit pe Goliat cu teamă şi au spus: "Nu ne putem lupta cu el", dar tânărul David 1-a privit pe Goliat şi a spus: "Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?" (1 Samuel 17:26), iar apoi 1-a doborât cu praştia. Cei din oaste l-au văzut pe Goliat raportat la ei înşişi şi au tremurat; David 1-a văzut pe Goliat raportat la Dumnezeu şi a triumfat. Când eşti faţă în faţă cu duşmanii spirituali ai sufletului tău, adu-ţi aminte că tu împreună cu Isus formaţi o majoritate.
Unii presupun că am un oarecare succes în confruntarea cu puterile demonice datorită educaţiei mele, chemării sau unei personalităţi puternice, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Un copilaş şi o bunică în vârstă au în Hristos aceeaşi autoritate în lumea spirituală pe care o am eu. Noi trebuie "să ne lăudăm în Hristos Isus şi să nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti" (Filipeni 3:3).


Abuzând de putere

Pentru ucenici, descoperirea că "dracii ne sunt supuşi în numele Tău" (Luca 10:17) a fost o experienţă senzaţională. "Supus" (hupotasso) este un termen militar, ce înseamnă "a aranja sub". Imaginea pe care o dă este cea a unui grup de soldaţi ce se conformează şi urmează întocmai ordinele comandantului lor.
Poate că ucenicii fuseseră duşi în eroare de aceeaşi concepţie greşită ce îi orbeşte pe mulţi creştini în zilele de astăzi, concepţie potrivit căreia II vedem pe Dumnezeu şi împărăţia Lui de o parte, şi pe Satan şi împărăţia lui, de altă parte. Ambele împărăţii par să fie foarte puternice, şi noi prinşi la mijloc între ele, ca frânghia din jocul cu odgonul. În unele zile, Dumnezeu pare să câştige, iar în alte zile diavolul pare să aibă supremaţia. Noi nu părem a avea nimic de spus în privinţa celui ce câştigă lupta.
Însă ucenicii s-au întors din misiune cu o nouă perspectivă, o perspectivă adevărată. Autoritatea spirituală nu este o frânghie din jocul cu odgonul, ci este un lanţ vertical al autorităţii. Isus Hristos are toată autoritatea în Cer şi pe Pământ (Matei 28:18); El este deasupra tuturor. El a dat slujitorilor Lui autoritate şi putere, pentru a fi exercitată în numele Lui (Luca 10:17); noi suntem sub El. Dar Satan şi demonii? Ei sunt jos, supuşi autorităţii pe care ne-a dat-o Hristos. Cum nu are dreptul un caporal să ordone unui general să cureţe latrina, aşa nu au ei dreptul de a stăpâni peste viaţa ta.
Atunci, cum exercită împărăţia întunericului o asemenea influenţă negativă în lume şi în vieţile creştinilor? Pe scurt, prin minciună. Satan nu este o putere egală cu Dumnezeu; el este un duşman învins, dar, dacă poate să te înşele, făcându-te să-1 crezi, vei trăi ca şi cum el are mai multă putere şi autoritate decât tine! Ţi s-a dat autoritate asupra împărăţiei întunericului, dar dacă nu crezi în ea şi nu o exerciţi, este ca şi cum n-ai avea-o.
Am avut ocazia să experimentez acest contrast într-o sesiune de consiliere cu o femeie grav demonizată. În timpul sesiunii, femeia, care era mare şi corpolentă, s-a ridicat deodată de pe scaunul pe care stătea şi s-a repezit spre mine, cu ochi aprinşi şi buze răsfrânte. În momentul acela m-am bucurat că armele cu care ne luptăm nu ţin de firea pământească, întrucât mi-ar fi fost greu să mă apăr împotriva unei persoane demonizate, de dimensiunea ei.
Acest episod a fost doar o tactică demonică de intimidare, menită să mă facă să reacţionez cu teamă. Însă, "armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti" (2 Corinteni 10:4). Când Satan încearcă să genereze frica, noi trebuie să dăm dovadă că avem roadă Duhului, în care se află şi stăpânirea de sine de care avem nevoie, pentru a nu ne lăsa cuprinşi de frică (Galateni 5:23).


INSIGNA LUI ISUS ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

S-ar putea să te gândeşti: "Aceste lucruri sunt bune şi frumoase pentru cei 12 şi pentru cei 70, care au fost înzestraţi cu autoritate, iar apoi trimişi de Isus, dar noi trăim în altă dispensaţiune. Văd că este o conferire a autorităţii în Evanghelii, dar o putem găsi şi în epistole? Ne bucurăm de acelaşi drept la autoritatea lui Hristos în domeniul spiritual ca cei ce au fost trimişi personal de către El?"
Categoric! De fapt, datorită morţii, învierii şi înălţării lui Hristos, şi revărsării ulterioare a Duhului Sfânt, suntem chiar mai avantajaţi în războiul spiritual decât primii ucenici. Ei au fost cu Hristos (Marcu 3:14, 15), dar noi suntem în Hristos. Aceasta a fost marea ştire pe care a adus-o Pavel în primele rânduri ale scrisorii sale către biserica din Efeseni. Observă de câte ori menţionează poziţia noastră în Hristos (sublinierile italice aparţin autorului):
"Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. în El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii (v. 3,4) ... spre lauda slavei harului Său, pe care ni 1-a dat în Prea Iubitul Lui. In El avem răscumpărarea, prin sângele Lui (v. 6,7),... (El) a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-1 alcătuise în Sine însuşi, ca să-1 aducă la îndeplinire la împlinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile (v. 9, 10).... în El am fost făcuţi şi moştenitori,... ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre - aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit (v. 10-13)."
Pavel a dorit să se asigure că nimeni nu va pierde din vedere esenţialul mesajului său, de aceea în primele 13 versete ne aminteşte că tot ce avem se datorează relaţiei noastre intime, personale cu Hristosul înviat şi cu Duhul Său, care locuieşte în noi.
După ce a întărit cu fermitate realitatea poziţiei noastre în Hristos, Pavel şi-a exprimat dorinţa inimii sale pentru credincioşii umpluţi cu Duhul Sfânt, în următoarea rugăciune:
"Şi mă rog ca Dumnezeu... să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este, faţă de noi credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti" (Efeseni 1:17-20).
De ce s-a rugat Pavel pentru ca ochii noştri lăuntrici să fie ; deschişi? Pentru că problema cu identitatea noastră şi modul în care ne percepem pe noi înşine în calitate de creştini nu constă în faptul că nu suntem în Hristos, ci că nu vedem sau nu percepem acest lucru. Pur şi simplu nu suntem conştienţi de el, iar, când nu înţelegem cine suntem, nu experimentăm libertatea şi rodnicia ce decurge din identitatea noastră. Mai mult, Pavel sugerează că problema pe care o avem în ce priveşte autoritatea în lumea spirituală nu este că nu suntem captaţi în măreţia nemărginită a puterii Lui, ci că nu vedem acest lucru. Atât timp cât nu reuşim să fim conştienţi de accesul pe care îl avem la autoritatea lui Hristos asupra împărăţiei întunericului, nu o vom putea exercita în viaţa noastră şi vom trăi în robie.


Adâncimea şi lărgimea autorităţii

În Efeseni 1:19-23, Pavel ne dă o imagine a sursei dinamice a autorităţii noastre în Hristos. El explică faptul că autoritatea ce ne stă la dispoziţie se revarsă din rezervorul de putere care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi şi care L-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Acea sursă de putere este atât de dinamică, încât Pavel a folosit în versetul 19 patru cuvinte greceşti diferite pentru a o descrie: "putere" (dunameos), "activitate" (energeian), "tărie" (kratous), "putere" (ischuos). în spatele învierii Domnului Isus Hristos stă cea mai măreaţă lucrare a acestei puteri, despre care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Aceeaşi putere care L-a înviat pe Hristos din morţi şi l-a învins pe Satan stă şi la dispoziţia noastră, pentru a înfrânge lucrările lui Satan în viaţa noastră de zi cu zi.
Pavel vrea să ne deschidă ochii şi cu privire la domeniul extins asupra căruia se răsfrânge autoritatea lui Hristos, care este "mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor" (Efeseni 1:21). Gândeşte-te la cei mai puternici şi influenţi lideri politici sau militari din lume, atât la cei buni cât şi la cei răi. Închipuieşte-ţi-i pe cei mai temuţi terorişti, capi ai crimei şi baroni ai drogurilor. Gândeşte-te la personajele notorii din trecut şi din prezent care au distrus societatea cu fărădelegile lor. Gândeşte-te la Satan şi la toate puterile întunericului dispuse sub comanda lui. Autoritatea lui Isus nu numai că se află mai presus de toate aceste autorităţi omeneşti şi spirituale din trecut, prezent şi viitor, ci El este cu mult mai presus de ele. Aceste două nivele de autoritate nici nu pot fi comparate, nici măcar cu aproximaţie! Această autoritate a Lui ne stă la îndemână pentru a trăi în libertate şi biruinţă asupra influenţei demonice.
Din acest pasaj nu se desprinde că avem autoritate asupra tuturor bolilor, ca apostolii. Ne putem exercita autoritatea asupra bolilor căpătate prin acţiune demonică, dar a trage concluzia din aceste versete că ne putem exercita autoritatea asupra germenilor, a viruşilor şi a bacteriilor este un lucru cel puţin îndoielnic. Autoritatea noastră pare să se limiteze la domeniul spiritual.


Autoritatea conferită

Un alt adevăr revelator despre care a scris Pavel în Efeseni 1 şi 2 se referă la conferirea autorităţii lui Hristos peste "noi, credincioşii" (1:19). Când şi unde s-a întâmplat acest lucru? Pavel a explicat deja că actul suprem al puterii şi autorităţii lui Dumnezeu s-a întâmplat când L-a înviat pe Hristos din morţi şi L-a aşezat în locurile cereşti, mai presus de toate celelalte autorităţi (1:19-21). După ce menţionează într-o paranteză (2:1-3) starea noastră de păcat anterioară mântuirii, Pavel şi-a continuat tema centrală a autorităţii lui Hristos şi modul în care ea ne afectează: "Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har aţi fost mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus" (2:4-6).
Pavel a vrut să ştim că atunci când Hristos a fost înviat din morţi (1:20), acei dintre noi care am crezut în El au fost înviaţi din starea noastră de moarte spirituală şi aduşi la viaţă "împreună cu Hristos" (2:5,6). învierea lui Hristos din mormânt şi învierea noastră din moarte spirituală s-au întâmplat în acelaşi timp, doar este logic ca atât capul (Hristos), cât şi trupul (biserica Sa) să fie înviate împreună.
Mai mult, când Dumnezeu L-a aşezat pe Hristos la dreapta Sa şi i-a conferit toată autoritatea (Efeseni 1:20,21), El ne-a aşezat şi pe noi la dreapta Sa şi ne-a conferit prin Hristos toată autoritatea (2:6), întrucât noi suntem "împreună cu Hristos" (2:5). Toate acestea s-au întâmplat într-un anumit moment, la învierea şi înălţarea istorică a lui Isus la Cer, (în jurul anilor 29 d. Hr.), când noi "eram morţi în greşelile noastre" (2:5). în momentul în care îl primeşti pe Hristos, îţi însuşeşti ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine acum 2000 de ani. Identitatea ta de copil al lui Dumnezeu şi autoritatea ta asupra puterilor spirituale nu sunt lucruri pe care le primeşti acum sau pe care le vei primi cândva în viitor. Eşti un copil viu din punct de vedere spiritual chiar acum, eşti aşezat în locurile cereşti cu Hristos chiar acum. Ai toată puterea şi autoritatea asupra împărăţiei întunericului chiar acum.
Pavel a relatat acest adevăr transformator în scrisoarea sa către Coloseni: "Voi aveţi totul deplin (vi s-a dat totul, n. tr.) în El, care este capul oricărei domnii şi stăpâniri" (Coloseni 2:10). Observă că acţiunea este din nou la timpul trecut: nouă ni s-a dat totul. Când? La moartea, învierea şi înălţarea lui Isus Hristos, iar, întrucât Hristos este capul rânduit de Dumnezeu peste orice domnie şi autoritate, şi întrucât suntem aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti, avem privilegiul de a exercita domnia şi autoritatea Sa.
Pavel a mai menţionat un lucru care s-a întâmplat la moartea, învierea şi înălţarea lui Hristos, în Coloseni 2: "A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce" (v. 15). Pe lângă faptul că ai fost adus la viaţă în Hristos acum 2000 de ani, tot atunci a fost şi Satan dezarmat şi înfrânt. înfrângerea lui nu este pe cale să se întâmple, nici nu ţine de viitor; ea a avut deja loc.
Dacă Satan este deja dezarmat, de ce nu avem mai multă biruinţă în viaţa noastră? Din aceeaşi cauză: minciuna. Satan dă târcoale ca un leu flămând, privind şi făcând zgomote feroce. în realitate, colţii i-au fost luaţi şi ghiarele tăiate, dar, dacă te poate înşela, fâcându-te să crezi că are puterea de a te înghiţi şi apoi de a te scuipa afară, îţi poate controla comportamentul şi aceasta este exact ceea ce vrea el să facă. în realitate, el se preface, pentru a-i putea înfrânge pe creştini!
Hristos ne-a conferit autoritatea Lui cu scopul de a demonstra împărăţiei întunericului cine stăpâneşte de fapt peste lumea aceasta. Mai târziu, în Efeseni, Pavel a scris:
"Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu" (Efeseni 3:8-10).
Ce facem noi pentru a face cunoscută victoria lui Hristos asupra "domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti"? De multe ori, nu prea facem nimic. Unii dintre noi încă mai spun: "Care domnii şi stăpâniri? Noi nu suntem siguri nici măcar de existenţa demonilor. Cum ne vom duce la îndeplinire însărcinarea noastră în lume, dacă nici măcar nu credem ceea ce spune Dumnezeu despre împărăţia întunericului? Unii dintre noi se înghesuie într-un colţ, implorând: "O, Doamne, te rugăm ajută-ne! Diavolul urlă la noi!" Iar Dumnezeu răspunde: "Am făcut tot ce am avut de gând să fac. L-am înfrânt şi l-am dezarmat pe Satan la cruce, v-am conferit toată autoritatea în Hristos. Acum, deschideţi ochii. Daţi-vă seama cine sunteţi şi începeţi să folosiţi autoritatea pe care o aveţi deja."


Ai mijloacele necesare?

Cu ce trebuie să fii înzestrat pentru a exercita într-un mod eficient autoritatea lui Hristos asupra puterilor spirituale? Poate face acest lucru orice creştin, indiferent de nivelul său de maturitate spirituală? Dacă este aşa, de ce nu suntem mai consecvenţi în exercitarea autorităţii pe care o avem asupra împărăţiei lui Satan?
În opinia mea, e nevoie de cel puţin patru calităţi pentru a da dovadă de autoritate asupra domniilor şi autorităţilor din domeniul spiritual.
1. Credinţă. Imaginaţi-vă că un agent de circulaţie începător intră pentru prima dată într-o intersecţie, pentru a dirija circulaţia. La Academie i s-a spus că tot ceea ce trebuie să facă este să meargă în stradă, să-şi ridice mâna, şi maşinile se vor opri, dar el nu este aşa de convins. El stă pe bordura trotuarului, fluieră încet din fluier şi face din mână oarecum neconvingător unei maşini, care tocmai trece pe lângă el ca o vijelie. Prin lipsa lui-de-încredere, autoritatea îi este diminuată.
Imaginează-ţi că în scenă intră un ofiţer experimentat. El evaluează situaţia, păşeşte în stradă cu atenţie, dar cu încredere, suflă o dată din fluier, îşi întinde mâna, şi maşinile se opresc. În mintea lui nu există nici o îndoială că el este stăpân pe situaţie în intersecţie, pentru că are o credinţă fermă în autoritatea lui.
În domeniul spiritual, dacă nu crezi că ai autoritate, nici nu o vei exercita. Dacă credinţa ta este slabă, modul în care vei exprima autoritatea va fi, de asemenea, slab şi ineficient, dar, dacă îţi însuşeşti cu încredere autoritatea pe care ţi-a conferit-o Hristos, o vei exercita cu încredere.
Într-o seară, am primit un telefon interesant de la un pastor de tineret a cărui încredere în autoritatea lui era pusă la încercare. Era în vizită la unul dintre tinerii săi, ai cărui părinţi erau plecaţi să joace popice. Familia tânărului era creştină, dar un frate de-al lui mai mare trăise în minciună, înşelându-i pe ceilalţi membri ai familiei, fiind înşelat şi el, la rândul lui.
"Doctore Anderson, pe când stăteam aici în cameră, cu băiatul din grupul meu şi cu surioara lui, am simţit în cameră prezenţa a ceva rău. Ne-am speriat cu toţii, aşa că ne-am hotărât să controlăm restul casei. Într-o cameră în care am intrat, era cu 20 de grade mai puţin decât în restul casei. Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă deloc."
"Ce ai făcut?" am întrebat eu.
"Am strigat cu voce tare: «Bine, bine, ştiu că eşti aici. Arată-te, să te vedem.»" Dintr-odată, un tablou de pe perete şi-a schimbat poziţia cu 90 de grade. Atunci m-am hotărât că ar fi mai bine să vă sun pe dumneavoastră."
Credinţa prietenului meu mai tânăr în autoritatea lui se micşorase dintr-o dată. Dacă provoci vreodată un duh rău, aşa cum a făcut el, trebuie să fii în stare să-ţi exerciţi autoritatea pe care o ai în Hristos şi să rezolvi conflictul.
M-am deplasat la casa respectivă în seara următoare, pentru a mă întâlni cu toată familia, inclusiv cu băiatul ale cărui căi mincinoase deschiseseră uşa activităţii demonice. Ne-am rugat împreună, iar tatăl, în calitate de cap de familie, şi-a preluat autoritatea asupra căminului.
Timp de două zile nu a mai existat nici un semn al vreunei prezenţe străine. Apoi, într-o noapte, duşmanul se pare că s-a hotărât să testeze autoritatea familiei. Fetiţa din familia respectivă s-a trezit în miezul nopţii, îngrozită; văzuse o lumină ciudată în hol, strălucind pe sub uşa dormitorului. Părinţii dormeau în cealaltă parte a dormitorului şi ea ar fi vrut să se ducă la ei, dar îi era frică să deschidă uşa. În cele din urmă, amintindu-şi de rugăciunea făcută cu câteva seri înainte, şi-a exercitat credinţa şi a deschis uşa. De îndată ce a făcut aceasta, lumina a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată.
S-ar putea să te consideri doar un "începător" în ce priveşte împiedicarea lui Satan de a intra în viaţa ta, dar Isus este un "veteran" experimentat, iar tu eşti în El. Pentru a-ţi mări credinţa în această autoritate, studiază în Evanghelii modul în care Isus a procedat în lupta împotriva puterilor întunericului, şi în Epistole, poruncile ce ne sunt date de a face la fel.
2. Smerenia. A fi smerit nu înseamnă a căuta mereu o piatră sub care să te ascunzi, pentru că te simţi nevrednic de a face ceva. Aşa cum o definesc eu, smerenia este o încredere pusă în persoana potrivită. În exersarea autorităţii, smerenia înseamnă a ne pune încrederea în Hristos, sursa autorităţii noastre, şi nu în noi înşine. Isus nu S-a dat înapoi când a trebuit să-şi exercite autoritatea, ci a dat dovadă de o smerenie uriaşă, întrucât a făcut totul în acord cu ceea ce îi spusese Tatăl să facă.
Mândria spune: "M-am împotrivit diavolului de unul singur. " Smerenia falsă spune: "Dumnezeu s-a opus diavolului, eu n-am făcut nimic. " Adevărata smerenie spune: "M-am împotrivit diavolului prin harul lui Dumnezeu. " Despărţiţi de Hristos, nu putem face nimic (Ioan 15:5). Dar asta nu înseamnă că nu avem responsabilitatea de a face ceva. Noi ne exercităm autoritatea în umilinţă, prin puterea şi numele Lui.
3. îndrăzneală. Creştinul plin de duh se caracterizează în lupta spirituală printr-un adevărat sentiment al curajului şi al îndrăznelii şi este plin de evlavie. In ajunul preluării autorităţii asupra Ţării Făgăduinţei, Iosua a fost provocat de patru ori să fie tare şi curajos (Iosua 1:6,7,9,18). Când Biserica Primară s-a rugat pentru misiunea ei de vestire a Evangheliei în Ierusalim, "după ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală" (Faptele Apostolilor 4:31). îndrăzneala insuflată de Duhul Sfânt stă la baza fiecărei înaintări reuşite a bisericii de astăzi.
În contrast cu îndrăzneala sunt laşitatea, frica, şi necredinţa. Iată ce spune Dumnezeu despre astfel de oameni.
"Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua" (Apocalipsa 21:6-8).
Acesta este un lucru destul de serios - fricoşii au parte de iazul de foc împreună cu ucigaşii, vrăjitorii, şi idolatrii! Ar trebui să fim motivaţi pentru a exercita autoritate şi îndrăzneală (2 Timotei 1:7).
Mulţi creştini pe care îi întâlnesc se tem de partea întunecată a lumii spirituale. Chiar şi unii dintre studenţii de la Talbot mi-au spus: "Mi-ar plăcea să audiez cursul care are ca temă conflictele spirituale, dar mi-e frică să vorbesc despre demoni." Este adevărat că puţină cunoştinţă poate fi un lucru periculos şi înfricoşător, dar o cunoaştere crescândă a adevărului poate aduce eliberare. De obicei, după ce un grup de studenţi termină cursul, câţiva din ei spun: "înainte îmi era frică de lucruri de genul acesta, dar acum, fiindcă ştiu cine sunt în Hristos, nu-mi mai este frică." Astfel ar trebui să percepem şi noi lucrurile.
4. Dependenţă. Autoritatea despre care vorbim aici nu este o autoritate independentă. Noi nu ne alimentăm cu propria noastră iniţiativă, ca un fel de vânători evanghelici de fantome, pentru a-1 vâna pe diavol şi a-1 angaja în luptă. Chemarea primordială a lui Dumnezeu pentru noi este să ne concentrăm asupra slujirii împărăţiei: să iubim, să avem grijă de ceilalţi, să predicăm, să ne rugăm etc. Totuşi, când puterile demonice ne provoacă, în timp ce slujim în felul acesta, le înfruntăm, bazându-ne pe autoritatea noastră în Hristos şi pe dependenţa de El. După aceea continuăm cu sarcina noastră fundamentală.
Autoritatea credinciosului nu este o autoritate ce trebuie exercitată asupra altor credincioşi. Noi trebuie să fim "supuşi unii altora în frica lui Hristos" (Efeseni 5:21). Există pe Pământ o autoritate rânduită de Dumnezeu, care guvernează structurile sociale ale guvernului, muncii, casei şi bisericii (Romani 13:1-7). Este foarte important să ne supunem acestor autorităţi ce ne guvernează, dacă nu ne cer să săvârşim fapte imorale înaintea lui Dumnezeu.


Scopul final: Libertatea

Când exercităm cu îndrăzneală şi smerenie autoritatea pe care ne-a dat-o Hristos asupra domeniului spiritual, experimentăm eliberarea de sub robie, eliberare pe care ne-a promis-o Hristos (Ioan 8:32). Libertatea aceasta nu poate fi oferită de specialiştii contemporani în consiliere, aşa cum un prieten de-al meu a descoperit.
O tânără pe nume Christy a venit la prietenul meu, Barry, din cauza modului groaznic în care fusese abuzată în copilărie. Barry s-a ocupat de problemele de natură familială şi socială ale lui Christy, iar ea a ascultat de sugestiile lui. Cu toate acestea, situaţia ei nu s-a îmbunătăţit cu nimic. După ce se ocupase de Christy timp de aproape patru ani, Barry a adus-o la mine.
"Povesteşte-mi despre prietenii tăi din copilărie, Christy", am sondat eu terenul.
"Singura fată de pe strada noastră locuia vizavi de noi, aşa că eram prietene."
"Cum era familia ei?"
Christy îşi plecă ochii în jos. "Mama ei făcea nişte lucruri ciudate în casă la ei", spuse ea aproape şoptind.
"Printre aceste lucruri ciudate erau implicate şi lumânări şi sacrificii, câteodată chiar uciderea unor animale?"
"Mda."
Când am ajuns aici, ochii lui Barry erau mari ca nişte monede. In aproape patru ani de consiliere, ea nu-i spusese niciodată că o vrăjitoare locuise vizavi de casa ei în copilărie. El nu era suficient de experimentat pentru a pune astfel de întrebări, iar ea nu-i spusese din proprie iniţiativă. Majoritatea oamenilor nu sunt dispuşi să vorbească despre astfel de lucruri dacă simt că cel care îi consiliază nu le va primi într-un mod adecvat.
"Ţi s-a cerut vreodată să-ţi dai hainele jos în timpul acestor ritualuri?" Christy dădu din cap afirmativ. "Au fost acolo şi alţii, bărbaţi şi femei, care şi-au dat hainele jos şi au întreţinut relaţii sexuale, cu tine şi unii cu alţii?" Ea dădu din cap din nou.
Vecina lui Christy s-a mutat în cele din urmă, dar în fiecare noapte vrăjitoarea apărea în camera ei şi vorbea cu ea. Am îndrumat-o prin paşii spre eliberare, iar ea şi-a exercitat autoritatea în Hristos, izgonind influenţa rea din viaţa ei. Această influenţă rea se mai întorcea din când în când, iar câteodată Christy nu reuşea să i se împotrivească, pentru că era "prea obosită pentru a mai lupta". Dar, când ea s-a împotrivit prin autoritatea lui Hristos, a fost eliberată.
Satan nu poate face nimic în ce priveşte poziţia ta în Hristos, dar, dacă poate, îţi va întuneca vederea, micşorându-ţi astfel credinţa şi diminuându-ţi eficienţa în lupta spirituală. Vreau să repet ca un ecou rugăciunea lui Pavel din Efeseni 1. Mă rog ca ochii tăi să fie deschişi, pentru a putea vedea şi înţelege autoritatea şi puterea pe care Hristos ţi le-a dăruit în viaţa de credinţă.






















5. Sub protecţia lui Isus


În timpul unei conferinţe de o săptămână pe care o ţineam pe tema conflictelor spirituale, am primit scrisoarea de mai jos. Lupta lui Frances constituie un exemplu viu al naturii conflictului spiritual care îi prinde în capcană pe mulţi creştini:

Dragă Dr. Anderson,

Am participat la sesiunile dv. de duminică, dar în timp ce vă aşteptam pentru a vă vorbi, după întrunirea de duminică seara, am simţit dintr-o dată că mă îmbolnăvesc. Ardeam de parcă aş fi avut febră şi am slăbit atât de mult încât credeam că voi leşina, aşa că am plecat acasă.
Am nevoie de ajutor. Niciodată înainte de a deveni creştină n-am avut atâtea necazuri. Am luat supradoză de alcool şi de droguri de atâtea ori că nu le mai pot număra. M-am tăiat de câteva ori cu lame de ras, câteodată foarte grav. Am gânduri, sentimente şi idei de a mă sinucide în fiecare săptămână, cum ar fi de exemplu să mă înjunghii în inimă. Sunt sclavă a masturbării; nu mai pot ţine lucrurile sub control şi nu ştiu cum să mă opresc.
În exterior par foarte normală. Am o slujbă bună şi locuiesc cu o familie respectabilă din comunitatea noastră. Mă ocup chiar de liceenii din biserică, dar nu pot să-mi mai explic relaţia mea cu Dumnezeu. Merg la psihiatru de doi ani. Câteodată cred că sunt aşa din cauza copilăriei mele dezastruoase sau poate că m-am născut aşa.
Cum pot să-mi dau seama dacă problemele sunt de fapt în mintea mea, dacă sunt rezultatul păcatului şi al neascultării de Dumnezeu sau dacă sunt dovada unei influenţe demonice? Deci, aş dori să vorbesc cu dv. în timpul conferinţei, pentru că nu vreau să mai încerc remedii ce nu dau nici un rezultat.

Frances

Confuzia din mintea lui Frances este un indiciu clar că problema ei este rezultatul unei influenţe demonice. M-am întâlnit cu ea în săptămâna respectivă şi era aşa cum se deducea din scrisoare: nefericită, frustrată şi înfrântă. Ea dorea să-L slujească pe Dumnezeu din toată inima şi avea tot atât de mult acces la puterea de a i se împotrivi lui Satan ca tine sau ca mine. Insă ea era trântită în toate părţile de puterea întunericului ca un puc de hochei, pentru că nu-şi înţelegea autoritatea şi protecţia pe care le avea în Hristos.
Deândată ce Frances a început să-şi dea seama că nu era lipsită de putere şi de apărare în luptă, şi că avea libertatea de a alege sau de a-şi schimba situaţia, lanţurile au căzut şi ea a început să umble în libertate. Libertatea ei nu numai că i-a schimbat viaţa într-un chip extraordinar, dar i-a influenţat în bine şi pe alţii din jurul ei pentru totdeauna.


OBŢINEREA PROTECŢIEI LUI DUMNEZEU

Ai trăit realitatea declaraţiei lui Frances: "Niciodată înainte de a deveni creştin n-am avut atâtea necazuri"? Când devii copil al lui Dumnezeu, îţi câştigi un duşman pe care nu-1 aveai înainte. înainte să-L primeşti pe Hristos, dumnezeul acestei lumi nu s-a deranjat prea mult din cauza ta, pentru că făceai parte din împărăţia lui. Scopul lui era să te ţină acolo, orbindu-te faţă de ceea ce pregătise Dumnezeu pentru mântuirea ta (2 Corinteni 4:3,4), dar, când ai căpătat viaţă în Hristos, Satan nu şi-a pus coada între picioare, nici nu şi-a retras colţii. El îşi urmăreşte cu perseverenţă scopul, acela de a-ţi strica viaţa, căutând să te înşele, "dovedind" că Creştinismul nu dă rezultate, că Cuvântul lui Dumnezeu nu este adevărat şi că nimic nu s-a întâmplat de fapt la naşterea ta din nou.
"Atunci ce beneficii am devenind creştin? Care om în toate minţile ar fi dispus să se angajeze la o viaţă de necazuri?" ai putea să te întrebi. În realitate, viaţa creştină nu trebuie numaidecât să fie o viaţă de necazuri. Nu trebuie să fii un puc de hochei lipsit de apărare, aflat la discreţia lui Satan şi a demonilor lui. Dumnezeu a pregătit deja protecţia de care ai nevoie pentru a respinge orice atac în domeniul spiritual. Trebuie doar să ştii lucrurile pe care ţi le-a pregătit Dumnezeu şi să le aplici la propria-ţi viaţă.
Unii creştini sunt puţin paranoici în privinţa puterilor întunericului, trăind cu suspiciunea că la fiecare colţ pândeşte câte un demon, abia aşteptând să-i posede. Frica aceasta este nefondată. Relaţia noastră cu puterile demonice din dimensiunea spirituală seamănă mult cu relaţia noastră cu germenii din dimensiunea fizică. Ştim că germenii se află peste tot înjurul nostru: în aer, în apă, în mâncare, în alţi oameni, chiar în noi. Cu toate acestea, oare ne temem tot timpul că vom contacta vreo boală? Nu, dacă nu cumva eşti ipohondru! Ştii destul de bine cât de importantă este sănătatea, ce important este a mânca mâncărurile potrivite, a te odihni suficient şi a te păstra pe tine şi tot ce ai în curăţie. Dacă se întâmplă să răceşti sau să faci pojar, pur şi simplu te ocupi de ele şi mergi înainte.
La fel se întâmplă şi în domeniul spiritual. Demonii sunt ca nişte germeni minusculi, invizibili, care caută să infecteze pe cineva. Nu ni se spune niciodată să avem teamă de ei. Trebuie doar să fim conştienţi de existenţa lor şi să ne luăm angajamentul de a trăi o viaţă neprihănită în ciuda existenţei lor. Dacă eşti atacat, te ocupi de ei şi mergi mai departe. Ţine minte: singurul lucru mare pe care îl are un demon este gura lui. Demonii sunt nişte mincinoşi înrăiţi, dar, în Isus Hristos, Adevărul, eşti înzestrat cu toată autoritatea şi protecţia de care ai nevoie pentru a înfrunta orice lucru pe care ei îl aruncă spre tine.
Magna Carta creştinului, în ce priveşte protecţia, se află în Efeseni 6:8-10. Primul lucru pe care trebuie să-1 vezi în acest pasaj privitor la protecţia lui Dumnezeu este faptul că noi nu avem un rol pasiv. Dumnezeu ne cere să fim nişte participanţi activi la apărarea spirituală pe care a pregătit-o pentru noi. Observă cât de des ni se porunceşte să ne asumăm un rol activ:
"Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul" (sublinierile ne aparţin).
S-ar putea să te întrebi: "Dacă am o poziţie sigură în Hristos şi dacă am protecţie în El, de ce trebuie să mă implic activ? Nu pot doar să mă odihnesc în El şi să-L las pe El să mă păzească?" Asta ar fi ca şi cum un soldat ar spune: "Ţara noastră este o putere militară majoră. Avem tancurile, avioanele, rachetele şi vasele de război cele mai sofisticate din lume. De ce ar trebui să mă mai deranjez să port cască, să fac de gardă sau să învăţ să trag cu pistolul? Este mult mai confortabil să stau în tabără, în timp ce tancurile şi avioanele duc războiul." Oare cine va fi primul soldat care va fi doborât, la infiltrarea inamicului?
Dumnezeu, "comandantul" nostru, a pregătit tot ce avem nevoie pentru a ne asigura victoria asupra puterilor rele ale întunericului. Însă iată ce spune El: "Am pregătit o strategie bună, şi am pregătit arme eficiente, dar dacă nu-ţi îndeplineşti rolul, rămânând în forţele active, probabil că vei fi o victimă de război." În cartea sa clasică War on the Saints {Război împotriva Sfinţilor), Jessie Penn-Lewis a declarat: "Condiţia primordială pentru ca duhurile rele să poată lucra într-o fiinţă omenească, în afara păcatului, este pasivitatea, care este exact contrariul cerinţei pe care o are Dumnezeu de la copiii Săi pentru a lucra în ei."1 Nu te poţi aştepta ca Dumnezeu să te păzească de influenţele demonice, dacă nu participi activ la strategia pregătită de El.


ECHIPAT PENTRU SUCCES

Un element de bază al protecţiei noastre este armura pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi, şi pe care ne-a zis să o îmbrăcăm. Pavel a scris:
"Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu" (Efeseni 6:14-17).
Când ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu, ne îmbrăcăm de fapt cu Hristos (Romani 13:12-14), iar când ne îmbrăcăm cu Hristos, noi ieşim din domeniul firii pământeşti, unde suntem vulnerabili atacurilor, şi ne punem sub stăpânirea lui Hristos, unde cel rău nu ne poate atinge. Satan nu are nimic în Hristos (Ioan 14:30), iar în măsura în care ne îmbrăcăm cu Hristos, cel rău nu ne poate atinge (1 Ioan 5:18). El poate ajunge doar la lucrurile aflate la nivelul lui, de aceea ni se porunceşte: "nu purtaţi grijă de firea pământească" (Romani 13:14), ceea ce înseamnă "Nu trăiţi la nivelul lui Satan."


Armura pe care ai îmbrăcat-o deja

Timpurile verbului din Efeseni 6:14,15 sugerează că deja ai îmbrăcat trei componente ale armurii: cingătoarea, platoşa şi încălţămintea: "având mijlocul încins... ", "îmbrăcaţi...", "având picioarele încălţate..." Aceste componente ale armurii reprezintă elementele protecţiei tale, pe care le poţi avea la primirea lui Hristos şi în care ţi se porunceşte să rămâi tare. Timpul lui "având", folosit aici în greacă, arată că acţiunea la care se referă a fost terminată înainte de a ni se porunci să rămânem în picioare. Iată modul logic în care un soldat se pregăteşte de luptă: îşi pune cingătoarea, platoşa şi încălţămintea, înainte de a încerca să stea în picioare. Tot la fel, şi noi trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, după ce ne-am îmbrăcat cu Hristos.
Brâul adevărului. Isus a spus: "Eu sunt Adevărul" (Ioan 14:6), iar dacă Adevărul este în tine, Hristos este în tine. Totuşi, nu este întotdeauna uşor să continui să alegi adevărul. Arma de bază a lui Satan este minciuna, de aceea cingătoarea adevărului (care ţine toate celelalte componente ale armurii la locul lor) este atacată mereu. Dacă cel rău te poate scoate din funcţiune în ceea ce priveşte adevărul, poţi deveni o ţintă uşoară pentru celelalte atacuri ale lui.
Numai raportând tot ceea ce faci la adevărul lui Dumnezeu poţi rămâne în picioare, în adevăr. Nu primi în minte nici un gând care nu este în armonie cu adevărul lui Dumnezeu. Evită orice ocazie care ţi se iveşte de a spune sau de a face ceva ce compromite sau contrazice adevărul. Adoptă o regulă simplă de comportament: Dacă un gând este adevărat, îl primesc; dacă nu este adevărat, nu-l primesc.
Când înveţi să trăieşti în adevăr în fiecare zi, vei învăţa să iubeşti adevărul, pentru că nu vei avea nimic de ascuns. Nu trebuie să te ascunzi niciodată de Dumnezeu sau de altcineva; tot ceea ce faci este în lumină. Mai mult, când trăieşti în adevăr tu dejoci minciunile lui Satan, tatăl minciunilor (Ioan 8:44). Fii conştient de faptul că dacă Satan te poate înşela făcându-te să crezi o minciună despre ceva îţi poate controla viaţa în acel domeniu.
Isus S-a rugat: "Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău" (Ioan 17:15). Cum? "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul" (v. 17). Vei putea dejuca minciunile lui Satan doar în lumina revelaţiei lui Dumnezeu, şi nu cu ajutorul justificărilor raţiunii omeneşti.
Platoşa neprihănirii. Atunci când eşti mântuit şi te îmbraci cu Hristos, eşti socotit neprihănit înaintea Dumnezeului nostru sfânt. Nu este neprihănirea ta, ci a lui Hristos (1 Corinteni 1:30; Filipeni 3:8,9). Aşadar, atunci când Satan îşi îndreaptă săgeata spre tine spunând: "Nu eşti îndeajuns de bun pentru a fi creştin", poţi răspunde împreună cu Pavel: "Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!" (Romani 8:33). Neprihănirea ta în Hristos este protecţia pe care o ai împotriva acuzaţiilor lui Satan referitor la valoarea ta înaintea Dumnezeului cel sfânt.
Deşi ne bucurăm în poziţia noastră de neprihănire în Hristos, suntem conştienţi de faptele noastre în care nu dăm dovadă de neprihănire, prin care gândim, spunem sau facem ceva fâră Dumnezeu. Suntem sfinţi care păcătuiesc din când în când. Pentru a rămâne în picioare în neprihănirea noastră, trebuie să înţelegem şi să aplicăm principiul mărturisirii.
Remediul lui Dumnezeu pentru păcat este declarat în 1 Ioan 1:9: "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." Mărturisirea nu înseamnă a spune "îmi pare rău", sau a cere iertare. A mărturisi (homologeo) înseamnă a recunoaşte sau a fi de acord. Să presupunem că un tată îşi surprinde fiul aruncând cu pietre într-o maşină. Tatăl îi spune: "Ai aruncat cu piatra într-o maşină, ai făcut un lucru rău." Dacă băiatul răspunde "îmi pare rău, tată", se poate spune oare că a mărturisit? Nu. El nu a mărturisit până nu este de acord cu tatăl lui: "Atunci când am aruncat cu piatra într-o maşină, am greşit."
Când păcătuieşti, s-ar putea să-ţi pară rău, dar a-ţi părea rău sau chiar a-I spune lui Dumnezeu că îţi pare rău nu înseamnă că ai mărturisit. Îţi mărturiseşti păcatul atunci când spui ceea ce spune Dumnezeu despre el: "Am păcătuit având acel gând murdar", "Am greşit purtându-mă urât cu soţia azi dimineaţă", "Când am căutat să obţin acea poziţie în Comitet, am fost stăpânit de mândrie, un lucru care n-ar trebui să fie în viaţa mea."
Satan va încerca să-ţi pună cât mai multe piedici în calea mărturisirii. El va încerca să te convingă că este prea târziu să maimărturiseşti păcatele, că Dumnezeu ţi-a şters deja numele din Cartea Vieţii, care este o altă minciună sfruntată a lui. Eşti în Hristos, deci eşti iertat deja. Eşti neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos (2 Corinteni 5:21), şi El nu te va părăsi niciodată. Atunci când păcătuieşti, nu sunt în joc relaţia ta cu Dumnezeu şi destinul tău veşnic, ci numai biruinţa ta zilnică. Mărturisirea păcatelor dă totul din calea unei exprimări rodnice a neprihănirii în viaţa ta zilnică. Trebuie să fim ca Pavel, care a spus: "De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Faptele Apostolilor 24:16).
Încălţămintea păcii. Când îl primeşti pe Hristos, te uneşti cu Prinţul Păcii. Ai o pace poziţională cu Dumnezeu chiar acum (Romani 5:1), dar pacea lui Hristos trebuie să stăpânească inima ta, iar lucrul acesta este posibil doar atunci când permiţi Cuvântului lui Hristos să locuiască din belşug în tine (Coloseni 3:15,16).
Încălţămintea păcii devine o protecţie împotriva planurilor de dezbinare ale diavolului, atunci când acţionezi ca un făcător de pace între credincioşi (Romani 14:19). Făcătorii de pace îi unesc pe oameni, promovând părtăşia şi împăcarea. Prea mulţi creştini au nevoie de o doctrină comună pentru a avea părtăşie. E adevărat că, dacă nu gândim la fel şi dacă nu credem la fel, între noi sunt tensiuni, în loc de pace. Totuşi, la temelia părtăşiei noastre nu se află o doctrină comună, ci o moştenire comună. Noi toţi suntem copii ai lui Dumnezeu, ceea ce este suficient pentru a ne strânge împreună în pace. Dacă te aştepţi să cazi de acord cu cineva asupra fiecărui punct din doctrină înainte de a-1 accepta, vei fi cel mai singur creştin de pe Pământ. In loc de a insista pe unitatea minţii, păstrează unitatea Duhului, luând iniţiativa de a fi un făcător de pace în relaţiile pe care le ai (Matei 5:9; Efeseni 4:3). Avem făgăduinţa că "Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre" (Romani 16:20).


Restul armurii

Pavel menţionează încă trei componente ale armurii pe care trebuie să le îmbrăcăm pentru a ne păzi de atacurile lui Satan: scutul credinţei, coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Primele trei sunt stabilite prin poziţia noastră în Hristos; ultimele trei ne ajută să avem biruinţă în luptă în continuare.
Scutul credinţei. Credinţa nu are nimic mistic, în ciuda faptului că aceasta este o idee des întâlnită. Credinţa biblică este pur şi simplu ceea ce crezi despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său. Cu cât ştii mai multe despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său, cu atât vei avea mai multă credinţă. Cu cât cunoşti mai puţin, cu atât scutul tău va fi mai mic şi cu atât va fi mai uşor unei săgeţi arzătoare a lui Satan să-şi atingă ţinta. Dacă vrei ca scutul credinţei să fie cât mai mare şi să te apere cât mai bine, cunoştinţa ta despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său trebuie să crească (Romani 10:17).
Aceste proiectile arzânde ale lui Satan nu sunt altceva decât minciuni înăbuşite, acuzaţii arzătoare şi tentaţii aprinse, care ne bombardează mintea. Când un gând, o acuzaţie sau o ispită înşelătoare îţi intră în minte, întâmpină-1 cu ceea ce ştii că este adevărat despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său. De fiecare dată când memorezi un verset biblic, asculţi o predică sau participi la un studiu biblic, creşti în cunoştinţa lui Dumnezeu, şi scutul credinţei devine mai mare.
Coiful mântuirii. Chiar dacă scutul credinţei este puţin găurit, şi biruinţa zilnică evazivă, trebuie să ai încrederea că coiful mântuirii îţi garantează biruinţa veşnică. în metafora armurii, coiful asigură acoperirea celui mai important mădular al corpului tău: mintea, locul unde se decide câştigarea sau pierderea luptelor spirituale. În luptele spirituale zilnice pe care le ai de dat cu lumea, cu firea pământească şi cu diavolul, rămâi în picioare, ştiind că mântuirea ta nu vine şi nu pleacă odată cu succesul sau înfrângereape care le ai într-o luptă spirituală; mântuirea ta este o posesiune eternă. Eşti copil al lui Dumnezeu, şi nimic nu te poate despărţi de dragostea lui Hristos (Romani 8:35).
Oamenii ce trec prin conflicte spirituale au tendinţa de a pune la îndoială mântuirea lor sau de a se îndoi de identitatea lor în Hristos. Satan ar putea să-ţi submineze biruinţa zilnică, dar nu poate face nimic pentru a submina identitatea pe care o ai în Hristos. Totuşi, dacă reuşeşte să te facă să crezi că nu eşti în Hristos, vei trăi ca şi cum n-ai fi în Hristos, deşi ai o poziţie sigură în El.
Luptătorul creştin poartă coiful mântuirii în sensul că el este cel ce primeşte şi posedă eliberarea, fiind îmbrăcat şi înarmat cu biruinţa pe care o are prin Capul său, Isus Hristos. Satan este stăpânitorul acestei lumi şi toată lumea se află sub puterea lui (Ioan 12:31; 1 Ioan 5:19), de aceea, atât timp cât suntem în trupurile noastre fizice, suntem încă pe teritoriul lui. Totuşi, întrucât suntem uniţi cu Domnul Isus Hristos, diavolul nu are nici un drept legitim asupra noastră, deoarece Hristos "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui" (Coloseni 1:13). Coiful poziţiei noastre în Hristos ne asigură biruinţa supremă asupra lui Satan.
Sabia Duhului. Cuvântul lui Dumnezeu este singura armă de atac menţionată în lista componentelor armurii. Pavel a folosit rhema în loc de logos pentru "cuvânt" în Efeseni 6:17, de aceea cred că Pavel se referă la cuvântul rostit al lui Dumnezeu, şi nu la Cuvântul lui Dumnezeu personificat în Isus. Trebuie să ne apărăm de cel rău rostind cu voce tare adevărul lui Dumnezeu.
De ce este atât de important să vorbim adevărul lui Dumnezeu, nu numai să credem în el şi să ne gândim la el? Fiindcă Satan este o fiinţă creată şi nu îţi cunoaşte perfect gândurile. Observându-te, el îşi poate da seama destul de bine ce gândeşti, la fel ca toţi cei ce au studiat comportamentul uman. Totuşi, el nu ştie dinainte ce vei face, ci îţi poate pune gânduri în minte, şi îşi va da seama dacă i-ai înghiţit minciuna prin modul în care te comporţi.
Eu încerc să-ţi influenţez mintea prin cuvintele acestei cărţi, dar nu-ţi pot citi gândurile. În mod similar, Satan poate încerca să te influenţeze, punându-ţi gânduri în minte, dar el nu-ţi poate citi gândurile. Dacă vrei să i te împotriveşti, trebuie să-ţi exprimi această împotrivire în exterior, pentru ca el să te înţeleagă şi să fie astfel izgonit.
Două din cele mai obişnuite concepţii greşite despre Sa­tan sunt acelea prin care se spune că el îţi poate citi gândurile şi că ar cunoaşte viitorul. Fiecare practică ocultă pretinde că cunoaşte gândurile (sau le poate influenţa) sau că poate prezice viitorul. Cu toate acestea, numai Dumnezeu îţi cunoaşte gândurile şi intenţiile minţii şi numai el cunoaşte viitorul. Niciodată nu-i atribui lui Sa­tan atributele divine ale lui Dumnezeu.
Poţi comunica cu Dumnezeu în mintea şi în Duhul tău pentru că El ştie gândurile şi simţirile inimii tale (Evrei 4:12). Părtăşia cu Dumnezeu fără vorbe este un sanctuar intim; Satan nu poate trage cu urechea. Dar, tot la fel, dacă îi spui lui Satan să plece doar în gând, el nu va pleca, pentru că nu te poate auzi. Trebuie să-l înfrângi pe Satan vorbind cu voce tare. Vestea bună este că majoritatea atacurilor lui Satan au loc noaptea sau când eşti singur, aşa că a i te împotrivi lui Satan cu voce tare te pune rareori în situaţia de a trebui să explici altora ce faci atunci când îi porunceşti lui Satan cu voce tare să plece. Totuşi, s-ar putea să fie situaţii în care trebuie să i te împotriveşti vrăjmaşului în public, mărturisind cu gura ta că Isus este Domn (Romani 10:9).
Nu am avut niciodată probleme majore din cauza fricii în viaţă, dar, într-o noapte, m-am trezit cu o groază teribilă, care nu avea nici un motiv obiectiv. Din cauza fricii mi se făcuse pielea ca de găină şi mi-am dat seama că era un atac al lui Satan. Neridicându-mi capul de pe pernă, am aplicat remediul sugerat de Iacov, care cuprinde două lucruri: "Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Impotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi" (4:7). In sanctuarul inimii mele, fără ca Satan să mă audă, m-am supus lui Dumnezevi, rugându-mă: "Doamne, recunosc harul Tău suveran în viaţa mea chiar acum. Tu eşti Dumnezeul meu." Apoi m-am împotrivit lui Satan cu încă un cuvânt rostit - Isus - şi frica a dispărut chiar atunci, cu desăvârşire. M-am dus la culcare cu o pace desăvârşită.
Cu altă ocazie, mă pregăteam să vorbesc la capelă despre subiectul eliberării şi evanghelizării, în care urma să dau la iveală unele dintre strategiile pe care le foloseşte Satan în aceste domenii, în dimineaţa respectivă, m-am sculat devreme şi am făcut un duş înainte să se trezească soţia şi copiii. Când am ieşit de sub duş am găsit câteva simboluri ciudate desenate pe oglinda aburită. Nu erau făcute de mine, iar Joanne, Heidi şi Karl dormeau încă; nici ei nu le făcuseră. Am şters acele însemne de pe oglindă, având suspiciunea că cineva îşi arunca săgeţile spre mine, pentru a mă convinge să nu ţin mesajul de la capelă.
M-am dus singur la micul dejun, iar pe când stăteam în bucătărie, am simţit dintr-o dată o durere uşoară pe mână, care m-a făcut să mă înfior. M-am uitat şi am văzut două urme mici de muşcătură pe mână. "Asta-i tot ce poţi să faci?" m-am adresat cu voce tare puterilor întunericului care mă atacau. "Crezi că simbolurile de pe oglindă şi o mică muşcătură mă vor împiedica să-mi ţin mesajul în capelă, astăzi? Pleacă de aici." Cel ce mă ataca a plecat, iar mesajul meu din capelă nu a întâmpinat nici o piedică.
Puterea fizică nu are nimic de-a face cu succesul în războiul spiritual (2 Corinteni 10:4); puterea Domnului este cea care izgoneşte duhurile rele. Puterea se află în cuvântul rostit.


PUTEREA PROTECTOARE A RUGĂCIUNII

Mama unuia dintre studenţii mei de la seminar era medium. Ea i-a spus odată:
"Jim, te-ai rugat cumva în ultima perioadă pentru mine?"
"Bineînţeles, mamă."
"Ei bine, să n-o mai faci, a insistat ea, pentru că îmi distrugi aura."
L-am sfătuit să se roage în continuare! Nu cunoaştem niciodată pe deplin efectele rugăciunilor noastre, dar ştim că rugăciunile noastre fac parte din strategia lui Dumnezeu de lărgire a împărăţiei Sale.
Una dintre cele mai dramatice eliberări pe care le-am văzut a avut loc cu un om care fusese mare preot în eşaloanele superioare ale satanismului. La şase luni după ce a fost eliberat, el şi-a prezentat mărturia în biserica noastră. La încheierea mărturiei, l-am întrebat: "Bazându-te pe experienţa pe care o ai din «partea cealaltă», care este prima linie de apărare creştină împotriva influenţei demonice?"
"Rugăciunea", a răspuns el cu putere. "Iar când te rogi, fâ-o cu seriozitate. Rugăciunea fierbinte pune beţe în roate activităţii lui Satan, cum nu o poate face nimic altceva."
Ce este rugăciunea? Este acea comunicare cu Dumnezeu prin care ne exprimăm dependenţa de El. Dumnezeu ştie de ce avem nevoie în lupta cu puterile întunericului şi El este mult mai dispus să se îngrijească de nevoile noastre, decât suntem noi dispuşi să cerem. Dar, până când nu ne exprimăm dependenţa de El în rugăciune, Dumnezeu nu va acţiona. În rugăciune, noi spunem: "Tu eşti Domnul, nu eu. Tu ştii ce este cel mai bine; eu nu ştiu. Eu nu îţi spun ce să faci, ci doar te întreb. Îmi declar dependenţa de Tine." Rugăciunile noastre îi deschid lui Dumnezeu drumul, pentru a acţiona în numele nostru.
După ce ne-a instruit să ne îmbrăcăm cu armătura pe care Dumnezeu ne-a furnizat-o, Pavel a scris: "Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii" (Efeseni 6:18). Nu deţin toate răspunsurile în privinţa a ceea ce a vrut Pavel să spună când a vorbit de rugăciune "prin Duhul", dar ştiu că rugăciunea prin Duhul este modul lui Dumnezeu de a ne ajuta să ne rugăm atunci când nu ştim cum să ne rugăm: "Şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră; căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite" (Romani8:26). "Ne ajută" (sunantilambano) descrie atât de frumos în acest verset cum Duhul Sfânt vine să ne ridice şi să ne ducă în siguranţă pe partea cealaltă. Rugăciunea prin Duhul ne ajută să construim poduri peste prăpăstiile multor nevoi, peste care nu ştim cum să trecem.


Rugăciunea pentru vedere spirituală

În lupta spirituală, există câteva nevoi specifice pe care trebuie să le luăm ca obiective ale rugăciunilor noastre în lupta spirituală. Una dintre acestea se referă la starea de orbire pe care Satan a adus-o peste cei necredincioşi (2 Corinteni 4:3,4). Oamenii nu pot veni la Hristos, dacă ochii lor spirituali nu sunt deschişi. Theodore Epp a scris: "Dacă Satan i-a orbit şi i-a legat pe oameni, cum vom ajunge să vedem vreodată suflete mântuite? Aici intrăm în scenă tu şi eu. Jefuirea casei celui tare, are de-a face cu eliberarea celor pe care Satan i-a orbit şi pe care îi ţine legaţi... Aici intervine rugăciunea."2
Rugăciunea este arma principală în combaterea orbirii spirituale. Apostolul Ioan a scris: "Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut" (1 Ioan 5:14,15). Apoi el îi îndeamnă imediat pe credincioşi să aplice acest principiu, cerându-I lui Dumnezeu să aducă viaţă necredincioşilor (v. 16). Strategia noastră de evanghelizare trebuie să includă o rugăciune plină de autoritate, ca lumina lui Dumnezeu să penetreze orbirea satanică.
Noi trebuie să ne rugăm, de asemenea, cum s-a rugat Pavel în Efeseni 1:18,19, ca ochii celor credincioşi să fie luminaţi, pentru a înţelege puterea, autoritatea şi protecţia spirituală, care sunt moştenirea noastră în Hristos. Atât timp cât Satan ne ţine în neştiinţă în ceea ce priveşte poziţia şi autoritatea noastră în Hristos, el ne poate împiedica creşterea şi ne poate face ineficienţi în mărturia şi în slujirea noastră. Noi trebuie să ne rugăm mereu uniipentru alţii, pentru ca perdeaua de ceaţă a minciunilor lui Satan să fie spulberată şi ca viziunea pe care o avem în domeniul spiritual să fie limpede ca cristalul.


Legarea celui tare

Un alt obiectiv pentru rugăciunea cu autoritate este "cel tare", menţionat în Matei 12:29. Isus a spus, referindu-Se la Satan şi la demonii lui: "Cum poate cineva să intre în casa celui tare, şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare?" El voia să spună că nu poţi să-i salvezi pe oameni de legăturile orbirii spirituale sau de influenţa demonică dacă nu-i supui mai întâi pe cei ce i-au capturat. Puterea lui Satan este deja înfrântă, dar el nu va renunţa la nimic din ceea ce crede că poate păstra, dacă noi nu ne exercităm autoritatea delegată nouă de Domnul Isus Hristos.
Când ne rugăm, noi nu încercăm să-1 convingem pe Dumnezeu să ni se alăture în slujirea noastră pentru El; rugăciunea este activitatea prin care noi ne alăturăm lui Dumnezeu în slujirea Lui. Prin credinţă, noi intrăm în posesia proprietăţii din ghearele lui Satan, care îi aparţine de drept lui Dumnezeu, şi o ţinem până când Satan îi dă drumul. El îi va ţine pe aceşti oameni până când noi le vom cere eliberarea, pe baza autorităţii noastre în Hristos. Odată ce Satan este legat prin rugăciune, el trebuie să se dea bătut.
În cartea sa, Posedarea Demonică şi Creştinul, C. Fred Dickason face câteva sugestii asupra modului în care să ne rugăm pentru cineva care este hărţuit de demoni:
1. Roagă-te ca orice comunicare şi influenţă din partea altor demoni şi a lui Satan să fie întrerupte.
2. Roagă-te ca, în stăpânirea pe care o au asupra persoanei respective, panica şi slăbiciunea să intre în demoni.
3. Roagă-te ca persoana respectivă să fie întărită în credinţă pentru a înţelege poziţia sa în Hristos, să se încreadă şi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu.
4. Roagă-te ca persoana respectivă să fie în stare să facă distincţie între gândurile şi sentimentele sale şi cele ale lui Satan.
5. Roagă-te ca persoana respectivă să poată recunoaşte prezenţa demonică şi să nu intre în panică, ci să caute din proprie iniţiativă consiliere spirituală şi ajutor.
6. Roagă-te ca Dumnezeu să-şi protejeze şi să-şi călăuzească copilul şi să pună în mişcare forţe angelice, pentru a zădărnici orice plan al vrăjmaşului.3
Acum câţiva ani, o experienţă personală a scos în evidenţă pentru mine puterea pe care o are rugăciunea când avem de-a face cu oameni care se află în ghearele celui tare. În acea vreme eram în conducerea unei biserici mari. Într-o zi, când m-am întors de la masa de prânz, în holul de lângă biroul bisericii se aflau câteva secretare şi paznici ce stăteau de vorbă şi beau cafea. În celălalt capăt al încăperii se afla un bărbat înalt, de vreo 25 de ani, care îmi era total necunoscut. Stătea la tablă, scriind pe ea cuvinte mici, pe care apoi le ştergea. "Cine este acela?" mi-am întrebat colaboratorii.
"Nu ştim. Tocmai a intrat."
Uimit că nimeni nu îl salutase încă, m-am dus la el şi am zis: "Bună, eu sunt Neil. Pot să vă ajut?"
"O, nu ştiu", a răspuns el destul de distant, punând jos creta. Înfăţişarea şi vocea lui arătau de parcă ar fi fost sub efectul drogurilor, aşa că m-am hotărât să-1 scot afară din biserică şi să vorbesc cu el puţin. Îl chema Bill şi lucra la o spălătorie de maşini. L-am invitat să vină la biserică. După o oră de conversaţie, a plecat.
După câteva zile, Bill s-a întors şi am stat de vorbă mai departe. Apoi, după două săptămâni, într-o duminică după-masă, mă aflam în birou pregătindu-mă pentru serviciul de seară, când a zbârnâit interfonul: "Avem aici un bărbat pe nume Bill, care vrea să vă vadă."
"Trimite-1 sus", am răspuns.
Nu aveam deloc timp de conversaţii, dar îmi făceam griji pentru Bill. "Mă bucur că ai venit, Bill, am început eu. Pot să-ţi pun o întrebare personală?" Bill a dat din cap afirmativ.
"Ai crezut vreodată în Hristos, invitându-L să fie Domnul şi Mântuitorul tău?"
"Nu." .
"Ai vrea să faci lucrul acesta?"
"Nu ştiu, Neil", răspunse Bill cu o expresie puţin necăjită.
Am luat un tractat despre mântuire, pe care l-am citit în întregime împreună cu el. "înţelegi lucrurile acestea, Bill?"
"Da."
"Ai vrea să iei această hotărâre pentru Hristos acum?"
"Da."
"Voi face o simplă rugăciune de angajament, iar tu vei repeta după mine, pe rând, câte o propoziţie din ea, bine?"
"Bine."
"Doamne Isuse, am nevoie de tine", am început eu.
Bill a început să repete: "Doa-a-a ..." Apoi s-a blocat complet. Mi-am dat seama că am invadat domeniul puterilor demonice şi că acestea nu vroiau să renunţe la Bill.
"Bill, pentru mintea ta se dă o luptă, am spus eu într-un târziu. Voi citi câteva versete, iar apoi mă voi ruga cu voce tare pentru tine. Îl voi lega pe vrăjmaş şi mă voi împotrivi lui. De îndată ce vei fi în stare, spune-I doar lui Isus ceea ce crezi." Ochii lui au confirmat că se dădea o luptă aprigă.
Am început să citesc din Biblie şi să rostesc fiecare rugăciune pe care mi-o puteam imagina, care să-1 lege pe Satan şi să-i aducă eliberare lui Bill. Pe atunci eram încă la început în ceea ce priveşte lupta împotriva puterilor demonice, aşa că încercam să mă agăţ de orice metodă.
După vreo 15 minute de rugăciune şi de citire a Bibliei, Bill oftă dintr-o dată: "Doamne Isuse, am nevoie de tine." Apoi se prăvăli pe scaun, ca şi cum tocmai s-ar fi luptat zece runde cu campionul de categorie grea al lumii. Privi la mine cu ochii plini de lacrimi şi spuse: "Sunt liber." Nu vorbisem deloc cu el despre "eliberare"; a fost modul lui de exprimare. El era eliberat şi ştia lucrul acesta. Înţelegerea naturii spirituale a lumii noastre ar trebui să aibă un efect profund asupra strategiei tale de evanghelizare. Prea adesea proclamăm virtuţile creştinismului celor necredincioşi, ca unul care stă în faţa unei închisori şi proclamă celor dinlăuntru virtuţile lumii din afară. Dar, dacă nu-i înlătură nimeni pe gardienii închisorii şi nu deschide uşa, cum pot întemniţaţii să experimenteze libertatea de care le vorbim? Trebuie să învăţăm să-1 legăm pe cel tare înainte de a-i salva pe prizonierii lui. Dumnezeu nu numai că te-a înarmat cu toate "armele" de care ai nevoie pentru a respinge atacul celui tare. El te-a înarmat şi ţi-a dat autorizare pentru a căuta şi a salva vieţile celor care se află în prinsoarea diavolului. Fii tare în armura pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru tine şi păşeşte în autoritatea lui Dumnezeu pentru a jefui în folosul lui Dumnezeu casa celui tare.






























1 Jessie Penn-Lewis, War on the Saints, Ed. a IX-a, New York, Thomas E. Lowe, Ltd., 1973
2 Theodore H. Epp, Praying with Authority, Lincoln, NE, Back to the Bible Broadcast, 1965, p. 98
3 C. Fred Dickason, op. cit., p. 255


PARTEA II

Stai ferm!
















6. întâlnirea cu diavolul în persoană

"Ce i s-o fi întâmplat lui Harry?" Femeia care îmi vorbea la telefon se referea la fostul ei prieten, marele preot satanist, care îl găsise pe Hriştos şi care fusese eliberat dintr-o robie incredibilă faţă de întuneric. Evelyn mi-a spus că îl îndemnase pe Harry să părăsească satanismul, dar nu s-a aşteptat defel să aibă loc în viaţa lui o asemenea transformare.
"Îmi va face plăcere să discut această problemă cu dumneavoastră", am răspuns eu, aşa că am stabilit să ne întâlnim la biroul meu.
Când Evelyn a intrat în birou, în interiorul meu au început să sune tot felul de sirene de alarmă. Ea nu numai că fusese implicată într-o relaţie intimă cu un mare preot satanist, dar era îmbrăcată foarte seducător. M-am hotărât să păstrez distanţa şi să fiu precaut de la început.
Când a început să-mi vorbească despre sine, Evelyn a menţionat faptul că era creştină, dar eu aveam îndoieli în această privinţă. Am inserat în conversaţie, ca din întâmplare, câteva întrebări referitoare la destinul ei veşnic. Suspiciunile mele s-au confirmat; răspunsurile ei erau pline de banalităţi izvorâte din autosuficienţă. Mi-am dat seama că aveam de-a face cu o persoană ce trăia o mare amăgire.
"Când eu şi Harry ne-am întâlnit, continuă ea, mergeam de obicei la o biserică Catolică, iar ea îi vorbea acolo."
"Cum adică, o călugăriţă venea şi îl consilia pe Harry?" am întrebat eu.
"Nu, ea îi vorbea prin mine."
Dintr-o dată s-a făcut lumină în mintea mea. "Vrei să spui că o persoană dinăuntrul tău comunica cu Harry folosindu-se de vocea ta şi că această persoană era o femeie?"
Evelyn dădu din cap afirmativ. "Nu numai că era femeie, era o irlandeză."
"Evelyn, Biblia ne spune să punem duhurile la încercare. Ai pus acest duh la încercare vreodată?"
"Nu, nu am avut nici un motiv pentru a face acest lucru."
"Ai fi dispusă să testăm acest duh acum?"
"Sigur."
A fost o perioadă în anii mei de slujire când, ajuns la acest punct al conversaţiei, aş fi intrat în dialog cu acest demon, poruncindu-i să vorbească cu mine prin Evelyn. Totuşi, acest mod de abordare duce adesea la o luptă între puteri care trece dincolo de personalitatea individului. Unii oameni cad în leşin în timpul luptei mele cu duhul şi nu-şi mai aduc aminte ce li s-a întâmplat. Am ajuns la concluzia că ceea ce face individul într-o astfel de confruntare este mai important decât ce fac eu. El trebuie să-şi asume responsabilitatea de a renunţa la Satan şi de a i se opune, şi de a adopta în mod personal adevărul lui Hristos. Doream ca Evelyn să fie pe deplin conştientă de ceea ce i se întâmpla.
"În numele lui Isus Hristos, m-am rugat, eşti legat să taci; vei vorbi doar când îţi voi porunci eu. Acum, în numele lui Hristos, prezintă-te minţii lui Evelyn." I-am spus lui Evelyn să-mi spună ce aude.
Evelyn se uită la mine cu o privire încurcată. "Ea spune că e Maggie McKendall." Ceea ce a urmat apoi a fost o conversaţie în trei.
Întrebările mele i le-am adresat duhului din Evelyn, pe care îl legasem, pentru a nu vorbi, pe baza autorităţii numelui lui Hristos. Duhul mi-a răspuns la întrebări, vorbind minţii lui Evelyn. Ea îl auzea în mintea ei la fel de bine cum mă auzea pe mine, după care, pe deplin trează şi dispusă să participe la aceasta, rostea în cuvinte răspunsul pe care îl auzea.
"Ce vârstă ai, Maggie McKendall?" am întrebat eu.
"Viaţa sufletului nu are nici o vârstă."
"De ce ai venit?"
"Să-i ajut în luptă pe sfinţi."
"Ai fost vreodată în viaţă pe planeta Pământ?"
"Da."
"Când ai murit?"
Evelyn mi-a transmis răspunsul, şi anume că Maggie Kendall a murit în Irlanda în 1970.
Oricine cunoaşte Biblia ştie că eu nu dialogam cu o creştină irlandeză moartă, pe nume Maggie Kendall, întoarsă sub formă de spirit pentru a-i ajuta pe sfinţi în luptă. Relatarea lui Isus despre bogat şi Lazăr din Luca 16:19-31 arată clar că între cei vii şi cei morţi există o prăpastie mare, de netrecut. Nimeni care trece de la viaţă la moarte nu se poate întoarce.
Mai departe, Isaia a poruncit poporului lui Dumnezeu: "Dacă vi se zice însă: «întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc», răspundeţi: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta" (Isaia 8:19,20). Singurul duh pe care Dumnezeu L-a rânduit să ne înarmeze pentru luptă este Duhul Sfânt.
În acel moment al dialogului eram sigur că aveam de-a face cu un demon care o înşela pe Evelyn, făcând-o să creadă că o ajută, aşa că am continuat punând o întrebare care ştiam că va face duhul să se descopere pe sine: "Magie McKendall, este Isus Domnul tău?"
"Da", a răspuns Evelyn pentru duh.
Eram într-o mare încurcătură. Vorbeam cu un spirit ce era în mod evident din împărăţia întunericului, dar care îl mărturisea totuşi pe Isus Hristos ca Domn! Am pus această întrebare multor altor spirite. Unele răspund cu furie: "Nu!", iar altele răspund: "Da, Isus este Domnul.'", numai că atunci când merg mai departe, întrebându-le dacă Isus Hristos este Domnul lor, nici unul dintre ele nu răspunde afirmativ. Fie că Evelyn nu îmi spunea adevărul despre ce auzea, fie că se întâmpla altceva, un lucru foarte grav.
"Isus Hristos a venit în trup?" am continuat.
Răspunsul ei m-a luat din nou prin surprindere: "Da."
Eram epuizat. Nu numai că mă aflam singur în clădire cu o tânără ciudată, îmbrăcată senzual, dar eram cu totul întors pe dos de faptul că spiritul ce o stăpânea susţinea că îl avea pe Isus Hristos ca Domn. Am încheiat şedinţa destul de subit, iar ea a plecat.
În timp ce eram în drum spre casă, mi-a venit dintr-o dată gândul: Şi eu fusesem înşelat! Eu nu mă adresasem spiritului, ci rolului pe care îl juca el, acela al lui Maggie McKendall. Probabil că existase o creştină irlandeză pe nume Maggie McKendall, care murise în anii 1970, iar demonul din Evelyn juca rolul ei. Atât timp cât eu îi adresam întrebările lui Maggie McKendall, demonul era liber să răspundă în modul în care ar fi răspuns Maggie McKendall: "Da, Isus Hristos este Domnul meu". Acum, când întâlnesc un spirit ce încearcă să se dea drept cineva din trecut, spun pur şi simplu: "Aceasta e o minciună; eşti un duh rău". Apoi, dacă persoana este dispusă, o ajut să facă paşii necesari pentru a ajunge la eliberare. Am învăţat, de asemenea, să nu vorbesc deloc cu duhurile rele şi să nu cred nimic din ce spun ele. In Ioan 8:44, Isus ne-a avertizat: "Ori de câte ori spune o minciună (diavolul), vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii."


O AUTORITATE RĂZVRĂTITĂ DEŢINE PUTEREA

Experienţele pe care le-am avut cu Harry, Evelyn, "Maggie McKendall" şi multe alte manifestări ale influenţei şi controlului demonic demonstrează faptul că trăim într-o lume ce se află sub autoritatea unui stăpânitor malefic. La început, Dumnezeu 1-a creat pe Adam şi rasa lui pentru a stăpâni creaţia, dar el şi-a pierdut poziţia sa de autoritate prin păcat, iar Satan, pe care Isus 1-a numit "stăpânitorul lumii acesteia" (Ioan 12:31; 14:30,16:11), a devenit deţinătorul rebel al acestei autorităţi. În timpul ispitirii lui Isus, diavolul i-a oferit "toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor" (Matei 4:8), pentru ca Isus să i se închine. Afirmaţia lui Satan, prin care a spus despre stăpânirea pământului: "Căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc" (Luca 4:6), nu a fost o minciună. El a preluat autoritatea la cădere, atunci când Adam a abdicat de la tronul stăpânirii asupra întregii creaţii. Satan a domnit de la Adam până la cruce. Moartea, învierea şi înălţarea I-au asigurat pentru vecie autoritatea finală lui Isus (Matei 28:18). Acea autoritate a fost extinsă la toţi credincioşii prin Marea însărcinare, pentru ca noi să putem continua lucrarea Sa, cea de nimicire a lucrărilor diavolului (Hoan3:8).
Noi toţi ne-am născut morţi din punct de vedere spiritual, supuşi ai domnului pe care Pavel 1-a numit "domnul puterii văzduhului" (Efeseni 2:2), dar, când l-am primit pe Hristos, Dumnezeu "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui" (Coloseni 1:13). Cetăţenia noastră se schimbă, nu mai este pământească, ci cerească (Filipeni 3:20). Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar el nu mai este stăpânitorul nostru, întrucât Hristos este Domnul nostru.
Cu toate acestea, atât timp cât trăim pe Pământ, suntem încă pe teritoriul lui Satan. El va încerca să stăpânească asupra vieţilor noastre, făcându-ne să credem minciuna că încă îi aparţinem. Fiind străini într-o împărăţie ostilă, trebuie să ne păzim de acest tiran, înşelător şi distrugător. Hristos nu numai că ne-a oferit protecţie faţă de Satan, şi ne-a dat autoritate asupra lui, dar El ne-a înzestrat şi cu Duhul adevărului, Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, pentru a ne călăuzi în tot adevărul şi a ne ajuta să cunoaştem planurile celui rău (Ioan 16:13).
Deşi destinul nostru veşnic este asigurat, şi armătura lui Dumnezeu ne stă la dispoziţie oricând, suntem încă vulnerabili la acuzaţiile, la ispitele şi la înşelăciunile lui Satan. Dacă le cădem pradă, putem fi influenţaţi de dorinţele lui Satan (Galateni 5:1), şi, dacă rămânem sub influenţa lui mult timp, putem să ne pierdem controlul asupra noastră. Da, credincioşii pot fi controlaţi de Satan, dacă nu i se împotrivesc. Totuşi, nu poate fi în joc apartenenţa noastră. Noi îi aparţinem lui Dumnezeu, iar Satan nu se poate atinge de identitatea noastră fundamentală în El. Însă, atât timp cât trăim în acest trup, putem să devenim nişte ţinte vulnerabile pentru toate săgeţile lui arzătoare.


Puterea demonilor

Toţi creştinii evanghelici, chiar şi unii liberali, sunt întru totul de acord asupra faptului că Satan este o fiinţă vie, responsabilă pentru răul din lumea de astăzi. Multe Mărturisiri de Credinţă au o secţiune referitoare la credinţa într-un rău de natură personală, nu în sensul că fiecare om are un diavol personal, ci că diavolul este un personaj real, nu o forţă impersonală. Dar, dacă ai începe să vorbeşti despre faptul că demonii sunt vii şi activi în lumea actuală, mulţi creştini ar sări, spunând: "Stai puţin! Eu cred că există un diavol, dar nu încerca să-mi vinzi gogoşi despre demoni!"
Întrebarea pe care o am pentru astfel de oameni este: "Cum crezi că Satan îşi duce la îndeplinire slujba sa mondială în favoarea răului şi a înşelăciunii? Fiind o fiinţă creată, el nu este omniprezent, omniscient sau omnipotent. El nu poate fi oriunde în lume, nu poate ispiti şi înşela milioane de oameni în acelaşi moment. El face aceasta printr-o armată de emisari (demoni, duhuri rele, îngeri căzuţi etc), care răspândesc planul său de răzvrătire în toată lumea.
Necredinţa într-o activitate demonică personală (sau o frică excesivă de demoni) este o dovadă în plus a faptului că Satan pătrunde în minţile noastre pentru a distorsiona adevărul. În cartea clasică Scrisorile lui Zgândărilă, C.S. Lewis a scris: "Rasa omenească poate avea două concepţii greşite, la fel de grave şi opuse una alteia, în ce-i priveşte pe demoni. Una este să nu creadă în existenţa lor, iar cealaltă e să manifeste un interes nesănătos pentru ei. Ei înşişi sunt la fel de mulţumiţi de ambele greşeli şi îl salută cu aceeaşi încântare atât pe materialist, cât şi pe magician."1
Una dintre cele mai bune descrieri ale armatei spirituale ce hăituieşte poporul lui Dumnezeu este poate cea din Efeseni 6:12: "Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti." Unii creştini îşi pun întrebarea dacă domniile şi căpeteniile menţionate în acest verset se referă la nişte structuri de autoritate omeneşti, şi nu la o ierarhie demonică aflată sub conducerea lui Satan. Unele referiri biblice la domnii şi căpetenii desemnează în mod specific autorităţi omeneşti (Luca 12:11; Faptele Apostolilor 4:26). Altă dată, aceşti termeni sunt folosiţi pentru a se face referire la puteri supranaturale (Coloseni 1:16; 2:15; Romani 8:38,39). Din contextul pasajului din Efeseni 6:12 rezultă clar că domniile, căpeteniile şi stăpânitorii care ni se împotrivesc sunt entităţi spirituale aflate în locurile cereşti (în lumea spirituală).
După ce l-am îndrumat spre Hristos pe Harry, marele preot satanist, am început să aflu de la el mai multe despre răspândirea şi organizarea satanismului. El mi-a spus că nu era preot într-o societate locală, ci era membru al unui consiliu de 50 de persoane al unei organizaţii mondiale. El mi-a spus că structura organizatorică a satanismului se aseamănă cu ierarhia stăpânirii demonice aflate sub autoritatea lui Satan, organizată pe patru nivele, menţionată în Efeseni 6:12. Rangul "căpeteniilor" este legat de curtea regală a satanismului. In lume există şapte conspiraţii majore, ce sunt desemnate pentru curtea regală. "Domnii" corespunde preoţilor ce se află la nivel de armată, pe când cei aflaţi la nivel de legiune sunt "forţe mondiale". Societăţile sau cercurile satanice locale sunt identificate prin "forţe spirituale".
Organizaţia satanică este extinsă şi foarte secretă. Ceea ce se aude despre preoţi sau despre ritualuri satanice se referă doar la activităţi aflate la nivelul unui cerc satanic. Oricum, nu trebuie să fim prea preocupaţi de ceea ce vedem sau de ceea ce auzim despre satanism, întrucât activitatea satanică despre care citim în ziare sau care este înregistrată în majoritatea dosarelor poliţiei este de obicei activitatea unor simpli diletanţi. Partea ce trage sforile şi face aranjamentele în satanism nu se vede. Am consiliat destule victime ale satanismului, pentru a-mi da seama că există printre ei "crescători" (ce dau naştere la copii cu scopul expres de a-i sacrifica sau de a-i face lideri) şi unii care au sarcina de a se infiltra printre slujitorii creştini cu scopul de a produce cât mai multă pagubă.
Pentru a ilustra modul în care forţele omeneşti şi spirituale ale răutăţii lucrează împreună, pune oricărui grup de creştini dedicaţi următoarea întrebare: "Câţi dintre voi v-aţi trezit fără nici un motiv obiectiv la 3:00 dimineaţa?" La această întrebare, pe care o pun în mod regulat la conferinţele mele, ridică mâna aproximativ două treimi dintre participanţi. Sataniştii se întâlnesc între 12:00 şi 3:00 dimineaţa, iar o parte din ritualul lor este să convoace şi să trimită demoni. Ora trei dimineaţa este ora de vârf pentru activitatea demonică, şi, dacă ai fost trezit la acea oră, s-ar putea ca atunci să fi fost ţinta lor. Eu am fost luat drept ţintă de foarte multe ori, dar nu am fost înspăimântat, după cum nici tu nu ar trebui să fii, dacă ţi se întâmplă acest lucru. Ioan a declarat: "Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume" (1 Ioan 4:4). Tu ai autoritate asupra activităţii lui Satan, iar armătura lui Dumnezeu îţi stă la dispoziţie pentru a te apăra. Oricând atacă Satan, trebuie să te "întăreşti în Domnul şi în puterea tăriei Lui" (Efeseni 6:10). Încredinţează-te în mâna Domnului în mod conştient, împotriveşte-te lui Satan folosind cuvântul rostit, şi întoarce-te la culcare. Eşti vulnerabil doar atunci când umbli prin vedere, şi nu prin credinţă, sau când te laşi stăpânit de firea pământească, şi nu de Duhul.
Ce ar trebui să facem noi referitor la ierarhia puterilor demonice ale lui Satan? Nimic! Noi nu trebuie să fim preocupaţi de demoni, ci să ne aţintim privirile asupra lui Isus, să propovăduim Evanghelia, să ne iubim unii pe alţii şi să fim adevăraţi ambasadori ai lui Dumnezeu pentru lumea noastră decăzută.


PERSONALITATEA DEMONILOR

Biblia nu încearcă să dovedească existenţa demonilor, la fel cum nu încearcă să dovedească nici existenţa lui Dumnezeu. Ea pur şi simplu relatează despre activitatea lor, ca şi cum primii ei cititori ar accepta existenţa lor. Nici părinţii bisericii timpurii nu au avut vreo îndoială în ceea ce priveşte existenţa şi personalitatea demonilor. Origen a scris: "Privitor la diavol, la îngerii săi şi la puterile ce ne stau împotrivă, învăţătura creştină spune că aceste fiinţe există într-adevăr, dar nu este explicat destul de clar ce sunt şi cum există ele. Totuşi, cei mai mulţi susţin următoarea părere: diavolul a fost un înger, iar după ce a devenit apostat, a convins cât mai mulţi îngeri să cadă împreună cu el, iar aceştia sunt numiţi îngerii săi, până în vremea de astăzi."2
Luca 11:24-26 ne ajută să avem o perspectivă corectă asupra personalităţii şi individualităţii duhurilor rele. După ce Isus a scos afară un duh de muţenie, cei ce căutau să-L ispitească L-au acuzat că scoate duhurile cu puterea lui "Beelzebul, domnul dracilor" (Luca 11:15). în discuţia despre demoni ce a urmat, Isus a spus: "Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.» Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi" (v. 24-26).
Iată câteva învăţături pe care le putem desprinde din acest pasaj.
1. Demonii pot exista atât în afara cât şi în interiorul oamenilor. Se pare că demonii sunt duhuri ce găsesc o oarecare măsură de odihnă în fiinţele organice, preferând chiar şi porcii decât nimic (Marcu 5:12). Aceste duhuri pot să-şi asume drepturi teritoriale şi să fie ataşaţi unor anumite aşezări geografice folosite anterior pentru împlinirea unor scopuri satanice.
2. Ei se pot deplasa oriunde doresc. Ca entităţi spirituale, demonii nu sunt limitaţi de barierele domeniului fizic al existenţei. Zidurile bisericii tale nu pot fi un sanctuar, în care influenţa demonică să nu poată pătrunde; numai rugăciunea şi autoritatea spirituală pot face acest lucru.
3. Ei au capacitatea de a comunica. Din Luca 11 rezultă clar că duhurile rele pot comunica unele cu altele. Ele pot comunica şi cu oamenii, prin intermediul unui alt om, aşa cum au făcut în cazul demonizatului din ţinutul Gadarenilor (Matei 8:28-34). Cazurile extreme sunt urmarea preluării controlului asupra sistemului nervos central. Un control demonic la scară mai mică are loc în cazul celor ce se lasă influenţaţi de duhuri înşelătoare (1 Timotei 4:1).
4. Fiecare demon are o identitate proprie. In Luca 11 se observă folosirea prenumelor personale: "Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit" (v. 24). Avem de-a face cu personalităţi înzestrate cu gândire, nu cu forţe impersonale, de aceea metodele laice de cercetare nu vor putea să descopere existenţa lor. Ca urmare, sursa prin care putem cunoaşte realitatea şi personalitatea duhurilor rele este numai revelaţia.
5. Ei au capacitatea de a-şi aduce aminte şi de a face planuri. Faptul că pot pleca dintr-un loc, că se pot întoarce, că îşi pot aminti starea lor iniţială şi îşi pot planifica întoarcerea împreună cu alte duhuri arată capacitatea lor de a gândi şi de a-şi face planuri. Conceptul de "duhuri de familie" este bine documentat în istorie.
6. Ei au capacitatea de a evalua o situaţie şi de a lua decizii. Faptul că duhul rău şi-a găsit "casa" umană "măturată şi împodobită" (v. 25) indică în mod clar faptul că el îşi poate evalua viitoarea victimă. Demonii îşi fac intrarea în vieţile noastre prin locurile în care suntem vulnerabili, dar nouă nu trebuie să ne pese de ceea ce crede Satan despre noi; noi trebuie să ne trăim vieţile într-un chip plăcut lui Dumnezeu(2 Corinteni 5:9).
7. Ei sunt în stare să-şi unească forţele. În Luca 11, un singur duh a putut să se alăture unui grup de şapte alte duhuri, făcând ca starea finală a victimei să fie mai rea decât starea sa iniţială, în cazul demonizatului din ţinutul Gadarenilor, numărul demonilor ce s-au unit pentru a face rău era o "legiune" (Marcu 5:9). Mulţi dintre cei pe care i-am consiliat mi-au spus că au reuşit să identifice în mintea lor voci diferite, pe care le descriau ca pe un comitet.
8. Ei au grade diferite de răutate. Primul duh din Luca ll a adus cu el alte şapte duhuri "mai rele decât el" (v. 26). Isus a arătat că există o diferenţă între răutatea duhurilor, când a spus despre unul: "Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post" (Marcu 9:29). Conceptul prin care se consideră că duhurile rele au grade diferite de putere şi de răutate se potriveşte cu ierarhia pe care o enumera Pavel în Efeseni 6:12. Personal pot confirma faptul că unele cazuri în care am avut de-a face cu persoane demonizate au fost mai dificile decât altele.
Totuşi, atât timp cât rămâi lipit de adevărul lui Dumnezeu, nu trebuie să te temi de Satan şi de demonii săi. Singura sa armă este înşelăciunea. Irineu a scris: "Diavolul... poate să facă doar ceea ce a făcut şi la început, să înşele, ducând în rătăcire mintea omului, ca acesta să nu asculte poruncile lui Dumnezeu, şi să-i întunece inima cât mai mult."3 Dacă mergi mai departe în lumină, nu trebuie să-ţi mai fie frică de întunerec.


TRECÂND PRINTRE PUTERILE ÎNTUNERICULUI

Cum se amestecă aceste duhuri în viaţa noastră? Voi răspunde cu o simplă ilustraţie. Imaginează-ţi că stai la capătul unei străzi lungi şi înguste, de-a lungul căreia se află case cu două etaje pe ambele părţi. La capătul celălalt al străzii stă Isus Hristos, iar viaţa ta de creştin este procesul umblării pe acea stradă lungă a maturităţii în El. Nu este absolut nimic pe stradă care să te poată împiedica să ajungi la Isus. Aşadar, când îl primeşti pe Hristos, îţi aţinteşti ochii spre El şi începi să mergi.
Dar, întrucât această lume este încă sub stăpânirea lui Satan, rândurile de case de pe fiecare parte a străzii sunt locuite de fiinţe care sunt hotărâte să te împiedice de a-ţi atinge scopul. Ele nu au nici o putere de a-ţi bloca drumul sau chiar de a-ţi încetini pasul, aşa că stau la ferestre şi strigă la tine, sperând să-ţi atragă atenţia de la ţintă şi să-ţi împiedice înaintarea.
Unul dintre modurile în care vor încerca să te distragă este strigând: "Hei, ia priveşte aici! Am ceva ce vrei cu adevărat, ceva ce are un gust plăcut, te face să te simţi bine şi este mult mai distractiv decât umblarea ta plictisitoare pe stradă. Vino şi aruncă o privire." Aceasta este ispita, care sugerează minţii tale cum să te slujeşti pe tine, şi nu lui Dumnezeu. Vom discuta despre ispită mai detaliat în capitolul 8.
Pe măsură ce îţi vei continua umblarea către Hristos, vei avea gânduri de genul: "Sunt prost. Sunt urât. Niciodată nu voi avea vreo valoare înaintea lui Dumnezeu." Emisarii lui Satan sunt maeştri în acuzaţii, mai ales după ce ţi-au distras atenţia prin ispite, într-un minut, ei spun: "Ce-ar fi să guşti puţin din asta; nu faci nimic rău." Apoi, după ce ai cedat, ei sunt chiar acolo, tachinându-te: "Iată ce-ai făcut! Cum te mai poţi numi creştin când ai făcut aşa ceva?" Acuzarea este una dintre armele principale ale lui Satan, prin care încearcă să te distragă de la ţinta ta. Vom discuta şiretlicul acuzaţiei lui Satan mai pe larg în capitolul 9. Alte remarci care sunt aruncate spre tine în timp ce mergi pe acest drum sună cam aşa: "Nu trebuie să mergi astăzi la biserică. Nu este important să te rogi şi să citeşti Biblia în fiecare zi. Unele dintre lucrurile susţinute de cei din New Age nu sunt chiar atât de rele." Aceasta este amăgire, arma cea mai subtilă şi mai distrugătoare. "Nu trebuie să merg la biserică astăzi, să mă rog, să citesc Biblia astăzi etc." Satan ştie că vei putea fi înşelat mai uşor dacă te poate face să crezi că gândurile acestea au fost ale tale, nu ale lui. Strategia de amăgire a lui Satan va fi cercetată mai bine în capitolul 10.
Care este scopul vrăjmaşului atunci când îi pune pe demonii lui să-şi bată joc de tine, să te batjocorească şi să te interogheze de la ferestrele şi de la uşile care-ţi apar în cale? El vrea să încetineşti, să te opreşti, să te aşezi, şi, dacă este posibil, să renunţi la călătoria ta spre Hristos. Vrea să te influenţeze pentru a te îndoi de capacitatea ta de a sluji lui Dumnezeu, de a crede în El şi de a-I sluji. Ţine minte că el nu are absolut nici o putere sau autoritate să te împiedice să înaintezi consecvent în umblarea ta către Hristos. Mai mult, el nu te poate avea din nou, pentru că ai fost răscumpărat de Isus Hristos şi eşti în El pentru vecie (1 Petru 1:18,19). Dar, dacă te poate face să asculţi de gândurile pe care ţi le sădeşte în minte, te poate influenţa, iar dacă îi permiţi să te influenţeze îndeajuns prin ispită, acuzare, şi amăgire, te poate controla. Vom vorbi mai mult despre măsura controlului demonic în viaţa creştinului în capitolul 11.


Nivele de robie

Între apostolul Pavel, a cărui slujire şi viaţă creştină au fost exemplare, în ciuda luptei pe care a dat-o cu păcatul şi cu Satan (Romani 7:15-25; 2 Corinteni 12:7-9) şi îndrăcitul din Gadara, care era stăpânit în întregime de demoni (Matei 8: 28-34), există câteva nivele de libertate şi robie spirituală. Nimeni nu-i dă lui Satan control asupra sa peste noapte; este un proces gradat de amăgire şi de supunere faţă de influenţa lui subtilă. Din câte am observat eu, nu mai mult de 15 procente din comunitatea creştină evanghelică este complet liberă de robia lui Satan. Aceştia sunt oameni care trăiesc în mod consecvent o viaţă plină de Duhul şi aduc roadă. Celelalte 85 de procente se luptă mereu fără nici un rezultat, aflându-se într-unul dintre cele trei nivele de conflict spiritual.
La primul nivel de conflict trebuie spus că credinciosul poate avea o viaţă creştină destul de normală pe dinafară, în timp ce în interior se luptă cu un baraj solid de gânduri păcătoase: poftă, invidie, lăcomie, ură, apatie etc. Această persoană nu are de fapt nici o viaţă devoţională. Pentru el, rugăciunea este o experienţă frustrantă, iar în relaţiile interpersonale are de obicei dificultăţi. Cei mai mulţi creştini care se află în această stare nu au nici o idee că sunt în mijlocul unui conflict spiritual. Ei nu intră în categoria celor care aud voci, dar admit uşor că au o minte ocupată cu gânduri străine voii lui Dumnezeu!
În loc să recunoască faptul că mintea lor este bombardată de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului, ei cred că problema îşi are originea în propriile greşeli. "Dacă aceste gânduri prosteşti sunt ale mele, ce fel de om sunt? se întreabă ei, sfârşind prin a se autocondamna, în timp ce duşmanul îşi continuă atacul nestingherit. Din câte mi-am dat eu seama, cam 65 de procente dintre toţi creştinii trăiesc la acest nivel al conflictului spiritual.
Al doilea nivel de conflict este caracteristic celor ce nu pot face distincţia între propriile gânduri şi nişte "voci" ciudate, rele, care par să fie mai puternice decât ei. "La ce mă gândesc?" se întreabă alarmaţi atunci când minţile le sunt asediate de un potop de idei, gânduri şi închipuiri păcătoase. Ei nu experimentează nici o biruinţă şi se întreabă dacă se vor prăbuşi, dar sunt atât de îngroziţi de această idee că nu o împărtăşesc cu nimeni. Totuşi, majoritatea creştinilor aflaţi în acest stadiu nu reuşesc să vadă lupta pe care o duc ca pe un conflict spiritual. Ei caută consiliere şi încearcă să-şi disciplineze gândurile, dar situaţia lor se îmbunătăţeşte doar puţin, sau chiar nu se îmbunătăţeşte deloc. După estimările mele, în această categorie intră aproximativ 15 procente dintre toţi creştinii. Majoritatea acestor creştini sunt deprimaţi, neliniştiţi, paranoici, plini de amărăciune, mânioşi, şi se poate să fi căzut victimă băuturii, drogurilor, unor tulburări de alimentaţie etc.
La cel de-al treilea nivel al conflictului, individul şi-a pierdut controlul şi aude voci în minte care îi spun ce să gândească, ce să spună şi să facă. Aceşti oameni stau acasă, alţii umblă pe străzi vorbind unor oameni închipuiţi sau ocupă paturi în instituţii de boli mintale sau de recuperare. Din nefericire, cam 5 procente din comunitatea creştină cade victimă acestui nivel de amăgire şi de stăpânire.
Când o persoană cedează prea mult timp în faţa vocilor lăuntrice, se expune unei opresiuni puternice de către puterile demonice, ca în exemplul demonizatului din Gadara. Duhurile rele exercită un asemenea control asupra persoanei respective, încât personalitatea ei poate fi controlată intervale lungi de timp de către ele.


Doar spune nu

Există trei moduri de a reacţiona faţă de batjocurile şi înţepăturile aruncate către tine de la ferestrele etajului al doilea în timpul umblării tale cu Hristos, din care două sunt greşite.
Mai întâi, oamenii cei mai înfrânţi sunt cei care iau în seamă gândurile demonice şi le cred. În mintea ta este aruncat un gând subtil: "Tu nu te rogi, nu citeşti Biblia, şi nu evanghelizezi cum ar trebui. Cum ar putea Dumnezeu să te iubească?" Aceasta este o minciună sfruntată, deoarece dragostea lui Dumnezeu este necondiţionată. Totuşi, tu începi să te gândeşti la eşecurile tale, fiind de acord că probabil nu eşti prea iubit de Dumnezeu. Nu mult după aceea te afli în mijlocul drumului, fără a merge în nici o direcţie.
Aceşti creştini sunt învinşi cu desăvârşire pur şi simplu din cauza faptului că au fost păcăliţi să creadă că Dumnezeu nu îi iubeşte sau că ei nu vor fi niciodată nişte creştini victorioşi, sau că sunt nişte victime neajutorate ale trecutului. Nu există nici un motiv pentru care ei nu se pot ridica imediat, pentru a începe să umble din nou, dar ei au crezut o minciună şi de aceea nu pot merge nicăieri.
A doua reacţie este la fel de lipsită de rezultate. Încerci să te cerţi cu demonii: "Eu nu sunt urât şi nechibzuit, sunt un creştin victorios." Eşti mândru de faptul că nu crezi ce spun ei, dar ei încă te controlează şi fac planuri în locul tău. În loc să mergi înainte, stai în mijlocul străzii, strigând la ei.
Noi nu trebuie să credem minciunile pe care ni le insuflă duhurile rele, nici nu trebuie să intrăm în dialog cu ele, ci trebuie să le ignorăm. Eşti înarmat cu armătura lui Dumnezeu; ele nu te pot atinge decât dacă laşi garda jos. De fiecare dată când ei trag spre tine cu săgeata ispitei, a acuzării sau a înşelăciunii, pur şi simplu ridică scutul credinţei, respinge atacul şi mergi mai departe (Coloseni 2:6). Fă fiecare gând rob ascultării de Hristos. Alege adevărul de fiecare dată când ţi se pune în faţă o minciună. Făcând mereu aşa, vei creşte în maturitate şi libertatea ta va creşte cu fiecare pas.





















1 C.S. Lewis, The Screwtape Letters, Old Tappan, NJ, Fleming H. Revell, 1978
2 Michael Scanlan şi Randall J. Cirner, Deliverance from Evil Spirits, Ann Arbor, MI, Servant Books, 1980, p. 16
3 Everett Ferguson, Demonology ofthe Early Christian World, Voi. XII, Symposium Series, New York, Edwin Mellen Press, 1984, pp. 14-15
7. Cursa cunoştinţei şi a puterii

În capitolele anterioare am amintit de Harry, fostul mare preot în satanism, a cărui convertire a zguduit-o pe prietena lui, Evelyn. Doresc acum să relatez ceea ce i s-a întâmplat lui Harry, pentru a ilustra un punct vulnerabil pe care îl avem cu toţii.
Cu toate că Evelyn nu era creştină, ceva din prezenţa ei 1-a făcut pe Harry să se întrebe dacă nu cumva viaţa avea ceva mai mult de oferit decât ce experimentase el în 45 de ani. Pentru un observator neavizat, Harry era un om de afaceri californian, preocupat de fenomenele psihice. La un moment dat a fost chiar preşedintele unei mari societăţi de cercetări psihice locale. În acest sens, interesul său în domeniul spiritismului era ceva mai mult decât un hobby, era o mască folosită pentru a-şi ascunde activităţile lui satanice. Mama lui fusese o mare preoteasă în satanism, şi îl instruise pentru rolul secret pe care îl avea în închinarea satanică. Era implicat într-un satanism total, la un nivel de care foarte puţini oameni aud vreodată.
Cu şase luni înainte de a veni să mă vadă, Harry se hotărâse să părăsească satanismul. Dar, când a încercat, puterile întunericului îşi ţineau trofeul într-un mod înspăimântător, ce ducea la nişte izbucniri extreme de violenţă fizică. Proprietăreasa, o creştină decăzută şi fostă prietenă a lui, s-a speriat foarte tare, chemând salvarea. Influenţa demonică îl ţinea pe Harry într-o asemenea robie, că a fost nevoie de şapte oameni pentru a-1 lua.
Este important să înţelegem că influenţa demonică nu este o forţă externă, în lumea materială, ci este o manipulare internă a sistemului nervos central. Puterea fizică pe care o are un demonizat se aseamănă cu puterea extraordinară, provocată de adrenalină, care este exercitată într-o situaţie de criză, prin care o mamă are puterea de a ridica o maşină răsturnată peste copilul ei, într-un accident.
După ce l-au supravegheat o zi pe Harry, doctorii nu au putut găsi nimic în neregulă la el şi l-au lăsat să plece. După câteva încercări zadarnice de a-1 ajuta pe Harry să renunţe la satanism, Evelyn a fost trimisă la mine. Ea a sunat şi a stabilit o întrevedere cu mine.
Apoi Harry a venit la mine la birou de bunăvoie, dar era neliniştit de bătălia pe care o anticipa. De îndată ce s-a aşezat, a spus:
"Habar nu ai cu ce fel de putere te pui."
"Ba eu cred că înţeleg puterea lui Satan, am răspuns liniştit. Dar este evident pentru mine că tu nu ai habar de puterea lui Dumnezeu. Spui că vrei să ieşi din întuneric, dar ai descoperit că nu poţi face lucrul acesta de unul singur. Pentru a te elibera, trebuie să-L alegi pe Hristos ca Domn; numai El te poate elibera. Eşti gata să-L alegi pe Hristos?"
Harry a început să tremure puţin şi mi-am dat seama că vrăjmaşul nu va ceda fără să se lupte. M-am gândit că avea nevoie de un sprijin în plus pentru rugăciune şi pentru a avea martori, aşa că l-am lăsat pe Harry în birou şi m-am dus să caut pe cineva care putea să mi se alăture. Singurul pe care l-am putut găsi a fost Wayne, paznicul nostru. Wayne a fost de acord să stea în biroul meu şi să se roage în timp ce eu mă ocupam de Harry. Wayne era un creştin bun, care slujise ca presbiter în biserica noastră, dar ştiam că nu văzuse niciodată ceva asemănător cu ceea ce avea să vadă!
M-am aşezat cu faţa la Harry şi am zis: "Eşti pregătit să faci alegerea pentru Hristos, Harry?" A început să se agite puţin pe scaunul pe care era aşezat. Când a încercat să-mi răspundă, a început dintr-o dată spectacolul. A izbucnit într-un urlet înfiorător, apoi s-a ridicat, fiind parcă aruncat dintr-o parte în alta a camerei. Delira şi se tăvălea prin birou ca un om nebun. Demonii care îl controlau pe Harry se foloseau de mintea, de voinţa, de muşchii şi de emoţiile lui, pentru a opune o rezistenţă zgomotoasă.
Pe când se întâmplau acestea, Wayne era lipit de perete, rugându-se aşa cum nu se mai rugase niciodată în viaţă! În tot acest timp, eu am rămas liniştit. Am învăţat cu mult timp în urmă că spectacolul în care Satan îşi arată puterea este doar o altă faţetă a amăgirii lui, menită să provoace frica. El ştie că dacă ne poate înşela fâcându-ne să ne fie frică de el, frica ne va controla viaţa, şi nu credinţa. Satan "dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită." De ce răcneşte leul? Pentru a-şi paraliza prada de frică. Deândată ce victima lui este imobilizată de frică, leul o poate supune şi omorî cu uşurinţă.
Dar, datorită poziţiei, autorităţii şi protecţiei noastre în Hristos, Satan nu ne poate atinge. Frica este un puternic instrument de control, dar singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăşi. Dacă tremuri de frică la spectacolul puterii lui Satan, atunci el te-a făcut să intri în defensivă. Dar, Petra ne-a instruit: "împotriviţi-vă lui tari în credinţă" (1 Petru 5:9). Satan este înfrânt; crede lucrul acesta şi împotriveşte-i-te, pentru că, atunci când faci lucrul acesta, el nu are altă şansă, decât aceea de a se retrage, în cele din urmă.
Când diavolul răcnea la mine prin Harry, am început să citesc Scriptura cu voce tare şi să mă rog cu o voce normală, stăpânită, ca vrăjmaşul să fie legat în linişte. Pasajul din Scriptură pe care îl citesc de obicei în timpul acestor confruntări este Efeseni 1, care face o descriere plastică a poziţiei şi a autorităţii noastre în Hristos. După ce petrecusem câteva minute preluând autoritatea în Hristos prin rugăciune şi citind Scriptura, Harry a căzut lat pe burtă în faţa mea. "Doamne Isuse, am nevoie de tine!" a strigat el. L-am condus într-o rugăciune de predare faţă de Hristos, iar când Harry s-a ridicat, în final, era liber. Ne-a îmbrăţişat, pe mine şi pe Wayne, cu o bucurie copilărească, pe care nu o încercase niciodată înainte.
Dar, cu toate că Harry fusese eliberat de stăpânirea lui Satan peste viaţa lui, îi era greu să rămână liber. Era ca un alcoolic care vine la Hristos. Când un alcoolic vine la Hristos, este viu întru totul din punct de vedere spiritual, dar dacă Dumnezeu nu intervine într-un mod neobişnuit, el trebuie să trăiască cu răul pe care şi 1-a făcut ficatului şi cu tiparele comportamentale, cu obiceiurile şi dorinţele care i s-au imprimat în creier în decursul anilor. Într-un mod similar, Harry fusese adânc implicat pe tot parcursul vieţii în nişte ritualuri satanice de nedescris. Deîndată ce se hotărâse să-L urmeze pe Hristos, nu putea să termine cu trecutul lui ca şi cum nu l-ar fi avut. El a continuat să se lupte cu efectele fizice, mentale şi emoţionale ale robiei.
Alţi satanişti au făcut câteva încercări să-i ia viaţa lui Harry şi l-au hărţuit mintal zi şi noapte. Ei l-au contactat şi au fost de acord să oprească atacul mintal demonic asupra lui dacă el va semna o înţelegere de a nu-şi mai prezenta mărturia iar şi iar, aşa cum făcuse în biserica noastră. Harry a semnat înţelegerea şi de atunci nu am mai auzit de el.


O CAPCANĂ LA FEL DE VECHE CA BIBLIA

Mai întâi de toate, cum ajung oameni ca Harry să fie prinşi în mlaştina diabolică a controlului lui Satan? Mai important decât aceasta, care sunt unele dintre capcanele pe care trebuie să le evităm şi în care, dacă intrăm, ne vor împiedica să experimentăm şi să ne menţinem libertatea pe care o avem în Hristos?
Cursa ocultismului se bazează aproape întotdeauna pe dobândirea cunoştinţei sau a puterii. Noi dorim o cunoaştere ezoterică, ce nu îi este disponibilă în mod normal unei persoane obişnuite. Vrem să experimentăm o putere care să aibă origine spirituală şi supranaturală. într-un sens, aceste dorinţe sunt date de Dumnezeu, dar ele sunt menite să fie împlinite prin cunoştinţa şi puterea care vin de la El. Totuşi, Satan încearcă neobosit să substituie falsurile lui cunoaşterii lui Dumnezeu şi să-şi prezinte puterea lui ca fiind veritabilă. Dacă te poate determina să accepţi versiunile de cunoştinţă şi putere pe care ţi le oferă, el are deja o portiţă de intrare în viaţa ta.
Cursa cunoştinţei şi a puterii satanice nu este nimic nou.
Oamenii lui Dumnezeu au fost preveniţi cu privire la ea din cele mai vechi timpuri. În ajunul intrării în Ţara Făgăduinţei, Moise a poruncit poporului:
"După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău" (Deuteronom 18:9-13).
Această poruncă este la fel de valabilă astăzi ca pe vremea israeliţilor conduşi de Moise. Noi trăim într-un Canaan contemporan, în care consultarea spiritiştilor, a mediumilor, a cititorilor în palmă, a consilierilor psihici şi a horoscoapelor pentru a obţine cunoştinţe şi capacităţi ezoterice este un lucru acceptat de societate. Lucrul acesta mi-a devenit clar în timp ce îmi terminam doctoratul, la un curs despre ştiinţa viitorului. Unul dintre bărbaţii de la curs, un director al unei şcoli din Los Angeles, a prezentat un referat în care descria un scenariu al viitorului pe care îl cercetase. El a explicat cu entuziasm că noi ne aflam în pragul unor noi frontiere ale minţii: proiecţia astrală, imagini telepatice, levitaţie etc. Aceste lucruri nu ţineau de altceva decât de New Age şi ocultism, iar ceilalţi cursanţi - cu toţii candidaţi la doctorat în domeniul educaţiei publice - le primeau tară rezerve. După ce în clasă avuseseră loc, câteva minute, discuţii aprinse pe această temă, am ridicat mâna şi am spus:
"În decursul explorării acestui subiect, v-aţi întrebat vreodată dacă este bine ca oamenii să se ocupe de asemenea lucruri?"
"O, pe mine nu mă interesează dacă este bine sau nu, a răspuns el. :Ştiu doar că dă rezultate."
"Nu mă îndoiesc că dă rezultate", am spus eu. Fenomenele spirituale şi practicile oculte sunt la fel de vechi ca istoria biblică, întrebarea la care trebuie să răspundem nu este dacă dă rezultate sau nu, ci dacă este bine sau nu." Comentariile mele au pus capăt orei, şi mulţi au venit să mă întrebe de ce este rău să ai de-a face cu ocultismul.
Sunt conştient, de asemenea, de faptul că partea întunecată a versiunilor satanice de cunoaştere spirituală şi putere menţionate de Moise - sacrificii rituale, vrăjitorii, magie - înfloresc în cultura noastră*, deşi nu prea pe faţă. Departamentele noastre de poliţie încearcă să le spună părinţilor de astăzi: "Treziţi-vă! Copiii voştri nu se ocupă doar de droguri şi de sex ilicit. Ei sunt băgaţi în satanism. Am văzut sângele şi animalele mutilate." Lucrul acesta a ajuns într-un asemenea stadiu că agenţiile de control a animalelor nu mai dau drumul unui câine sau unei pisici negre ca nu cumva să devină victima ritualurilor satanice.
Şeful pazei campusului nostru aparţine unui grup din care fac parte ofiţeri de pază din campusuri din toată California de Sud, grup care se întâlneşte o dată pe lună. Când a venit rândul şcolii noastre să găzduiască întrunirea, el m-a rugat să vorbesc acestui grup despre fenomenul spiritual în cultura noastră. "Grupul nu are mulţi creştini, a spus el, dar vor veni în campusul nostru, de aceea aş dori să le vorbiţi." Am fost de acord să fac acest lucru.
Era un grup de veterani, foşti militari şi ofiţeri de poliţie. Când am început să vorbesc despre amplificarea satanismului şi a abuzurilor rituale, nu s-a găsit nimeni care să se îndoiască sau să ia în râs cele spuse. Fiecare dintre ei aveau de relatat câte un incident în care găsiseră dovezi înfiorătoare ale activităţilor satanice ce se desfăşurau în campusul lor.
Fiecare aberaţie a cunoaşterii şi puterii spirituale cu privire la care Moise i-a prevenit pe israeliţi, pentru ca aceştia să le evite în Canaan - de la horoscoape "nevinovate" la atrocităţile inimaginabile ale jertfelor de animale şi de oameni - au loc şi operează în cultura actuală, şi toate îşi au rădăcina în amăgirea lui Satan.


CUNOAŞTEREA PĂRŢII ÎNTUNECATE

Nevoia de ezoteric, de cunoaştere "în plus" existentă în cultura noastră, mi-a fost ilustrată dramatic atunci când în Pasadena, California, au fost ţinute două conferinţe, ambele deschise publicului. Una era o conferinţă mondială importantă, despre misiunea internaţională, la care au participat aproximativ 600 de oameni. In acelaşi timp a avut loc o conferinţă New Age, la Pasadena Civic Center, la care au participat mai mult de 40 000 de oameni! Aceasta este societatea de astăzi. Oamenii nu vor să audă ce vrea să le spună Dumnezeu. Ei vor să primească informaţii şi călăuzire de la cineva care "ştie": de la un medium, un ghicitor, cititor în palmă sau în cărţi, sau de la spiritul unei rude sau al unui prieten mort.
Scripturile vorbesc foarte clar despre subiectul căutării cunoaşterii şi călăuzirii pentru viaţa noastră la nimeni altul decât la Dumnezeu: "Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru... Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi sau la ghicitori, ca să curvească după ei, îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-1 voi nimici din mijlocul poporului lui... Dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea" (Leviticul 19:31; 20:6,27).
Suntem cât se poate de departe de această poziţie în ceea ce-i priveşte pe furnizorii de sfaturi psihice şi spirituale. Avem oameni care sunt mediumi şi apar la televizor şi în programele radio, oameni care sunt consideraţi celebrităţi. Am citit recent că, în Los Angeles, mai mulţi oameni consultă spiritişti decât consilieri profesionişti. Poţi vizita câte un târg în care să ţi se facă o "citire" spirituală personală în fiecare oraş din ţara noastră. Cel ce îţi citeşte fie că este un escroc, fie un medium spiritual, care intră în transă şi aparent primeşte instrucţiuni pentru tine din lumea spirituală. Aceşti oameni, în loc să fie consideraţi o pacoste pentru societate, sunt respectaţi la fel de mult ca doctorii şi pastorii, fiind consideraţi "specialişti".


Şarlatani şi mediumi veritabili

De unde îşi primesc mediumii şi spiritiştii informaţiile şi cunoştinţele lor uimitoare? Mulţi dintre ei sunt legaţi de influenţe demonice, dar o mare parte din ceea ce se numeşte spiritism şi fenomene psihice nu este nimic mai mult decât o iluzie inteligentă. Aşa-numiţii spiritişti dau ceea ce este numit "o citire la rece". Când te duci la ei pentru a le cere sfaturi sau călăuzire, ei îţi pun câteva întrebări simple, dar edificatoare. Bazându-se pe informaţia pe care le-o furnizezi, ei fac nişte observaţii generale, care probabil că sunt valabile pentru cei mai mulţi aflaţi în aceeaşi situaţie ca tine. Totuşi, tu eşti atât de impresionat de acurateţea "revelaţiilor" lor, încât începi să le dai bacşiş pentru a primi tot felul de detalii, pe care ei le introduc în "citirea" lor. Este doar o prestidigitaţie verbală şi mintală, fără nimic demonic.
Insă mediumii şi spiritiştii cu privire la care ne-a avertizat Dumnezeu în Levitic şi Deuteronom nu erau escroci, ci oameni care posedau şi transmiteau mai departe o cunoaştere ce nu era primită prin mijloace naturale de percepere. Aceşti oameni s-au deschis lumii spiritelor şi au devenit căi de primire a informaţiei de la Satan. Şarlatanul, cu citirile lui false, este interesat doar să te stoarcă de bani, dar cunoaşterea şi îndrumările false ce vin de la Satan printr-un medium sunt menite să te stoarcă de vitalitate spirituală şi să-ţi răpească libertatea.
Odată am consiliat victima unui medium. Rory, un om cu o înfăţişare inteligentă, trecut de patruzeci de ani, care tocmai divorţase, a intrat în biroul meu şi mi-a relatat povestea lui incredibilă. Într-o zi, împreună cu noua sa prietenă, o doamnă pe nume Bernice, s-a dus la unul dintre parcurile de distracţii din California de Sud. În timp ce umblau prin magazine, ei au ajuns la un mic magazin unde se afla o reclamă a unei spiritiste ce locuia acolo. Pe reclamă se putea citi: "Intră şi vei primi instrucţiuni pentru viaţa ta."
Rory şi Bernice au intrat, şi spiritista i-a uimit cu cunoaşterea ezoterică pe care o deţinea. Nu ştiu dacă era o spiritistă veritabilă, care îşi primea informaţiile de la un spirit ce îi era familial, sau dacă era o înşelătoare inteligentă, dar efectul pe care 1-a avut asupra celor doi a fost profund. "Dacă ai o astfel de putere, a exclamat Rory, ce altceva mai poţi face pentru mine?" Spiritista i-a promis că îl putea ajuta să aibă succes la locul de muncă şi în toate celelalte domenii ale vieţii lui.
Rory a acceptat şi, împreună cu Bernice, a început să meargă la spiritistă în mod regulat. Unul dintre primele sfaturi pe care le-au primit cei doi de la femeia aceea a fost să se căsătorească, ceea ce au şi făcut. Ei au continuat să caute şi să urmeze ceea ce ea îi sfătuia să facă în viaţă.
După aproape patru ani, Rory se afla în biroul meu. Căsătoria lui cu Bernice era un dezastru, iar slujba în care femeia îi promisese că va avea succes se evaporase. Când l-am întrebat câţi bani se duseseră pe apa sâmbetei în căutarea cunoaşterii "spirituale", Rory a răspuns: "Eu personal i-am dat aproape 15 000 de dolari, dar Bernice a pierdut peste 65 000 de dolari."
În aceste operaţiuni de spiritism/escrocherie se rulează mulţi bani, ce sunt adunaţi de o mulţime de vrăjitori. Mulţi oameni, care doresc să cunoască ceva în plus despre vieţile şi viitorul lor, sunt dispuşi să plătească sume mari de bani celui despre care cred că le poate da informaţiile tainice pe care şi le doresc.


Dezavantajele căutării părţii întunecate

Nu se cunosc multe despre termenii biblici "medium" şi "spiritist". întrucât "medium" (ob, care înseamnă vrăjitor, necromant sau cineva care are un spirit ce îi este familial) este feminin, iar "spiritist" (yiddoni, de la rădăcina "a cunoaşte") este masculin, unii sunt de părere că aceşti doi termeni reprezintă partea bărbătească şi partea femeiască a aceluiaşi rol.
Vechiul Testament abundă de ilustraţii de regi, profeţi falşi şi spiritişti care au condus poporul Israel în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Unul dintre cazurile cele mai cunoscute a fost primul rege al Israelului. Saul a început bine, căutând călăuzirea lui Dumnezeu, şi a fost rânduit de Samuel ca rege al Israelului (1 Samuel 9). El a împărăţit bine, până la răzvrătirea sa abominabilă împotriva voii lui Dumnezeu (1 Samuel 15), un păcat care în faţa lui Dumnezeu este la fel de grav ca păcatul vrăjitoriei (v. 23). De ce a păcătuit Saul, respingând Cuvântul lui Dumnezeu? Pentru că el se temea mai mult de vocea poporului decât de vocea lui Dumnezeu - o problemă atât de evidentă în lumea din zilele noastre. Problema răzvrătirii este cea mai gravă problemă din lume.
In ciuda faptului că lui Saul i-a părut rău că a păcătuit (sau cel puţin că a fost prins!), nu există nici o dovadă că s-a pocăit cu adevărat. Ca mulţi oameni care trăiesc în neascultare de Dumnezeu, el a încercat să-şi corecteze greşeala, dar a fost prea târziu, şi "Duhul Domnului s-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul" (1 Samuel 16:14).
Acesta este un pasaj dificil, din două motive. Mai întâi, pare să sugereze faptul că o persoană poate pierde Duhul Sfânt printr-un act de neascultare, dar trebuie să înţelegem că prezenţa Duhului Sfânt în Vechiul Testament a fost selectivă şi temporară. Duhul care a fost cu Saul a fost probabil acelaşi Duh care era cu David în versetul 13; Saul avea o înzestrare specială a Duhului, pentru a împăraţi ca rege uns al lui Dumnezeu. Această echipare unică nu este aceeaşi cu relaţia personală în Duhul de care avem noi parte cu Dumnezeu, în calitate de copii ai Săi.
In perioada de după crucea lui Hristos, una dintre caracteristicile bisericii este prezenţa lăuntrică a Duhului Sfânt, care îi uneşte veşnic pe copiii lui Dumnezeu cu Tatăl lor ceresc (Efeseni 1:13,14). Isus a făgăduit că nimeni nu ne va smulge din mâna Lui (Ioan 10:28), şi Pavel ne-a asigurat că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:35-39). Prin credinţa în lucrarea lui Hristos pe cruce, noi suntem în siguranţă în El, iar Duhul Său locuieşte în noi.
A doua problemă se referă la ideea neliniştitoare că un duh rău ar putea veni de la Domnul. Dar, noi trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu este suveran, El se poate folosi de Satan şi de emisarii lui ca instrumente de pedepsire a poporului Său, aşa cum a făcut cu Saul. Aceasta nu se deosebeşte de folosirea de către Dumnezeu a unei naţiuni nelegiuite, cum a fost Asiria, ca "toiagul urgiei Mele" pentru a-şi pedepsi poporul (Isaia 10:5,6). Folosirea demonilor pentru a-şi duce la îndeplinire voia nu este un lucru în neconcordanţă cu natura sau cu planul lui Dumnezeu.
Chiar şi bisericii i se permite să dea pe mâna Satanei un membru de o imoralitate crasă "pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus" (1 Corinteni 5:5). De ce? Pentru ca lumea şi stăpânitorul ei să poată "să-şi facă numărul" cu o astfel de persoană, astfel încât ei să-i fie scârbă de sine însăşi şi să se pocăiască. Prin această strategie, îl întrebăm pe credinciosul imoral: "Vrei în continuare să-i faci pe plac diavolului? Eşti liber s-o faci, poate că numai în acest fel te vei reîntoarce la Dumnezeu, atunci când vei suferi consecinţele dureroase ale imoralităţii tale."
Este interesant de observat că atunci când duhul rău venea peste Saul, David (care urma să fie moştenitorul tronului lui Israel) cânta la harfă şi duhul rău pleca (1 Samuel 16:23). Cât de vrednică de milă este inconştienţa noastră cu privire la importanţa covârşitoare a muzicii în domeniul spiritual! Când Elisei vroia să-1 întrebe pe Dumnezeu, a zis: "Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa. Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei" (2 Regi 3:15). În timpul domniei lui David, peste 4 000 de muzicieni au fost rânduiţi să cânte în templu zi şi noapte (1 Cronici 9:33, 23:5). Creştinii plini de Duh sunt caracterizaţi prin faptul că vorbesc între ei cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântă şi aduc din toată inima laudă Domnului (Efeseni 5:18-20).
Pe de altă parte, nu trebuie ignorată puterea distructivă a muzicii contemporane. Harry, preotul satanic, mi-a arătat numeroase simboluri pe discuri foarte cunoscute care indicau supunere şi robie faţă de satanism. El mi-a spus că aproximativ 85 la sută dintre grupurile actuale de muzică heavy metal şi punk sunt "proprietatea" sataniştilor. Ele i s-au vândut fără să-şi dea seama lui Satan, în schimbul faimei şi al banilor. De fapt, puţini dintre aceşti cântăreţi sunt practicanţi ai satanismului, dar, cu toate acestea, majoritatea sunt pierduţi fără vreo speranţă şi îi duc şi pe alţii în rătăcire prin mesajul nelegiuit al muzicii lor.
După moartea profetului Samuel, setea nesănătoasă a lui Saul după cunoştinţă spirituală 1-a făcut să caute călăuzire la un medium. După ce curăţise ţara de mediumi şi de spiritişti (1 Samuel 28:3), Saul a fost îndrumat către vrăjitoarea din Endor, care scăpase de acest prăpăd. Infaţişându-se înaintea ei deghizat, Saul a convins-o să-1 cheme pe Samuel (v. 8-19). însă planul acesta s-a întors împotriva lui, întrucât Dumnezeu i-a permis lui Samuel însuşi să se întoarcă, îngrozind mediumul (care aştepta un spirit familial). Samuel a avut veşti proaste pentru Saul în mesajul său, în care prezicea capturarea iminentă a Israelului de către filisteni şi moartea lui Saul şi a fiilor săi (v. 19).
Dumnezeu interzice în mod expres necromanţia (Isaia 8:19,20), iar pilda bogatului şi a lui Lazăr susţine imposibilitatea de a comunica cu cei morţi în perioada actuală (Luca 16:19-31). Spiritiştii nu trebuie crezuţi când pretind că îi pot contacta pe cei morţi. Psihologii care pretind că au dus un client înapoi, într-o existenţă anterioară, prin hipnoză, nu trebuie crezuţi. Când un medium din New Age afirmă că a adus o persoană din trecut în prezent, trebuie să-ţi dai seama că nu este nimic altceva decât un spirit familial sau lucrarea frauduloasă a unui şarlatan.


O idee veche în haine noi

În Mişcarea New Age, ocultismul se ascunde în descrierea iluminării New Age: "Tu nu ai nevoie de Dumnezeu; tu eşti dumnezeu. Nu trebuie să te pocăieşti de păcatele tale şi să te bazezi pe Dumnezeu pentru mântuire. Păcatul nu este o problemă; trebuie doar să-ţi deconectezi mintea şi să te conectezi la măreaţa unitate cosmică printr-o convergenţă armonioasă." Capcana New Age este cea mai veche minciună a lui Satan: "Veţi fi ca Dumnezeu" (Genesa 3:5).
Această sete după cunoştinţă şi putere a unei omeniri decăzute a ademenit-o să caute călăuzire la mediumi şi spiritişti şi să recurgă la practici oculte cum ar fi ghicirea, cărţile de tarot, cititul în palmă, tablele Ouija, astrologia, vrăjile magice şi scrierea automată. Ilie s-a plâns: "Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?" (2 Regi 1:3). Oamenii din jurul nostru îl ignoră pe Dumnezeul care îi iubeşte şi care vrea să le călăuzească vieţile, căutând lumină şi pace în împărăţia întunericului. Am putea spune acelaşi lucru ca Iehu: "Ce pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela, şi mulţimea vrăjitoriilor ei!" (2 Regi 9:22). Pacea poate fi găsită doar la Prinţul Păcii, nu la prinţul întunericului.
Nu te lăsa purtat de perspectiva cunoştinţei şi a puterii, care îi ademeneşte pe atâţia oameni, în cultura noastră de astăzi, să se îndepărteze de Dumnezeu. Oameni cum au fost cei ce îl urmau pe Simon şi care sunt prezentaţi în Faptele Apostolilor 8:9,10 vor continua să fie uimiţi de cei ce practică vrăjitoria în New Age. Alţii, cum ar fi clienţii slujnicei îndrăcite din Faptele Apostolilor 16:16-18, vor contribui la profitul celor ce practică ghicirea. Asemenea acestor exemple din timpul Bisericii Primare, cei care caută cunoştinţă şi putere în întuneric vor pune mari piedici lucrării lui Dumnezeu, înşelându-i pe mulţi cu ajutorul forţelor contrafăcute pe care le folosesc. Alţii vor fi atât de însetaţi de putere, încât vor aduce jertfe "dracilor" (Leviticul 17:7) şi vor aduce ca jertfă demonilor chiar pe copiii lor (Psalmul 106:36-38). Pot afirma direct de la sursă, din experienţa de consiliere, că astfel de fenomene se întâmplă, de fapt, chiar şi azi.
Fie ca avertizarea Scripturii, care spune că şi credincioşii sunt vulnerabili şi pot fi ademeniţi de vrăjmaş să se îndepărteze de cunoştinţa şi puterea lui Dumnezeu, să ne trezească şi să ne facă atenţi la faptul că Satan amplifică în minţile noastre sentimentele de independenţă şi importanţă pe care le-am putea avea fără Dumnezeu:
"Israel s-a îngrăşat, şi a asvârlit din picior; - Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! - Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui, L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni; au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, dumnezei noi, veniţi de curând, de care nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut, şi ai uitat pe Dumnezeul, care te-a întocmit" (Deuteronom 32:15-18).


* Din păcate, după Decembrie 1989, religiile false şi practicile oculte, izvorâte din aceste religii, au găsit numeroşi adepţi şi în România, culminând cu apariţia unor grupuri de satanişti, care pun în pericol viaţa multor tineri, prinşi în plasa Satanei, din care nu se mai pot smulge, tineri (sau mai puţin tineri) care sfârşesc în mod tragic, sinucigându-se sau împingându-i pe alţii la aceasta (n. trad.).
8. Ispita de a face aşa cum vrei

Când copiii noştri erau mici ne străduiam să păstrăm obiceiul devoţiunii în familie. Într-o seară aglomerată am sărit, din neglijenţă, peste timpul în care citeam Biblia şi ne plecam pe genunchi pentru rugăciune împreună cu Heidi şi Karl. La câteva minute după ce i-am dus la culcare, am auzit vocea lui Heidi din capătul coridorului: "Tată, am uitat să facem «locomoţiunile»!" "Locomoţiunile", în mintea lui Heidi, erau de fapt devoţiunile practicate în familia noastră înainte de a ne culca.
Seria de devoţiuni de care îmi amintesc cel mai bine a fost o discuţie continuă cu Karl despre ispită. Timp de câteva săptămâni nu a vrut să vorbim despre nimic altceva afară de ispită. Cred că era fascinat în principal de modul cum suna cuvântul, aşa cum mie îmi plăcea să pronunţ cuvântul "aluminiu", când eram copil. Cu toate acestea, chiar după câteva săptămâni de discuţie asupra acestui subiect, Karl nu putea face distincţia dintre conceptul de ispită şi actul propriu-zis al păcătuirii.
Am descoperit faptul că mulţi creştini adulţi nu reuşesc să facă această distincţie. Bombardaţi de gânduri ispititoare, ajung la concluzia că ceva nu este în regulă cu ei. Ei nu fac distincţia dintre ispită şi păcat. Totuşi, chiar şi Isus "în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi". Dar versetul nu se termină aici: "dar fără păcat." Atât timp cât suntem în lume suntem expuşi ispitei, ca şi Isus. Însă El nu a păcătuit, şi nici noi nu trebuie să păcătuim (1 Corinteni 10:13). În acest capitol intenţionez să definesc şi să descriu ispita, pentru ca tu să o poţi recunoaşte cu uşurinţă şi să refuzi imediat invitaţia lui Satan de a-ţi urma pornirile proprii.


BAZA ISPITEI

De la Adam încoace, fiecare om vine pe lume viu din punct de
vedere fizic şi mort din punct de vedere spiritual (Efeseni 2:1).
Neavând nici o relaţie cu Dumnezeu în timpul anilor creşterii noastre, ne-am deprins să trăim independent, fără El şi am încercat să ne satisfacem trebuinţele fără El. Tiparele de gândire şi obiceiurile comportamentale pe care le-am dezvoltat astfel ne-au făcut să ne concentrăm interesul asupra propriei persoane.
Când ne-am născut din nou am devenit vii din punct de vedere spiritual, dar carnea noastră, acea mulţime de obiceiuri şi tipare înrădăcinate, egoiste, pe care le-am deprins în timp ce eram morţi din punct de vedere spiritual, rămân, pentru a contesta angajamentul nostru de a umbla în Duhul. Ispita este în esenţă ademenirea de a-ţi împlini trebuinţele omeneşti legitime cu ajutorul resurselor lumii, al cărnii, şi al diavolului, şi nu prin Hristos (Filipeni 4:19). Fiecare ispită este o invitaţie de a trăi independent, nesubordonat lui Dumnezeu.
Puterea ispitei depinde de tăria obsesiilor (întăriturilor) care au fost zidite în minţile noastre, atunci când ne-am obişnuit să trăim independent. De exemplu, dacă ai fost crescut într-un cămin creştin, în care revistele murdare şi programele de televiziune cu valoare morală îndoielnică nu au fost permise, puterea ispitei sexuale din viaţa ta nu va fi la fel de mare ca în cazul celui ce în copilărie a fost expus materialelor pornografice. De ce? Pentru că nevoia ta legitimă de a fi iubit şi acceptat a fost împlinită de către părinţi grijulii, care te-au păzit, pentru a nu fi expus unor mijloace nelegitime de a-ţi stabili identitatea şi valoarea. Persoana care a crescut într-un mediu imoral şi permisiv din punct de vedere sexual va trece printr-o luptă mai mare cu ispita sexuală, după ce devine creştin, pur şi simplu din cauza faptului că obsesia (întăritura) respectivă s-a consolidat bine înainte ca el să se nască din nou.


Ce-i prea mult strică

Cei mai mulţi dintre noi nu vor fi ispitiţi să săvârşească păcate evidente, cum ar fi jaful armat, crima sau violul. Satan este prea inteligent şi prea subtil pentru a veni cu astfel de lucruri. El ştie că noi vom recunoaşte răul flagrant din astfel de ispite şi vom refuza să ne conformăm lor, de aceea preferă să ne ademenească pentru ca noi să forţăm un lucru bun dincolo de limitele voii lui Dumnezeu, până devine păcat. El ne tratează ca pe acea broască proverbială din vasul cu apă: el măreşte în mod gradat fierbinţeala ispitei, sperând că noi nu vom observa faptul că ne apropiem de limitele voii lui Dumnezeu, şi nu vom sări astfel afară înainte ca acel lucru bun să devină păcat.
Pavel a scris: "Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine" (1 Corinteni 6:12). El nu a văzut decât lumini de semafor verzi pentru fiecare direcţie a vieţii creştine. Toate lucrurile sunt bune şi ne sunt îngăduite, pentru că suntem eliberaţi de păcat şi nu mai suntem sub osânda Legii. Cu toate acestea, Pavel a ştiut că dacă noi apăsam acceleratorul vieţilor noastre până la podea, în mod iresponsabil, spre oricare dintre aceste direcţii bune şi îngăduite, vom trece pe roşu, dincolo de voia lui Dumnezeu, ceea ce este păcat.
Următoarele afirmaţii revelează rezultatele păcătoase în mai multe domenii în care suntem ispitiţi să folosim lucrurile bune create de Dumnezeu pentru a trece dincolo de limitele voii lui Dumnezeu:
• odihna fizică devine lenevie
• liniştea devine lipsă de comunicare
• capacitatea de a scoate profit devine avariţie şi lăcomie
• bucuriile vieţii devin lipsă de cumpătare
• plăcerea fizică devine senzualitate
• interesul în averile altora devine poftă
• bucuria mâncatului devine îmbuibare
• grija faţă de propria persoană devine egoism
• respectul faţă de sine devine îngâmfare
• comunicarea devine bârfă
• precauţia devine necredinţă
• pozitivismul devine lipsă de sensibilitate
• supărarea devine mânie şi isterie
• bunătatea devine protecţie excesivă
• judecata devine critică
• prietenia cu cei de acelaşi sex devine homosexualitate
• libertatea sexuală devine imoralitate
• conştienta de sine devine perfecţionism
• generozitatea devine risipire
• autoconservarea devine necinste
• grija devine frică


Crescând în lupta împotriva păcatului

Întâia epistolă a lui Ioan 2:12-14 descrie trei nivele ale creşterii creştine în ceea ce priveşte păcatul. Primul nivel este format din "copilaşi" (v. 12). Copilaşii în credinţă sunt caracterizaţi prin faptul că păcatele le sunt iertate şi prin faptul că îl cunosc pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei sunt în familia lui Dumnezeu şi au biruit pedeapsa păcatului, dar nu au crescut pentru a ajunge la maturitate deplină.
Al doilea nivel este format din "tineri" (v. 13,14), cei ce l-au biruit pe cel rău. Aceştia sunt credincioşi ce cresc energic, care sunt puternici datorită faptului că Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în ei. Ei cunosc adevărul şi ştiu cum să-1 folosească pentru a i se opune lui Satan în lupta care se dă pentru minţile lor. Ei nu mai sunt în robie faţă de obiceiuri incontrolabile şi şi-au rezolvat conflictele personale şi spirituale care îi împiedică pe mulţi creştini să experimenteze libertatea în Hristos. Ei sunt liberi şi ştiu cum să rămână liberi.
Al treilea nivel este format din "părinţi" (v. 13,14), cei care şi-au dezvoltat o cunoaştere profundă şi personală a lui Dumnezeu. Credinţa lor este puternic fundamentată pe o relaţie apropiată, intimă şi iubitoare cu Dumnezeu, acesta fiind de fapt şi scopul creşterii noastre spirituale. După ce ne-a îndemnat să combatem puterea păcatului din viaţa noastră printr-un angajament faţă de creşterea spirituală, Ioan continuă cu descrierea căilor prin care ne ispiteşte Satan.


Căi prin care vine ispita

Vei fi mai bine pregătit să te opui ispitei din viaţa ta atunci când îţi vei da seama că, potrivit Scripturilor, există numai trei căi prin care Satan te va ademeni să acţionezi independent. Ele sunt rezumate în îndrumările date de Ioan credincioşilor, referitoare la relaţia noastră cu lumea aceasta: "Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac" (1 Ioan 2:15-17).
Cele trei căi ale ispitei sunt pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii. Pofta firii pământeşti vânează apetiturile noastre fizice şi satisfacerea lor în lumea aceasta. Pofta ochilor apelează la interesul faţă de sine şi testează Cuvântul lui Dumnezeu. Lăudăroşia vieţii pune accentul pe promovarea şi înălţarea de sine. Satan i-a atacat atât pe primul Adam cât şi pe ultimul Adam, pe Isus, cu fiecare dintre aceste căi de ispitire. Primul Adam a eşuat într-un mod jalnic, şi noi suferim rezultatele eşecului lui, dar ultimul Adam - Isus Hristos - s-a împotrivit frontal celor trei ispite ale lui Satan şi le-a biruit triumfător. În El avem resursele şi puterea de a birui fiecare ispită pe care Satan ne-o pune în faţă (vezi figura b).


Pofta firii pământeşti


Poarta ispitei
(1 Ioan 2:15-17) Pofta cărnii (apetituri animalice, pofte, pasiuni) "femeia a văzut că pomul era bun de mâncat..." (Genesa 3:6). Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 16:24) Lăudărosia vieţii (promovarea de sine, înălţarea de sine) "... si că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea." (Genesa 3:6).
Ne îndepărtează de voia lui Dumnezeu (Galateni 5:16) Cuvântul lui Dumnezeu
(Matei 16:24) închinarea fată de Dumnezeu (1 Petru 5:5-11)
Ne distruge Bizuirea pe Dumnezeu (Ioan 15:5) încrederea în Dumnezeu (Ioan 15:7) Ascultarea de Dumnezeu (Ioan 15:8-10)
întâiul Adam
(Genesa 3:1-6) "Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din el»?" "Hotărât, ca nu veţi muri!" "Veţi fi ca Dumnezeu..."
Ultimul Adam
(Matei 4:1-11) "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul." (Deuteronom 8:3) "Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru." (Deuteronom 6:16) "Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, sâ-1 slujeşti ..." (Deuteronom 6:13)


Satan a abordat-o la început pe Eva pe calea poftei firii pământeşti. El a sădit în mintea ei îndoiala despre roadă pomului, când a zis: "Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?" (Genesa 3:1). însă Satan îi stârnise apetitul pentm fructul oprit, iar ea "a văzut că pomul era bun de mâncat" (v. 6). Cedarea faţă de pofta firii pământeşti a contribuit la căderea lui Adam şi a Evei.
Satan l-a ispitit şi pe Isus pe calea poftei firii pământeşti. Domnul postise timp de 40 de zile, când Satan L-a ispitit în pustie, ţintind punctul Său aparent vulnerabil: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini" (Matei 4:3). Satan nu este omniscient, dar nici nu este orb. El a aflat de aparenta vulnerabilitate a lui Isus faţă de ispita fizică; Satan a observat că El a stat nemâncat timp de 40 de zile. El te observă şi pe tine, căutând locuri vulnerabile în apetitul fizic pentru mâncare, odihnă, confort şi sex. Ispita este mai mare atunci când foamea, oboseala şi singurătatea sunt acute.
Ispita poftei firii pământeşti are menirea de a ne distrage de la împlinirea voii lui Dumnezeu, pentru a sluji cărnii (Galateni 5: 16,17). Nu există nimic păcătos în a mânca, ca atare, şi nu a fost nimic care să fie rău în mod intrinsec în fructul oprit din Grădina Edenului. Mâncatul este o trebuinţă fizică legitimă, iar Dumnezeu a creat hrana pentru ca noi să ne putem satisface această trebuinţă. Dumnezeu spusese cu privire la rodul unui copac: "Nu mâncaţi din el", iar prin faptul că au mâncat, Adam şi Eva au încălcat voia lui Dumnezeu şi au acţionat independent.
În mod asemănător, nu ar fi fost nimic rău, dacă Isus ar fi mâncat pâine la sfârşitul postului pe care l-a ţinut, în afară de faptul că nu era voia Tatălui să facă aceasta. Isus a răspuns: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4:4). Indiferent cât de mult ar fi putut să-şi dorească Isus pâinea în foamea în care se afla, el nu s-a aflat niciodată pe punctul de a acţiona independent de voia Tatălui acceptând oferta lui Satan. Isus a trăit o viaţă în totală dependenţă de Dumnezeu Tatăl (Ioan 5:30; 6:57; 14:10; 17:7).
Când Satan te ispiteşte pe calea poftei firii, el te va invita să-ţi împlineşti trebuinţele fizice în moduri ce sunt în afara graniţei voii lui Dumnezeu. Mâncatul este necesar şi bun, dar mâncatul în exces, mâncatul unor mâncăruri nepotrivite şi permiterea unor mâncăruri să aibă stăpânire asupra vieţii tale sunt lucruri greşite. Sexul, aşa cum 1-a creat Dumnezeu, este ceva frumos şi bun, dar sexul în afara căsătoriei, homosexualitatea şi sexul egoist trec de limitele permise şi duc la robie spirituală. Oricând te simţi ispitit să îţi satisfaci o trebuinţă fizică legitimă acţionând independent, nesupunându-te lui Dumnezeu, eşti ispitit prin pofta cărnii.
Atunci când te împotriveşti ispitelor poftei cărnii, îţi declari dependenţa de Dumnezeu pentru trebuinţele tale naturale. Făcând aceasta, rămâi "în viţă", conectat la resursele la care Isus a făcut referire în Ioan 15:5. Dar, când cedezi ispitei în acest domeniu, eficienţa ta de creştin va avea de suferit, pentru că despărţit de Hristos nu poţi face nimic.


Pofta ochilor

A doua cale prin care Adam şi Eva au fost ispitiţi de Satan a fost cea legată de minciuna lui cu privire la consecinţele neascultării de Dumnezeu. Dumnezeu spusese că neascultarea va duce la moarte, dar Satan a zis: "Hotărât, că nu veţi muri!" (Genesa 3:4). El făcea apel la sentimentul de autoconservare al Evei, dându-i asigurarea falsă că Dumnezeu nu avea dreptate în ceea ce priveşte consecinţele păcatului. "Nu asculta de El; fă ceea ce este bine în ochii tăi", a îndemnat-o el. Fructul oprit a fost o încântare pentru privirea ei (v. 6), aşa că ea, împreună cu Adam, au ignorat porunca lui Dumnezeu, pentru a face ceea ce părea să slujească propriilor lor interese.
Pofta ochilor ne atrage în mod subtil de la Cuvântul lui Dumnezeu şi ne surpă încrederea în Dumnezeu. Noi vedem oferta lumii şi o dorim mai mult decât dorim relaţia noastră cu Dumnezeu, începem să acordăm mai multă încredere perspectivei noastre de viaţă, şi nu poruncilor şi făgăduinţelor lui Dumnezeu. Alimentaţi de pofta lucrurilor pe care le vedem, noi înşfăcăm tot pe ce putem pune mâna, crezând că avem nevoie de ele, şi înşelându-ne cu gândul că Dumnezeu vrea ca noi să le avem. Făcând presupunerea greşită că Dumnezeu nu va ţine nimic bun de la noi, noi pretindem cu poftă dreptul la prosperitate.
În loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima, noi adoptăm o atitudine de genul "dovedeşte-mi". Aceasta a fost esenţa celei de a doua ispitiri a lui Isus de către Satan: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos (de pe straşina Templului); căci este scris: «El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră»" (Matei 4:6). Totuşi, Isus nu avea de gând să joace jocul de-a "doveditul" cu Satan. El a răspuns: "De asemenea, este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău»" (v. 7).
În vremea când eram păstor, unii dintre membrii din biserica mea au cedat, fără să-şi dea seama, ispitei de a-L pune pe Dumnezeu la încercare. Aveam un prieten care era pe moarte, fiind bolnav de cancer. Totuşi, în biserică s-a dus vestea că patru "martori" diferiţi au declarat că Dick nu va muri, întrucât aşa le spusese lor Dumnezeu. Câţiva au exclamat: "Nu-i aşa că este minunat că Dumnezeu îl va vindeca pe Dick?!" După trei săptămâni, Dick era mort.
Dacă Dumnezeu a fost cel ce le-a spus celor patru oameni că Dick nu va muri, oare ce se poate spune despre Dumnezeu? Că este un mincinos. Dar este oare Dumnezeu un mincinos? Sigur că nu; El este Adevărul. Minciunile vin de la tatăl minciunilor: de la Satan însuşi. Duhuri înşelătoare făcuseră să circule această minciună despre Dick într-o încercare de a distruge încrederea adunării în Dumnezeu.
Dumnezeu nu are nici o obligaţie faţă de noi; El are obligaţii doar faţă de Sine. Nu există nici un mod în care să rosteşti în mod inteligent o rugăciune în aşa fel încât Dumnezeu să-ţi răspundă la ea. Un asemenea lucru nu numai că distorsionează înţelesul rugăciunii, ci, mai mult, ne pune pe noi în poziţia lui Dumnezeu. Cei neprihăniţi vor trăi prin credinţă, potrivit Cuvântului scris al lui Dumnezeu şi nu vor cere ca Dumnezeu să se dovedească pe Sine ca răspuns la capriciile şi dorinţele noastre, oricât de nobile ar fi acestea. În asemenea situaţii, noi suntem cei ispitiţi, nu Dumnezeu.


Lăudăroşia vieţii

A treia cale pe care vine ispita stă în centrul mişcării New Age: ispita de a ne croi singuri destinele, de a stăpâni singuri peste lumea noastră, de a fi propriii noştri dumnezei. Iată cum a provocat-o Satan pe Eva, când i-a vorbit despre fructul oprit: "în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul" (Genesa 3:5). Oferta lui Satan a fost un apel exagerat la dorinţa noastră, pusă în noi de Dumnezeu, de a stăpâni. "Nu te mulţumi cu a fi stăpân sub Dumnezeu, a părut el să spună, când ai potenţialul de a fi ca Dumnezeu." Când Eva a fost convinsă că "pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea" (v. 6), ea şi Adam au mâncat.
Făgăduinţa lui Satan că cei doi vor deveni ca Dumnezeu nu era nimic mai mult decât o minciună. Când Adam şi Eva au cedat ispitei, ei nu au devenit ceea ce pretinsese el, dumnezeii acestei lumi. Dimpotrivă, ei au căzut din poziţia în care conduceau împreună cu Dumnezeu, iar Satan a devenit dumnezeul acestei lumi prin greşeala lor - chiar aşa cum plănuise.
Satan a încercat acelaşi şiretlic şi cu Isus: "Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: «Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie»" (Matei 4:8,9). Isus nu a negat dreptul lui Satan de a-I oferi împărăţiile lumii şi slava lor. Întrucât el era dumnezeul acestei lumi, el le putea oferi cui vroia, după ce Adam şi Eva le pierduseră la prima ispitire. Dacă stăm puţin să ne gândim, oferta lui Satan a fost, totuşi, destul de ridicolă. De ce ar fi fost Isus ispitit să i se închine lui Satan în schimbul lumii, când El era deja stăpânul Universului? Aşadar, El a răspuns: "Pleacă, Satano. Căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti"
(v. 10).
Ispita lăudăroşiei vieţii are scopul de a ne abate de la închinarea faţă de Dumnezeu şi de a ne distrage de la ascultarea de Dumnezeu, îndemnându-ne pe noi să preluăm controlul asupra vieţilor noastre. Oricând ai sentimentul că nu ai nevoie de ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu, că te poţi descurca în viaţă fără a-L consulta pe El, că nu ai nevoie să-ţi pleci genunchiul în faţa Sa, ai grijă: aceasta este lăudăroşia vieţii.
S-ar putea să crezi că îţi slujeşti ţie, dar de fiecare dată când încetezi să I te închini şi să îi slujeşti lui Dumnezeu, în realitate i te închini şi îi slujeşti lui Satan - lucrul pe care el îl vrea mai mult decât orice altceva. Dimpotrivă, viaţa ta ar trebui să fie caracterizată de ascultare şi de o umilinţă plină de adorare faţă de Dumnezeu (1 Petru 5:5-11; Ioan 15:8-10).
Ţine minte cele trei chestiuni critice care se reflectă în aceste căi prin care vine ispita:
1) Voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta, exprimată prin dependenţa ta faţă de Dumnezeu;
2) Cuvântul lui Dumnezeu din viaţa ta, care este exprimat prin încrederea pe care o ai în Dumnezeu;
3) Închinarea adusă lui Dumnezeu în viaţa ta, exprimată prin ascultarea de Dumnezeu.
Fiecare ispită pe care Satan ţi-o pune în faţă se va ridica împotriva uneia sau mai multor valori dintre cele enumerate mai sus. El te va privi, pentru a afla punctul în care eşti cel mai vulnerabil şi te va ispiti în fiecare domeniu în care ai lăsat garda jos.


DOUĂ DIN CELE MAI NESĂŢIOASE APETITURI ALE
NOASTRE

De ce nutrim noi gânduri ispititoare, contrare Cuvântului lui Dumnezeu şi voii Lui? Haideţi să privim realitatea în faţă -facem acest lucru pentru că vrem să-1 facem. Nu suntem ispitiţi de mâncăruri care nu ne plac, de către persoane de sex opus neatractive, de către promovări nedorite etc. Cârligul ispitei este asigurarea pe care diavolul ne-o oferă că putem fi satisfăcuţi de lucrurile din afara voii lui Dumnezeu pe care credem că le dorim şi de care credem că avem nevoie. Să nu crezi aceste asigurări. Nu poţi niciodată satisface dorinţele cărnii. Dimpotrivă, "Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi" (Matei 5:6). Vei fi împlinit numai menţinându-ţi nişte relaţii sănătoase, trăind prin puterea Duhului Sfânt, şi experimentând roadă Duhului.


Mănânci ca să trăieşti ori trăieşti ca să mănânci?

Mâncatul este apetitul de bază, deoarece este necesar pentru vieţuire. Ca urmare, noi mâncăm ca să trăim, dar când începem să trăim ca să mâncăm, hrana nu ne mai satisface, ci dimpotrivă, ne consumă. Din acest motiv, milioane de oameni se simt neputincioşi în a-şi controla apetitul pentru mâncare. Când trupul tău este privat de hrana necesară, tu îţi doreşti în mod natural acele mâncăruri care îţi vor păstra sănătatea şi care îţi vor menţine în funcţiune sistemul tău imunitar. Dacă mănânci pentru a-ţi satisface aceste dorinţe naturale, vei rămâne sănătos şi liber. Pe de altă parte, când apelezi la mâncare pentru a-ţi uşura neliniştea sau pentru a-ţi satisface pofta de dulciuri, sare etc, vei pierde controlul, ceea ce îţi va afecta în mod negativ sănătatea.
Nu este o coincidenţă faptul că Pavel a menţionat folosirea nepotrivită a mâncării în legătură cu gravul său avertisment, în care spunea că "în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor" (1 Timotei 4:1). Una dintre dovezile venirii zilelor din urmă va fi aceea că unii "opresc întrebuinţarea bucatelor" (v. 3), care au rolul de a întâmpina o nevoie legitimă. Fiecare tulburare de alimentaţie cu care am avut de-a face a avut o componentă spirituală, dar efectiv nici unul dintre consilierii ce tratează anorexia1 sau bulimia2 nu dau la iveală problema spirituală. Soţia unui păstor mi-a scris după o conferinţă:


Dragă Neil,

Nu pot să încep fără a-ţi spune tot ceea ce Dumnezeu a făcut în viaţa mea prin adevărul pe care l-ai împărtăşit cu noi la conferinţă. Acum sunt mai conştientă de amăgirea diavolului, ceea ce mă umple de o adevărată recunoştinţă faţă de Mântuitorul meu puternic şi plin de îndurare. Am suferit de bulimie timp de 11 ani, dar acum pot sta singură în casă toată ziua, cu o bucătărie plină de mâncare, şi să-mi păstrez pacea. Când în mintea mea apare o ispită sau o minciună de la Satan, mă împotrivesc ei repede cu adevărul. Înainte eram robită de aceste minciuni ore în şir, în fiecare zi, temându-mă tot timpul de mâncare. Acum mă bucur în libertatea pe care o aduce adevărul.


Pasiuni sexuale dezlănţuite

În seriosul avertisment cu privire la zilele din urmă (1 Timotei 4:3), Pavel a menţionat căsătoria (relaţia în care Dumnezeu a intenţionat ca omul să îşi găsească împlinirea apetitului sexual). Sexul constituie o altă obsesie identificată în Scriptură care deţine un potenţial unic pentru păcat. Pavel a scris:
"Orice alt păcat, pe care-1 face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său" (1 Corinteni 6:18). Efectiv fiecare persoană pe care am consiliat-o în problema conflictelor spirituale a mărturisit o aberaţie sexuală de un fel sau altul. Unii erau robiţi de o poftă incontrolabilă. Alţii erau victimele unor atacuri sexuale demonice. Mai mult, oameni care fuseseră molestaţi sexual sau care fuseseră implicaţi în ritualuri sexuale satanice, dezgustătoare, din trecut, au avut aproape întotdeauna probleme în domeniul sexual. Dacă ceea ce este numit transfer demonic de la o persoană la alta există într-adevăr, aş spune că acest lucru are loc în principal cu ajutorul unirii sexuale nelegitime.
Sexul este o parte dăruită de Dumnezeu a sistemului nostru nervos autonom. Activitatea sexuală normală este o parte regulată, ritmică, a vieţii. Totuşi, când Isus a zis: "Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui" (Matei 5:28), El a descris ceva ce trece dincolo de graniţele plănuite de Dumnezeu pentru sex. Cuvântul grecesc pentru poftă este epithumos. Prefixul epi înseamnă "a adăuga la", ceea ce sugerează că impulsului normal i se adăugă ceva. Isus ne-a îndemnat să nu adăugăm nimic impulsului sexual dăruit de Dumnezeu, poluându-ne minţile cu gânduri murdare. Singurul mod prin care îţi poţi controla viaţa sexuală este controlându-ţi gândurile.
Pofta sexuală cere exprimare fizică, iar aici intră în scenă pasajul din Romani 6. Noi nu trebuie să lăsăm păcatul să domnească în trupurile noastre muritoare (v. 12), folosindu-ne trupurile ca instrumente ale nelegiuirii (v. 13). Oricând îţi foloseşti trupul în mod greşit, săvârşind un păcat sexual, îi dai lui Satan o portiţă de intrare, iar problema ta sexuală devine o problemă spirituală. Un misionar mi-a împărtăşit la sfârşitul unei conferinţe că era în cele din urmă liber, după 20 de ani în care fusese robit de poftă. El a apelat la consiliere spirituală pentru problema lui în timpul pregătirii pentru misiune şi în fiecare concediu, dar nu a dobândit niciodată o victorie de durată până când nu şi-a dat seama că problema lui era spirituală, şi avea nevoie de o soluţie spirituală.


CALEA DE SCĂPARE

În 1 Corinteni 10:13 ni se aduce o veste bună ce străluceşte pentru noi în mijlocul temerilor şi preocupărilor noastre cu privire la ispită: "Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda." Unde se află deschizătura de scăpare despre care Pavel vorbeşte aici? Tot în locul pe unde intră ispita: în minte. Fiecare ispită este mai întâi un gând introdus în mintea ta de către propria ta fire pământească sau de către însuşi ispititorul. Dacă stăruieşti asupra acelui gând şi îl consideri o opţiune, în cele din urmă vei acţiona conform lui, ceea ce este păcat. Dimpotrivă, Pavel ne învaţă să facem fiecare gând rob ascultării de Hristos (2 Corinteni 10:5). Pentru a scăpa de ispită, primul pas este oprirea fiecărui gând, de îndată ce a păşit pragul minţii.
Imediat ce ai oprit gândul care vrea să pătrundă, următorul pas este evaluarea lui pe baza celor opt criterii referitoare la genul de lucruri la care trebuie să medităm: "încolo, fraţii mei, (1) tot ce este adevărat, (2) tot ce este vrednic de cinste, (3) tot ce este drept, (4) tot ce este curat, (5) tot ce este vrednic de iubit, (6) tot ce este vrednic de primit, (7) orice faptă bună, şi (8) orice laudă, aceea să vă însufleţească" (Filipeni 4:8). întreabă-te: "Este acest gând în concordanţă cu adevărul lui Dumnezeu? Îmi sugerează oare să fac ceva onorabil? Este drept? Este curat? Dacă acest gând se transformă în acţiune, rezultatul va fi ceva vrednic de iubit şi va contribui la desăvârşire în viaţa mea? Ceilalţi credincioşi ar aproba acţiunea mea? Este un lucru pentru care îl pot lăuda pe Dumnezeu?" Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este "NU", alungă imediat gândul respectiv. Să nu mai ai nimic de-a face cu astfel de gânduri. Dacă se întoarce mereu, respinge-1 de fiecare dată. Când ai învăţat să reacţionezi la gândurile ispititoare, oprindu-le la uşa minţii tale, evaluându-le pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi alungându-le pe cele ce nu trec testul, ai găsit calea de scăpare pe care o promite Dumnezeu.
Pe de altă parte, dacă un gând îţi intră în minte şi trece testul adevărului, cinstei şi neprihănirii etc, "aceea să vă însufleţească" (v. 8), şi ce spune el să "faceţi" (v. 9). "Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi" (v. 9), ceea ce duce la un rezultat infinit mai bun decât durerea şi chinul care urmează după ce ne-am lăsat pradă gândurilor ispititoare şi am devenit implicaţi într-un comportament păcătos.


Mărturiseşte şi împotriveşte-te

Cei ce sunt prinşi în ciclul păcat-mărturisire-păcat-mărturisire-păcat-mărturisire încep în cele din urmă să-şi piardă speranţa de a experimenta o biruinţă reală asupra păcatului. Doar puterea voinţei nu îi poate împiedica să repete păcatul pe care tocmai l-au mărturisit, iar Satan nu încetează cu acuzaţiile. Autocontrolul pare o iluzie, iar viaţa creştină este o viaţă în care oscilaţiile sus/jos nu mai încetează.
Păcatul căruia i se permite să domnească în viaţa omului se aseamănă cu un câine care pătrunde în grădină, te muşcă de picior şi nu vrea să mai plece. După ce ai eşuat cedând ispitei, îţi dai lovituri, şi strigi la Dumnezeu să te ierte. El te iartă, dar câinele este încă în acelaşi loc. De ce să nu strigi la Dumnezeu şi să loveşti câinele, în loc de a te lovi pe tine? Iacov 4:7 ne spune: "Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi." Noi procedăm bine când ne mărturisim păcatul, dar greşim când nu urmăm formula biblică prin care ciclul este întrerupt: păcat-mărturisire-împotrivire. Trebuie să ne împotrivim lui Satan şi să-i poruncim să plece, dacă vrem să avem biruinţă deplină asupra păcatului.
Trăim ca şi cum Dumnezeu şi omenirea bolnavă sunt singurele realităţi ale domeniului spiritual. Totuşi, iată ce a scris Ioan: "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit" (1 Ioan 2:1). Trebuie să ne întoarcem spre neprihănitul nostru Mijlocitor şi să ne împotrivim duşmanului nostru pervertit, dacă vrem să ne bucurăm de biruinţă şi să obţinem eliberarea de ispită şi de păcat.







1 Anorexia - boală caracterizată prin refuzul bolnavului de-a mânca
2 Bulimie - boală caracterizată prin apetit excesiv, care îl face pe bolnav să mănânce în mod exagerat.
9. Nu crede tot ce auzi

Una dintre cele mai întâlnite atitudini pe care le-am descoperit la creştini - chiar printre pastori, lideri creştini, soţiile şi copiii lor - este un profund sentiment de autocondamnare. I-am auzit spunând: "Nu sunt important, nu sunt calificat, nu sunt bun de nimic." Mulţimea creştinilor a căror mărturie şi eficienţă este paralizată de gânduri şi sentimente de inferioritate sau nevrednicie mă uimeşte.
Poate că cel mai frecvent şi mai insistent atac venit din partea lui Satan la care suntem vulnerabili, pe lângă ispită, este acuzarea. Noi am intrat, prin credinţă, într-o relaţie eternă cu Domnul Isus Hristos. Ca urmare, suntem morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, iar acum şedem împreună cu Hristos în locurile cereşti. În Hristos, noi suntem importanţi, suntem calificaţi şi suntem buni. Satan nu poate face absolut nimic pentru a schimba poziţia noastră în Hristos şi valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu, dar ne poate efectiv face inoperaţionali dacă ne poate amăgi, făcându-ne să ascultăm şi să credem minciunile sale insidioase, care ne acuză că avem o valoare mică în ochii lui Dumnezeu şi ai celorlalţi oameni.
Satan foloseşte adesea ispita şi acuzarea ca pe o lovitură repetată cu pumnul. El se înfăţişează şi spune: "De ce nu încerci şi tu? Fiecare o face. În plus, nu vei păţi nimic. Cine va şti ce faci tu?" Apoi, de îndată ce cădem pradă ofertei lui ispititoare, el se potoleşte, trecând la acuzare: "Ce fel de creştin eşti dacă faci astfel de lucruri? Nu arăţi nici pe departe a copil al lui Dumnezeu. Nu vei scăpa niciodată. Oricum, poţi să te dai bătut, pentru că Dumnezeu te-a abandonat deja."
Satan este numit "pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru" (Apocalipsa 12:10). Fiecare dintre noi i-a auzit vocea mincinoasă, plină de ură, în inima şi conştiinţa noastră. Niciodată nu pare să o lase mai moale cu noi. Mulţi creştini sunt mereu descurajaţi şi înfrânţi pentru că dau crezare minciunilor lui persistente cu privire la ei, iar celor care cedează acuzaţiilor lui le este răpită libertatea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru poporul Său. Un creştin înfrânt a scris următoarele:
"Tot timpul revin sentimentele mele din trecut, că nu merită să trăiesc. Mi-e teamă, mă simt singur, dezorientat, şi foarte disperat. Ştiu în adâncul fiinţei mele că Dumnezeu poate birui aceste lucruri, dar nu pot trece de faza aceasta. Nici măcar nu pot să mă rog, iar când încerc să o fac, tot felul de lucruri îmi apar în cale. Când mă simt bine şi încep să pun în acţiune ceea ce ştiu că Dumnezeu vrea să fac, rămân blocat în drum de către acele voci şi de o putere atât de mare, că nu mai pot continua. Sunt atât de aproape de a ceda acelor voci, că aproape nu mai pot lupta cu ele. Vreau doar puţină linişte."


PUNEREA ACUZATORULUI LA LOCUL LUI

Vestea bună este că nu trebuie să ascultăm acuzaţiile lui Satan şi să trăim în disperare şi înfrângere. În Zaharia 3:1-10 găsim adevărul esenţial de care avem nevoie pentru a ne împotrivi prin credinţă acuzaţiilor lui Satan şi pentru a trăi în neprihănire, în slujba lui Dumnezeu.
Domnul i-a arătat profetului Zaharia o scenă cerească, în care acuzaţiile aduse de Satan împotriva poporului lui Dumnezeu sunt puse într-o perspectivă corectă: "El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana stând în dreapta lui, ca să-1 pârască. Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, el care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?» Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuşi stătea în picioare înaintea îngerului" (v. 1-3).


Domnul îl mustră pe Satan

Să privim la personajele acestei scene, care seamănă cu un tribunal ceresc, în care judecătorul este Dumnezeu Tatăl, procurorul acuzării este Satan, avocatul apărării este Isus, iar acuzatul este Iosua, marele preot, care îi reprezintă pe toţi oamenii lui Dumnezeu, inclusiv pe tine şi pe mine. Din punct de vedere istoric, intrarea marelui preot în prezenţa lui Dumnezeu, în fiecare an, în Sfânta Sfintelor, era o ocazie foarte solemnă. Preotul trebuia să treacă prin nişte ritualuri de curăţire amănunţite şi prin curăţiri ceremoniale înainte de a intra, pentru că, dacă cumva nu erau îndeplinite toate cerinţele lui Dumnezeu, ar fi putut cădea mort pe loc. Preotul purta clopoţei pe marginea veşmântului său, pentru ca cei din afara Sfintei Sfintelor să poată spune dacă el mai este încă în viaţă, dacă încă se mişcă. În jurul gleznei avea legată o frânghie, pentru a putea fi tras afară din Sfânta Sfintelor în cazul în care murea în prezenţa lui Dumnezeu.
Aşadar, iată-1 pe marele preot, pe nume Iosua, stând în prezenţa lui Dumnezeu, cu hainele murdare, care reprezentau păcatele Israelului. Veşti proaste! Satan, acuzatorul, spune: "Uită-te la el, Doamne. E murdar. Merită să moară pe loc." Totuşi, Domnul îl mustră pe acuzator şi îl pune la locul lui. "Nu tu eşti judecătorul, şi nu poţi da nici o sentinţă poporului meu," pare să spună Dumnezeu în mustrarea Lui. "L-am salvat pe Iosua din flăcările judecăţii, de aceea acuzaţiile tale sunt neîntemeiate."
Scena tribunalului continuă zi şi noapte pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Satan insistă, indicându-I lui Dumnezeu greşelile şi slăbiciunile noastre şi cerându-I să ne lepede, pentru că nu suntem perfecţi. Dar, apărătorul nostru din ceruri este Isus Hristos, care nu a pierdut nici un caz înaintea lui Dumnezeu, Judecătorul. Satan nu-şi poate menţine acuzaţiile, pentru că Isus Hristos ne-a socotit neprihăniţi şi trăieşte pentru a mijloci pentru noi (Romani 8:33,34).
În acelaşi timp în care Satan ne acuză înaintea lui Dumnezeu, trimişii lui ne acuză personal, bombardându-ne minţile cu gânduri false de nevrednicie şi de nelegiuire în ochii lui Dumnezeu: "Cum poţi fi creştin când faci asemenea lucruri? Nu eşti cu adevărat copilul lui Dumnezeu." Cu toate acestea, Satan nu este judecătorul tău; el este numai acuzatorul tău. Totuşi, dacă îl asculţi şi dacă îl crezi, vei începe să te conformezi acestor acuzaţii ca şi cum ar fi nişte sentinţe pe care trebuie să le execuţi.
Nu da atenţie acuzaţiilor de nevrednicie ale lui Satan, atunci când acestea te atacă. Dimpotrivă, răspunde la ele în felul următor: "Satan, eu mi-am pus încrederea în Hristos, şi sunt un copil al lui Dumnezeu în El. Ca şi Iosua, marele preot, am fost salvat de Dumnezeu din focul judecăţii, iar El m-a declarat neprihănit. Tu nu ai putere de a da un verdict sau de a pronunţa o sentinţă. Tot ce poţi face este să mă acuzi - şi nu mă voi lăsa înşelat."


Domnul ne dezbracă de hainele murdare

Acuzaţiile lui Satan sunt neîntemeiate datorită faptului că Dumnezeu a rezolvat problema hainelor noastre murdare. Descrierea făcută de Zaharia scenei petrecute în Cer continuă astfel: "Iar îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: «Desbrăcaţi-1 de hainele murdare de pe el!» Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!» Eu am zis: «Să i se pună pe cap o mitră curată!» Şi i-au pus o mitră curată pe cap, şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce îngerul Domnului stătea acolo."
Dumnezeu nu numai că ne-a declarat neprihăniţi, El a luat de pe noi hainele murdare ale nelegiuirii şi ne-a îmbrăcat cu neprihănirea Lui. Observă că această schimbare de îmbrăcăminte este un lucru pe care Dumnezeu îl face, şi nu noi înşine. Noi nu avem prin noi înşine nici o haină a neprihănirii pe care să o îmbrăcăm care să-L satisfacă pe Dumnezeu. El este Cel ce trebuie să ne schimbe hainele, atunci când noi ne supunem Lui prin credinţă.


Domnul cere ascultare

După ce 1-a mustrat pe Satan şi s-a îngrijit de neprihănirea noastră, Domnul ne cheamă la ascultare: "Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici" (Zaharia 3:7). Condiţia pe care Dumnezeu o pune aici nu are nimic de-a face cu relaţia ta cu El sau cu starea ta de neprihănire, întrucât acestea sunt deja asigurate. Aceste îndemnuri nu au nimic de-a face cu înfrângerea lui Satan, întrucât el este deja înfrânt. Ele se referă la biruinţa ta zilnică. Chemându-ne să umblăm pe căile Lui şi să II slujim, Domnul ne cheamă pur şi simplu să trăim conform identităţii noastre în Hristos, exprimându-ne ascultarea într-un mod practic, ceea ce înseamnă să trăim prin credinţă, nu stăpâniţi de frică. Aceasta înseamnă să ne răstignim firea pământească în fiecare zi şi să umblăm potrivit Duhului, să ne socotim în fiecare zi morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, fără a permite păcatului să stăpânească asupra trupurilor noastre muritoare. Aceasta înseamnă să facem fiecare gând rob ascultării de Hristos şi să ne transformăm prin înnoirea minţii noastre.
Dacă îi slujim zilnic lui Dumnezeu prin ascultare, El promite că noi vom guverna în Casa Lui şi vom priveghea asupra Curţilor Lui. Aceasta înseamnă că vom fi părtaşi ai autorităţii Lui în lumea spirituală, având puterea de a trăi victorioşi asupra lui Satan şi a păcatului. El ne făgăduieşte şi intrare liberă în domeniul ceresc. Avem linie deschisă de comunicare cu Tatăl. Dacă acţionăm folosindu-ne de autoritatea Lui şi trăim în părtăşie şi armonie cu El, biruinţa şi credincioşia noastră zilnică sunt asigurate.


RECUNOAŞTEREA UNEI DIFERENŢE DECISIVE

Ai putea să te întrebi: "Care este diferenţa dintre acuzaţiile diavolului şi convingerea făcută de Duhul Sfânt că ai păcătuit?"
Pavel a făcut o distincţie clară între cele două în 2 Corinteni 7:9,10: "Totuşi, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nici o pagubă din partea noastră. In adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea."
Sentimentul de întristare poate fi indus atât de sistemul lumii, cât şi de convingerea făcută de Duhul Sfânt că ai păcătuit. Aşadar, întristarea ce rezultă din acuzaţia lui Satan duce la moarte, în timp ce întristarea produsă de convingerea că ai păcătuit este o întristare ce duce la pocăinţă, care are ca finalitate viaţa. Pavel nu se bucura de întristarea corintenilor, ci se bucura că această întristare îi va duce la pocăinţă, la o cunoaştere a adevărului, şi, în final, la libertate.
Fiecare creştin are zi de zi de înfruntat alegerea între umblarea călăuzit de Duhul şi umblarea călăuzit de firea pământească. În momentul în care te hotărăşti să umbli călăuzit de firea pământească, Duhul Sfânt te osândeşte, pentru că ceea ce tocmai ai ales să faci nu este compatibil cu adevărata ta identitate. Dacă vei continua să trăieşti potrivit firii pământeşti vei simţi întristarea ce osândeşte şi care duce la moarte.
S-ar putea să te întrebi: "Cum ştiu ce fel de întristare mă apasă? Mă simt la fel în ambele situaţii." Este imperios necesar să discerni dacă sentimentele tale reflectă gânduri adevărate sau false, pentru că numai atunci le vei identifica sursa. Te simţi vinovat, lipsit de valoare, stupid sau inapt? Aceasta este o întristare produsă de o acuzaţie, pentru că acele sentimente nu reflectă adevărul. Din punct de vedere judiciar, tu nu mai eşti vinovat; ai fost socotit neprihănit prin credinţa ta în Hristos; şi nu există nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus. Tu nu eşti lipsit de valoare; Isus Şi-a dat viaţa pentru tine. Nu eşti stupid sau inapt; poţi face toate lucrurile prin Hristos. Când în spatele sentimentelor tale de întristare îţi dai seama că se află minciuni - mai ales dacă sentimentele tale te doboară mereu la pământ - eşti sub o falsă acuzare. Chiar dacă te-ai schimba, nu te-ai simţi mai bine, pentru că Satan ar găsi alte lucruri cu care să te hărţuiască. Pentru a dejuca planurile acuzării, trebuie să te predai lui Dumnezeu şi să te împotriveşti diavolului şi minciunilor lui.
Pe de altă parte, dacă eşti întristat din cauza comportamentului tău, care nu reflectă adevărata ta identitate în Hristos, aceasta este întristarea după voia lui Dumnezeu, care are scopul de a te aduce la pocăinţă. Este Duhul Sfânt, care te îndeamnă să admiţi, bazându-te pe 1 Ioan 1:9; "Doamne, am păcătuit." De îndată ce îţi mărturiseşti păcatul şi te pocăieşti de el, Dumnezeu spune: "Mă bucur că ai împărtăşit acest lucru cu Mine. Eşti curăţit; acum, mergi înainte cu viaţa ta," iar tu ieşi eliberat din această confruntare. întristarea a dispărut, iar tu eşti cuprins de o hotărâre nouă, aceea de a-Lasculta pe Dumnezeu în domeniul în care ai fost învins.
Un exemplu elocvent al contrastului dintre acuzare şi procesul prin care devii conştient de păcatul propriu îl constituie viaţa lui Iuda Iscarioteanul şi a lui Simon Petru. Iuda i-a permis lui Satan să-1 înşele, fâcându-1 să-L trădeze pe Isus pentru 30 de arginţi (Luca 22:3-5). Când Iuda şi-a dat seama ce făcuse, i-a părut atât de rău, încât s-a spânzurat. Sinuciderea lui s-a datorat oare acuzării lui Satan sau conştientei de păcat prin cercetarea lui Dumnezeu? Acuzării, pentru că 1-a făcut pe Iuda să se spânzure. Acuzarea duce la moarte; convingerea că ai păcătuit duce la pocăinţă şi viaţă.
Lepădându-se de Isus, Petru a greşit şi el faţă de Isus. Se pare că totul a început cu mândria, întrucât ucenicii se certaseră pentru a vedea care era cel mai mare dintre ei (Luca 22:24-30). Isus i-a spus lui Petru: "Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul" (v. 31). Aşa este Isus i-a permis lui Satan să-1 treacă pe Petru prin cuptor pentru că Petru, prin mândria lui, deschisese portiţa pentru diavol. Totuşi, Isus s-a uitat la Petru, şi a zis: "Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi" (v. 32).
Petru ajurat că va muri împreună cu Isus, dar Isus i-a spus că se va lepăda de El de trei ori (v. 33,34), ceea ce Petru a şi făcut. Petru s-a căit la fel de mult ca Iuda, dar întristarea lui Petru s-a datorat convingerii că a păcătuit, cercetat fiind de Dumnezeu, cercetare care a dus în final la pocăinţa sa şi la întoarcerea la Hristos (Ioan 21:15-17). Când autocondamnarea te doboară şi te îndepărtează de Dumnezeu, trebuie să i te împotriveşti, pentru că eşti sub acuzarea lui Satan. Dar, când întristarea te face să vii la Hristos şi să-ţi mărturiseşti greşeala, supune-te Duhului Sfânt, care lucrează pentru a te convinge de existenţa păcatului.
Lucrarea permanentă a lui Satan, potrivit cu Apocalipsa 12:10, este acuzarea fraţilor. Vestea bună este că lucrarea permanentă a lui Hristos, tot aşa cum a făcut şi pentru Petru, este mijlocirea pentru noi. Scriitorul epistolei către Evrei a declarat: "De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei (Evrei 7:25). Avem un adversar insistent, dar avem un mijlocitor veşnic, care ne apără înaintea Tatălui, pe baza credinţei noastre în El (1 Ioan 2:1).


NISIPURILE MIŞCĂTOARE ALE ACUZĂRII

Cât de important este să învăţăm să ne împotrivim acuzaţiilor lui Satan? Acest lucru este absolut vital pentru a avea biruinţă zilnică în Hristos. Fiecare dintre noi ne-am simţit din când în când nişte oameni lipsiţi de valoare, iar atunci când ne simţim ca nişte oameni lipsiţi de valoare, acţionăm ca nişte oameni lipsiţi de valoare, iar vieţile şi slujirea noastră au de suferit, până când ne împotrivim lui Satan şi ne întoarcem la o viaţă de biruinţă. Cu toate acestea, Satan nu se dă bătut. El va încerca să ne doboare mai des şi să ne ţină la pământ mai mult, zbierând o acuzaţie după alta. Dacă nu reuşim să i ne împotrivim, s-ar putea să devenim vulnerabili la mai multe atacuri înverşunate din partea lui. Ceea ce i s-a întâmplat Janellei este un caz extrem, totuşi el ilustrează ce i se poate întâmpla unui creştin care nu reuşeşte să se împotrivească pârâşului fraţilor.
Janelle, o creştină care avea probleme emoţionale severe, a fost adusă la mine de pastorul ei, un om în vârstă. Cu ei a venit şi logodnicul Janellei, Curt. După ce mi i-a prezentat pe Janelle şi pe Curt, pastorul a dat să plece.
"Staţi puţin, am zis eu, aş prefera să rămâneţi şi dumneavoastră cu noi."
"Stau prost cu inima", a replicat pastorul. Se poate ca el să fi avut necazuri cu inima, dar cred că de fapt îi era teamă că şedinţa noastră de consiliere putea lua o întorsătură bizară.
"Nu cred că se va întâmpla nimic astăzi, în locul acesta, care să vă afecteze inima, l-am asigurat eu. (Nu-mi dădeam seama deloc ce urma să se întâmple!) Mai mult, sunteţi pastorul ei şi m-aş bucura dacă ne-aţi sprijini în rugăciune." Fără nici o tragere de inimă, pastorul a fost totuşi de acord să rămână.
Pe măsură ce Janelle îmi povestea ce i se întâmplase, îmi dădeam seama că pârâşul fraţilor se desfâşurase din plin în viaţa ei. In copilărie şi adolescenţă, ea fusese victima unor abuzuri consecutive. În trecut avusese şi o relaţie nesănătoasă cu un prieten care era implicat în magie. De-a lungul anilor, ajunsese să creadă minciunile lui Satan, care îi spunea că ea este cauza tuturor necazurilor şi că nu avea nici o valoare în ochii lui Dumnezeu sau ai altcuiva. Părerea ei despre sine era la pământ.
Recunoscând strategia familiară a lui Satan, am zis: "Janelle, noi te putem ajuta în problemele tale, pentru că pentru mintea ta se dă o bătălie pe care Dumnezeu ne-a dat autoritate să o câştigăm." Imediat după ce am rostit aceste cuvinte, Janelle a devenit dintr-o dată catatonică. Stătea nemişcată ca o stâncă, cu o privire pierdută, aţintită undeva în spaţiu.
"Aţi mai văzut-o vreodată comportându-se aşa?" i-am întrebat pe pastor şi pe logodnic.
"Nu", au răspuns ei, uluiţi. Erau speriaţi de-a binelea.
"Ei bine, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Am mai văzut asemenea manifestări, am spus eu. Vom prelua autoritatea asupra duhurilor, dar este important ca voi doi să vă susţineţi relaţia bună în care sunteţi cu Dumnezeu, pentru a preveni orice transfer de influenţă demonică."
L-am condus pe pastor într-o rugăciune asemănătoare celor din capitolul 12. Când m-am întors să-1 conduc şi pe el în rugăciune, Curt a început să tremure. "Curt, este vreun lucru nepotrivit, care să stea între tine şi Dumnezeu? în caz că este, ţi-aş sugera să îl îndrepţi chiar acum." Având în vedere împrejurarea, Curt nu a avut nevoie de multă insistenţă! A început să mărturisească păcatul din viaţa lui, dând pe faţă şi faptul că se culcase cu Janelle. Ca răspuns la sfatul meu, Curt şi-a luat angajamentul să nu mai facă lucrul acesta. In tot acest timp, Janelle a stat nemişcată, cu o figură total lipsită de expresie.
După ce m-am rugat împreună cu Curt pentru ca el să-şi îndrepte relaţia cu Dumnezeu, i-am dat să citească o foaie de hârtie pe care era scrisă o rugăciune. De îndată ce Curt a început să citească, Janelle a prins viaţă, scoţând un mârâit ameninţător, iar apoi a smuls hârtia din mâinile lui Curt. Satan a încercat să se folosească de bruscheţea acţiunilor ei pentru a ne înspăimânta, şi, pentru un moment, a fost înspăimântător. Aceasta a fost totuşi doar o altă tactică a lui pentru a ne speria şi a ne face să reacţionăm cu frică. M-am adresat influenţei demonice din Janelle: "în numele lui Hristos şi prin autoritatea Lui, te leg de scaunul acela şi îţi poruncesc să stai acolo."
Îmi pare rău că nu am filmat întâlnirea cu Janelle din acea zi, pentru a arăta scepticilor ce se întâmplă când încercările zadarnice ale lui Satan de a poseda sau influenţa fiinţa umană se confruntă cu autoritatea lui Dumnezeu. A fost ca şi cum Superman ar fi prins-o pe Janelle cu lasoul şi ar fi legat-o de scaun. Ea stătea acolo, sucindu-se, legată de scaun de "frânghiile" autorităţii lui Dumnezeu. Ochii ei străfulgerau de ură către Curt, o altă dovadă a puterii demonice care o controla. Janelle nu îl ura pe Curt; dimpotrivă, îl iubea. Ei urmau să se căsătorească. Totuşi, lui Satan nu-i convenea faptul că întăriturile lui în Curt şi Janelle erau dărâmate, lucru ce era reflectat de ura ce se citea pe faţa Janellei.
Curt a terminat de citit rugăciunea, în timp ce Janelle continua să se zbată în scaun. Atunci m-am rugat: "Doamne, ne declarăm dependenţa de tine, pentru că despărţiţi de tine nu putem face nimic. Poruncim acum, în numele şi autoritatea lui Isus Hristos, lui Satan şi tuturor forţelor lui să o elibereze pe Janelle, şi să rămână legat, pentru ca ea să fie liberă să asculte de Dumnezeu, Tatăl ei ceresc." Dintr-o dată, Janelle s-a prăbuşit pe scaun, ieşind din starea catatonică în care se afla.
"Îţi aminteşti ceva din ce am făcut aici?" am întrebat-o.
"Nu, ce s-a întâmplat?" a răspuns ea nedumerită.
"N-ai de ce să-ţi faci griji, i-am spus. Satan şi-a găsit cumva o portiţă de intrare în viaţa ta. Cu toate acestea, am dori să parcurgem împreună paşii către libertatea în Hristos." O oră mai târziu, Janelle era eliberată.
Ce drept a avut Satan să o controleze pe Janelle în felul acesta? El a avut doar dreptul pe care i 1-a dat Janelle prin faptul că s-a supus minciunilor lui. Satan o convinsese că ea era o fiinţă lipsită de valoare şi că ceea ce făcea ea nu putea avea consecinţe majore. De aceea, ea trăise la limita imoralităţii şi se lăsase atrasă de magie, permiţându-i lui Satan să intre din ce în ce mai mult în viaţa ei, până când el a ajuns să aibă control parţial asupra ei. Dar, o dată ce Janelle a renunţat la tot ce ţinea de păcat şi de Satan, el nu a mai putut-o ţine, şi a trebuit să plece de la ea.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, acuzaţiile înşelătoare ale lui Satan nu vor duce la o robie de genul celei ilustrată de experienţa Janellei. Totuşi, dacă te poate face, prin acuzaţiile lui, să te îndoieşti de valoarea ta în ochii lui Dumnezeu sau de eficienţa ta în calitate de copil al Lui, el îţi poate neutraliza viaţa pe care o trăieşti pentru Dumnezeu. Pune-ţi la încercare sentimentele. Controlează-ţi fiecare gând. Nu crede nimic din ceea ce spune Satan despre tine; el spune numai minciuni. Crede în schimb tot ce spune Dumnezeu despre tine; El spune adevărul care te va face liber.














10. Aparenţele pot fi înşelătoare

Tocmai terminasem de vorbit la un serviciu de duminică seara, într-o biserică din San Diego, când un prieten care participase la serviciu mi-a trimis un bilet: "Am adus în seara aceasta o familie la biserică. Ai fi dispus să-i întâlneşti, înainte de a pleca?" Eram mort de oboseală, după un sfârşit de săptămână în care am predicat, şi mai aveam cel puţin încă o oră de slujire în faţă, după care mai aveam persoane care doreau să vorbească cu mine. Totuşi, am căzut de acord să mă întâlnesc cu familia respectivă, dacă puteau să aştepte până ce terminam eu.
Nu ştiam că prietenul meu pur şi simplu îi târâse pe Alyce, de 26 de ani, şi pe părinţii ei la biserică. Ei erau creştini, dar atunci când m-am aşezat împreună cu ei, a devenit evident faptul că aveau o problemă. Am întâlnit puţine femei care să arate mai jalnic decât Alyce. Era atât de slabă că literalmente nu mai avea de unde slăbi. De trei zile îşi pierduse slujba, iar ochii ei goi dădeau de înţeles că îşi pierduse orice nădejde în privinţa vieţii ei.
Tatăl ei mi-a spus despre Alyce că suferise groaznic de pe urma sindromului premenstrual în timpul adolescenţei, şi devenise dependentă de calmante. In multe privinţe, ea era o fată talentată şi o creştină dedicată, dar era de asemenea consumatoare de Darvon, şi fusese chiar arestată o dată pentru posesie ilegală de medicamente neprescrise. în timp ce tatăl ei îmi povestea viaţa ei tristă, Alyce dădea din cap ca pentru ea, ca şi cum ar fi spus: "Da, asta sunt eu, şi viaţa e un iad."
În final, m-am întors spre Alyce, am luat-o de mână, şi am spus: "Aş dori să-mi spui cine crezi tu că eşti."
"Sunt doar o ratată, nu-s bună la nimic", a spus ea pe un ton plângăreţ.
"Nu eşti o ratată, am răspuns eu. Eşti un copil al lui Dumnezeu." Ea a continuat să vorbească pe un ton negativ despre sine şi să facă dovada înşelăciunii demonice sub care trăise, iar eu am continuat să-i contracarez negativismul cu vestea bună a identităţii ei în Hristos. Se făcea târziu, şi eu eram obosit, dar cu cât înaintam în conversaţie cu atât îmi dădeam seama mai mult de prezenţa lui Hristos, care îi slujea lui Alyce. Am testat duhul care o hărţuia în aceste domenii, iar ea a văzut în mod direct că fusese victima unei influenţe demonice.
În cele din urmă, ea a spus: "Vreţi să-mi spuneţi că toate aceste gânduri negative cu privire la mine nu sunt nimic altceva decât înşelăciunea Satanei?"
"Da, Alyce, am dat din cap afirmativ. Iar pe măsură ce începi să afli adevărul despre identitatea ta în Hristos, vei fi eliberată de sclavia minciunilor lui Satan."
După două săptămâni, Alyce era înrolată într-un curs intensiv de maturitate spirituală, la Julian Center, lângă San Di-ego. La sfârşitul cursului, Alyce a început să preia iniţiativa în viaţa ei, în loc de a rămâne victima înşelăciunii lui Satan. A început să lucreze şi a câştigat 12 kg în greutate. Astăzi, Alyce este liberă.
Tema predominantă a Noului Testament este poziţia de care ne bucurăm în Hristos prin credinţa în El. Aceasta este vestea bună: Hristos în tine şi tu în Hristos. Dacă există vreo temă predominantă în Noul Testament care să însumeze opoziţia pe care o avem de înfruntat din partea lui Satan, cred că aceea este înşelăciunea. Ţi-aş sugera să faci un studiu al cuvintelor "a înşela", "înşelat", "înşelăciune", pentru a vedea de câte ori sunt folosite în Noul Testament. Vei descoperi că acest concept caracterizează în mod repetat lucrarea lui Satan din toată lumea.
Satan va încerca să te despartă de adevărul lui Dumnezeu şi să te înşele, fâcându-te să crezi minciunile lui: să te înşeli singur, să dai crezare profeţilor, învăţătorilor mincinoşi şi duhurilor înşelătoare. Dacă nu reuşim să ne îmbrăcăm în fiecare zi cu armura spirituală a cingătorii adevărului, suntem vulnerabili la înşelăciunea lui Satan în aceste domenii.


AI GRIJĂ SA NU TE ÎNŞELI SINGUR

Este oare într-adevăr posibil pentru creştini să se înşele? Da, este foarte posibil. Scripturile prezintă câteva modele de comportament prin care creştinii sunt în pericol de a se înşela singuri.
Ne înşelăm singuri când auzim Cuvântul, dar nu îl împlinim (Iacov 1:22; 1 Petru 1:13). Aflu mereu că în toată ţara sunt pastori şi misionari care predică împotriva păcatelor pe care ei înşişi le săvârşesc. S-a descoperit faptul că personalităţi creştine cunoscute la nivel naţional care condamnau imoralitatea în mod vehement ascundeau ei înşişi un mod de viaţă imoral. Cei dintre noi care suntem chemaţi să predicăm sau să învăţăm Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne îmbrăcăm cu el mai întâi. Trebuie să ne plecăm pe genunchi înaintea lui Dumnezeu atunci când ne pregătim mesajul şi să spunem: "Doamne, împlinesc eu acest verset?" Dacă nu, ar fi mai bine să fim oneşti cu auditoriul nostru: "Aş vrea să fi fost un exemplu mai bun care să ilustreze acest pasaj decât sunt, dar sunt încă în proces de maturizare în domeniul acesta."
Cei ce primesc Cuvântul sunt şi ei în pericol de a se înşela singuri, dacă nu îl pun în practică. Auzim o predică, sau o lecţie, şi spunem: "Extraordinar! Ce adevăr măreţ!", după care ne grăbim să-1 împărtăşim cu altcineva, fără a-1 trece prin filtrul minţii noastre şi fără a-1 aplica în vieţile noastre. Iacov a spus că ascultătorii Cuvântului care nu sunt şi împlinitori se înşeală singuri (1:22).
De ce ne este teamă să admitem faptul că nu trăim în totalitate Scripturile? Cred că acest lucru se datorează faptului că mulţi dintre noi avem un complex al perfecţiunii. Noi credem că trebuie să prezentăm ca model perfecţiunea, şi să nu admitem eşecul. Totuşi, noi nu putem prezenta ca model perfecţiunea, pentru că nu suntem perfecţi; putem prezenta ca model doar creşterea. Oamenii din jurul nostru trebuie să ştie că suntem oameni reali, aflaţi într-un proces de maturizare. Ei trebuie să vadă deopotrivă cum ne comportăm în faţa eşecului şi cum ne comportăm în faţa succesului. Când prezentăm ca model acest gen de onestitate în comunitatea creştină, reducem cu mult posibilitatea ca înşelătorul să găsească vreo portiţă pe unde să intre.
Ne înşelăm singuri când spunem că nu avem păcat (1 Ioan 1:8). Scriptura nu spune că suntem păcat, ci spune că se poate ca noi să păcătuim şi ca păcatul să locuiască în trupurile noastre muritoare (Romani 6:12). Nu suntem sfinţi fără păcat; suntem sfinţi care păcătuim uneori. Este important să fim cinstiţi în privinţa eşecurilor şi să ne luăm crucea în fiecare zi. Când devenim conştienţi că între identitatea şi comportamentul nostru există o discrepanţă, trebuie să o mărturisim şi să ne ocupăm de ea. Persoana care se înşeală pe sine ignorând aceste discrepanţe păcătoase şi permiţându-le să se clădească se îndreaptă spre o mare cădere.
Noi, cei ce trăim în California de Sud, o zonă expusă la cutremure, auzim mereu despre "cel mare", despre care mulţi cred că va avea loc în mod inevitabil de-a lungul faliei San Andreas. De fiecare dată când avem cutremure minore (cam până la patru pe scara Richter), s-ar putea să ne speriem de ele puţin, dar le vedem ca pe un semn bun. Aceste mici cutremure dau de înţeles că plăcile scoarţei terestre de sub noi se deplasează. Atât timp cât scoarţa se adaptează în modul acesta, este improbabil să vină "cel mare". Pericolul unui cutremur major, devastator, creşte arunci când nu sunt cutremure minore timp de câteva luni sau câţiva ani.
Acumularea unor crize spirituale majore în vieţile noastre poate fi prevenită umblând în lumină, considerându-ne responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru faptele noastre, mărturisindu-ne păcatul şi ocupându-ne de el în fiecare zi. Dacă spunem mereu "Nu am păcat" sau dacă nu ne recunoaştem lipsurile şi nu ne rezolvăm conflictele cu ceilalţi, când Dumnezeu ne face conştienţi de ele, ne îndreptăm spre "cel mare". Până la urmă ne vom pierde sănătatea, familia, locul de muncă şi prietenii. Păcatul nerecunoscut este ca un cancer, care se va extinde până ne va devora.
Ne înşelăm singuri când credem că suntem cineva, iar în realitate nu suntem (Romani 12:3; Galateni 6:3). Scripturile ne îndeamnă să nu avem despre noi o părere mai înaltă decât se cuvine. Insă tu spui: "Eu ştiu cine sunt, sunt un copil al lui Dumnezeu, şed împreună cu Hristos în locurile cereşti, pot face toate lucrurile prin El. Aceste lucruri fac din mine o persoană deosebită." Da, tu eşti o persoană deosebită în ochii lui Dumnezeu, dar tu eşti ceea ce eşti prin harul lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:10). Viaţa pe care o trăieşti, talentele cu care eşti înzestrat şi darurile pe care le-ai primit nu sunt realizări personale, ci expresii ale harului lui Dumnezeu. Nu-ţi acorda niciodată credit pentru lucrurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu, ci, mai degrabă, găseşte-ţi plăcerea în fapte vrednice, care să-L proslăvească pe Dumnezeu.
Ne înşelăm singuri când credem că suntem înţelepţi în felul veacului acestuia (1 Corinteni 3:18,19). Cine se pretinde înţelept fără a avea revelaţia lui Dumnezeu dă dovadă de o aroganţă intelectuală ajunsă la culme. "S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit" (Romani 1:22). Câteodată suntem ispitiţi să gândim că ne putem pune cu dumnezeul acestei lumi folosindu-ne de isteţimea şi intelectul nostru, însă nu prezentăm nici un pericol pentru el. Oricând credem că îl putem întrece în isteţime pe Satan, avem toate şansele de a fi duşi în rătăcire de viclenia lui. Este important să nu ne bizuim pe înţelepciunea noastră, ci să ne folosim de gândul lui Hristos şi să-1 recunoaştem în toate căile noastre (Proverbe 3:5,6; 1 Corinteni 2:16).
Ne înşelăm singuri când credem că suntem religioşi, dar nu ne stăpânim limba (Iacov 1:26). Nu există nimic care să-L mâhnească pe Dumnezeu mai mult decât atunci când îi facem pe oameni în toate felurile, în loc să-i zidim prin vorbele noastre. Nu trebuie să ne folosim niciodată limba pentru a-i dărâma pe alţii, ci, dimpotrivă, trebuie să ne zidim unii pe alţii prin ceea ce spunem, dând prin aceasta har celor ce ne aud. Dacă nu îţi stăpâneşti limba şi crezi că viaţa ta spirituală este în regulă, te înşeli.
Ne înşelăm singuri când credem că nu vom secera ceea ce semănăm (Galateni 6:7). Noi, creştinii, credem uneori că nouă nu ni se aplică acest principiu, dar nu este aşa. Va trebui să suportăm rezultatele şi consecinţele gândurilor, cuvintelor şi faptelor noastre, fie ele bune sau rele.
Ne înşelăm singuri când credem că cei nedrepţi vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9,10). Kate, o tânără care îşi făcea practica la biserica în care slujeam, a intrat într-o zi în birou complet devastată. Tocmai aflase că sora ei mai în vârstă, care o adusese la Hristos, se depărtase de Dumnezeu şi trăia într-o relaţie lesbiană. "Nu contează cum îmi trăiesc viaţa, susţinea sora ei. Dumnezeu mă iubeşte, sunt iertată." Kate era întristată, nu ştia ce să creadă.
Am îndrumat-o spre 1 Corinteni 6: "Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta; nici curvarii, nici defăimătorii, nici malahii, nici sodomiţii (...) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (v. 9,10). Într-un fel sau altul, sora lui Kate şi alţii ca ea sunt înşelaţi, pentru că nu reuşesc să înţeleagă adevărul acesta: trăirea unei vieţi de păcat grosolan este o dovadă puternică a unei stări nelegiuite în faţa lui Dumnezeu. Aceasta nu este o evanghelie a faptelor, ci ţine de recunoaşterea adevăraţilor ucenici după roadele lor. Dacă crezi că modul în care îţi trăieşti viaţa nu trebuie să fie în conformitate cu ceea ce mărturiseşti, te înşeli amarnic.
Ne înşelăm singuri când credem că putem avea mereu anturaje proaste fără a fi corupţi (1 Corinteni 15:33). La începutul vieţii mele de creştin ascultam predici înregistrate ale unui evanghelist din New Orleans, căruia i se spunea "predicatorul de pe Bourbon Street". Omul acesta locuia în cartierul felinarelor roşii, şi susţinea că face misiune printre prostituate şi printre alte persoane dubioase. Dar, potrivit cu 1 Corinteni 15:33, oricine petrece prea mult timp într-un asemenea mediu va avea de suferit, ceea ce i s-a întâmplat şi acestui evanghelist. A devenit atât de prins în mrejele părţii rău famate de pe Bourbon Street, încât în cele din urmă misiunea lui s-a destrămat.
Oare aceasta înseamnă că nu ar trebui să le slujim celor imorali? Dimpotrivă, trebuie să li-L împărtăşim pe Hristos, dar dacă ne vom adânci prea mult în mediul lor, în final misiunea noastră se va diminua, iar moralitatea noastră va fi afectată.


FEREŞTE-TE DE PROFEŢII ŞI ÎNVĂŢĂTORII FALŞI

De curând a fost trimis la mine un bărbat de vreo treizeci de ani. Alvin era descurajat şi înfrânt. Timp de câţiva ani crezuse că are un dar de profeţie deosebit de la Dumnezeu. Era invitat după biserică pentru a profeţi într-un fel unic. Însă, în câteva luni, viaţa lui personală a început să se destrame. Alvin a ajuns în cele din urmă la punctul în care nu mai putea funcţiona în societate şi a început să se retragă din faţa oamenilor cu totul. Înainte de a veni la mine fusese şomer timp de doi ani, era îngrijit de tatăl lui şi era sclav al medicamentelor date cu prescripţie.
Am citit împreună cu Alvin din 1 Tesaloniceni 5:19-21: "Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun." I-am spus: "Alvin, eu nu sunt împotriva profeţiei, pentru că este un dar spiritual. Totuşi, Satan poate falsifica darurile spirituale, făcându-ne să credem că sunt de la Dumnezeu. De aceea, Scripturile ne învaţă să cercetăm toate lucrurile."
După o lungă conversaţie referitoare la profeţii şi învăţătorii falşi, Alvin a admis: "Cred că problemele mele au început când nu am cercetat 'darurile' vorbirii în limbi şi pe cel al profeţiei, care mi-au fost conferite de nişte învăţători falşi. Nu numai că am fost eu însumi înşelat, dar i-am înşelat şi pe alţii."
"Eşti dispus să-ţi pui la încercare darul vorbirii în limbi pe care îl ai?" l-am întrebat eu. L-am asigurat pe Alvin că eu eram cel interesat în punerea duhului la încercare, şi nu el.
Alvin dorea cu adevărat să fie liber de înşelăciune şi să fie într-o relaţie bună cu Dumnezeu. "Da", a răspuns el.
L-am instruit pe Alvin să înceapă să se roage cu voce tare în acea "limbă spirituală". Când a început să îngâne o rugăciune neinteligibilă, am zis: "în numele lui Hristos şi în ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, îţi poruncesc, duhule, să te prezinţi."
Alvin s-a oprit în toiul îngânării şi a zis: "Eu sunt el."
în punctul acesta, un novice ar fi fost ispitit să-şi scoată încălţămintea, crezând că se află pe pământ sfânt. Am continuat testul:
"Eşti tu "El", cel care a fost crucificat sub Pilat din Pont, îngropat, înviat în cea de a treia zi şi care acum sade la dreapta Tatălui?"
Alvin aproape că a strigat răspunsul:
"Nu! Nu el!"
L-am condus pe Alvin într-o rugăciune prin care renunţa la activitatea lui Satan din viaţa lui şi a fost eliberat din amăgire.
Nu sunt împotriva darurilor spirituale, împotriva profeţiei sau a vorbirii în limbi. Sunt hotărât să ascult de Scripturi, iar 1 Corinteni 14:39 spune: "râvniţi după proorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi." Totuşi, Scriptura cere ca toate fenomenele spirituale să fie cercetate. Cred că aceşti profeţi şi învăţători falşi sunt în floare în zilele de astăzi pur şi simplu, deoarece creştinii le acceptă slujirea fără a cerceta duhurile care stau în spatele lor.


Falsul comparat cu veritabilul

Fiecare profet adevărat al lui Dumnezeu din Vechiul Tes­tament a fost un evanghelist, care, prin slujba lui, îi atrăgea pe oameni înapoi la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Chemarea la neprihănire era standardul prin care profetul adevărat putea fi deosebit de imitator. Ieremia a scris: "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc!... Eu n-am trimis pe proorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au proorocit. Dacă ar fi fost de faţă la sfatul meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu, şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!'" (Ieremia 23:16,21,22). Dacă întâlneşti pe cineva care se pretinde profet, dar care nu este implicat în chemarea oamenilor la o umblare neprihănită cu Dumnezeu, s-ar putea să ai de-a face cu un profet fals.
Domnul a revelat prin Ieremia un alt criteriu prin care se poate distinge profetul adevărat de cel fals: "Am auzit ce spun proorocii, care proorocesc minciuni în numele Meu, zicând: «Am avut un vis! Am visat un vis!»... Proorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul" (v. 25,28). Domnul îşi avertizează poporul împotriva profeţilor care pun mai mult preţ pe visurile lor decât pe Cuvântul Său. '
Dumnezeu nu spune că visurile nu sunt importante. Într-adevăr, El a vorbit adesea oamenilor, în Biblie, prin visuri. Însă, în comparaţie cu grâul hrănitor al Cuvântului, acestea sunt simple paie. Dacă dai numai paie de mâncare la animale, vor muri. Ele se culcă pe paie, dar nu le mănâncă, pentru că nu sunt hrănitoare. Tot la fel, visurile au şi ele o valoare, dar nu trebuie niciodată puse pe picior de egalitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, ca bază a credinţei sau a umblării noastre. Visurile trebuie validate şi confruntate cu Cuvântul lui Dumnezeu; niciodată nu este invers.
Ieremia continuă: "Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?" (Ieremia 23:29). Dacă faci parte dintr-o părtăşie creştină în care profeţiile fac parte din închinarea publică, nu aştepta de la Dumnezeu mesaje generale, de genul "Vă iubesc, copiii mei", sau "Mă întorc curând". Ele pot fi adevărate, sigur, dar de ce ar fi nevoie să fie profeţite, când Biblia declară în mod clar dragostea lui Dumnezeu şi întoarcerea iminentă a lui Hristos? Am auzit astfel de "profeţii" în biserici în care mulţi oameni trăiau în păcat, fiind adormiţi într-o mulţumire de sine nelegiuită.
Vocea profetului ar trebui să fie ca un foc mistuitor, ca un ciocan care sfărâmă stânca. Mesajul profetic trebuie să-i motiveze pe oameni pentru a fi mai neprihăniţi, şi nu să-i împace în păcatul lor (1 Petru 4:7). Pe Dumnezeu îl interesează mai mult curăţia bisericii, decât creşterea ei. Mângâierea vine doar la cei care sunt prigoniţi pentru neprihănire, permiţând Cuvântului lui Dumnezeu să îi curăţească de păcat şi să le scuture egoismul.
Ieremia relatează şi alte dovezi referitoare la profeţii mincinoşi: "De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care fură unul de la altul cuvintele Mele" (Ieremia 23:30). A lua lucrurile date de Dumnezeu altcuiva şi a le folosi ca şi cum ar fi ale tale înseamnă a plagia (a fura). "De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele" (v.31).
A declara că spusele tale sunt direct de la Dumnezeu, când de fapt nu sunt, constituie o ofensă gravă adusă lui Dumnezeu. A venit vreodată cineva la tine să-ţi spună: "Domnul mi-a spus să-ţi spun... ? în locul tău, aş răspunde: "Nu ţi-a spus nimic! Dacă Dumnezeu vrea să ştiu ceva îmi poate spune direct mie." Cred în preoţia credincioşilor; Dumnezeu ne poate încuraja, şi o va face, confirmându-Şi Cuvântul prin ceilalţi. Totuşi, în chestiuni de credinţă şi de călăuzire pentru viaţă, "este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos" (1 Timotei 2:5). Dacă cineva îţi spune: "Domnul mi-a spus să-ţi spun... ", acea persoană funcţionează ca un medium.


Semne şi minuni: cine este încercat în cazul lor?

Poate că ai auzit că poţi identifica profetul fals prin faptul că nu toate profeţiile lui se adeveresc. Deuteronom 18:22 ne învaţă să nu credem profetul ale cărui profeţii nu se împlinesc. Cu toate acestea, Deuteronom 13:1-3 ne avertizează şi cu privire la profetul fals ale cărui semne şi minuni se împlinesc: "Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: «Haidem după alţi dumnezei», -dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - şi să le slujim»! să n-asculţi cuvintele acestui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru" (vezi şi Matei 24:4-11, 23-25; Apocalipsa 13:11-14).
Mulţi creştini sunt convinşi că orice fenomen ce ţine de miraculos este o dovadă automată că şi Dumnezeu este părtaş la el. Dumnezeu mai poate încă folosi semne şi minuni pentru a-Şi confirma Cuvântul, dar Biblia ne avertizează de asemenea că "se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi" (Marcu 13:22). Şi Satan poate face semne şi minuni, dar el le face doar pentru a atrage către el închinarea pe care i-o datorăm lui Dumnezeu. Deuteronom 13:5-11 ne arată cât de grav este să-i atribui lui Dumnezeu activităţi ale lui Satan. Cei implicaţi în astfel de acţiuni trebuiau executaţi, chiar dacă erau rudele celor care participau la execuţie. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, să ascultăm de Cuvântul Lui şi să punem la încercare toate semnele, minunile şi visurile.


Prooroci mincinoşi în biserică

La ce te gândeşti când auzi termenii "prooroci mincinoşi" şi "învăţători mincinoşi"? Mulţi oameni au tendinţa de a se gândi la mistici şi "guru" orientali, la reprezentanţii unor religii nebiblice sau la liderii dinamici ai unor secte - oameni recunoscuţi ca fiind în afara graniţelor bisericii creştine. Apostolul Petru a alocat totuşi proorocilor şi învăţătorilor mincinoşi un capitol întreg într-una dintre scrisorile lui: "în norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică" (2 Petru 2:1). Aceşti oameni sunt în bisericile noastre chiar acum, deghizaţi ca lucrători ai neprihănirii.
Observă că momeala învăţătorilor mincinoşi nu constă în primul rând în doctrina lor: "Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău" (v. 2). Ce vrea Petru să spună prin "îi vor urma în destrăbălările lor"? El face referire la creştinii care evaluează o misiune pe criteriul înfăţişării exterioare şi a farmecului liderilor ei. Noi spunem: "Este un tip atât de simpatic"; "Ea este o persoană foarte carismatică"; "Cutare este un vorbitor foarte dinamic"; "Ea este aşa de drăguţă, şi pare atât de sinceră." Este totuşi atracţia fizică un criteriu biblic pentru a valida o misiune sau pe un învăţător? Sigur că nu! Criteriul este întotdeauna adevărul şi neprihănirea, iar învăţătorii mincinoşi care fac apel la simţurile fizice au făcut mult rău celor care au dorit cu tot dinadinsul să meargă pe calea adevărului.
În continuare, Petru prezintă două moduri prin care îi putem identifica pe proorocii şi pe învăţătorii mincinoşi care lucrează în biserică. În primul rând, ei sunt implicaţi într-un fel sau altul de imoralitate, complăcându-se în "pofta lor necurată" (v. 10). Se poate să fie descoperită implicarea lor în activităţi legate de sex şi/sau bani. Se poate ca ei să fie antinomieni, să susţină că Dumnezeu este numai dragoste şi har, şi că noi nu trebuie, ca urmare, să respectăm vreun principiu, vreo poruncă biblică. Imoralitatea lor s-ar putea să nu fie uşor de identificat, dar în cele din urmă va ieşi la iveală în vieţile lor (2 Corinteni 11:15).
În al doilea rând, proorocii şi învăţătorii mincinoşi "dispreţuiesc stăpânirea", şi sunt "îndrăzneţi şi încăpăţânaţi" (2 Petru 2:10). Aceşti oameni au un spirit de independenţă foarte pronunţat. Ei fac ce vor, fără a da socoteală nimănui. Ei fie că nu se vor supune nici unei organizaţii denominaţionale sau vreunui comitet, fie că îşi vor alege propriul comitet, care va ştampila tot ceea ce ei doresc să facă.
În Scriptură sunt roluri de conducere istorice: profet (predică şi învăţătură), preot (păstorire), şi rege (administraţie). Numai Isus, în perfecţiunea lui, este în stare să deţină aceste trei roluri în acelaşi timp. Eu cred că avem nevoie de controlul şi echilibrul pe care ni-1 dau pluralitatea bătrânilor din biserică, împărţind astfel la mai multe persoane cele trei roluri atât de importante. Nimeni nu poate supravieţui când are autoritate deplină. Fiecare creştin adevărat, care se află într-un rol de conducere, trebuie să se supună pe el însuşi şi ideile lui altor creştini maturi care să-1 poată trage la răspundere. Dacă păstorul tău nu este sub autoritate sau dacă nu dă dovada că are o inimă de păstor şi de slujitor, pleacă din biserica lui.


FEREŞTE-TE DE DUHURILE ÎNŞELĂTOARE

Pe lângă faptul că ne avertizează să nu ne înşelăm singuri şi să ne păzim de proorocii şi de învăţătorii falşi, Scriptura trage un semnal de alarmă (ne avertizează) şi să nu ne lăsăm rătăciţi de înşelăciunea care vine prin influenţa demonică. Pavel 1-a pus în alertă pe Timotei: "Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor" (1 Timotei 4:1). loan ne avertizează, de asemenea, să cercetăm duhurile, pentru a-1 putea demasca pe Antihrist (1 loan 2:18) şi să facem diferenţa dintre duhul adevărului şi duhul rătăcirii (4:1-6). Forţele demonice ale lui Satan sunt la lucru, încercând să-ţi murdărească mintea cu minciuni, pentru a te împiedica să umbli în adevăr. Iată ce a scris Hannah Whitehall Smith:

"Există voci ale duhurilor rele şi înşelătoare, care stau în aşteptare, pentru a prinde în capcană pe orice călător ce intră în aceste domenii înalte ale vieţii spirituale. În aceeaşi epistolă care ne spune că suntem aşezaţi în locurile cereşti în Hristos, ni se spune, de asemenea, că va trebui să ne luptăm cu duşmani spirituali. Aceştia, oricine sau orice ar fi ei, trebuie să comunice numaidecât cu noi prin intermediul facultăţilor noastre spirituale, iar vocile lor, ca şi vocea lui Dumnezeu, sunt impresii interioare, făcute asupra duhului nostru. De aceea, tot aşa cum Duhul Sfânt ne spune prin intermediul acestor impresii care
este voia lui Dumnezeu cu privire la noi, şi aceşti duşmani spirituali ne vor spune, cu ajutorul impresiilor, care este voia lor cu privire la noi, desigur, fără a-şi spune numele.1"

Din cauza naturii înşelătoare a acestor impresii, vocea lui Satan s-ar putea să nu fie întotdeauna detectată în mod clar, pre­cis. Iată un exemplu de rugăciune pe care ar trebui să o facem pentru a ne disocia de duhurile înşelătoare: "Tată Ceresc, mă supun fără rezerve voii Tale. Dacă am fost înşelat în vreun fel, Te rog să-mi deschizi ochii. Poruncesc în numele Domnului Isus Hristos tuturor duhurilor înşelătoare să plece de la mine, renunţ şi resping toate darurile mincinoase (sau orice alt fenomen spiritual fals). Doamne, te rog să binecuvântezi şi să faci să crească tot ce vine de la Tine, spre binecuvântarea şi zidirea trupului Tău. Amin."


DISCERNEREA DUHURILOR

Adevărata discernere spirituală aproape că nu se mai practică în bisericile evanghelice. Însă, în realitate, deosebirea duhurilor ar trebui să fie prima noastră linie de apărare împotriva înşelăciunii. Discernământul este acea sonerie interioară care te avertizează că ceva nu este în regulă. De exemplu, eşti în vizită la cineva acasă, unde, cu toate că toţi cei prezenţi zâmbesc, atmosfera este foarte încărcată. Deşi nimic din ceea ce vezi nu îţi confirmă lucrul acesta, duhul tău detectează faptul că ceva nu este în regulă în familia respectivă.
Ce este deosebirea duhurilor? Primul pas ce trebuie făcut pentru a înţelege darul deosebirii duhurilor este înţelegerea motivului care stă la baza folosirii lui. În 1 Regi 3, împăratul Israelului, Solomon, strigă la Dumnezeu pentru ajutor. Dumnezeu vine la el într-un vis şi îl întreabă ce vrea. Solomon îi răspunde: "Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! (v. 9). Dumnezeu îi răspunde: "Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine" (v. 11, 12).
Motivaţia unei deosebiri a duhurilor veritabile nu este niciodată promovarea sinelui, strângerea de bogăţii sau asigurarea unui avantaj asupra unei alte persoane, chiar şi asupra unui duşman. Cuvântul grecesc pentru discernământ - diakrino - înseamnă pur şi simplu a face o judecată sau o distincţie. Deosebirea duhurilor are un singur rol, acela de a face deosebirea dintre ce este bine şi ce este rău, pentru ca binele să poată fi promovat, iar răul eliminat, în 1 Corinteni 12:10, deosebirea duhurilor este capacitatea divină de a deosebi un duh bun de un duh rău. Acesta este unul dintre darurile Duhului, care, folosit, duce la zidirea bisericii.
Discernământul nu este o funcţie a minţii, ci este o funcţie a Duhului Sfânt, care este unit cu duhul tău. Când Duhul dă un semnal de alarmă, mintea ta, care este făcută să trateze lucrurile cu o obiectivitate limpede, s-ar putea să nu-şi dea seama ce nu este în regulă. De fapt, dacă mintea ta încearcă să interpreteze semnalul de alarmă în mod obiectiv, probabil că vei pierde din vedere esenţialul avertismentului. Când îţi dai seama că ceva nu este în regulă, spune pur şi simplu celor ce sunt cu tine: "Simt că ceva este în neregulă aici. Haideţi să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute." Apoi, lasă-L pe Dumnezeu să aducă convingerea, întrucât numai El poate face aceasta.
În multe cazuri de consiliere pot să simt în duhul meu că ceva nu este în regulă sau că adevărata problemă nu a ieşit încă la suprafaţă. Câteodată mi se pare că ştiu care este, dar, în loc să o dau pe faţă, o pun la încercare. De exemplu, dacă discern faptul că cel consiliat ar putea fi robit de homosexualitate, nu spun: "Eşti homosexual, nu-i aşa?", ci dimpotrivă, pun la încercare impresia mea la momentul potrivit, spunând ceva în genul: "Te-ai luptat vreodată cu gânduri sau înclinaţii homosexuale?" Dacă, pe lângă discernământul pe care îl am eu, şi cel consiliat este convins de păcat de către Dumnezeu, problema iese de obicei la suprafaţă, iar cel robit este eliberat.
Falsul lui Satan în ce priveşte deosebirea duhurilor este motivat de dorinţa de a sluji sinelui, nu de zidire a bisericii. Lana, o studentă pe care am consiliat-o, a fost înşelată de versiunea satanică a deosebirii duhurilor. Fusese la un alt consilier, pentru că se afla într-o stare foarte proastă. Când a venit să mă vadă, Lana mi-a explicat că era în stare să se plimbe prin campusul nostru şi să-i indice pe studenţii care aveau probleme cu drogurile sau de natură sexuală. Nu avea dovezi, sau informaţii cu privire la ei; pur şi simplu "ştia". Dar, din câte îmi puteam da seama, avea dreptate. Lana credea că avea un dar deosebit de la Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, mi-a spus cum îl amăgea pe consilierul ei, spunându-i următorul lucru pe care acesta avea să-1 facă.
"Lana, îţi place să ai putere asupra oamenilor, nu-i aşa?" am zis eu. In momentul în care am dat pe faţă duhul mincinos, acesta s-a manifestat în biroul meu într-un mod foarte neplăcut. Am preluat autoritatea asupra influenţei demonice, care a părăsit-o. Când a fost eliberată, nu mai avea "capacitatea" de a identifica păcatele altora. Mintea Lanei a devenit atât de liniştită, că a trebuit să se înveţe să trăiască fără gălăgia făcută de "tovarăşii" ei, care îi îmbâcsiseră mintea de ani de zile.
Duhurile familiale operează în domeniul demonic în acelaşi mod în care Duhul Sfânt operează în domeniul creştin. Ai "ştiut" vreodată că cineva este creştin înainte ca el sau ea să spună ceva în această privinţă? Ai simţit vreodată că ai un spirit compatibil cu al altor credincioşi? Nu există nimic magic în asta; este doar prezenţa Duhului Sfânt, care mărturiseşte împreună cu duhul tău. Cu alte ocazii, Duhul Sfânt te avertizează că duhul ce controlează o altă persoană nu este un duh compatibil cu al tău.
Dacă am învăţa să fim mai sensibili din punct de vedere spiritual în bisericile şi în casele noastre, Dumnezeu ne-ar putea păzi de a intra cu capul înainte în atâtea nenorociri. În lumea vestică, orientarea noastră cognitivă, cerebrală nu face altceva decât să excludă deosebirea duhurilor ca fiind călăuza noastră de bază pentru navigarea prin lumea spirituală. Totuşi, scriitorul epistolei către Evrei a considerat că deosebirea duhurilor este baza unei teologii sistematice bune: "Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul" (5:14).
Suntem mai vulnerabili în faţa înşelăciunii lui Satan decât în faţa oricărui alt vicleşug de-al lui. De ce? Pentru că poţi recunoaşte ispita sau acuzarea lui, dar nu întotdeauna îţi poţi da seama când vrea să te înşele. Strategia lui este să te ţină în întuneric. Dacă poate intra nedescoperit în biserica, în casa sau în mintea ta, el poate controla vieţile şi slujirea ce se desfăşoară în ele. Este trist să spunem acest lucru, dar el face chiar aceasta, în toată ţara noastră, înşelându-i pe mulţi.
Nu poţi da la iveală înşelăciunea lui Satan folosindu-te de raţiunea umană; poţi face lucrul acesta doar cu ajutorul revelaţiei lui Dumnezeu. Isus a spus: "Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi" (Ioan 8:31-32). Isus s-a rugat: "Sfmţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17:17). Este important ca atunci când te îmbraci cu armura lui Dumnezeu să începi cu cingătoarea adevărului (Efeseni 6:14). Lumina adevărului este singura armă de folos împotriva întunericului înşelăciunii.
Închei acest capitol cu o scrisoare încurajatoare, trimisă de o tânără ce fusese prinsă în capcana înşelăciunii, până ce, după ce am parcurs paşii către eliberare, descrişi în această carte, Hristos a eliberat-o:

Dragă Dr. Anderson,

Îmi voi aduce aminte totdeauna de ziua în care am venit la dumneavoastră pentru consiliere şi rugăciune. Chiar din ziua aceea, am simţit o pace atât de adâncă! În mintea mea nu mai există voci sau sentimente de apăsare. Mă bucur chiar de un sentiment fizic al eliberării. Satan s-a întors de multe ori, încercând să mă lovească cu acele gânduri vechi, dar puterea pe care o avea asupra mea a fost zdrobită.
Niciodată nu voi uita ce mi-aţi spus. Aţi spus că acele gânduri negative cu privire la Dumnezeu şi la mine erau minciuni pe care le sădise Satan în mintea mea. Aţi spus că în Isus Hristos am puterea de a-1 mustra pe Satan şi de a scăpa de gândurile rele. Mi-a luat o vreme să cred cu adevărat aceste lucruri în mintea mea, dar în cele din urmă m-am hotărât să mă împotrivesc - şi aceasta a dat rezultate! A fost minunat să mă pot ocupa de problemele mele cu o minte limpede. Vă mulţumesc că m-aţi ajutat pe mine şi pe mulţi alţii să găsească pace şi să înveţe să se încreadă în Domnul, să-L iubească şi să creadă în El.
Cu dragoste în Hristos




















1 Citat din Martin Wells Knapp, Impressions, Wheaton, IL, Tyndale House Publishing, Inc., 1984, pp. 14-15
11. Pericolul pierderii controlului


Am primit următoarea scrisoare, de la o tânără pe care nu am întâlnit-o niciodată. Sheila a participat într-o sâmbătă la o conferinţă pe care am ţinut-o în biserica ei, despre rezolvarea conflictelor spirituale. Duminică, pastorul bisericii mi-a înmânat următoarea scrisoare de la ea:

Dragă Neil,

Am fost eliberată - slavă Domnului! Ieri, vocile au încetat, pentru prima dată după ani de zile. Am putut să aud liniştea. Când cântam, mă puteam auzi cântând.
Primii 14 ani din viaţă i-am trăit cu o mamă opresivă, abuzivă, care nu spunea niciodată "Te iubesc!" şi care nu mă îmbrăţişa niciodată când plângeam. Nu am avut parte de nici un fel de afecţiune, de cuvinte bune, de acceptare, nu aveam nici un sentiment al identităţii - ci numai de abuz fizic şi emoţional. La 15 ani am participat timp de trei săptămâni la Seminarul Erhard (EST), care mi-a tulburat mintea serios. Anul care a urmat a fost iad curat. Mama mea m-a alungat, aşa că m-am dus să locuiesc la o altă familie. În cele din urmă şi aceştia m-au alungat.
Trei ani mai târziu l-am găsit pe Hristos. Decizia de a-L urma pe Hristos s-a bazat în mare măsură pe frica mea de Satan şi de puterea răului pe care o experimentasem în viaţa mea. Cu toate că ştiam că nu mai eram proprietatea lui Satan, nu eram conştientă de cât de vulnerabilă eram încă faţă de înşelăciunea şi controlul lui. În primii doi ani din viaţa de creştină am fost robită de un păcat despre care nici nu ştiam că era păcat. Odată ce mi-am dat seama că era păcat, l-am mărturisit în faţa lui Dumnezeu şi am primit iertarea. Am crezut că eram liberă de încercările lui Satan de a mă stăpâni. Nu-mi dădeam seama că lupta abia începuse.
Am început să sufăr de eczeme, de erupţii şi aveam răni pe tot corpul.
Mi-am pierdut bucuria şi apropierea de Domnul. Nu mai puteam să cânt sau să citesc din Scriptură. Pentru a găsi mângâiere şi siguranţă, am apelat la mâncare. Demonii mi-au atacat sentimentul discernerii a ceea ce este bine de ceea ce este rău, şi, în căutarea identităţii şi a dragostei, am devenit implicată în imoralitate.
Dar toate acestea s-au terminat ieri, când am renunţat la controlul lui Satan asupra vieţii mele. Am găsit acea libertate şi protecţie care vine de la cunoaşterea faptului că sunt iubită. Nu sunt drogată; scriu cu o minte clară, un duh curat, şi o mână calmă. Chiar şi robia mea de dinainte, faţă de mâncare, mi se pare străină.
Nu mi-am dat seama niciodată că un creştin poate fi atât de vulnerabil la controlul lui Satan. Am fost înşelată, dar acum sunt liberă. Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, Isuse!

Sheila

Sheila este un exemplu trist al unei dimensiuni de vulnerabilitate spirituală despre care celor mai mulţi creştini nu le place să vorbească: controlul demonic. Cu toate că era credincioasă, Sheila pierduse în mod evident controlul asupra modului în care mânca, asupra comportamentului ei sexual şi asupra vieţii ei devoţionale. Ea nu creştea spiritual, ci aluneca. Ea nu cânta şi nu citea din Scriptură pentru că nu putea să cânte şi să citească din Scriptură. Robia spirituală în care era o împiedica să facă aceste lucruri.
Noi suntem în general de acord că creştinii sunt vulnerabili la ispita, acuzarea şi înşelăciunea vrăjmaşului. Dar, dintr-un oarecare motiv, şovăim când trebuie să admitem că creştinii îşi pot pierde libertatea şi se pot supune unor influenţe demonice. Totuşi, Scriptura aduce dovezi multe şi clare că credincioşii, care cedează în mod repetat în faţa ispitei, a acuzării şi a înşelăciunii, pot pierde controlul asupra lor.
Vreau doar să adaug pe scurt că controlul demonic nu înseamnă posesiune satanică. Ca şi Sheila, noi am fost cumpăraţi cu sângele Mielului şi nici chiar puterile iadului nu îţi pot lua mântuirea (1 Petru 1:17-19; Romani 8: 35-39). În cartea sa, What Demons Con do to Saints (Ce pot Face Demonii Sfinţilor), Dr. Merril Unger scrie: "Demonul intră... ca un intrus, şi nu ca un proprietar sau un oaspete, sau ca unul care are dreptul să intre. Totuşi el vine ca un intrus sau ca un invadator, ca un duşman. Şi încă cum vine, dacă uşa îi este deschisă de păcate grave şi repetate."1 Satan ştie că el nu poate să te aibă din nou. Totuşi, dacă te poate înşela să îi predai cumva controlul asupra vieţii tale, îţi poate neutraliza creşterea şi impactul pentru Hristos pe care îl ai asupra lumii.


BĂTĂLIA PENTRU MINTE

Împreună cu Steve Russo am făcut o statistică, pe un număr de 1291 de liceeni creştini. Am aflat că 47 la sută dintre ei au experimentat o prezenţă în camera lor (fie văzută, fie auzită) care i-a înspăimântat. Aproape 54 la sută dintre ei se confruntau cu gânduri negative referitoare la Dumnezeu, 37 la sută dintre ei spun că le venea greu din punct de vedere mental să se roage sau să citească din Biblie, 70 la sută dintre ei auziseră "voci" în capul lor, ca şi cum le-ar fi vorbit un sine inconştient sau se luptaseră cu gânduri de o mare răutate, 20 la sută dintre ei aveau frecvent gânduri de sinucidere, 24 la sută dintre ei fuseseră stăpâniţi de gânduri impulsive de a ucide pe cineva, cum ar fi: "Ia cuţitul şi ucide persoana aceea," 71 la sută dintre ei credeau că erau diferiţi de alţi oameni: "Altora le merge bine, dar mie nu". Alte rezultate ale cercetării noastre precum şi recomandări pentru părinţi şi păstori se pot găsi în cartea noastră The Seduction of Our Children (Seducerea Copiilor Noştri).
Nu cred că 70 la sută dintre liceenii creştini din şcolile noastre sunt paranoici sau au psihoze. Dimpotrivă, eu cred în 1 Timotei 4:1, care spune: "Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor." Se întâmplă oare lucrul acesta? Da, se întâmplă în toată lumea.
În ultimii zece ani am consiliat sute de adulţi care aud voci sau se luptă cu gândurile lor. Mulţi dintre ei nu pot înţelege sau citi Biblia şi au îndoieli în privinţa mântuirii lor. Nici unul dintre ei nu are pace interioară. În fiecare caz, bătălia pentru minte a fost una de natură spirituală. Este nevoie în medie de trei ore pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să-şi găsească libertatea în Hristos într-un mod liniştit şi controlat. Singura excepţie, minoră, în care vocile nu sunt demonice sunt cazurile legitime de sindrom al personalităţii multiple (multiple personality disorder - MPD). Chiar şi atunci, cei mai mulţi dintre aceşti oameni nefericiţi au fost molestaţi sa­tanic şi/sau ritualistic. Ei au şi probleme spirituale grave, iar recomandarea mea este ca acestea să fie rezolvate mai întâi.
În cartea mea Releasedfrom Bondage (Eliberat din Robie) sunt câteva studii concrete scrise din perspectiva victimei. Problemele lor diferă, de la tulburări de alimentaţie până la sclavie sexuală şi depresie psihică gravă. Toţi aceştia au dus o luptă grea cu gândurile lor, sexul fiind întotdeauna o parte majoră a acestei lupte. În plus, toţi au mărturisit că sunt creştini. Doi dintre ei au fost şi încă sunt lucrători creştini cu normă întreagă. Relatările lor te pot ajuta foarte mult să-i înţelegi. În această carte este tratat mai pe larg modul în care îi putem ajuta pe oamenii aceştia să-şi găsească libertatea în Hristos. Vestea bună este că poţi fi liber în Hristos şi îi poţi ajuta şi pe alţii în această privinţă, dacă nu negi realitatea luptei spirituale care se dă pentru cucerirea minţii.


Controlul demonic asupra sfinţilor

Este important pentru creştini să înţeleagă că sunt vulnerabili faţă de influenţa demonică. Cei ce spun că demonii nu pot influenţa nici un domeniu din viaţa creştinului ne lasă doar doi vinovaţi pentru problemele cu care ne confruntăm: noi sau Dumnezeu. Dacă ne acuzăm pe noi înşine, ne pierdem orice speranţă, pentru că nu putem face nimic pentru a ne opri. Dacă îl învinuim pe Dumnezeu, încrederea noastră în El ca Tată binevoitor se clatină. Ori într-un fel, ori în altul, nu avem nici o şansă de a câştiga biruinţa pe care ne-o promite Biblia. În realitate, noi suntem într-un război ce poate fi câştigat împotriva puterilor şi stăpânirilor din împărăţia înfrântă a întunericului. Cu toate acestea, dacă le permitem, minciunile lor pot căpăta control într-o oarecare măsură.
Iată câteva referinţe biblice care ne indică faptul că credincioşii pot să-şi piardă controlul asupra lor sau să fie înrobiţi.
Luca 13:10-18: În timp ce Isus învăţa în sinagogă, "acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele" (v. 11). Versetul 16 declară că infirmitatea ei fizică se datora robiei satanice. Această femeie nu era necredincioasă. Ea era o "fiică a lui Avraam" (v. 16), o femeie a credinţei temătoare de Dumnezeu, care avea o problemă spirituală. De îndată ce Isus a eliberat-o din robie, problema ei fizică a fost rezolvată.
Observăm că, în ciuda faptului că se afla în sinagogă, aceasta nu a păzit-o pe femeie de controlul demonic. Nici zidurile unei sinagogi şi nici zidurile unei biserici nu pot fi un adăpost în faţa influenţei demonice. Dacă zidurile nu pot fi o barieră pentru Satan, crezi că pielea ta poate? Lumea spirituală nu se supune unor astfel de bariere naturale, şi nici nu este limitată de legile fizicii.
Într-adevăr, evenimentul acesta a avut loc înainte de cruce, dar el este totuşi un indiciu al faptului că credincioşii sunt expuşi stăpânirii demonice.
Luca 22:31-34: Apostolul Petru este un exemplu de credincios care a pierdut temporar controlul asupra propriei persoane în favoarea lui Satan. Isus i-a spus: "Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul" (v. 31). Ce drept avea Sa­tan de a cere un asemenea lucru? Petru se pare că îi dăduse lui Satan o portiţă de intrare prin mândrie, atunci când se certase cu ucenicii referitor la cine dintre ei era cel mai mare (Luca 22:24). Deşi Petru dorea din toată inima să-i rămână credincios Stăpânului său până la moarte, Isus a anunţat faptul că Petru se va lepăda de El de trei ori (v. 34), lucru pe care Petru 1-a şi făcut. Este o încurajare totuşi să observăm că Isus se rugase deja pentru ca Petru să-şi revină cu succes din acest incident (v. 32).
Efeseni 6:10-17: Acest pasaj conţine cunoscutul îndemn al lui Pavel: "îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului (v. 11). Care este scopul purtării armurii? De a împiedica săgeţile vrăjmaşului să pătrundă în trup şi să-1 rănească pe soldat! Dacă ar fi imposibil ca săgeţile lui Satan să pătrundă în noi, nu ar fi nevoie să ne îmbrăcăm cu armura. Instrucţiunile referitoare la armura spirituală sugerează că este posibil ca vrăjmaşul să-şi facă loc în vieţile noastre şi să capete control asupra lor, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Iacov 3:14-16: Iacov declară că dacă ne lăsăm pradă unei pizme amare şi unui duh de ceartă, s-ar putea să devenim vulnerabili controlului unei înţelepciuni care să fie "pământească, firească, drăcească" (v. 15). Am avut un student a cărui logică în ceea ce priveşte Scriptura era total confuză. El avusese o credinţă corectă în toate privinţele, până când a întâlnit o prostituată, care i-a zdruncinat credinţa din temelii. Atunci, el a început să vină cu tot felul de noi "descoperiri", pe care nu le înţelegea nimeni. Argumentele lui păreau a fi luate dintr-o carte de Mary Baker Eddy, şi nici un alt student nu era de acord cu el. Din câte ştiu eu, nu şi-a revenit niciodată din experienţa pe care a fâcut-o cu logica demonică.
1Timotei 4:1-3: Pavel a scris: "Unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor" (v. 1)
Un student mi-a spus că îi lua mai mult de o oră să ajungă la şcoală cu maşina, cu toate că locuia în apropiere. El credea că asculta de Dumnezeu atunci când vocea îi spunea să schimbe direcţia de mai multe ori. Un membru din comitetul unei biserici ducea o campanie împotriva păstorului, deoarece credea că Dumnezeu îi cerea să facă aceasta. In cazul a milioane de oameni, gândurile obsesive şi nestăpânite se transformă în tipare comportamentale, din cauza acestei lupte permanente ce se dă pentru sufletele lor. Oricât am sublinia faptul că fiecare gând trebuie făcut rob ascultării de Hristos, niciodată nu va fi prea mult (2 Corinteni 10:5).
După ce am lucrat cu sute de oameni robiţi de tatăl minciunilor, am avut îndemnul să scriu Walking in the Light (Umblând în Lumină), pentru că atât de mulţi oameni sunt înşelaţi de profeţi şi învăţători falşi şi acordă atenţie duhurilor înşelătoare. Noi trebuie să avem discernământul de a face diferenţa dintre adevărata călăuzire de la Dumnezeu şi răspândirea incredibilă a călăuzirii false, peste tot în lume.
1 Corinteni 5:1-13: Conţine instrucţiunile lui Pavel cu privire la un om din biserica din Corint care trăia într-o relaţie incestuoasă cu soţia tatălui său (v. 1). Era un om atât de înşelat de Satan şi stăpânit de imoralitate, încât se pare că se fălea cu relaţia lui nelegiuită înaintea întregii biserici. Pavel a dat acestui lucru o sentinţă gravă: "Am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus" (v. 5). Pavel era gata să-i permită lui Satan să facă ce vrea cu omul acela pentru un timp, în speranţa că va spune în cele din urmă: "Îmi este de ajuns!" şi se va pocăi.
Unii se întreabă dacă o persoană ajunsă în acest stadiu de imoralitate este într-adevăr creştină. Totuşi, dacă omul acesta nu ar fi fost creştin, Pavel nu l-ar fi disciplinat, întrucât bisericii i se cere să-i disciplineze doar pe membrii ei. Omul acesta era un credincios (cel puţin aşa îl trata Pavel) care se lăsase prins în capcana imoralităţii. Speranţa lui Pavel era că el va experimenta consecinţele fireşti ale păcatului său, se va pocăi şi va fi eliberat de robia în care se afla.
Efeseni 4:26,27: Pavel ne învaţă: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi! Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului." Cuvântul "prilej" înseamnă în mod literal "loc". Pavel spune că, dacă nu reuşim să vorbim adevărul în dragoste şi să ne controlăm emoţiile, îi facem loc diavolului în vieţile noastre. Mânia, care se transformă în amărăciune şi neiertare, constituie o invitaţie făţişă adresată controlului demonic (2 Corinteni 2:10,11).'
l Petru 5:6-9: Petru a avertizat: "Protivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită" (v. 8). Cuvântul "a înghiţi" înseamnă a consuma, sau a înghiţi cu totul. Este acelaşi cuvânt folosit în 1 Corinteni 15:54: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă." A fi înghiţit de ceva implică cu siguranţă ideea că lucrul înghiţit este controlat de ceea ce îl înghite. Dacă credincioşii nu ar fi vulnerabili de a fi controlaţi de Satan, Petru nu ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă cu privire la această posibilitate.
Contextul avertismentului lui Petru sugerează două condiţii care l-ar putea face vulnerabil pe credincios. În versetul 6 noi suntem încurajaţi să ne smerim înaintea Domnului. Poate că, având în minte amintirea dureroasă a consecinţelor pe care le-a avut de suferit când s-a înălţat singur, Petru ne indică faptul că atunci când ne împotrivim mândriei, ne împotrivim lui Satan. Versetul 7 şi 8 sugerează că dacă nu învăţăm să ne aruncăm grijile asupra Domnului, devenim o pradă uşoară pentru Satan.
Faptele Apostolilor 5:1-11: Este probabil pasajul cel mai concludent referitor la puterea lui Satan de a avea control asupra credincioşilor. La sfârşitul capitolului 4 din Faptele Apostolilor descoperim că membrii tinerei biserici din Ierusalim îşi vindeau de bunăvoie proprietăţile şi dădeau veniturile apostolilor, pentru a fi folosite în slujire. "Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: «Anania, pentru ce ţi-a umplut Satan inima să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?... N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu»" (v. 1-4).
Problema nu a constat în faptul că Anania şi Safira au păstrat o parte din venituri, ci că ei au minţit în această privinţă. Se pare că ei au spus că suma pe care o dăduseră era tot ce primiseră pe moşioară. Consecinţele păcatului acestei perechi au fost imediate şi triste; ei au murit pe loc (v. 5, 10).
Unii dintre cei cărora la vine greu să accepte faptul că credincioşii pot fi controlaţi de Satan au adus argumentul că Anania şi Safira erau necredincioşi. Argumentul acesta nu mă convinge, în primul rând, Faptele Apostolilor 4:31 susţine că evenimentul acesta a avut loc în contextul comunităţii creştine, în care Anania şi Safira erau evident membri. În al doilea rând, Faptele Apostolilor 5:11 relatează: "O mare frică a cuprins toată adunarea." Dacă Dumnezeu ar fi judecat pe cineva din afara bisericii, de ce i-ar fi cuprins frica pe cei dinăuntrul bisericii? Credincioşii au fost cuprinşi de o mare frică pentru că Dumnezeu îşi manifestase atât de dramatic atitudinea faţă de credincioşii care trăiesc în minciună, în al treilea rând, severitatea pedepsei indică faptul că Dumnezeu a dorit să sublinieze importanţa adevărului în comunitatea credincioşilor. Necredincioşii mint tot timpul, şi de obicei ei nu sunt judecaţi la fel de rapid şi de temeinic ca în cazul lui Anania şi Safira. Cred că Dumnezeu dorea să transmită de timpuriu în istoria bisericii faptul că problema nu este comunismul, drogurile sau religiile false, ci cedarea în faţa înşelăciunii lui Satan.
Problema lui Anania era că permisese înşelăciunii lui Sa­tan să-i umple (controleze) inima. Cuvântul "umple" din Faptele Apostolilor 5:3 este acelaşi cuvânt folosit în Efeseni 5:18: "Fiţi plini de Duh." Credinciosul poate fi ori plin de înşelăciune satanică, ori plin de Duhul. Vei fi umplut şi controlat de sursa la care te supui, oricare ar fi ea. Când îi permiţi lui Satan să te înşele într-un domeniu al vieţii tale, eşti vulnerabil. Dumnezeu a trebuit să intervină în biserica primară într-un mod dramatic pentru a arăta care va fi principala bătălie. Dacă Satan ar putea intra nedescoperit în biserica în care eşti, în familia ta sau chiar în tine personal, pentru a te face să crezi o minciună, ar putea el să-ţi controleze viaţa?


RESPONSABILITATEA DE A TE ÎMPOTRIVI CONTROLULUI

Ca nu cumva să avem tendinţa de a-1 învinui în totalitate numai pe Satan de moartea Ananiei şi Safirei, trebuie să avem în vedere că aceşti credincioşi au minţit deliberat, ceea ce a dus la moartea lor. Petru i-a înfruntat pe Anania şi Safira: "Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta?"; "Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului?" (5:4,9). într-adevăr, Satan le-a umplut inimile cu înşelăciune şi şi-a exercitat controlul asupra lor atunci când au săvârşit nelegiuirea. El a putut face aceasta pentru că la un moment dat Anania şi Safira i-au deschis uşa.
Nu pot fi de acord niciodată cu cel ce spune: "Diavolul m-a pus să fac aceasta". Nu, nu el te-a făcut s-o faci; tu ai făcut-o. Undeva, pe parcurs, ai ales să-i deschizi diavolului portiţa de intrare. El doar a profitat de ocazia pe care i-ai dat-o. Tu ai toate resursele şi protecţia necesare pentru trăirea unei vieţi biruitoare în Hristos în fiecare zi. Dacă nu trăieşti o astfel de viaţă, asta se datorează alegerii tale. Când laşi diavolului uşa deschisă prin faptul că nu te împotriveşti ispitei, acuzării sau înşelăciunii, el va intra, iar, dacă îi permiţi în continuare să aibă acces în acel domeniu, în cele din urmă acel domeniu va fi sub controlul lui. Nu-ţi vei pierde mântuirea, dar îţi vei pierde biruinţa zilnică.
Mulţi creştini din zilele de astăzi, care nu-şi pot controla vieţile într-un anumit domeniu, se complac în autocompătimire, în loc de a acţiona responsabil pentru a rezolva problema. Ei se ceartă singuri şi se pedepsesc singuri că nu au o voinţă destul de puternică pentru a învinge un obicei rău, când ar trebui de fapt să i se împotrivească lui Satan într-un domeniu în care el a preluat controlul. Orice lucru rău pe care nu te poţi opri să-1 faci sau orice lucru bun, pe care nu-1 poţi face, ar putea fi un domeniu de control demonic.


Dacă nu eşti responsabil, vei pierde controlul

În capitolul 5 am examinat protecţia credinciosului în faţa atacului demonic. Această protecţie nu este un lucru pe care îl poţi avea uşor, indiferent de modul în care te comporţi. Protecţia lui Dumnezeu este condiţionată de cât eşti de dispus să te foloseşti de lucrurile pregătite de Dumnezeu în acest scop.
Romani 13: 14 ne învaţă: "îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele". Dar dacă noi purtăm grijă de carne, dându-i lui Satan prilejul de a intra în viaţa noastră prin păcat? Suntem noi imuni în totalitate în faţa invaziei lui Satan? Nu, această protecţie este condiţionată de participarea noastră responsabilă la planul lui Dumnezeu pentru protecţia noastră.
Dr. Unger scrie: "Este cât se poate de sigur că Duhul Sfânt, care sălăşluieşte în credincios, dacă nu este mâhnit de vreun păcat (Efeseni 4:30) sau nu este stins de neascultare (1 Tesaloniceni 5:19), împiedică invazia oricărui duh demonic. Dar cine poate susţine că un duh demonic nu va invada viaţa credinciosului în care Duhul Sfânt a fost întristat de păcate grave şi repetate şi stins de neascultare flagrantă?"2
Iacov 4:7 ne îndeamnă: "împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi." Dar dacă nu ne împotrivim? Oare va fugi el de la noi dacă nu luăm poziţie împotriva lui? Nu, dacă nu ne împotrivim lui, el nu vrea să plece. Protecţia lui Dumnezeu în acest domeniu este garantată, dar noi trebuie să activăm acea protecţie împotrivindu-ne personal lui Satan.
Efeseni 6:10-17 descrie armura lui Dumnezeu pe care credincioşii trebuie să o îmbrace pentru a "ţine piept uneltirilor diavolului". Dar, dacă mergem la luptă fără o parte din armura noastră, suntem noi oare expuşi rănilor produse de vrăjmaş? Da. Dacă nu reuşim să ne acoperim cu armura pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru noi, suntem vulnerabili în acele domenii lipsite de apărare. Doctorul Unger declară:

"Dacă creştinul nu îşi foloseşte armura, se va opri oare Satan, înainte de a cuceri citadela credinciosului? Dacă o invadează, precis acesta este motivul pentru care credinciosul poate fi robit, după ce "a fost prins ca să-i facă voia" (2 Timotei 2:26). Vrăjmaşul îl invadează şi îl devastează pe credincios, şi, ca orice vrăjmaş invadator, nu permite folosirea nici unui fel de arme de către cetăţenii ţării devastate. Ca urmare, nu are loc nici o bătălie, ci doar supunere forţată şi subjugare."3

Iacov 4:1 dezvăluie faptul că sursa certurilor şi conflictelor noastre sunt plăcerile care "se luptă în mădularele voastre." Pavel ne-a învăţat: "Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi nu mai ascultaţi de poftele lui" (Romani 6:12). Lumea, diavolul şi carnea se luptă neîncetat împotriva vieţii spirituale din noi. Dar ce se întâmplă dacă nu ripostăm? Vom fi în continuare biruitori asupra plăcerilor şi poftelor care se luptă să stăpânească peste noi? Nu, ele ne vor controla, dacă nu reuşim să oprim invazia lor, împotrivindu-ne lui Satan.
Alegerea adevărului, trăirea unei vieţi neprihănite şi îmbrăcarea armurii lui Dumnezeu sunt responsabilitatea individuală a fiecărui credincios. Eu nu pot răspunde pentru tine, şi tu nu poţi fi răspunzător în locul meu. Mă pot ruga pentru tine, te pot încuraja în credinţă şi te pot sprijini, dar dacă intri în luptă fără a avea armura pe tine, s-ar putea să fii rănit. Oricât de mult m-ar preocupa acest lucru, totuşi nu pot lua în locul tău acele hotărâri de responsabilitate pentru tine. Acele alegeri sunt doar ale tale.
S-ar putea ca acum să te plângi împreună cu apostolul Pavel: "Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc" (Romani 7:15). Eşti conştient de faptul că ai fost fără să-ţi dai seama o ţintă a ispitei, a acuzării, a înşelăciunii şi a controlului lui Satan. Ai fost iresponsabil, prin faptul că nu te-ai împotrivit lui Satan cum ar fi trebuit. Te întrebi: "Oare problema mea este sortită eşecului? I-am lăsat lui Satan uşa deschisă şi el a profitat de pasivitatea mea. Pot oare să-1 scot afară din locurile în care s-a strecurat?"
Răspunsul este un da răspicat! Isus Hristos este Cel ce sfărâmă lanţurile robiei. Totuşi, pentru a experimenta libertatea Lui, trebuie să găsim uşile pe care le-am lăsat deschise, prin care a putut intra Satan. Trebuie să spunem: "Doamne, mărturisesc că sunt răspunzător pentru portiţa de intrare pe care i-am dat-o lui Satan în viaţa mea, şi renunţ la orice amestec cu el, amestec care m-a dus la robie." Acesta este un proces pe care îl denumesc parcurgerea paşilor către libertate. Eşti gata să fii liber? Capitolul 12 te va călăuzi prin paşii biblici către libertate, şi atunci vei fi cu adevărat liber.
1 Merrill F. Unger, What Demons can do to Saints, Chicago, Moody Press, 1977, p. 51
2 Merrill F. Unger, op.cit.
3 Merrill F. Unger, op. cit.


Efeseni 6:10-17 descrie armura lui Dumnezeu pe care credincioşii trebuie să o îmbrace pentru a "ţine piept uneltirilor diavolului". Dar, dacă mergem la luptă fără o parte din armura noastră, suntem noi oare expuşi rănilor produse de vrăjmaş? Da. Dacă nu reuşim să ne acoperim cu armura pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru noi, suntem vulnerabili în acele domenii lipsite de apărare. Doctorul Unger declară:

"Dacă creştinul nu îşi foloseşte armura, se va opri oare Satan, înainte de a cuceri citadela credinciosului? Dacă o invadează, precis acesta este motivul pentru care credinciosul poate fi robit, după ce "a fost prins ca să-i facă voia" (2 Timotei 2:26). Vrăjmaşul îl invadează şi îl devastează pe credincios, şi, ca orice vrăjmaş invadator, nu permite folosirea nici unui fel de arme de către cetăţenii ţării devastate. Ca urmare, nu are loc nici o bătălie, ci doar supunere forţată şi subjugare."3

Iacov 4:1 dezvăluie faptul că sursa certurilor şi conflictelor noastre sunt plăcerile care "se luptă în mădularele voastre." Pavel ne-a învăţat: "Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi nu mai ascultaţi de poftele lui" (Romani 6:12). Lumea, diavolul şi carnea se luptă neîncetat împotriva vieţii spirituale din noi. Dar ce se întâmplă dacă nu ripostăm? Vom fi în continuare biruitori asupra plăcerilor şi poftelor care se luptă să stăpânească peste noi? Nu, ele ne vor controla, dacă nu reuşim să oprim invazia lor, împotrivindu-ne lui Satan.
Alegerea adevărului, trăirea unei vieţi neprihănite şi îmbrăcarea armurii lui Dumnezeu sunt responsabilitatea individuală a fiecărui credincios. Eu nu pot răspunde pentru tine, şi tu nu poţi fi răspunzător în locul meu. Mă pot ruga pentru tine, te pot încuraja în credinţă şi te pot sprijini, dar dacă intri în luptă fără a avea armura pe tine, s-ar putea să fii rănit. Oricât de mult m-ar preocupa acest lucru, totuşi nu pot lua în locul tău acele hotărâri de responsabilitate pentru tine. Acele alegeri sunt doar ale tale.
S-ar putea ca acum să te plângi împreună cu apostolul Pavel: "Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc" (Romani 7:15). Eşti conştient de faptul că ai fost fără să-ţi dai seama o ţintă a ispitei, a acuzării, a înşelăciunii şi a controlului lui Satan. Ai fost iresponsabil, prin faptul că nu te-ai împotrivit lui Satan cum ar fi trebuit. Te întrebi: "Oare problema mea este sortită eşecului? I-am lăsat lui Satan uşa deschisă şi el a profitat de pasivitatea mea. Pot oare să-1 scot afară din locurile în care s-a strecurat?"
Răspunsul este un da răspicat! Isus Hristos este Cel ce sfărâmă lanţurile robiei. Totuşi, pentru a experimenta libertatea Lui, trebuie să găsim uşile pe care le-am lăsat deschise, prin care a putut intra Satan. Trebuie să spunem: "Doamne, mărturisesc că sunt răspunzător pentru portiţa de intrare pe care i-am dat-o lui Satan în viaţa mea, şi renunţ la orice amestec cu el, amestec care m-a dus la robie." Acesta este un proces pe care îl denumesc parcurgerea paşilor către libertate. Eşti gata să fii liber? Capitolul 12 te va călăuzi prin paşii biblici către libertate, şi atunci vei fi cu adevărat liber.

















1 Merrill F. Unger, What Demons can do to Saints, Chicago, Moody Press, 1977, p. 51
2 Merrill F. Unger, op.cit.
3 Merrill F. Unger, op. cit.



PARTEA III


Umblă în libertate!



12. Paşi către libertatea în Hristos

Libertatea în Hristos, eliberarea de înşelăciunea şi de amestecul demonic este moştenirea fiecărui credincios. Părinţii bisericii au înţeles cu siguranţă realitatea lumii spirituale în care trăim şi au atestat biruinţa pe care o avem în Hristos. Tertullian a scris:

"Bate-ţi joc cât vrei, dacă poţi, dar fă-i pe demoni să ţi se alăture în batjocura ta; lasă-i să nege că Hristos vine pentru a judeca fiecare suflet omenesc... Fă-i să nege că, deja osândiţi pentru răutatea lor, ei sunt păstraţi chiar pentru acea zi de judecată, împreună cu toţi cei ce li se închină şi cu toate lucrările lor. De ce? Fiindcă toată autoritatea pe care o avem asupra lor vine din rostirea numelui lui Hristos şi din aceea că îşi amintesc de nenorocirile cu care îi ameninţă Dumnezeu... Temându-se de Hristos în Dumnezeu şi de Dumnezeu în Hristos, ei au devenit supuşi celor ce slujesc lui Dumnezeu şi lui Hristos. Aşadar, la atingerea şi suflarea noastră, copleşiţi de gândul şi de imaginea acelor focuri ale judecăţii, ei părăsesc la porunca noastră trupurile în care au intrat, înfrânţi şi mâhniţi.1"

Origen ne-a încurajat:
"Creştinul, vreau să spun adevăratul creştin, care I s-a supus numai lui Dumnezeu şi Cuvântului Său, nu va avea de suferit nimic din partea demonilor, căci El este mai puternic decât demonii... Căci noi îi dispreţuim, iar demonii, când sunt dispreţuiţi, nu pot face nici un rău celor ce sunt sub protecţia Celui care, numai El, poate să-i ajute pe toţi cei ce merită ajutorul Lui."2
Hristos te-a eliberat prin biruinţa asupra păcatului şi a morţii pe care El le-a dobândit pe cruce. Totuşi, dacă ţi-ai pierdut o parte din libertate pentru că nu ai reuşit să rămâi tare în credinţă, sau ai trăit în neascultare, ai obligaţia să faci tot ce este necesar pentru a stabili o relaţie bună cu Dumnezeu. Oare nu este în joc destinul tău veşnic? Trebuie să ştii că numai în Hristos eşti în siguranţă. Cu toate acestea, dacă nu faci partea ta, însuşindu-ţi libertatea, nu vei avea biruinţă zilnică deplină în Hristos.
Trebuie să-ţi aduci aminte că nu eşti victima neajutorată a unui război între două superputeri cereşti, aproape egale. Dumnezeu, în omnipotenţa, omniprezenţa şi omniştiinţa Lui, nici nu poate fi comparat cu puterea limitată a lui Satan - iar tu eşti în Hristos! Câteodată s-ar putea ca realitatea păcatului şi prezenţa răului să pară mai reale decât realitatea şi prezenţa lui Dumnezeu, dar aceasta face parte din înşelăciunea lui Satan. El este un duşman învins, iar noi suntem în Hristos, Biruitorul Veşnic. Iată de ce ne închinăm lui Dumnezeu: pentru a păstra mereu atributele Sale di­vine înaintea noastră, ca să contracarăm minciunile lui Satan. Ceea ce hotărăşte în cea mai mare măsură sănătatea noastră mentală este cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu şi a identităţii noastre în Hristos. Un concept fals despre Dumnezeu şi o zeificare greşită a lui Satan contribuie cel mai mult la îmbolnăvirea mintală.
În capitolul acesta vreau să prezint şapte paşi specifici pe care trebuie să îi parcurgi pentru a ajunge la libertatea şi la biruinţa deplină pe care Hristos le-a dobândit pentru tine pe cruce. Nu te aştepta să facă altcineva pentru tine ceea ce trebuie să faci singur. Dacă ţi-ai pierdut libertatea, aceasta se întâmplă din cauza lucrurilor pe care ai ales să le crezi şi să le faci. Ca urmare, ceea ce tu alegi acum să crezi, să mărturiseşti, să ierţi, să lepezi şi să părăseşti îţi va aduce eliberarea. Nimeni nu poate crede pentru tine. Bătălia pentru mintea ta poate fi câştigată numai atunci când personal vei alege adevărul.
Pe măsură ce parcurgi aceşti paşi către libertate, ţine minte că Satan va fi înfrânt, numai dacă îl înfrunţi verbal.
In confruntarea cu Satan, nu ai nici o autoritate de a-1 alunga, dacă te limitezi la înfruntarea lui doar în gând. Numai Dumnezeu îţi cunoaşte mintea în întregime. în timp ce treci prin fiecare pas, este important să te supui înlăuntrul tău lui Dumnezeu, iar apoi să i te împotriveşti diavolului verbal, citind cu voce tare fiecare rugăciune şi fiecare declaraţie (Iacov 4:7).
Paşii următori nu sunt nimic mai mult decât un control moral sever şi o dedicare profundă faţă de adevăr. Chiar dacă problema ta se trage dintr-o altă sursă, care nu este menţionată în aceşti paşi, nu ai nimic de pierdut dacă îi parcurgi. Multe societăţi de consiliere creştine, din toată lumea, folosesc aceşti paşi către eliberare cu cei care le solicită ajutorul, pe lângă orice altă terapie personală necesară. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să îţi îndrepţi relaţia cu Dumnezeu în ce priveşte aceste grozăvii. Înainte de a parcurge aceşti paşi, fă cu voce tare următoarea rugăciune şi fă următoarea declaraţie.

Rugăciune

Tată Ceresc, recunosc prezenţa Ta în această încăpere şi în viaţa mea. Tu eşti singurul Dumnezeu omniscient (atotştiutor), omnipotent (atotputernic), şi omniprezent (atotprezent). Mă declar dependent de Tine, pentru că despărţit de Hristos nu pot face nimic. Mă bazez pe adevărul că Hristosului înviat I-a fost dată toată autoritatea în Cer şi pe Pământ şi pe faptul că, fiind în Hristos, sunt părtaş al acestei autorităţi pentru a face ucenici şi a-i elibera pe cei robiţi. Te rog să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt şi să mă călăuzeşti în tot adevărul. Te rog să-mi acorzi protecţia ta desăvârşită, şi să-mi dai călăuzirea Ta. Mă rog în numele lui Isus. Amin.

Declaraţie

În calitate de copil al lui Dumnezeu, aşezat cu Hristos în locurile cereşti, şi, în numele şi autoritatea Domnului Isus Hristos, îi poruncesc lui Satan şi tuturor duhurilor rele să mă elibereze, pentru a avea libertatea de a cunoaşte şi de a putea să fac voia lui Dumnezeu. Mă angajez să fac voia Lui, aducându-mi trupul Tatălui meu Ceresc ca pe o jertfă vie, ca pe un instrument al neprihănirii. Refuz să mă las intimidat de minciunile lui Satan sau să mă dau bătut, ca urmare a vreunei hărţuiri fizice. Sunt un copil al lui Dumnezeu, şi prin urmare cel rău nu mă poate atinge.


PASUL 1: FALSUL FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU REALUL

Primul pas către libertatea în Hristos este renunţarea la orice implicare curentă sau anterioară în practici oculte, de inspiraţie satanică sau în religii false. Este posibil ca în trecut să fi încercat mai multe căi de a-ţi rezolva problemele spirituale şi de a găsi un sens în viaţă. Trebuie să renunţi la orice activitate şi la orice grup care îl neagă pe Isus Hristos, care oferă călăuzire prin orice altă sursă decât prin autoritatea absolută a Cuvântului scris al lui Dumnezeu, sau care pretinde să iei parte la iniţieri secrete. Nici un creştin nu trebuie să fie parte a vreunui grup care nu este cu totul transparent în ceea ce face (1 Ioan 1:5,7). Dacă liderii vreunui grup cer autoritate absolută asupra membrilor lui, în loc de a le sluji, să nu te supui lor.
Biserica primară, în declaraţia ei publică a credinţei, a inclus cuvintele: "Renunţ la tine, Satan, la toate lucrările şi la toate căile tale." Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă de Răsărit şi multe alte biserici liturgice încă pretind ca parte a confirmării această renunţare, care dintr-un motiv oarecare a dispărut din majoritatea bisericilor evanghelice. Tu nu trebuie doar să alegi adevărul, trebuie şi să te lepezi de Satan şi de minciunile lui. În adevăr nu există nici o cale de mijloc. Isus a zis: "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi, cine nu adună cu Mine risipeşte" (Luca 11:23). Către Dumnezeu nu există mai multe cărări, ci o singură cale (Ioan 14:6). Creştinii nu sunt înguşti la minte când susţin ceea ce a declarat Dumnezeu.
În identificarea creştinismului fals, nu există criteriu mai important decât Persoana lui Isus Hristos. Pavel a scris: "Dar mă tem că, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt (gr. "allos") Isus, pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt (gr. "heteros") duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă (gr. "heteros") Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!" (2 Corinteni 11:3,4). Alte religii sau secte se poate să vorbească despre Isus, dar îl prezintă într-un mod diferit de cel în care El este înfăţişat în Scripturi. Ele s-ar putea să vorbească despre acelaşi Isus istoric, dar nu despre Fiul lui Dumnezeu, despre Alfa şi Omega şi despre marele EU SUNT. Isus a zis: "De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre" (Ioan 8:24). Dacă crezi în Isus într-un alt mod decât cel prezentat în Biblie, vei primi un alt duh, nu Duhul Sfânt, şi o altă evanghelie, cu totul diferită de cea a harului.
Pentru a te ajuta să îţi evaluezi experienţele spirituale anterioare, completează "Fişa de evaluare a experienţelor spirituale necreştine" ce se află la sfârşitul cărţii, în capitolul "APENDICE, Informaţii ajutătoare". Lista nu este exhaustivă, dar te va ajuta să identifici orice implicare necreştină. Pe măsură ce parcurgi acest pas, roagă-te în modul următor:
Tată Ceresc, Te rog să-mi păzeşti inima şi mintea şi să-mi descoperi dacă am fost implicat, descoperă-mi şi toate împrejurările în care am fost implicat, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, în practici cultice sau oculte, în religii false şi învăţături false. Mă rog în numele lui Isus. Amin.
Scrie tot ceea ce Dumnezeu îţi aduce aminte. După ce eşti sigur că lista pe care ai fâcut-o este completă, roagă-te în felul următor pentru fiecare practică, religie sau învăţătură:

Doamne, mărturisesc că am participat la ___________ Îţi cer iertare, şi mă lepăd de ____________aceasta fiind o contrafacere a adevăratului creştinism.

Să nu te simţi stânjenit dacă mărturisirea ta este mai cuprinzătoare. Mulţi care suferă ca tine au fost îndrumaţi în mod greşit către o lume care este plină de secte, religii false şi învăţături false. Am avut de-a face cu oameni care au răspuns afirmativ la jumătate din lucrurile de pe listă.
Unii şovăie în completarea listei, pentru că nu cred că au participat de fapt la aceste activităţi. Totuşi, dacă cineva din fa­milia ta a fost implicat în aşa ceva, ar fi bine să pui lucrul respectiv pe lista de activităţi care trebuie lepădate, în caz că prin aceasta Satan a căpătat intrare în viaţa ta. O tânără pe care am consiliat-o pur şi simplu a însoţit-o pe mama ei într-o vizită la un medium, iar fiica a plecat de acolo cu propriul spirit călăuzitor. Un fost misionar mi-a relatat că în timp ce se afla în China a participat la o înmormântare budistă, participare nevinovată, credea el, la acest ritual scoţându-şi pantofii din picioare, ceea ce în multe religii orientale este un act de închinare. în noaptea aceea, demonii şi-au bătut joc de el în timp ce încerca să aibă timpul devoţional. Când a auzit casetele mele despre acest subiect s-a lepădat de participarea la un ritual păgân, într-o religie păgână şi a poruncit duhurilor rele să plece, ceea ce s-a şi întâmplat.
Să nu fii surprins dacă te loveşti de împotrivire în timp ce faci acest pas. O femeie mormonă care a participat la una dintre conferinţele mele mi-a spus că o voce interioară a îndemnat-o toată ziua: "Pleacă de aici. El este cel cu privire la care te-am avertizat." Ea totuşi a rămas şi şi-a găsit eliberarea în Hristos. Mai târziu a adus, la o altă conferinţă, pe alţi membri ai familiei. Satan nu vrea ă fii liber şi va face tot ce îi stă în putinţă pentru a te împiedica să parcurgi până la capăt aceşti paşi către libertate.


PASUL 2: ÎNŞELĂCIUNEA FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU ADEVĂRUL

Adevărul este în esenţă revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu, dar în el este cuprins şi adevărul în omul din lăuntru (Psalmul 51:6). David a suferit groaznic din cauza faptului că a trăit în minciună. Când a găsit în cele din urmă libertatea, după ce a recunoscut adevărul, a scris: "Ferice de omul... în duhul căruia nu este viclenie!" (Psalmul 32:2). Trebuie să ne lăsăm de minciună şi să rostim adevărul în dragoste (Efeseni 4:15,25). O persoană sănătoasă din punct de vedere mintal este în contact cu realitatea şi este relativ liberă de anxietate. De aceste două calităţi trebuie să dea dovadă creştinul care se leapădă de minciună şi care îmbrăţişează adevărul.
Începe acest pas important făcând cu voce tare următoarea rugăciune:
Tată Ceresc, ştiu că tu doreşti ca adevărul să fie în adâncul inimii şi că îmbrăţişarea acestui adevăr este calea spre eliberare (Ioan 8:32). Recunosc că am fost înşelat de tatăl minciunilor (Ioan 8:44) şi că m-am înşelat singur (1 Ioan 1:8). Mă rog în numele Domnului Isus Hristos ca Tu, Tată Ceresc, să mustri toate duhurile înşelătoare în virtutea sângelui vărsat şi a învierii Domnului Isus Hristos. Iar, întrucât Te-am primit pe Tine prin credinţă în viaţa mea, iar acum sunt aşezat cu Hristos în locurile cereşti (Efeseni 2:6), poruncesc tuturor duhurilor înşelătoare să plece de la mine. Cer acum Duhului Sfânt să mă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16:13). Te rog, "Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!" (Psalmul 139:23,24). Mă rog în numele lui Isus. Amin.
Alegerea adevărului poate fi grea dacă trăieşti de mulţi ani în minciună. S-ar putea să ai nevoie de ajutor calificat pentru a smulge din rădăcină aceste mecanisme de apărare pe care te-ai bazat tot acest timp pentru a supravieţui. Creştinul are nevoie de o singură apărare: de Isus. Când devii conştient de faptul că eşti iertat şi acceptat ca un copil al lui Dumnezeu, eşti liber să înfrunţi realitatea şi să-ţi declari dependenţa de El şi numai de El.
Înşelăciunea este cea mai subtilă dintre întăriturile lui Satan. Ai observat vreodată faptul că majoritatea celor cu comportament dependent se mint pe ei înşişi şi îi mint pe alţii aproape fără încetare? Alcoolicul minte în ce priveşte faptul că a băut, femeia anorexică minte în ce priveşte felul în care mănâncă, iar cel ce comite delicte sexuale minte cu privire la comportamentul lui. Minciuna este o apărare rea, indusă de tatăl minciunilor, Satan (Ioan 8:44). Un pastor mi-a povestit istoria unui grup de alcoolici din biserica lui, care aveau de gând să formeze un grup de sprijin. Ei au insistat ca sloganul de pe broşura lor de prezentare să sune cam aşa: "Ai obosit să tot asculţi de vocile acelea? Participă la o întrunire a Alcoolicilor Anonimi şi vei auzi expresii de genul: «Nu da atenţie comitetului din capul tău.»" La baza comportamentului celui împătimit de ceva stau minciunile lui Satan. Partea spirituală a comportamentului de tip dependent nu poate fi trecută cu vederea.
Reacţia biblică faţă de adevăr este credinţa, iar a crede adevărul este o alegere. Când cineva spune: "Vreau să cred în Dumnezeu, dar pur şi simplu nu pot" se înşeală. Sigur că poţi să crezi în Dumnezeu! Credinţa este un lucru pe care te hotărăşti să-l faci, nu e ceva ce simţi că trebuie să faci. A crede în adevăr nu face ca acesta să fie adevărat; el este adevărat, de aceea îl credem. Mişcarea New Age şi adepţii ei care spun că trebuie doar să numeşti un lucru şi să-1 pretinzi pentru a-1 obţine distorsionează adevărul, spunând că, prin ceea ce credem, noi creăm realitatea. Credinţa nu creează realitatea; credinţa reacţionează faţă de realitate. Ceea ce contează nu este doar ideea de a "crede", ci ceea ce contează este în cine sau în ce crezi. Fiecare om crede în ceva şi fiecare umblă prin credinţă, potrivit cu ceea ce el crede. Dar, dacă ceea ce crezi nu este adevărat, atunci modul în care trăieşti nu va fi conform cu adevărul.
Credinţa ta nu poate fi mai mare decât cunoştinţa pe care o ai referitoare la obiectul credinţei. Dacă nu ai o cunoştinţă bogată despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său, vei avea o credinţă mică, de aceea nimeni nu se poate forţa să creadă. Orice încercare de a trăi prin credinţă mai presus de ceea ce ştii că este absolut adevărat este prezumţie. Dacă crezi doar ceea ce simţi, vei fi călăuzit prin viaţă, ba de un impuls emoţional, ba de altul. Cărarea adevărului începe cu cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu. Crede adevărul şi umblă prin credinţă potrivit cu ceea ce crezi, iar atunci sentimentele tale se vor conforma gândirii şi comportamentului tău.
În decursul istoriei, biserica a preţuit mult declararea publică a crezurilor ei. Crezul Apostolic şi Crezul Niceean au fost recitate timp de secole. Citeşte cu voce tare următoarea afirmaţie de credinţă; fa lucrul acesta de fiecare dată când crezi că este nevoie să-ţi înnoieşti mintea şi să iei o poziţie potrivită cu adevărul. Iţi recomand să citeşti acest crez zilnic, timp de câteva săptămâni, în special dacă tocmai eşti pe cale de a rezolva un conflict spiritual personal.

Afirmaţie doctrinară

Recunosc că există un singur Dumnezeu viu şi adevărat (Exodul 20:2,3), care există ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, iar El este vrednic de toată cinstea, lauda şi închinarea în calitate de Creator, Susţinător, început şi Sfârşit al tuturor lucrurilor (Apocalipsa4:ll; 5:9, 10; Isaia 43:1,7,21).
Îl recunosc pe Isus Hristos ca pe Mesia, Cuvântul care S-a făcut trup şi a locuit printre noi (Ioan 1:1, 14). Cred că El a venit să nimicească lucrările lui Satan (1 Ioan 3:8), că El a dezbrăcat de putere stăpânirile şi puterile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor (Coloseni 2:15).
Cred că Dumnezeu şi-a dovedit dragostea faţă de mine, pentru că, pe când eram încă păcătos, Hristos a murit pentru mine (Romani 5:8). Cred că El m-a eliberat din tărâmul întunericului şi m-a strămutat în împărăţia Lui, iar în El am răscumpărarea şi iertarea păcatelor (Coloseni 1:13,14).
Cred că acum sunt copil al lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1 -3) şi că sunt aşezat cu Hristos în locurile cereşti (Efeseni 2:6). Cred că am fost mântuit prin harul lui Dumnezeu prin credinţă, că a fost un dar, şi nu rezultatul faptelor mele (Efeseni 2:8).
Aleg să fiu tare în Domnul şi în puterea tăriei Lui (Efeseni 6:10). Nu îmi pun încrederea deloc în lucrurile pământeşti (Filipeni 3:3), pentru că armele mele de luptă nu sunt ale cărnii (2 Corinteni 10:4). îmbrac toată armătura lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-17), sunt hotărât să rămân tare în credinţă şi să mă împotrivesc celui rău.
Cred că Isus are toată autoritatea în ceruri şi pe pământ (Matei 28:18) şi că El este capul oricărei domnii şi stăpâniri (Coloseni 2:10). Cred că Satan şi demonii lui îmi sunt supuşi în Hristos, pentru că sunt mădular al trupului lui Hristos (Efeseni 1:19-23). De aceea ascult porunca de a mă împotrivi diavolului (Iacov 4:7) şi îi poruncesc în numele lui Hristos să plece din prezenţa mea.
Cred că despărţit de Hristos nu pot face nimic (Ioan 15:5), aşa că îmi declar dependenţa de El. Aleg să rămân în Hristos pentru a aduce multă roadă şi a-L glorifica pe Domnul (Ioan 15:8). Ii fac deci cunoscut lui Satan că Isus este Domnul meu (1 Corinteni 12:3) şi resping orice daruri contrafăcute sau lucrări ale lui Satan în viaţa mea.
Cred că adevărul mă va face liber (Ioan 8:32) şi că umblarea în lumină este singura cale a părtăşiei (1 Ioan 1:7). De aceea, mă împotrivesc înşelăciunii lui Satan, făcând fiecare gând ascultător de Hristos (2 Corinteni 10:5). Declar că Biblia este singurul standard de autoritate (2 Timotei 3:15,17). Aleg să vorbesc adevărul în dragoste (Efeseni 4:15).
Aleg să-mi aduc trupul ca pe un instrument al neprihănirii, ca pe o jertfă vie şi sfântă şi îmi înnoiesc mintea cu ajutorul Cuvântului viu al lui Dumnezeu, pentru a dovedi că voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită (Romani 6:13; 12:1,2).
Cer Tatălui meu ceresc să mă umple cu Duhul Sfânt (Efeseni 5:18), să mă conducă în tot adevărul (Ioan 16:13) şi să-mi dea putere pentru a putea trăi mai presus de păcat, fără a duce la îndeplinire dorinţele cărnii (Galateni 5:16). Răstignesc firea (Galateni 5:24) şi aleg să umblu prin Duhul.
Renunţ la orice scop egoist şi aleg scopul suprem al dragostei (1 Timotei 1:5). Aleg să ascult de cea mai mare poruncă, aceea de a-L iubi pe Domnul, Dumnezeul meu, cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu tot cugetul meu, şi pe aproapele meu ca pe mine însumi (Matei 22:37-39).


PASUL 3: AMĂRĂCIUNEA FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU IERTAREA

Accesul uşor pe care Satan îl are în vieţile creştinilor se datorează neiertării. Suntem avertizaţi să-i iertăm pe alţii pentru ca Satan să nu poată avea nici un câştig de la noi (2 Corinteni 2:10,11). Dumnezeu ne cere să îi iertăm pe alţii din inimă, altfel ne va da pe mâna chinuitorilor (Matei 18:34,35). De ce este iertarea crucială pentru libertatea noastră? Datorită crucii. Dumnezeu nu ne-a dat lucrurile pe care noi le merităm; El ne-a dat lucrurile de care avem nevoie, potrivit cu îndurarea Lui. Trebuie să fim îndurători, după cum şi Tatăl nostru este îndurător (Luca 6:36). Trebuie să iertăm altora, după cum ni s-a iertat şi nouă (Efeseni 4:31,32).
Iertarea nu înseamnă uitare. Oamenii care încearcă să uite îşi dau seama că nu o pot face. Dumnezeu spune: "Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor" (Evrei 10:17), dar, fiind omniscient, nu poate uita. "Nu-Mi voi mai aduce aminte" înseamnă că Dumnezeu nu va folosi niciodată trecutul împotriva noastră (Psalmul 103:12). Uitarea poate fi un rezultat al iertării, dar nu este niciodată mijlocul prin care se obţine iertarea. Când folosim împotriva celorlalţi trecutul lor, înseamnă că nu i-am iertat.
Iertarea este o alegere, o decizie a voinţei. Întrucât Dumnezeu ne-o cere, înseamnă că iertarea ne stă în putinţă (El nu ne-ar cere niciodată să facem ceva ce nu putem face). Totuşi, pentru noi este dificil să iertăm, pentru că este contrar concepţiei noastre despre dreptate. Noi dorim răzbunare pentru pagubele suferite, dar ni se spune să nu ne răzbunăm niciodată singuri (Romani 12:19). "De ce trebuie să-1 las din strânsoare?" protestăm noi. Tu îl laşi din strânsoare, dar el nu este lăsat niciodată din strânsoare de Dumnezeu. El se va ocupa de cel ce ţi-a greşit, în mod drept -ceea ce noi nu putem face.
Dacă nu îi laşi din strânsoare pe cei ce ţi-au făcut rău, eşti prins de ei şi de trecutul tău, ceea ce pentru tine înseamnă o durere neîncetată. Curmă durerea; dă-i drumul. Nu este doar în interesul lor să fie iertaţi, o faci şi pentru tine, ca să fii liber. Nevoia ta de a ierta nu este o problemă între tine şi cel ce ţi-a făcut rău, ci între tine şi Dumnezeu.
A ierta înseamnă a fi de acord să trăieşti cu consecinţele păcatului altei persoane. Iertarea este costisitoare pentru că trebuie să plătim preţul răului pe care îl iertăm. Totuşi, va trebui să trăieşti cu acele consecinţe, indiferent dacă vrei sau nu; singura ta alegere corectă este să faci acest lucru în amărăciunea neiertării sau în libertatea iertării. Aşa te-a iertat Isus, El a luat consecinţele păcatului tău asupra Lui. Orice iertare veritabilă este substituţională, pentru că nimeni nu iartă cu adevărat dacă nu suportă pedeapsa păcatului celuilalt.
Atunci de ce iertăm? Pentru că Hristos ne-a iertat. Dumnezeu Tatăl, "Pe cel ce n-a cunoscut nici un păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El" (2 Corinteni 5:21). Unde este dreptatea? Crucea face ca iertarea să fie dreaptă din punct de vedere legal şi moral: "Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna" (Romani 6:10).
Cum ierţi din inimă? Mai întâi trebuie să recunoşti rana şi ura din inimă. Dacă iertarea nu cuprinde şi conţinutul emoţional al trecutului tău, va fi incompletă. Aceasta este marea deghizare a evanghelicilor. Creştinii simt durerea ofenselor interpersonale, dar nu o recunosc. Lasă-L pe Dumnezeu să aducă durerea la suprafaţă, pentru a se putea ocupa de ea, pentru că vindecarea poate avea loc numai aici. În timp ce vei citi cu voce tare următoarea rugăciune, cere-i lui Dumnezeu să ţi-i aducă aminte pe cei pe care trebuie să-i ierţi:

Dragă Tată Ceresc, îţi mulţumesc pentru bogăţiile bunătăţii, îndurării şi răbdării Tale, ştiind că bunătatea Ta m-a adus la pocăinţă (Romani 2:4). Mărturisesc că nu am arătat aceeaşi răbdare şi bunătate faţă de cei care mi-au făcut rău, ci dimpotrivă am nutrit amărăciune şi sunt cuprins de resentimente faţă de ei. Mă rog ca în timpul acesta de autoexaminare să mi-i aminteşti numai pe cei pe care nu i-am iertat, pentru ca să-i pot ierta (Matei 18:35). Mă rog, de asemenea, ca, dacă am făcut rău altora, tu să mi-i aminteşti pe cei cărora trebuie să le cer iertare şi măsura în care trebuie să o fac (Matei 5:23,24). Cer aceasta în numele scump al lui Isus. Amin.

În timpul rugăciunii, aşteaptă-te ca în minte să-ţi vină nume pe care le-ai blocat în memorie. În cazul a 95 la sută dintre oamenii cu care lucrez în acest proces, primele două nume care le vin în minte sunt cele ale părinţilor lor. Un alt nume trecut adesea cu vederea este propriul eu. De ce ar trebui să te ierţi pe tine? Pentru că atunci când ai descoperit că nu poţi da vina pe Dumnezeu pentru problemele tale, ai dat vina pe tine.
Fă o listă cu toţi cei care ţi-au făcut rău. Priveşte la cruce, pentru că ea este cea care face ca iertarea să fie dreaptă din punct de vedere legal şi moral. Întrucât Dumnezeu i-a iertat, o poţi face şi tu. Angajează-te să porţi povara greşelilor lor, prin faptul că nu vei folosi informaţii despre ei împotriva lor, în viitor. Tolerarea păcatului îşi bate joc de iertare. Întotdeauna trebuie să iei poziţie împotriva păcatului.
Nu aştepta să ierţi până ce te vei simţi dispus să ierţi; nu vei ajunge niciodată acolo. Vindecarea sentimentelor cere timp, iar la aceasta vei ajunge numai după ce a fost făcută alegerea de a ierta şi după ce Satan şi-a pierdut locul (Efeseni 4:26, 27).
Pentru fiecare persoană de pe listă, spune: "Doamne, îl iert pe (nume) pentru (numeşte greşeala)." Nu spune: "Doamne, Te rog să mă ajuţi să iert", pentru că El te ajută deja. Nu spune: "Doamne, vreau să iert", pentru că treci peste alegerea grea de a ierta, lucru de care eşti răspunzător doar tu şi nimeni altul. Roagă-te în continuare pentru fiecare persoană, până ce vei fi sigur că fiecare durere de care îţi aminteşti a fost vindecată. În timp ce te rogi, Dumnezeu ar putea să-ţi aducă în minte oameni care ţi-au greşit şi experienţe pe care le-ai uitat cu totul. Permite-I să facă lucrul acesta, chiar dacă este dureros. El vrea să fii liber. Am văzut mulţi oameni iertând atrocităţi de nedescris cu o emoţie profundă şi care au dobândit astfel o libertate extraordinară. Nu încerca să găseşti argumente logice sau să explici comportamentul celui care ţi-a greşit. Ţine minte: sentimentele pozitive vor veni, cu timpul, problema crucială este să te eliberezi de trecut.


PASUL 4: RĂZVRĂTIREA FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU SUPUNEREA

Trăim într-o generaţie de oameni răzvrătiţi, care simt că au dreptul de a-i judeca pe cei ce au autoritate asupra lor. Creştinii nu fac excepţie. Membrii bisericii critică corul şi pe predicatori, pentru predica lor. Ar fi mult mai bine dacă am începe să ne închinăm, în loc să criticăm corul, şi dacă am permite predicii să ne judece pe noi, în loc să o criticăm noi pe ea.
Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu nu duce la nimic altceva decât la necazuri. În calitate de comandant general, Domnul spune: "Intră în rând şi urmează-Mă. Nu te voi duce în ispită, ci te voi izbăvi de cel rău." Dar, câteodată noi spunem: "Nu, astăzi nu vreau să-L urmez." De aceea, ieşim din rând, facem ce vrem şi suntem loviţi; apoi îl învinuim pe Dumnezeu, pentru că nu ne-a păzit.
Suntem, de asemenea, ispitiţi să nu ne supunem autorităţii omeneşti. Faţă de persoanele cu autoritate asupra noastră, avem două datorii: să ne rugăm pentru ele şi să ne supunem lor. Singura dată când Dumnezeu ne îngăduie să nu-i ascultăm pe conducătorii noştri pământeşti este când ne cer să facem ceva ce înaintea lui Dumnezeu este greşit din punct de vedere moral. Pentru a înţelege mai bine cum trebuie să reacţionăm faţă de autoritate, studiază următoarele pasaje din Scriptură: guvernul civil (Romani 13:1-5; 1 Timotei 2:1-4; 1 Petru 2:13-16); părinţi (Efeseni 6:1-3); soţ (1 Petru 3:1,2); şef ( Petru 2: 18-21); lideri bisericeşti (Evrei 13:17).
Supunerea faţă de autorităţile pământeşti este o dovadă a credinţei. Când te supui eşaloanelor autorităţii lui Dumnezeu, crezi că Dumnezeu te va păzi şi te va binecuvânta şi că toate îţi vor merge bine. Cere-I lui Dumnezeu să te ierte pentru acele timpuri în care nu ai fost supus şi declară-ţi încrederea în Dumnezeu, fiind sigur că El va lucra prin eşaloanele autorităţii stabilite de El. După ce ţi-ai mărturisit răzvrătirea voită faţă de Dumnezeu, fă cu voce tare următoarea rugăciune:

Dragă Tată Ceresc, Tu ai spus că răzvrătirea este ca păcatul vrăjitoriei, şi nesupunerea este ca nelegiuirea şi ca idolatria (1 Samuel 15:23). Ştiu că am păcătuit împotriva Ta prin acţiunile şi prin atitudinile mele izvorâte dintr-o inimă răzvrătită. Iţi cer iertare pentru răzvrătirea mea şi mă rog ca prin sângele vărsat al Domnului Isus Hristos tot terenul câştigat de duhurile rele din cauza răzvrătirii mele să fie luat înapoi. Te rog să-mi luminezi toate căile şi să-mi faci cunoscută pe deplin răzvrătirea, pentru a alege să adopt un duh smerit şi să am o inimă de slujitor. Mă rog în numele Domnului meu, Isus Hristos. Amin.


PASUL 5: MÂNDRIA FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU SMERENIA

Mândria este un ucigaş. Mândria spune: "Pot să mă descurc singur. Pot să ies din încurcătura asta fără ajutorul lui Dumnezeu." O, nu, nu poţi! Noi avem absolută nevoie de Dumnezeu şi avem o nevoie disperată unii de alţii. Pavel a scris: "Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti" (Filipeni 3:3). Smerenia este încrederea pusă în lucrurile potrivite. Examinează instrucţiunile referitoare la mândrie şi la smerenie din Iacov 4:6-10 şi 1 Petru 5:1-10. Contextul arată că rezultatul exprimării mândriei este conflictul spiritual. Mândria este ceea ce a făcut ca Lucifer să fie aruncat din Cer. Pentru a-ţi exprima angajamentul de a umbla în smerenie înaintea lui Dumnezeu, rosteşte următoarea rugăciune:

Tată Ceresc, Tu ai spus că mândria merge înaintea pieirii şi un duh mândru înaintea căderii (Proverbe 16:18). Mărturisesc că nu m-am lepădat de mine însumi, nu mi-am luat crucea în fiecare zi, pentru a Te urma (Matei 16:24). Făcând aceasta, i-am făcut vrăjmaşului loc în viaţa mea. Am crezut că pot avea succes şi pot avea o viaţă de biruinţă prin puterea şi prin resurse proprii. Acum mărturisesc că am păcătuit înaintea Ta, punându-mi voia mea înaintea voii Tale şi centrându-mi viaţa în jurul eului meu şi nu în jurul Tău. Renunţ acum la viaţa sinelui, şi, făcând aceasta, renunţ la tot terenul care a fost câştigat în mădularele mele de către vrăjmaşii Domnului Isus Hristos. Mă rog ca Tu să mă călăuzeşti, pentru a nu face nimic din egoism sau din îngâmfare deşartă, ci, în umilinţă, să-i privesc pe alţii mai presus de mine însumi (Filipeni 2:3). Ajută-mă să slujesc altora în dragoste şi să dau întâietate altora în cinste (Romani 12:10). Cer aceste lucruri în numele Domnului meu, Isus Hristos. Amin.
După ce ai făcut acest angajament, permite-I lui Dumnezeu să-ţi arate fiecare situaţie din viaţa ta în care ai dat dovadă de mândrie, cum ar fi:
_ O dorinţă puternică de a face mai mult voia ta decât voia lui Dumnezeu;
_ Ai fost dependent mai mult de tăria ta şi te-ai bazat mai mult pe resursele tale decât pe puterea lui Dumnezeu;
_ Câteodată crezi că ideile şi opiniile tale sunt mai bune decât ale altora;
_ Ai fost mai preocupat de a-i controla pe alţii decât de dezvoltarea autocontrolului;
_ Câteodată te consideri mai important decât alţii;
Tendinţa de a crede că nu ai nevoie de nimic şi de nimeni;
_Greutatea de a admite că ăi greşit;
_Tendinţa de a fi mai mult pe placul oamenilor decât
pe placul lui Dumnezeu;
_ Preocuparea excesivă de a primi lauda pe care o meriţi;
_ Ai fost mânat de dorinţa de a obţine recunoaşterea ce vine prin diplome, titluri şi poziţii;
_ Adesea crezi că eşti mai smerit decât alţii;
_ Alte moduri în care ai gândit despre tine lucruri mai înalte decât ar fi trebuit.
Pentru fiecare dintre aceste lucruri care sunt valabile pentru viaţa ta, roagă-te cu voce tare:
Doamne, îmi dau seama că am fost mândru prin faptul că _. Te rog iartă-mă pentru această mândrie. Aleg să mă smeresc şi să-mi pun toată încrederea în Tine. Amin.


PASUL 6: ROBIA FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU LIBERTATEA

Următorul pas către libertate are de a face cu păcatul ce a devenit un obicei. Cei ce au fost prinşi în capcana păcat-mărturisire-păcat-mărturisire trebuie să urmeze îndrumările din Iacov 5:16: "Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit." Caută o persoană neprihănită care te va susţine în rugăciune şi faţă de care poţi să dai socoteală. Alţii s-ar putea să aibă nevoie doar de asigurarea din 1 Ioan 1:9: "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." A mărturisi nu înseamnă a spune "îmi pare rău", ci a spune "Am făcut-o." Fie că ai nevoie de ajutorul altora, fie că trebuie să-I dai socoteală numai lui Dumnezeu, fă următoarea rugăciune:

Tată Ceresc, Tu ne-ai spus să ne îmbrăcăm cu Domnul Isus Hristos şi să nu purtăm grijă de carne, în ce priveşte poftele ei (Romani 13:14). Recunosc că am cedat în faţa poftelor cărnii, care se luptă împotriva sufletului meu (1 Petru 2:11). Iţi mulţumesc că în Hristos păcatele îmi sunt iertate, dar Eu am încălcat legea Ta cea sfântă şi i-am dat vrăjmaşului ocazia de a se lupta în mădularele mele (Romani 6:12,13; Iaccov 4:1; 1 Petru 5:8). Vin înaintea prezenţei Tale pentru a recunoaşte aceste păcate şi pentru a primi curăţire de la Tine (1 Ioan 1:9), ca să fiu liber de robia păcatului. Îţi cer acum să arăţi minţii mele modurile în care am încălcat legea Ta morală şi L-am întristat pe Duhul Sfânt. Mă rog în numele scump al lui Isus. Amin.

Faptele cărnii sunt multe la număr. Ai putea să deschizi Biblia la Galateni 5:19-21 şi să te rogi în dreptul fiecărui verset, cerându-I Domnului să-ţi arate în ce mod ai păcătuit, în mod spe­cific.
Noi avem obligaţia de a nu permite păcatului să domnească în trupurile noastre muritoare, prin faptul că nu vom da trupurile noastre spre a fi folosite ca instrumente ale nelegiuirii (Romani 6:12,13). Dacă te lupţi cu păcate sexuale care au devenit un obicei (pornografie, masturbare, promiscuitate sexuală) sau treci prin dificultăţi sexuale, lipsă de intimitate în căsătorie, roagă-te în modul următor:
Doamne, Te rog să descoperi minţii mele fiecare ocazie în care trupul meu a fost folosit sexual ca instrument al nelegiuirii. Mă rog în numele scump al lui Isus. Amin.
În timp ce Domnul îţi aduce în minte fiecare ocazie în care trupul tău a fost folosit sexual în mod păcătos, fie că lucrul acesta ţi-a fost făcut de altcineva (viol, incest sau orice molestare sexuală), fie că a fost făcut de tine în mod intenţionat, renunţă la fiecare ocazie:

Doamne, renunţ la (numeşte folosirea specifică a trupului tău) cu (numeşte persoana) şi îţi cer să zdrobeşti această legătură.
Acum adu-ţi trupul înaintea Domnului, spunând:

Doamne, renunţ la toate aceste folosiri ale trupului meu ca instrument al nelegiuirii, cerându-ţi astfel să zdrobeşti toate legăturile pe care Satan le-a adus în viaţa mea prin această implicare din partea mea. Îmi mărturisesc participarea, iar acum îmi aduc trupul înaintea Ta, ca pe o jertfă vie, sfântă şi plăcută înaintea Ta şi rezerv folosirea sexuală a trupului meu numai pentru căsătorie. Renunţ la minciuna Diavolului care îmi spune că trupul meu nu e curat, că este murdar sau că este în vreun fel inacceptabil ca rezultat al experienţelor mele sexuale din trecut. Doamne, îţi mulţumesc că m-ai curăţit cu desăvârşire şi că m-ai iertat, că mă iubeşti şi că mă accepţi în mod necondiţionat. De aceea, mă pot accepta pe mine însumi, şi aleg să mă accept pe mine însumi şi să accept că trupul meu este curăţit. Mă rog în numele lui Isus. Amin.

Rugăciuni specifice pentru lucruri specifice

Homosexualitate

Doamne, renunţ la minciuna că Tu m-ai creat pe mine sau pe altcineva pentru a fi homosexual şi afirm faptul că Tu interzici în mod clar comportamentul homosexual. Mă ac­cept pe mine ca pe un copil al lui Dumnezeu şi declar că M-ai creat bărbat (sau femeie). Renunţ la orice legături ale lui Satan, care mi-au pervertit relaţiile cu alţii, şi mă declar liber să mă raportez la sexul opus aşa cum a fost rânduit de Tine să fie. Mă rog în numele lui Isus. Amin.

Avort

Doamne, mărturisesc că nu mi-am asumat isprăvnicia vieţii pe care Tu mi-ai încredinţat-o şi îţi cer iertare. Aleg să accept iertarea iertându-mă pe mine însămi, iar acum încredinţez acel copil în grija ta, pentru eternitate. Mă rog în numele lui Isus. Amin.

Încercări de sinucidere

Renunţ la minciuna că pot găsi pace şi libertate luându-mi propria viaţă. Satan este un hoţ şi el vine să fure, să ucidă şi să nimicească. Eu aleg viaţa în Hristos, care a spus că a venit să-mi dea viaţa şi să mi-o dea din belşug.

Tulburări de alimentaţie sau rănirea propriei persoane

Renunţ la minciuna că valoarea mea depinde de înfăţişarea sau de performanţele mele. Renunţ la actul de a mă tăia singur, de a mă purifica şi de a defeca în scopul de a mă curaţi de rău şi anunţ că numai sângele Domnului Isus Hristos mă poate curaţi de păcat. Accept realitatea că s-ar putea să fie păcat în mine din cauza minciunilor pe care le-am crezut şi din cauza folosirii incorecte a trupului meu, dar renunţ la minciuna că sunt rău sau că vreo parte a trupului meu este rea. Anunţ adevărul că sunt primit în Hristos în întregime aşa cum sunt.

Abuz de substanţe

Doamne, mărturisesc că am folosit substanţe (alcool, tutun, mâncare, droguri prescrise sau de stradă) cu scopul de a obţine plăcere, de a evada din realitate sau de a înfrunta situaţii dificile, lucru care a dus la folosirea abuzivă a trupului meu, la programarea păguboasă a minţii şi la stingerea Duhului. Iţi cer iertare şi renunţ la orice legătură sau influenţă satanică asupra vieţii mele prin folosirea greşită a substanţelor chimice sau a hranei. Arunc toate îngrijorările asupra lui Hristos, care mă iubeşte şi mă angajez să nu mai cedez în faţa abuzului de substanţe, ci numai în faţa Duhului Sfânt. Tată Ceresc, Te rog să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt. Mă rog în numele Domnului Isus. Amin.

După ce ai mărturisit tot păcatul cunoscut, roagă-te:

Iţi mărturisesc acum aceste păcate şi te rog iartă-mă şi curăţeşte-mă prin sângele Domnului Isus Hristos. Distrug orice intrare pe care duhurile rele au câştigat-o prin implicarea mea voită în păcat. Cer aceasta în numele minunat al Domnului şi Mântuitorului, Isus Hristos. Amin.
PASUL 7: RESEMNAREA FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU RENUNŢAREA

Ultimul pas către libertate este să renunţi la păcatele strămoşilor tăi şi la orice blesteme care se poate să fi fost aruncate asupra ta. Când a dat cele zece porunci, Dumnezeu a zis: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc" (Exodul 20:4,5). Întăriturile demonice pot fi transmise mai departe de la o generaţie la alta, faptul acesta fiind bine atestat de cei ce îi sfătuiesc pe cei aflaţi în suferinţă. Aceasta nu neagă faptul că multe probleme sunt transmise ge­netic sau sunt dobândite ca urmare a trăirii într-o atmosferă imorală. Toate aceste trei motive pot sta la baza predispoziţiei pe care cel consiliat o are pentru un anumit păcat.
Când dărâmi o întăritură satanică care s-a stabilit în fa­milia ta, aşteaptă-te la împotrivire. Unul dintre studenţii mei de la seminar a rămas uluit după ce ne-am rugat pentru a trece prin acest al şaptelea pas. "Nu pot să cred, a exclamat el, a trebuit să mă ţin de scaun ca să mă împiedic să fug din încăpere, în timpul ultimei rugăciuni."
"Care este istoria familiei tale?" l-am întrebat.
"Mama mea este spiritistă şi este implicată trup şi suflet în New Age!"
Diavolul nu vrea să renunţe la teritoriul său, iar atunci când preiei autoritatea asupra lui, va încerca să-ţi pună piedici.
O fostă mormonă făcea rugăciunea referitoare la pasul renunţării, când deodată s-a oprit, îngrozită. "Spune-mi ce auzi", am rugat-o eu.
"Vrei să spui că nu-1 vezi acolo?"
"Pe cine?"
"Pe tatăl meu mort - stă chiar acolo în spatele tău."
Nu m-am uitat înjur, pentru că ceea ce vedea era în mintea ei şi nu era de fapt tatăl ei.
"Care este problema cu tatăl tău?" am întrebat eu.
"Sunt răspunzătoare pentru el", a spus ea.
Mormonii cred că sunt responsabili pentru membrii familiei lor. Ei chiar se căsătoresc şi sunt botezaţi pentru rude care au murit. Când această femeie a renunţat la relaţia pe care o avea cu duhul acela şi la convingerile ei mormone, a fost eliberată din strânsoarea demonică.
Mormonii au propria lor formă subtilă de închinare la strămoşi. Unuia din studenţii mei i s-a cerut să ajute o prietenă mormonă, care se afla sub un atac teribil. Părinţii prietenei, într-o călătorie pe care au fâcut-o la Salt Lake City, pentru a-şi studia genealogia, s-au rugat ca duhurile strămoşilor lor morţi să le păzească fiica în timp ce erau plecaţi. Demonii au profitat de invitaţie pentru a o teroriza pe fată. Când studentul meu a îndrumat-o spre Hristos, ea a fost eliberată de atacul demonic.
Copiii adoptaţi pot în special avea întărituri demonice, din cauza părinţilor lor naturali. Dar şi un copil adoptat poate deveni o făptură nouă în Hristos, numai că el trebuie să renunţe definitiv la vechile întărituri şi să îmbrăţişeze moştenirea pe care el o are în calitate de copil al lui Dumnezeu.
Dacă ai fost părtaş la ritualuri satanice este foarte probabil să ţi se fi desemnat un "păzitor" spiritual sau un "părinte". Trebuie să renunţi în mod specific la aceste relaţii spirituale, precum şi la orice pacte de sânge care te unesc cu altcineva decât cu Dumnezeu.
Nu găseam nici o soluţie în cazul victimei unui abuz sa­tanic, până ce ea mi-a spus că, la un ritual, i-a fost desemnată ca mamă o femeie cu părul şaten. Când ea a renunţat la acea relaţie, a fost liberă să se ocupe de restul problemelor ei. Dacă eşti victima unui abuz ritualic, caută ajutorul unui consilier priceput, care înţelege întăriturile demonice.
Pentru a fi liber de influenţele din trecut, fa următoarea declaraţie şi roagă-te în felul următor:

Declaraţie

Aici şi acum resping şi repudiez toate păcatele strămoşilor mei. Ca unul care a fost eliberat de puterea întunericului şi a fost strămutat în împărăţia Fiului preaiubit al lui Dumnezeu, anulez orice lucrare demonică care ar putea să-mi fie transmisă de către strămoşii mei. Ca unul care a fost răstignit şi înviat cu Isus Hristos şi care sade cu El în locurile cereşti, renunţ la toate misiunile satanice îndreptate împotriva mea şi a slujirii mele şi anulez orice blestem pe care Satan şi lucrătorii lui l-au pus asupra mea. Îl anunţ pe Satan şi toate forţele lui că Hristos S-a făcut blestem pentru mine (Galateni 3:13) când a murit pentru păcatele mele pe cruce. Resping fiecare mod în care Satan ar putea avea pretenţii de posesie asupra mea. Aparţin lui Isus Hristos, care m-a cumpărat cu sângele Lui. Resping orice alte jertfe de sânge prin care Satan ar putea pretinde drepturi de posesie asupra mea. Mă declar a fi predat şi dedicat lui Isus Hristos în totalitate, pentru eternitate. Prin autoritatea pe care o am în Isus Hristos, poruncesc oricărui duh familial şi fiecărui duşman al Domnului Isus Hristos să plece din prezenţa mea. Mă angajez faţă de Tatăl Ceresc ca de azi înainte să fac voia Lui.

Rugăciune

Tată Ceresc, vin la Tine ca un copil al Tău, cumpărat cu sângele Domnului Isus Hristos. Tu eşti Domnul Universului şi Domnul vieţii mele. Îţi predau trupul meu, pentru a fi un instrument al neprihănirii, o jertfă vie, şi pentru a te glorifica pe tine în trupul meu. Acum îţi cer să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt. Mă angajez să-mi înnoiesc mintea, pentru a dovedi că voia Ta este bună, plăcută şi desăvârşită pentru mine. Toate acestea le fac în numele şi autoritatea Domnului Isus Hristos. Amin.

Odată ce ţi-ai asigurat libertatea, trecând prin aceşti şapte paşi, s-ar putea să-ţi dai seama că influenţele demonice încearcă să încolţească din nou după zile sau chiar după luni. O femeie mi-a spus că, după două zile de la eliberare, a auzit un duh spunându-i minţii ei: "M-am întors!". "Nu, nu te-ai întors!", a proclamat ea cu voce tare. Atacul a încetat imediat.
Dobândirea unei victorii nu constituie câştigarea unui război, dar multe victorii sunt semnul unui războinic viteaz. Libertatea trebuie menţinută. O doamnă, jubilând de bucurie, m-a întrebat, după ce a trecut prin aceşti paşi: "Voi fi întotdeauna aşa?" I-am spus că va rămâne liberă atât timp cât va rămâne într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. "Chiar dacă aluneci şi cazi, am încurajat-o eu, ştii cum să intri din nou într-o relaţie bună cu Dumnezeu."
Victima unor atrocităţi incredibile, după ce şi-a găsit libertatea în Hristos, mi-a oferit o ilustraţie excelentă. În ilustraţia ei, ea fusese forţată să joace un joc cu un străin urât, chiar în casa ei. Ea pierdea mereu la jocul acela şi dorea să nu mai joace, dar străinul cel urât nu voia să o lase. În cele din urmă, a chemat poliţia (o autoritate mai mare), iar ei au venit şi l-au scos afară pe străin. Când el a bătut la uşă, încercând să intre din nou, ea i-a recunoscut vocea şi nu i-a dat drumul înăuntru.
Ce ilustraţie frumoasă a libertăţii noastre în Hristos! Îl chemăm pe Hristos, şi el scoate afară duşmanul din vieţile noastre. Totuşi, noi suntem răspunzători să nu-1 lăsăm să intre din nou (Galateni 5:1). Rămâi tare şi împotriveşte-i-te. Războiul poate fi câştigat!


PĂSTRAREA BIRUINŢEI

Libertatea trebuie menţinută. Ai câştigat o bătălie foarte importantă, într-un război care continuă. Libertatea este a ta, atât timp cât alegi mereu adevărul şi rămâi tare în puterea Domnului. Dacă îţi vin din nou amintiri sau dacă devii conştient de minciunile pe care le-ai crezut sau de alte experienţe necreştine pe care le-ai avut, renunţă la ele şi alege adevărul. Unii şi-au dat seama că este de folos să parcurgă din nou aceşti paşi.
Ar trebui să citeşti Biruinţă Asupra întunericului (Yictory Over the Darkness), Eliberat din Robie (Released from Bondage), şi Trăind Liber în Hristos (Living Free in Chrisţ). Dacă eşti părinte, citeşte Seducţia Copiilor Noştri (The Seduction of our Children). Cartea Umblând în Lumină fWalking in the Lighţ) a fost scrisă pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă călăuzirea lui Dumnezeu şi să discearnă care este călăuzirea falsă. Zilnic în Hristos (Daily in Christ) este o carte devoţională pe care soţia mea, Joanne, împreună cu mine, am întocmit-o, şi care se bazează pe cărţile de mai sus, fiind scrisă cu scopul de a păstra aceste adevăruri proaspete în minte. De asemenea, pentru a-ţi menţine libertatea, îţi sugerăm următoarele:
1. Caută o părtăşie creştină legitimă, unde să poţi umbla în lumină şi să vorbeşti adevărul în dragoste.
2. Studiază Biblia în fiecare zi. Memorează versete cheie. Poţi chiar să rosteşti în fiecare zi Afirmaţia Doctrinară şi să cauţi versetele din ea.
3. Fă fiecare gând rob ascultării de Hristos. Asumă-ţi responsabilitatea pentru gândurile tale, respinge minciuna, alege adevărul şi rămâi tare în poziţia pe care o ai în Hristos.
4. Nu te îndepărta! Este foarte uşor să devii leneş în gândurile tale şi să te întorci la vechile tipare de gândire care îţi stăteau în obicei. împărtăşeşte-ţi gândurile, deschis, unui prieten de încredere. Ai nevoie de cel puţin un prieten care să lupte împreună cu tine.
5. Să nu te aştepţi ca altcineva să dea bătălia pentru tine. Ceilalţi te pot ajuta, dar ei nu pot gândi, nu se pot ruga, nu pot citi Biblia şi nu pot alege adevărul în locul tău.
6. Ia-ţi angajamentul că te vei ruga zilnic. Poţi adesea să faci cu încredere următoarele rugăciuni:


Rugăciune zilnică

Iubite Tată Ceresc, Ţie Iţi aduc cinste, Domnul meu suveran. Recunosc că eşti întotdeauna cu mine. Eşti singurul Dumnezeu înţelept şi atotputernic, eşti bun şi plin de dragoste în toate căile Tale. Te iubesc şi îţi mulţumesc că m-ai făcut una cu Hristos şi că sunt viu împreună cu El. Aleg să nu iubesc lumea şi să răstignesc carnea cu toate dorinţele ei.
Îţi mulţumesc pentru viaţa pe care o am acum în Hristos şi îţi cer să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt, ca să am viaţa eliberată de păcat. Îmi declar dependenţa de Tine şi îmi declar împotrivirea faţă de Satan şi de toate căile lui mincinoase. Aleg să cred adevărul şi refuz să mă las descurajat. Tu eşti Dumnezeul oricărei nădejdi şi am încrederea că Tu te vei îngriji de toate trebuinţele mele, iar eu voi căuta să trăiesc potrivit Cuvântului Tău. Exprim cu încredere faptul că pot trăi o viaţă responsabilă prin Hristos, care mă întăreşte.
Acum îmi declar împotrivirea faţă de Satan şi îi poruncesc lui şi tuturor duhurilor lui rele să plece de la mine. Mă îmbrac cu toată armătura lui Dumnezeu. Îmi aduc trupul ca pe o jertfa vie şi îmi înnoiesc mintea prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu, pentru a dovedi că voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită. Cer aceste lucruri în numele scump al Domnului şi Mântuitorului meu, Isus Hristos. Amin.


Rugăciune înainte de culcare

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai adus în familia Ta şi că m-ai binecuvântat cu fiecare binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti în Hristos. Îţi mulţumesc pentru acest timp de înnoire prin somn, îl primesc ca parte a planului Tău desăvârşit pe care îl ai pentru copiii Tăi şi mă încred în Tine pentru a-mi păzi mintea şi trupul în timpul somnului. Fiindcă în timpul zilei de astăzi am meditat la Tine şi la adevărul Tău, aleg să permit acestor gânduri să continue acest lucru în timp ce dorm. Mă predau ţie, pentru a fi păzit de orice încercare a lui Satan sau a trimişilor lui de a mă ataca în timpul somnului. Mă predau Ţie, pentru că Tu eşti stânca, cetăţuia şi locul meu de odihnă. Mă rog în numele puternic al Domnului Isus Hristos. Amin.


Curăţirea casei/apartamentului

După ce ai dat afară toate obiectele de închinare falsă din casa sau din apartamentul tău, fă cu voce tare următoarea rugăciune, dacă este nevoie, în fiecare cameră.

Tată ceresc, recunoaştem că Tu eşti Domn al cerului şi al pământului. În puterea şi dragostea Ta suverană, Tu ne-ai dat toate lucrurile din belşug, pentru a ne bucura de ele. Îţi mulţumim pentru acest cămin. Cerem ca această casă să fie pentru familia noastră un loc în care să avem siguranţă spirituală şi să fim păziţi de toate atacurile vrăjmaşului. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, aşezaţi cu Dumnezeu în locurile cereşti, poruncim oricărui duh rău care pretinde că are drepturi de posesie asupra structurilor şi mobilierului acestui loc, din cauza activităţilor foştilor locatari, să plece şi să nu se întoarcă niciodată. Anulăm toate blestemele şi toate farmecele folosite asupra acestui loc. Tată Ceresc, te rugăm să înconjuri această casă (apartament, cameră etc.) cu îngerii Tăi păzitori, să o păzeşti de încercările vrăjmaşului de a intra şi de a împiedica scopul pe care îl ai cu noi. Îţi mulţumim, Doamne, pentru că faci aceasta, deoarece ne rugăm în numele Domnului Isus Hristos. Amin.


Vieţuirea într-un mediu necreştin

După ce ai dat afară din încăpere toate obiectele ce ţin de falsa închinare, fă cu voce tare următoarea rugăciune.

Îţi mulţumesc, Tată Ceresc, pentru această locuinţă şi pentru înnoirea pe care o capăt prin somn. Te rog să pui deoparte camera (sau porţiunea din cameră) în care stau, ca pe un loc de siguranţă spirituală pentru mine. Renunţ la orice fidelitate faţă de dumnezei falşi sau duhuri ale celorlalţi locatari şi anulez orice pretenţie a lui Satan asupra acestei încăperi, bazată pe activităţile foştilor ocupanţi sau ale mele. Pe baza poziţiei mele de copil al lui Dumnezeu şi moştenitor împreună cu Hristos, care are toată autoritatea în Cer şi pe Pământ, poruncesc tuturor duhurilor rele să părăsească acest loc şi să nu se mai întoarcă niciodată. Tată Ceresc, te rog să rânduieşti un înger păzitor care să mă protejeze în timpul şederii mele aici. Te rog să faci aceste lucruri în numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Caută-ţi mai departe identitatea şi simţământul propriei valori în Hristos.
Innoieşte-ţi mintea cu adevărul că acceptarea, siguranţa şi însemnătatea ta sunt în Hristos, hrănindu-ţi mintea cu următoarele adevăruri (care sunt capitole din cartea mea Trăind liber în Hristos). Citeşte lista în întregime, cu voce tare, dimineaţa şi seara, în următoarele câteva săptămâni.

În Hristos
Sunt acceptat:
loan 1:12: Sunt copilul lui Dumnezeu.
loan 15:15: Sunt prietenul lui Hristos. Romani 5:1: Am fost socotit neprihănit.

1 Corinteni 6:17: Sunt una cu Domnul, sunt un singur duh
cu El.
/ Corinteni 6:19, 20: Am fost răscumpărat cu un preţ. Ii
aparţin lui Dumnezeu.
1 Corinteni 12:27: Sunt un mădular al trapului lui Hristos. Efeseni 1:1: Sunt sfânt.
Efeseni 1:5: Am fost adoptat ca fiu al lui Dumnezeu.
Efeseni 2:18: Am intrare directă la Dumnezeu prin Duhul
Sfânt.
Coloseni 1:14: Am fost răscumpărat şi iertat de toate
păcatele mele.
Coloseni 2:10: Am totul deplin.

Am siguranţa că:
Romani 8:1,2: Sunt liber pentru totdeauna de osândire.
Romani 8:28: Sunt asigurat că toate lucrurile lucrează
împreună spre binele meu.
Romani 8:31: Sunt liber de orice acuzaţie adusă împotriva
mea.
Romani 8:35: Nimic nu mă poate despărţi de dragostea
lui Dumnezeu.
2 Corinteni 1:21,22: Am fost întărit, uns şi pecetluit de către Dumnezeu.
Coloseni 3:3: Sunt ascuns cu Hristos în Dumnezeu.
Filipeni 1:6: Am încredinţarea că Dumnezeu va duce la
desăvârşire lucrarea bună pe care a început-o în mine.
Filipeni 3:20: Sunt un cetăţean al Cerului.
2 Timotei 1:7: Nu am primit un duh de frică, ci un duh de
putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
Evrei 4:6: Pot găsi har şi îndurare în vreme de nevoie.
1 Ioan 5:18: Sunt născut din Dumnezeu, iar cel rău nu mă
poate atinge.
Am însemnătate:
Matei 5:13,14: Sunt sarea şi lumina pământului.
Ioan 15:1,5: Sunt mlădiţa adevăratei viţe, prin mine trece
viaţa Lui.
Ioan 15:16: Am fost ales şi rânduit pentru a aduce roadă.
Fapte 1;8: Sunt un martor personal al lui Hristos.
1 Corinteni 3:16: Sunt templul lui Dumnezeu.
2 Corinteni 5:17: Sunt un slujbaş al împăcării, pentru Dumnezeu.
2 Corinteni 6:1: Sunt lucrător împreună cu Dumnezeu
(1 Corinteni 3:9).
Efeseni 2:6: Sunt aşezat cu Hristos în locurile cereşti.
Efeseni 2:10: Sunt lucrarea lui Dumnezeu.
Efeseni 3:12: Mă pot apropia de Dumnezeu cu credinţă şi
încredere.
Filipeni 4:13: Pot face toate lucrurile prin Hristos, care
mă întăreşte.



























1 Apud, Merrill F. Unger, What Demons can do to Saints, Chicago, Moody Press, 1977, p. 51
2 ibid.
13. Cum să-i ajuţi pe alţii să devină liberi în Hristos

"Sunteţi exorcist?" m-a întrebat odată o doamnă, după ce m-a auzit vorbind despre unii dintre cei pe care i-am ajutat să fie eliberaţi de influenţe demonice.
"Nu, nu sunt exorcist, am răspuns. Nu cred că există o astfel de slujbă care să se numească exorcism sau că există darul exorcizării."
De-a lungul anilor am avut privilegiul de a vedea cum Dumnezeu eliberează mii de oameni de sub robia spirituală prin slujirea mea. Ca urmare, mulţi oameni, ca femeia de mai sus, cred că am un dar deosebit în acest domeniu. Nu am un astfel de dar. Cred că orice creştin dedicat, în special păstorii şi consilierii, pot face ceea ce fac eu, pentru a-i ajuta pe alţii să-şi găsească libertatea în Hristos. Ajutorarea altora să devină liberi nu necesită exercitarea unui dar deosebit, ci cere doar aplicarea adevărului. Darurile şi chemările individuale nu sunt transmisibile, pe când adevărul este transmisibil.
Am instruit mii de creştini - studenţi, casnici, pastori, misionari, laici - cum să-i ajute pe alţii să-şi găsească libertatea în Hristos. în capitolul acesta doresc să fac un sumar al procedurii de folosire a paşilor spre libertate, descrişi în capitolul anterior. Fie că eşti un ajutor "profesionist", cum ar fi păstor sau consilier, fie că eşti un creştin dedicat, care este dispus să fie folosit de Dumnezeu pentru a-i ajuta pe alţii, aceste pagini îţi vor da nişte îndrumări practice pentru a avea succes în slujire.


CONCEPŢII GREŞITE CU PRIVIRE LA AJUTORAREA OAMENILOR ROBIŢI

Prima şi cea mai folosită strategie a lui Satan este înşelăciunea. Este un lucru recunoscut că fiecare păstor sau consilier a fost înşelat de către vrăjmaş într-un anumit moment al slujirii lui. Bineînţeles că mi s-a întâmplat şi mie lucrul acesta, şi mi se va mai întâmpla. Atât timp cât influenţa lui Satan asupra unei persoane nu poate fi depistată, el este mulţumit să stea tăcut şi să nu se arate. Se strecoară asupra prăzii, ca un şarpe în iarbă şi o sufocă total, până ce nu mai are viaţă.
Cu toate acestea, atunci când te împotriveşti înşelăciunii lui Satan şi când dai la iveală minciunile lui, proclamând adevărul, strategia lui se schimbă, nu se mai furişează, ci acţionează în forţă. El devine leul care răcneşte despre care ne-a avertizat Petru (1 Petru 5:8). Procedura pe care o urmează cei mai mulţi consilieri creştini când se ocupă de oameni în care s-au manifestat întăriturile demonice este de a provoca spiritul să se manifeste, iar apoi să-1 scoată. Lucrătorul s-ar putea să simtă că este necesar să poruncească spiritului să-şi dea numele sau să se identifice într-un fel anume. Are loc în mod inevitabil o confruntare de puteri care provoacă victima să intre într-o stare catatonică, să devină dezorientată în general sau să fugă din încăpere. Am văzut oameni care s-au rănit fizic în timpul unor asemenea confruntări. Modul acesta de a proceda poate crea mai mult rău decât să ajute, în special în cazul consilierilor începători.
In privinţa acestei proceduri de a-i ajuta pe alţii să devină liberi în Hristos, am patru obiecţii. Dacă vrei să îi ajuţi pe oameni, te previn să iei în calcul furia vrăjmaşului, să nu consideri o joacă aceasta şi te îndemn să iei în considerare aceste obiecţii.
1. Metodele prin care ne ocupăm de puterile demonice au fost formulate greşit, fiind luate din Evanghelii, şi nu din epistole. Lucrul acesta este uşor de făcut, întrucât singurele exemple specifice de expulzare a demonilor se găsesc în Matei, Marcu, Luca, Ioan şi Faptele Apostolilor. Totuşi, Evangheliile sunt înregistrări istorice ale unor evenimente care au avut loc înainte de cruce. Încă nu fusese dată toată autoritatea "în cer şi pe pământ" (Matei 28:18). Satan încă nu fusese înfrânt la cruce, dezarmat şi demascat (Coloseni 2:15). În timpul acestei perioade a fost nevoie de un trimis special, cu o autoritate venită din Cer, pentru a demonstra prezenţa lui Dumnezeu.
Unii creştini obiectează faţă de această distincţie clară între Evanghelii şi Epistole. Totuşi, toţi teologii dispensaţionalişti, precum şi adepţii teologiei legămintelor văd anumite diferenţe în trecerea de la lege la har şi de la Vechiul Legământ la Noul Legământ. De exemplu, dacă un conducător bogat din comunitatea ta te-ar întreba ce trebuie să facă pentru a avea viaţa veşnică, i-ai spune să păzească poruncile, aşa cum 1-a învăţat Isus pe tânărul bogat (Matei 19:16,17)? Înainte de cruce, sub Lege, l-ai fi chemat la standardele de neprihănire ale Legii, dar după cruce, sub Har, i-ai fi vestit Evanghelia. Modul de abordare a evanghelizării s-a schimbat în mod evident după Cincizecime. Nu ar trebui să se schimbe şi modul în care abordăm problemele ce ţin de eliberare?
Cartea Faptele Apostolilor cuprinde relatarea istorică a perioadei de tranziţie dintre cruce şi completarea canonului Scripturii. Există multe neînţelegeri printre creştini cu privire la cât de mult trebuie să preluăm din această carte importantă în privinţa metodelor şi a teologiei. Din acest motiv eu subliniez faptul că trebuie să fim atenţi atunci când transformăm în nişte doctrine absolute exemplele de scoateri de demoni din cartea Faptele Apostolilor. Forma este o urmare a funcţiei, dar, atunci când definim funcţia pe baza formelor, se ridică o mulţime de probleme. Cartea Faptele Apostolilor ne ajută să ne dăm seama că au existat şi după cruce confruntări satanice şi că puterile rele au continuat să existe, opunându-se creşterii bisericii. Totuşi, această carte istorică nu constituie cuvântul final în ce priveşte modul de luptă împotriva acestor puteri.
2. Unii au argumentat în mod greşit că, deoarece epistolele nu menţionează nimic în privinţa ei, slujba de eliberare a celor robiţi a încetat. Însă, în multe epistole există îndrumări, atunci când îţi dai seama că responsabilitatea finală în ce priveşte libertatea spirituală aparţine credinciosului ca individ, şi nu agentului exterior. Nu contează ce faci tu în calitate de consilier, ci ceea ce consiliatul crede, mărturiseşte, anulează, iartă etc. Tu nu poţi face aceşti paşi către libertate pentru altcineva decât pentru tine însuţi. Tot ceea ce poţi face pentru alţii este să-i călăuzeşti prin aceşti paşi spre libertate, pe care trebuie să-i facă singuri. Dacă ai reuşită în scoaterea unui demon din cineva fără ca el sau ea să fie implicată, ce îl va împiedica pe acel demon să se întoarcă după plecarea ta? Dacă persoana respectivă nu preia responsa­bilitatea propriei libertăţi, s-ar putea să ajungă ca nefericitul care a fost eliberat de un duh numai pentru a fi ocupat de alte şapte, care au fost mai rele decât primele (Matei 12:43-45).
Mulţi dintre colegii mei încă preferă să se confrunte direct cu demonii. Ei au istorisirile lor de succes, dar admit cu uşurinţă că, atunci când confruntarea nu a avut succes, lucrul acesta s-a datorat faptului că persoana în cauză nu a fost dispusă să intre într-o relaţie bună cu Dumnezeu. Dacă te simţi confortabil, şi ai reuşită cu procedura confruntaţională, Dumnezeu să te binecuvânteze. Totuşi, eu îi previn întotdeauna pe cei ce se ocupă direct cu demonii să nu creadă tot ce spun ei. Ei sunt cu toţii nişte mincinoşi (Ioan 8:44). Unii sugerează ca duhul să fie întrebat: "Mărturisirea ta va rămâne adevărată în faţa tronului lui Dumnezeu?" S-ar putea ca aceasta să dea rezultate, dar nu găsesc nici o asigurare în Scripturi în această privinţă.
Nu am încercat de câţiva ani să "scot demoni", dar am văzut sute de oameni care au aflat libertate în Hristos arunci când i-am ajutat să-şi rezolve conflictele personale şi spirituale. Nu mă mai ocup deloc direct de demoni, ci le împiedic manifestarea. Lucrez numai cu victimele lor. Succesul nostru, al celor care ajutăm, depinde de cooperarea persoanelor pe care le ajutăm. Celor pe care îi ajutăm le spunem, împreună cu Isus: "Facă-vi-se după credinţa voastră!" (Matei 9:29). Esenţa slujirii este a-i ajuta pe oameni să înţeleagă adevărul şi să-şi asume o responsabilitate personală pentru adevăr în viaţa lor.
3. Am considerat în mod greşit că libertatea este rezultatul
unei confruntări de puteri, dar în realitate, ea este rezultatul confruntării adevărului cu înşelăciunea. Trebuie să evităm să cădem pradă celei de a doua strategii a lui Satan, strategia puterii, la fel de mult cât evităm să ne lăsăm înşelaţi de prima strategie, a înşelăciunii. Nu puterea în sine este cea care îi eliberează pe cei robiţi, ci adevărul (Ioan 8:32). Puterea creştinului este adevărul; puterea lui Satan este minciuna. Pentru satanist, puterea este totul, dar puterea este eficientă doar în întuneric. Creştinul trebuie să urmărească adevărul, pentru că puterea şi autoritatea sunt deja parte din el. Eficienţa unei confruntări cu Satan constă în a proclama adevărul. Demonstraţia de putere a lui Satan (care este, de asemenea, înşelătoare, pentru că puterea lui a fost de fapt zdrobită la cruce) are menirea de a provoca o reacţie de frică. Când credinciosul este controlat de frică, el nu se află sub controlul Duhului Sfânt, iar Satan are mână liberă. Frica de vrăjmaş şi credinţa în Dumnezeu se exclud reciproc.
Satan se teme de a fi detectat mai mult decât de orice altceva. Oricând lumina adevărului se îndreaptă spre el, el şi demonii lui se furişează în întuneric, ca nişte gândaci. Au fost unii care mi-au spus că demonii se tem de mine. Dacă eşti consilier, nu trebuie să te laşi sedus de astfel de afirmaţii. Demonilor le este foarte frică de a nu fi depistaţi şi de a fi expuşi la lumina adevărului. Au fost şi unii care mi-au spus că demonii râd de mine, în batjocură. Aceasta este o altă strategie de intimidare, concepută pentru a ne pune în defensivă în calitate de consilieri. De îndată ce expui această strategie, bătaia de joc încetează.
Voi face tot ce pot pentru a-1 împiedica pe Satan să se manifeste şi să-şi aducă glorie printr-o confruntare de puteri. Noi trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu, permiţând prezenţei Lui să se manifeste în "întâlnirile" pe care le avem cu demonii.
4. Noi am presupus în mod greşit că principala calitate necesară pentru a-i ajuta pe alţii să-şi găsească libertatea este o înzestrare deosebită, sau o chemare, în locul caracterului şi al capacităţii de a-i învăţa pe alţii. Învăţăturile din epistole pentru
ajutorarea altora să găsească libertate în Hristos sunt rezumate cel mai bine în 2 Timotei 2:24-26: "Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia."
Acesta nu este un model al puterii, ci un model al adevărului. El cere ca slujitorul Domnului să aibă un caracter matur, care să se arate prin dragoste faţă de oameni şi să fie dovedit prin roadă Duhului. Este de asemenea important să fim în stare să comunicăm adevărul, pentru ca cei robiţi să fie eliberaţi.
Concentrarea asupra caracterului şi asupra învăţăturii îl va împiedica pe consilier să-şi îndrepte eforturile spre o procedură psihoterapeutică, în care realitatea lumii spirituale este ignorată, sau spre o slujbă de eliberare care ignoră persoana. Libertatea este transmisibilă, pentru că nu depinde de daruri sau de chemări deosebite, ci de credinţă, dragoste şi nădejde. Libertatea rămâne, după cum este cazul în fiecare procedură de consiliere, dacă persoana consiliată ia hotărârile necesare şi îşi asumă responsabilitatea personală, rezultatele sunt mult mai bune decât dacă consilierul încearcă să facă totul.
Mai mult, acest pasaj ne cere o dependenţă absolută de Dumnezeu, pentru că numai El poate acorda pocăinţă şi îi poate elibera pe cei robiţi. Orice încercare de a-i ajuta pe alţii o încep declarându-mi dependenţa totală faţă de Dumnezeu, Tatăl meu.


INSTRUCŢIUNI PENTRU AJUTORAREA ALTORA SĂ-ŞI GĂSEASCĂ LIBERTATEA

Îţi voi sugera o procedură de consiliere pentru a te ocupa de cei în robie. Nu este singurul mod de a face aceasta, dar sute de oameni pe care i-am instruit au găsit că este un program eficient pentru a-i ajuta pe alţii să parcurgă paşii spre libertate.
În cadrul acestei proceduri sunt aplicate deprinderile obişnuite folosite în consiliere. Trebuie să ai compasiune, să nu fii critic şi să fii înţelegător. Solomon a avertizat: "Cine răspunde fără să fi ascultat face o prostie şi îşi atrage ruşinea" (Proverbe 18:13).
O altă cerinţă vitală necesară pentru a-i putea ajuta pe alţii este să îl crezi pe cel pe care încerci să îl ajuţi. Sunt nenumărate persoane în jurul tău care au nevoie atât de disperată de ajutorul tău, dar ele nu vor veni la tine, dacă vor bănui că nu vei crede ceea ce îţi vor spune despre ele sau despre tragedia existenţei lor.
Aproape fiecare dintre cei pe care i-am consiliat au mai fost consiliaţi şi de altcineva, uneori timp de luni sau ani de zile. Majoritatea îmi relatează experienţe şi gânduri pe care nu le-au destăinuit celorlalţi consilieri. Nu deprinderile mele de consilier sunt cele care îi determină să se mărturisească până la capăt, fără reţineri, ci încrederea lor în faptul că îi cred şi că vreau cu tot dinadinsul să-i ajut.

1. Adună informaţii generale

Încep prin a afla cât mai multe despre persoana respectivă. Dacă pot, îi pun să completeze o fişă de evaluare a experienţelor spirituale necreştine (vezi "APENDICE" la sfârşitul cărţii) înainte de prima întâlnire. S-ar putea să doreşti să foloseşti aceste formulare în consiliere sau să le adaptezi.
Unul dintre motivele pentru care doresc să aflu informaţii generale cu privire la familia consiliatului, sau la viaţa lui personală, este pentru a identifica dacă problemele lui sunt rezultatul unor cauze spirituale sau naturale. De exemplu, oameni care au probleme glandulare prezintă de multe ori aceleaşi probleme emoţionale pe care le manifestă o persoană aflată sub influenţa unui atac demonic. Probleme fizice, cum ar fi nivelul scăzut de zahăr în sânge, duc adesea la probleme emoţionale, care deschid la rândul lor uşa activităţilor demonice. Un consilier care lucrează împreună cu un doctor evlavios constituie o asociere fericită şi eficientă. Satan nu joacă cinstit; cei slabi sau cei bolnavi sunt o pradă uşoară pentru el.
Mai întâi doresc să aflu istoria familiei celui consiliat. A avut părinţi sau bunici care au fost implicaţi în ocultism sau într-o religie falsă? A existat armonie în familie? Au avut loc divorţuri sau adulter în istoria familiei? Cele mai multe idei greşite se formează în timpul anilor de dezvoltare din copilărie. De exemplu, mulţi copii se acuză în mod greşit de divorţul părinţilor. Alţii nutresc amărăciune faţă de părinţii lor timp de ani de zile, din cauza unor lucruri care s-au întâmplat în casă. Expunerea acestor idei false face parte integrantă din ajutarea celui consiliat să găsească libertatea.
A avut în familie incest sau adulter? A avut în familie pe cineva robit de patimi, cum ar fi alcoolismul sau dependenţa de droguri? Există cazuri de boli mintale? Ce fel de exerciţii fizice şi de obiceiuri alimentare i-au caracterizat familia? Care a fost climatul moral al familiei? Legalismul sau permisivitatea duse la extrem sunt în mod tipic cauze care duc la probleme mai târziu.
Următorul lucru pe care vreau să-1 aflu se referă la cel consiliat. Ţine minte: Nu încerca să desparţi domeniul spiritual de cel mental sau de cel emoţional. Trebuie să te ocupi de întreaga persoană, de aceea trebuie să ştii ce se întâmplă în toate domeniile vieţii celui consiliat.
În ceea ce priveşte nivelul fizic, doresc să aflu cum mănâncă de obicei, dacă are vreo patimă, dacă ia medicamente sau dacă are probleme cu dormitul. Doresc să aflu dacă este adoptat sau dacă a fost molestat vreodată.
În domeniul mental, mă preocupă să aflu dacă se luptă cu gânduri obsesive sau dacă aude "voci". Deseori îl întreb dacă are gânduri necuviincioase despre Dumnezeu, mai ales în biserică sau în timpul personal de părtăşie. Gânduri de sinucidere sunt aproape întotdeauna prezente în mintea celor ce au conflicte spirituale majore. Trebuie să ştiu, de asemenea, ce îşi pune în minte prin intermediul cititului, al filmelor, al televizorului sau dacă are vreun fel de viaţă de părtăşie cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin studiu biblic.
La nivel emoţional, vreau să ştiu cât este de fricos şi de ce îi este frică (dacă ştie). Frica este un indiciu clar pentru cei atacaţi de demoni.
În cele din urmă, doresc să-i cunosc viaţa spirituală. Are siguranţa mântuirii? Mulţi oameni pe care i-am consiliat cred că au săvârşit păcatul de neiertat şi şi-au pierdut mântuirea. Când Satan îi înşeală pe creştini, făcându-i să se îndoiască de mântuirea lor, ei nu vor mai rămâne tari în Hristos şi nu se vor mai bizui pe Dumnezeu. Nimic nu este mai descurajant pentru credincioşii prinşi într-un conflict spiritual decât "prietenii" bine intenţionaţi care le spun: "Adevăraţii creştini nu au astfel de probleme, aşa că probabil că nu eşti mântuit." Aceasta este minciuna lui Satan, trimisă pentru a-i nimici.

2. înfruntă conceptele false
După ce am auzit istoria celui pe care îl consiliez, încerc să determin ce crede el despre Dumnezeu şi despre sine însuşi, am un set complet de casete audio şi video înregistrate profesional, care prezintă identitatea noastră în Hristos, cum să umblăm prin credinţă, natura bătăliei spirituale care se dă pentru minte, cum să ne ocupăm de emoţii şi să rezolvăm problemele emoţionale din trecut şi cum să-i iertăm pe alţii. Casetele tratează, de asemenea, obiectul autorităţii şi al protecţiei credinciosului în războiul spiritual. Aceste şedinţe înregistrate pe casetă confruntă concepţiile alse despre Dumnezeu şi despre sine cu adevărul biblic. Dacă este posibil, de fiecare dată îl pun pe cel consiliat să parcurgă un set de casete înainte de a ne întâlni. Aceasta mă ajută mult, deoarece am mai mult timp pentru şedinţele de consiliere, în special când cel consiliat poate să parcurgă din nou casetele, acasă, de câteva ori. Iţi sugerez să-ţi cumperi un set de casete sau să înregistrezi un set de casete cu materialul tău, care să acopere fundamentele relaţiei credinciosului cu Dumnezeu.
Cei mai mulţi oameni aflaţi într-un conflict spiritual au o concepţie distorsionată despre Dumnezeu. Din punct de vedere mental, ei au o teologie corectă, dar din punct de vedere emoţional ei adoptă un punct de vedere greşit. Observă Figura c, unde este descris modul în care conceptele adevărate despre Dumnezeu sunt filtrate prin grilajul experienţelor negative, dând naştere astfel unor concepte false despre Dumnezeu. Pentru a dobândi libertatea, aceste concepte false trebuie înlocuite cu adevărul.
O soţie de păstor, care a venit la mine pentru consiliere, mi-a povestit despre faptul că fusese crescută într-o familie cu principii morale rigide, dominată de mama ei, o femeie pretenţioasă. Tatăl ei era un laş, care nu binevoia să întrerupă tiradele pe care mama le îndrepta asupra fiicei ei.
"Îl iubeşti pe Isus cu adevărat, nu-i aşa?" am întrebat-o pe soţia păstorului.
"Da", a răspuns ea.
"Şi îl iubeşti şi pe Duhul Sfânt cu adevărat".
"Da, aşa este."
"Dar nici măcar nu-ţi place să auzi de Dumnezeu Tatăl, nu-i aşa?"
Singura ei reacţie a fost să izbucnească în plâns. Concepţia ei despre Tatăl ceresc era distorsionată de imaginea tatălui ei pământesc. Pentru ea, Isus şi Duhul Sfânt erau prezenţe active în viaţa ei, dar, în mintea ei, asemenea tatălui ei pământesc, în timp ce ea suferea în viaţă, Dumnezeu Tatăl stătea lângă ea pasiv şi nepăsător.
Pun deseori întrebarea: "Dacă te-ai comporta mai bine, crezi că Dumnezeu te-ar iubi mai mult?" Majoritatea celor întrebaţi cunosc răspunsul corect: nu. Dar, când îi întreb dacă se simt iubiţi de Dumnezeu, cei mai mulţi spun că ei arată mai multă dragoste pentru copiii lor decât se aşteaptă ca Dumnezeu să arate pentru ei (vezi Luca 11:9-13). Aceasta face parte din strategia lui Satan de a aduce în mintea noastră gânduri care să se ridice împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu (2 Corinteni 10:5). Dacă vrăjmaşul îi poate împiedica pe oameni să aibă o concepţie adevărată despre Dumnezeu, le poate distruge nădejdea în El.
Concepţiile false despre sine sunt foarte obişnuite la cei aflaţi sub atacul demonic. Mulţi afirmă că sunt diferiţi, că viaţa creştină nu dă rezultate pentru ei ca pentru alţii şi că nu au dreptul de a cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei aflaţi într-un conflict spiritual se tem de o prăbuşire nervoasă şi sunt plini de nelinişte. Aproape toţi au sentimentul că nu sunt iubiţi, că nu au nici o valoare şi că sunt respinşi. Au încercat tot ce le-a trecut prin cap pentru a căpăta o imagine mai bună despre propria persoană, dar nimic nu a dat rezultate. Cei mai mulţi dintre aceştia bănuiesc că problema lor este de natură spirituală, dar nu au pe nimeni la care să meargă. Subiectul influenţei demonice este tabu în bisericile lor, iar cei ce sunt afectaţi de orice ţine de demonic poartă un stigmat îngrozitor. Chiar atunci când sunt ajutaţi, puţini sunt cei ce se ridică pentru a-şi mărturisi libertatea pe care tocmai au găsit-o.
Stephanie, una dintre studentele noastre de la Biola Uni-versity, a fost înşelată atât de puternic în ce priveşte părerea ei despre sine, că a devenit anorexică1. A fost admisă la o clinică pentru tulburări de alimentaţie şi a trecut printr-un amplu pro­gram de consiliere, dar toate acestea au dat puţine rezultate. Unul dintre studenţii mei a bănuit că problema ei era de natură spirituală şi a adus-o pe Stephanie la mine. După două şedinţe de consiliere, a fost eliberată de sub apăsare şi s-a dus înapoi la clinică, pentru a-i povesti consilierului despre noua ei libertate pe care o găsise în Hristos. Consilierul i-a spus că se afla într-o stare de entuziasm temporar. Dacă aceasta este adevărat, atunci Stephanie încă se află în această stare, pentru că astăzi ea se bucură de libertatea pe care o are în Hristos, în timp ce îl slujeşte pe Domnul pe câmpul de misiune!


3. Ocupă-te de persoana în cauză, nu de demoni

Cei consiliaţi care sunt conştienţi că au probleme spirituale au, de obicei, şi probleme serioase de percepţie. Satan pare să fie pentru ei mult mai prezent, mai real şi mai puternic. Acest gen de oameni aud, de obicei, în minte argumente care îi contrazic. De obicei, ei se confruntă cu minciuni, li se spune să plece de la şedinţa de consiliere sau sunt ameninţaţi că li se va întâmpla ceva rău şi că vor fi puşi în situaţii jenante.
Încearcă să cunoşti cât mai multe despre persoana în cauză înaintea oricărei încercări de a rezolva conflictul spiritual. Ţine minte: demonii nu se vor arăta până ce nu vor fi înfruntaţi. De îndată ce i-ai demascat, îşi vor schimba strategia, recurgând la putere. Dacă treci prea repede prin procesul acesta, persoana în cauză s-ar putea să încerce să fugă, din cauza fricii.
O doamnă pe care o consiliam s-a repezit dintr-o dată spre uşă.
"Spune-mi, ce auzi?", am întrebat-o.
"Îmi veţi face rău", a răspuns ea înfricoşată.
"Aceasta este o minciună", am asigurat-o. Ea s-a întors încet la scaunul pe care stătuse.
Unii oameni trăiesc o interferenţă internă atunci când puterile demonice sunt stârnite de adevăr. S-ar putea să aibă ameţeli sau să capete o privire pierdută. Dacă înaintezi fără a lua în seamă reacţia lor s-ar putea să alunece într-o stare catatonică.
Când îi ajuţi pe oameni să-şi găsească libertatea în Hristos, trebuie să eviţi o înfruntare făţişă a demonilor, deoarece aceasta ar putea scurtcircuita capacitatea celor consiliaţi de a parcurge toţi cei şapte paşi descrişi anterior. Având în minte acest lucru, eu încep de obicei să parcurg paşii către libertate cu o rugăciune asemănătoare cu aceasta:
Iubite Tată Ceresc, vin la Tine în numele Domnului Isus Hristos şi în virtutea sângelui Său vărsat. Recunosc că eşti prezent în această încăpere şi în vieţile noastre. Declar că sunt absolut dependent de Tine, pentru că despărţit de Hristos nu pot face nimic. Îmi iau poziţia în Hristos, prin care sunt aşezat cu El în locurile cereşti. Deoarece toată autoritatea în Cer şi pe Pământ I-a fost dată lui Hristos, cer acum acea autoritate asupra tuturor vrăjmaşilor Domnului Isus Hristos din încăperea aceasta şi din jurul acestei încăperi şi mai ales din (nume). Tu ne-ai spus că, unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Tău, Tu eşti în mijlocul lor şi că orice este legat pe Pământ este legat şi în Ceruri. Suntem de acord ca fiecare duh rău care se află în jurul lui (nume) să fie redus la tăcere. Ele nu pot să-i producă durere, să vorbească minţii lui (nume) sau să-1 împiedice pe (nume) să audă, să vadă sau să vorbească. Acum îţi poruncesc ţie, Satan, şi tuturor oştilor tale, în numele Domnului Isus Hristos, să-1 eliberezi pe (nume) şi să rămâi legat şi tăcut, pentru ca (nume) să-1 poată asculta pe Dumnezeu. Mă rog în numele lui Isus. Amin.

Tuturor celor pe care îi consiliez le cer un punct major în care să coopereze cu mine: trebuie să-mi relateze opoziţia lăuntrică prin care trec în timp ce parcurgem împreună paşii către libertate. Dacă ei au un gând care se opune faţă de ceea ce facem noi, trebuie să mi-1 împărtăşească. Unele gânduri pot fi foarte ostile sau ameninţătoare pentru ei. Altele sunt foarte înşelătoare, cum ar fi "Aceasta nu va da rezultate." în momentul în care cel consiliat aduce la lumină gândul împotrivitor, puterea lui este zdrobită.
Asigură-te că ei înţeleg faptul că gândurile împotrivitoare sunt ale lui Satan, nu ale lor. Dacă ei simt că gândurile sunt ale lor, se vor simţi stingheriţi şi nu le vor împărtăşi. Asigură-i pe cei consiliaţi că orice gânduri care nu se potrivesc cu versetul "după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22) sunt de la Satan. Ei s-ar putea să trebuiască să ştie că, din cauza naturii decăzute a lui Satan, nu vei fi şocat de nici un gând pe care ţi—1 vor împărtăşi.
În timpul şedinţei de consiliere nu ating niciodată persoana consiliată, şi te avertizez şi pe tine să nu faci aceasta. Cu greu mă abţin de la aceasta, pentru că îmi stă în fire să îmbrăţişez. Dar, până ce persoana respectivă nu este liberă, forţele demonice din ea se vor opune, datorită Duhului Sfânt din tine. Faptul că nu te poţi apropia prea tare de o persoană demonizată este tipic. O femeie mi-a mărturisit mai târziu că, atunci când am atins-o pe mână ca să-i atrag atenţia, s-a simţit ca şi cum ar fi fost violată.
Nu încerc niciodată să îngrădesc libertatea fizică a cuiva, pentru că armele cu care ne luptăm nu sunt ale cărnii (2 Corinteni 10:3,4). Dacă cineva fuge din biroul meu, îl las să plece. Aştept şi mă rog, iar el revine inevitabil, abătut, în biroul meu.
În cazuri dificile, în care oamenii împărtăşesc interferenţa internă pe care o experimentează, mă opresc adesea şi preiau din nou autoritatea, poruncindu-i lui Satan să-i elibereze. Nu ascund nimic de persoana de care mă ocup. Întrucât fiecare caz este unic, când se întâmplă să nu ştiu ce să fac în continuare, admit lucrul acesta cu uşurinţă. Deseori mă opresc şi mă rog pentru înţelepciune. Solicit persoana în cauză să mă ajute să-mi menţin controlul asupra situaţiei, fiind cu totul cinstit cu privire la împotrivirea lăuntrică pe care o experimentează. Dacă văd că îşi pierde concentrarea, o întreb ce aude, sau pocnesc din degete pentru a-i atrage atenţia. Câteodată opresc procedura şi îi cer să se ridice şi să facă o scurtă plimbare, pentru a-mi demonstra că încă este stăpân pe propria persoană. Dacă opoziţia este prea mare pentru cel consiliat, opresc procesul. În cazurile de acest gen, mă concentrez din nou asupra educării lui în ce priveşte identitatea şi poziţia pe care o are în Hristos. El trebuie să creadă adevărul, altfel nu poate ajunge să fie eliberat.
Dacă ai de a face vreodată cu victima unui abuz, ritual sexual sau satanic, pregăteşte-te pentru a înfrunta o opoziţie majoră. Cei pe care îi consiliez sunt cei mai mulţi din această categorie. Nu-mi pot da seama cum ar putea avea succes deplin cu o astfel de persoană consilierii care ignoră întăriturile pe care Satan le are în mintea omului. Astfel de oameni au adesea nevoie de multe şedinţe de consiliere înainte de a putea trăi liberi, de a scăpa din robie. Concepţia lor despre sine şi credinţa în Dumnezeu au fost grav afectate. Mulţi au în plus problema neurologică a unei personalităţi alternative, care a fost creată ca mecanism de apărare, pentru a-i ajuta să înfrunte atrocităţile pe care le-au suferit. In trecut credeam că Satan blochează amintirile victimelor abuzurilor sexuale şi rituale, dar acum cred că Dumnezeu este cel care blochează acele amintiri până ce persoana în cauză a progresat, fiind în stare să proceseze în minte evenimentele trecute traumatizante. Chiar şi atunci este extrem de greu pentru aceste victime să biruiască efectele trecutului. Ele trebuie să ajungă să cunoască şi să accepte faptul că, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ele nu sunt doar victime ale trecutului, ci sunt făpturi noi în Hristos, rezultate ale lucrării lui Hristos pe cruce.
Eliberarea nu este singurul pas către libertate pentru victimele abuzurilor ritualice. Reconstruirea conceptelor lor despre Dumnezeu şi despre sine ia timp, multă dragoste şi acceptare şi sprijinul unei comunităţi creştine înţelegătoare.
Îţi recomand sa citeşti Eliberat din Robie, dacă vrei să-i ajuţi pe alţii. Cartea cuprinde câteva studii pe cazuri concrete, dar scopul cărţii de faţă nu permite tratarea problemelor grave de abuz şi de sclavie.


4. Condu-i pas cu pas spre libertate

Când vine timpul să conduc pe cel consiliat pas cu pas spre libertate (vezi cap. 12), prefer să am un asistent care să mă sprijine în rugăciune. Totuşi, nevoia de un asistent nu este atât de mare într-o confruntare a adevărului ca într-o confruntare a puterii, întrucât în primul caz nu se încearcă nici o îngrădire fizică. Dacă este necesar, mă ocup singur de consiliaţii demonizaţi, iar adevărul îi eliberează totuşi. însă, aranjez de aşa manieră lucrurile, încât întotdeauna să fie prezentă şi a treia persoană, atunci când cel consiliat este de sexul opus.
Dau fiecărei persoane prezente o copie tipărită a rugăciunilor şi a afirmaţiilor doctrinare din capitolul 12. Parcurg împreună cu fiecare dintre cei consiliaţi toţi cei şapte paşi către libertate. De obicei ştiu de ce porţiuni au nevoie, dar nu risc să nu parcurg toţi paşii cu fiecare. Îi pun să citească cu voce tare fiecare rugăciune şi fiecare declaraţie doctrinară şi le explic că Satan trebuie să audă persoana respectivă cum renunţă la el şi la căile lui şi alege să-L asculte pe Domnul.
De obicei nu întâmpin o opoziţie prea mare când îl călăuzesc pe cel consiliat spre renunţarea la experienţele spirituale necreştine. De obicei rezolv puţine lucruri în decursul acestui pas, dar renunţarea persoanei în cauză la Satan şi mărturisirea unei credinţe personale în Hristos sunt foarte importante pentru procesul de eliberare, în ansamblu.
Este un lucru obişnuit ca persoana consiliată să experimenteze o opoziţie mintală semnificativă în timpul rugăciunii şi a afirmaţiei doctrinare din Pasul 2. Ea va spune lucruri de genul: "Aceasta nu va da rezultate pentru mine"; "Vreau să cred aceasta, dar nu pot"; "Eu doar citesc aceste lucruri, nu le spun din inimă". Acestea sunt minciuni ale vrăjmaşului, care încearcă cu disperare să îi împiedice să se alăture adevărului.
Într-o vreme am căzut şi eu pradă acestei înşelăciuni şi îmi ziceam: "Poate persoana aceasta nu poate să creadă. Poate că pentru ea nu va da rezultate". Aceasta nu se mai întâmplă. Acum răspund: "Bineînţeles că va da rezultate." "Bineînţeles că poţi să crezi aceasta. Dacă eu pot să cred, atunci şi tu poţi să crezi. Credinţa este o alegere." "Bineînţeles că vorbeşti din inimă. Fiecare dintre aceste declaraţii au o bază scripturală, şi eu ştiu că tu crezi în Biblie."
Amărăciunea şi neiertarea altora este cea mai răspândită întăritură de care se bucură Satan printre creştini. Întrucât iertarea trebuie să vină din inimă, Pasul 3 este pasul cel mai încărcat din punct de vedere emoţional din toată procedura. Dacă nu este aşa, probabil că persoana consiliată nu este cinstită în totalitate cu sine însăşi sau cu tine.
Odată ce persoana consiliată a făcut rugăciunea din Pasul 3, însemnează numele oamenilor pe care Dumnezeu i le aduce în minte. Dacă nu se menţionează pe sine sau nu-L menţionează pe Dumnezeu, o voi întreba dacă aceste două nume trebuie să fie pe lista ei. De obicei, ea este de acord că da. Nu este un lucru neobişnuit ca persoanele consiliate să-şi aducă aminte de nume care să le surprindă şi pe ele. Unii dintre cei consiliaţi de mine şi-au adus aminte de experienţe ale unor abuzuri rituale şi sexuale reprimate în timpul acestei faze.
Opreşte-te în punctul acesta pentru a vorbi despre înţelesul iertării şi despre cum trebuie pusă în aplicare (vezi Pasul 3 din capitolul 12). Călăuzeşte-1 pe cel consiliat prin rugăciunea iertării, pentru fiecare nume de pe lista lui. El s-ar putea să ezite când va trebui să-i ierte pe cei ce i-au făcut rău, din cauza naturii grozăviilor pe care le-a suferit. Totuşi, adu-i aminte că, pentru a fi liber de rănile trecutului, trebuie să ierte. Pasul iertării este cel mai greu, şi mulţi oameni sunt istoviţi când au trecut de el.
Foarte puţină împotrivire are loc în timpul parcurgerii paşilor 4, 5 şi 6. Deseori citesc din Iacov 5:16 în timpul pasului ce se ocupă cu păcatele cărnii. În timp ce consiliatul vorbeşte despre aceste probleme, asigură-1 de acceptarea ta şi că îţi iei angajamentul de a păstra confidenţialitatea.
Libertatea totală nu vine de obicei decât după rugăciunea finală a Pasului 7. În momentul acela îi cer consiliatului să se aşeze confortabil şi să închidă ochii, iar apoi îl întreb:
"Ce auzi?" După o pauză îmi răspunde cu un zâmbet de uşurare.
"Nimic. În sfârşit este linişte în mintea mea. Sunt liniştit. Sunt liber." Deseori le cer celor care au avut probleme cu citirea afirmaţiei doctrinare din Pasul 2 să citească din nou. Acum se miră cu câtă uşurinţă pot citi şi înţelege declaraţiile scripturale. Înfăţişarea multora dintre cei consiliaţi se schimbă atât de radical încât îi îndemn să se privească în oglindă. Ei sunt uimiţi că bucuria libertăţii în Hristos le-a schimbat în bine chiar şi înfăţişarea.
Nu uita să le spui celor consiliaţi că libertatea trebuie păstrată. Cei ce profită de libertatea lor pentru a da frâu liber gândurilor sau comportamentului necreştin o vor pierde curând. Satan va încerca să dobândească terenul pierdut în zilele, săptămânile şi lunile următoare. Dar, dacă l-ai învăţat pe consiliat exact ce trebuie să facă, el va şti cum să i se împotrivească celui Rău cu autoritate. Dacă cei consiliaţi se vor întoarce la vechile lor căi păcătoase probabil că vor sfârşi prin a ajunge într-o stare mai rea decât cea anterioară.


CĂUTAREA ELIBERĂRII ÎN CAZUL UNOR ÎMPREJURĂRI DEOSEBITE

Mi se pune adesea întrebarea dacă pot fi atacaţi şi copiii mici. Răspunsul este afirmativ. Trei dintre studenţii mei de la semi­nar mi-au povestit despre nişte tipare comportamentale ciudate la copiii lor. Câteodată, fiecare dintre aceşti copii făcea ceva ce nu-i stătea în caracter şi se obrăznicea. Nici o încercare de disciplinare nu părea să dea rezultate.
I-am încurajat pe studenţii mei să-i întrebe pe copii dacă aveau gânduri care îi impulsionează să facă obrăznicii. Ei au răspuns afirmativ, în toate trei cazurile. Când părinţii au tratat înşelăciunea, şi nu greşelile de comportament, problemele de disciplină au dispărut.
Un băiat care fusese prins minţind şi furând de la părinţi a spus:
"Tată, a trebuit să o fac. Satan a spus că te va omorî dacă n-o fac."
Tatăl copilului mi-a spus mai târziu că, dacă nu m-ar fi auzit vorbind despre bătălia care se dă pentru minte, şi-ar fi pedepsit aspru fiul, pentru încercarea de a da vina pe diavol pentru acţiunile sale. El nu a făcut aceasta, ci a înfruntat minciuna vrăjmaşului şi şi-a îmbrăţişat fiul, pentru faptul că "încercase" să-i salveze viaţa. Minciuna şi furtul au încetat imediat.
Cea mai bună apărare a copilului de atacurile demonice este credinţa sa simplă, încrezătoare. Copiii cred cu uşurinţă, şi, de obicei, înţeleg mult mai mult decât credem noi, părinţii, că înţeleg. Mai mult, copiii sunt protejaţi prin faptul că sunt sub autoritatea ta. Dacă tu îţi păzeşti cu grijă şi în rugăciune libertatea în Hristos, există şanse ca şi copiii tăi să umble în libertate.
Împreună cu Steve Russo am scris cartea Seducţia Copiilor Noştri, pentru a-i ajuta pe părinţi şi pe păstori să aibă cunoştinţa necesară pentru a-şi păzi copiii şi adolescenţii. După ce am lucrat cu adulţii timp de câţiva ani, mi-am dat seama că majoritatea problemelor lor îşi aveau originea în copilărie. Dacă putem să ne îngrijim de copiii noştri cât sunt mici, îi putem salva de la ani de robie. Cartea aceasta, Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei are o ediţie pentru tineri cu acelaşi nume, iar Biruinţă Asupra întunericului are o ediţie pentru tineri, intitulată întoarce Spatele întunericului.
Mi se pun deseori întrebări cu privire la existenţa unor influenţe demonice în anumite locuri. De exemplu, am primit câteva telefoane de la oameni care pretind că locuinţele lor sunt bântuite de duhuri rele. De obicei aceste conflicte sunt de natură spirituală, şi nu geografică, dar uneori s-ar putea să fie probleme în casa respectivă ca rezultat al unor activităţi malefice (ritualuri satanice, trafic de droguri etc.) care au avut loc acolo anterior. De asemenea, mulţi lideri creştini cred în existenţa "duhurilor teritoriale" care sunt desemnate anumitor unităţi geografice cum ar fi ţări, oraşe, cartiere etc.
Nu am nici un adevăr absolut pe care să-1 pot împărtăşi pentru aceste păreri. Dacă cei în cauză sunt proprietarii casei de care sunt îngrijoraţi, sfatul meu este să umble prin ea şi să se roage cu voce tare, dedicând-o pentru folosul lui Dumnezeu. Aceasta este expresia supremă a unei ispravnicii bune a bunurilor noastre. Dacă acea casă este închiriată, sfatul meu este să se mute, dacă nu cumva proprietarul este creştin şi este dispus să dedice proprietatea Domnului.
Dragă creştine, eşti implicat într-un război care poate fi câştigat. Numele tău este scris în cartea vieţii Mielului, şi victoria a fost câştigată deja. Libertatea ta în Hristos şi libertatea faţă de cei cărora le slujeşti a fost asigurată deja. Tot ce trebuie să faci este să ţi-o însuşeşti şi să o păstrezi.
Vreau să împărtăşesc cu tine relatarea dătătoare de curaj a unei alte victorii. Cindy a urmat o şcoală creştină şi s-a căsătorit cu un bun creştin, dar ei au fost împiedicaţi în a avea o căsătorie împlinită de către o serie de probleme. Mai întâi a fost o infecţie a organelor genitale ale lui Cindy. Înainte de a se rezolva această problemă, ea a început să sufere din cauza unor amintiri groaznice, legate de copilărie, când fusese violată de tatăl ei. A început să meargă tot mai mult la consiliere, dar nu a reuşit să aibă o biruinţă reală. Apoi a început să-şi aducă aminte de experienţele de abuz ritual satanic care avuseseră loc în trecutul ei, şi a intrat într-o cădere emoţională.
În disperarea ei, Cindy a luat un avion până la Los Angeles şi şi-a făcut apariţia la uşa mea, pe neaşteptate. Programul meu de consiliere era aglomerat, dar, cu toate acestea, am reuşit să am cu ea o şedinţă lungă de seară, care a durat şase ore. Apoi ea a luat avionul spre casă. Şase săptămâni mai târziu am primit această scrisoare:

Dragă Neil:

Vreau să-ţi mulţumesc şi pe această cale, pentru că ai fost atât de amabil şi dispus să mă consiliezi acum câteva săptămâni. Pot spune că Dumnezeu a făcut cu adevărat o vindecare miraculoasă în mine.
Toată viaţa mea am trecut prin conflicte interioare intense şi prin dureri fizice, emoţionale şi mentale. Am trăit într-o frică permanentă, aveam coşmaruri repetate, eram mereu hărţuită de voci interioare şi de o frică obsesivă de moarte. Cu toate că sunt o creştină dedicată, ascultătoare, eram convinsă că Hristos mă va respinge la porţile Cerului.
Acum un an şi jumătate mi-am dat seama că nu puteam să mai trăiesc în felul acesta. M-am dus la consiliere, şi Dumnezeu a început să pregătească oameni care să mă ajute şi să mă înveţe adevărul Lui. Când am învăţat să mă folosesc de poziţia mea în Hristos, în calitate de copil al lui Dumnezeu, am dobândit putere. Ochii mei au fost deschişi faţă de lupta în care eram angajată.
Apoi, vara trecută, Dumnezeu mi-a permis să-mi aduc aminte de abuzul ritual îngrozitor din trecutul meu, şi bătălia a devenit mai intensă. A trebuit să petrec ore întregi în fiecare zi şi noapte cu Cuvântul lui Dumnezeu, în rugăciune şi meditaţie, şi într-o înfruntare şi împotrivire directă faţă de vrăjmaş. După două luni în care am dormit foarte puţin şi în care nu am avut de fapt deloc parte de odihnă şi de pace, eram sigură că numai Hristos mă putea elibera de iadul pe care îl aveam înlăuntru.
Înainte de a pleca spre Los Angeles pentru a te întâlni, Dumnezeu m-a încurajat cu câteva pasaje din Scriptură: Psalmul 11:7; Mica 7:7,8; Iov 23:10. Şedinţa noastră de consiliere a fost o unealtă vitală pe care Dumnezeu a folosit-o în procesul de vindecare. După câteva ore în care am trăit din nou ororile trecutului meu şi am iertat 22 de oameni care mă abuzaseră sexual, am fost liberă în cele din urmă de robia lui Satan. Slavă lui Dumnezeu pentru faptul că el a mers înaintea mea şi 1-a învins pe Satan la cruce (Evrei 2:14,15).
Neil, sunt atât de fericită că sunt liberă şi că am o minte sănătoasă! Nu trebuie să mai ascund iadul pe care îl am înlăuntru cu o mască de creştin fericit. Dumnezeu mi-a dat Isaia 51:3 ca pe o imagine a lucrării pe care a făcut-o în mine: "Tot astfel, Domnul... mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă."
Cu dragoste, Cindy

L-ai întâlnit pe Cel ce sfărâmă lanţurile robiei? Isus Hristos te va elibera!













APENDICE

Informaţii ajutătoare






Identitatea şi poziţia biblică a creştinului

Următoarele afirmaţii sunt un rezumat al poziţiei şi al identităţii tale biblice în Hristos şi formează fundamentul libertăţii tale în Hristos. Citeşte adesea aceste afirmaţii, cu voce tare. Dacă eşti implicat în momentul de faţă într-un conflict spiritual, citeşte aceste declaraţii cu voce tare cel puţin o dată în fiecare zi timp de o lună.


Cine sunt eu?

Exod

Nu sunt marele "Eu sunt" (3:14; Ioan 8:24,28,58), dar sunt ce sunt prin harul lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:10).
Matei
Sunt sarea pământului (5:13). Sunt lumina lumii (5:14).
Ioan
Sunt copil al lui Dumnezeu (1:12).
Sunt parte din adevărata viţă, prin care se scurge viaţa lui
Dumnezeu (15:1,5).
Sunt prietenul lui Hristos (15:15).
Sunt ales şi rânduit de Hristos pentru a-I aduce roadă (15:16)
Romani
Sunt rob al neprihănirii (6:18).
Sunt rob al lui Dumnezeu (6:22).
Sunt fiu al lui Dumnezeu; din punct de vedere spiritual, Dumnezeu
este Tatăl meu (8:14,15; Galateni 3:26; 4:6).
Sunt moştenitor împreună cu Hristos, împărtăşind împreună cu El
moştenirea (8:17).
1 Corinteni
Sunt un templu, un locaş al lui Dumnezeu. Duhul Lui şi viaţa Lui
locuiesc în mine (3:16; 6:19).
Sunt una cu Domnul şi sunt un duh cu El (6:17).
Sunt un mădular al trupului lui Hristos (12:27; Efeseni 5:30).
2 Corinteni
Sunt o făptură nouă (5:17).
Sunt împăcat cu Dumnezeu şi sunt un slujitor al împăcării
(5:18,19).
Galateni
Sunt un fiu al lui Dumnezeu şi una în Hristos (3:26,28).
Sunt un moştenitor al lui Dumnezeu, întrucât sunt un fiu al lui
Dumnezeu (4:6,7).
Efeseni
Sunt un sfânt (1:1; 1 Corinteni 1:2; Filipeni 1:1; Coloseni 1:2). Sunt creaţia lui Dumnezeu - lucrarea Lui - născut din nou în Hristos pentru a face lucrarea Lui (2:10).
Sunt un cetăţean al casei lui Dumnezeu împreună cu restul familiei
lui Dumnezeu (2:19).
Sunt un întemniţat al lui Hristos (3:1; 4:1).
Sunt neprihănit şi sfânt (4:24).
Filipeni
Sunt cetăţean al Cerului, aşezat în locurile cereşti chiar acum (3:20; Efeseni 2:6).
Coloseni
Sunt ascuns cu Hristos în Dumnezeu (3:3).
Sunt o expresie a vieţii lui Hristos, pentru că El este viaţa mea
(3:4).
Sunt ales de Dumnezeu, sfânt şi prea iubit (3:12; 1 Tesaloniceni
1:4).
1 Tesaloniceni
Sunt un fiu al luminii şi nu al întunericului (5:5).
Evrei
Sunt un părtaş divin al chemării cereşti (3:1).
Sunt părtaş al lui Hristos; am parte de viaţa Lui (3:14).
1 Petru
Sunt una dintre pietrele vii ale lui Dumnezeu şi sunt zidit în Hristos
ca o casă spirituală (2:5).
Sunt membru al unui neam ales, al unei preoţii sfinte, al unui popor sfânt, al unui popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui (2:9,10).
Sunt străin şi călător în această lume în care trăiesc temporar (2:11). Sunt un duşman al diavolului (5:8).
1 Ioan
Sunt copil al lui Dumnezeu şi mă voi asemăna cu Hristos când se întoarce (3:1,2).
Sunt născut din Dumnezeu, iar cel Rău - diavolul - nu mă poate atinge (5:18).
Cele de mai sus au fost luate dintr-o altă carte a mea, şi anume Biruinţă Asupra întunericului (Regal Books, 1990).


FIINDCĂ SUNT ÎN HRISTOS, PRIN HARUL LUI DUMNEZEU...
Romani
Am fost socotit neprihănit - complet iertat şi făcut neprihănit (5:1). Am murit cu Hristos şi am murit faţă de puterea domniei păcatului asupra vieţii mele (6:1-6). Nu mai sunt osândit pentru eternitate (8:1).
1 Corinteni
Am fost aşezat în Hristos prin Dumnezeu (1:30).
Am primit Duhul lui Dumnezeu în viaţa mea, ca să pot cunoaşte
lucrurile pe care mi le-a dat Dumnezeu prin harul Său (2:12).
Mi s-a dat mintea lui Hristos (2:16).
Am fost cumpărat cu un preţ; nu sunt al meu, ci îi aparţin lui
Dumnezeu (6:19,20).
2 Corinteni
Am fost întărit, uns şi pecetluit de Dumnezeu în Hristos şi mi s-a
dat Duhul Sfânt ca o arvună care garantează moştenirea mea
viitoare (1:21; Efeseni 1:13,14).
întrucât am murit cu Hristos, nu mai trăiesc pentru mine însumi,
ci pentru Hristos (5:14,15).
Am fost făcut neprihănit (5:21).
Galateni
Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Viaţa pe care o trăiesc acum este viaţa lui Hristos (2:20).
Efeseni
Am fost binecuvântat cu fiecare binecuvântare spirituală (1:3).
Am fost ales de Hristos înainte de întemeierea lumii pentru a fi
sfânt, iar acum nu am nici o vină înaintea Lui (1:4).
Am fost predestinat - rânduit de Dumnezeu - să fiu adoptat ca fiu
al Său (1:5).
Am fost răscumpărat şi iertat şi am primit harul lui (1:6-8).
Am fost făcut viu împreună cu Hristos (2:5).
Am fost înviat şi aşezat cu Hristos în Ceruri (2:6).
Am intrare directă la Dumnezeu prin Duhul (2:18).
Pot să mă apropii de Dumnezeu cu îndrăzneală, cu libertate şi cu
încredere (3:12).
Coloseni
Am fost salvat din tărâmul stăpânirii lui Satan şi am fost strămutat în împărăţia lui Hristos (1:13).


Formular de inventariere a experienţelor spirituale necreştine
Încercuieşte activităţile în care ai fost implicat într-un mod oarecare din următoarele activităţi:

Ocultism
proiecţie astrală
tablă Ouija
ridicarea mesei
vorbit în transă
scriere automată
vise vizionare
telepatie
fantome
materializare
clarviziune
clarştiinţă
ghicit
cărţi tarot
citit în palmă
astrologie
băţ şi pendul
hipnoză amatoare
vindecare prin magnetism
farmece
sugestie mentală
magie albă şi neagră
pacturi de sânge
fetişism
incubi şi succubi
(duhuri sexuale)

Secte
Christian Science
Unity
Scientologie
The Way International
Unification Church
Church of the Living Word
Mormonism
Martorii lui Iehova
ChildrenofGod
Swedenborgianism
H.W. Armstrong
(Worlwide Church of God)
Unitarianism
Masonerie
New Age
Altele____

Alte religii
Budismul Zen Hare Krishna Bahai
Rosicrucianism Science of Mind Science of Creative Intelligence
Formular confidenţial personal
I. Informaţii personale
Nume
II. A.
Telefon Adresă
Membru în biserică
în prezent__
In trecut
Şcoală
Cea mai înaltă clasă absolvită
Diplome
Statut marital
Căsătorie/divorţ anterior
Ocupaţie
în prezent în trecut
Istoria familiei
Religioasă
1. Din câte cunoşti, au fost implicaţi vreodată părinţii, bunicii sau străbunicii tăi în practici oculte, sectare sau necreştine? Consultă, te rog, Formularul de Inventariere a
Experienţelor Necreştine şi indică în ce mod au fost implicaţi.
2. Explică pe scurt experienţa creştină a părinţilor tăi (au fost creştini în vorbă şi în faptă?)
B. Statut marital
1. în prezent, părinţii tăi sunt căsătoriţi/divorţaţi? Explică.
2. în primii 12 ani din viaţa ta, a existat în familia în care ai crescut sentimentul de siguranţă şi de armonie?
3. A fost tatăl tău capul familiei în mod clar sau a existat o inversare de roluri, în care mama ta a condus familia? Explică.
2. Sunt cazuri de boli mintale în familie?
3. Au existat vreodată cazuri în care un membru al familiei să aibă una din bolile următoare (încercuieşte unde e cazul)?
tuberculoză (TBC)
boli de inimă
diabet
cancer
ulcer
probleme glandulare
altele
4. Cum ai descrie modul în care familia ta s-a îngrijit de:
a) dietă
b) exerciţiu fizic
c) odihnă
4. Cum a tratat-o tatăl tău pe mama ta?
5. Din câte cunoşti, au fost vreodată părinţii sau bunicii tăi implicaţi într-o relaţie imorală?
C. Sănătatea
1. Ai avut în familie probleme de dependenţă de alcool, droguri etc?
D. Climatul moral
Cum evaluezi atmosfera morală în care ai fost crescut în timpul primilor 18 ani din viaţă?

Exagerat de perrrrisivă Permisivă Medie Stricta Exagerat de strictă
îmbrăcăminte 5 4 3 2 1
Sex 5 4 3 2 1
Prietenia cu sexul opus 5 4 3 2 1
Filme 5 4 3 2 1
Muzica 5 4 3 2 1
Literatura 5 4 3 2 1
\bintă liberă 5 4 3 2 1
Băutura 5 4 3 2 1
Fumat 5 4 3 2 1
Frecventarea bisericii 5 4 3 2 1
III. Istoria sănătăţii personale
A. Fizică
1. Fă o descriere a modului în care mănânci de obicei (mănânci mâncare proastă, mănânci în mod regulat/spo­radic, ai o dietă echilibrată etc).
2. Eşti dependent de unele lucruri pe care îţi vine greu să le controlezi (dulciuri, droguri, alcool, mâncare în ge­neral etc.)?
3. Iei în prezent vreun tratament, pentru motive fizice sau psihologice?
4. Ai vreo problemă cu dormitul? Ai coşmaruri repetate sau altceva care te deranjează în somn?
5. Programul tău curent include perioade regulate de odihnă şi relaxare?
6. Ai fost un copil adoptat?
7. Ai fost vreodată bătut fizic sau molestat sexual? Explică.

B. Mintală
1. Cu care lucruri te-ai confruntat în trecut sau te confrunţi în prezent (însemnează-le te rog)?
visarea cu ochii deschişi
gânduri murdare
complexe de inferioritate
sentimente de inadaptare
îngrijorări
îndoieli
fantezii
gânduri obsesive
nesiguranţă
gânduri blasfemiatoare
gânduri de care nu poţi scăpa
9. Când te afli în biserică sau în alte medii creştine ţi se întâmplă ca mintea ta să fie invadată de gânduri prosteşti, de invidie sau să fii hărţuit din punct de vedere mintal? Explică.
10. Asculţi multă muzică? Ce fel de muzică îţi place cel mai mult?
C. Emoţională
1. Care dintre următoarele sentimente ţi-a venit greu să le controlezi sau îţi vine în prezent greu să le controlezi (marchează-le, te rog)?
frustrare
frică de moarte
mânie
frică de a-ţi pierde mintea
nelinişte
teama că te vei sinucide
inutilitate
frică de a-i răni pe cei iubiţi
depresie
frică de_____________
ură
amărăciune
2. Care dintre sentimentele enumerate mai sus simţi că sunt păcătoase? De ce?
3. Care dintre următoarele posibilităţi descrie cel mai bine modul în care îţi exprimi sentimentele, fie pozitive fie negative (marchează-le te rog)?
___mi le exprim cu uşurinţă;
___îmi exprim unele sentimente, dar nu pe toate;
___le recunosc uşor prezenţa, dar sunt rezervat în a le
exprima;
___am tendinţa de a le suprima;
_ cred că este mai sigur să nu le exprim;
___am tendinţa de a le trece cu vederea, întrucât nu pot
avea încredere în ele;
___le neg în mod inconştient sau conştient; este prea
dureros să le înfrunt;
4. Cunoşti pe cineva în prezent cu care să poţi fi cinstit din punct de vedere emoţional (să-i poţi spune exact ce simţi despre tine, despre viaţă şi despre ceilalţi oameni)?
5. Cât de important este să fim cinstiţi din punct de vedere emoţional înaintea lui Dumnezeu? Crezi că eşti aşa? Explică.
IV. Istoria spirituală
A. Dacă ar fi să mori în seara aceasta, ştii unde îţi vei petrece veşnicia?
B. Să presupunem că ai muri în seara aceasta, ai apărea înaintea lui Dumnezeu în Ceruri şi El te-ar întreba: "Ce drept ai de a sta în prezenţa Mea?" Ce i-ai răspunde?
C. 1 Ioan 5:11,12 spune: "şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa."
1. îl ai pe Fiul lui Dumnezeu în tine?
2. Când L-ai primit (Ioan 1:12)?
3. Cum ştii că L-ai primit?
D. Eşti apăsat de îndoieli cu privire la mântuirea ta?
E. Te afli în prezent în părtăşie cu alţi credincioşi şi dacă este aşa, unde şi când ai părtăşie cu ei?
F. Te afli sub autoritatea unei biserici locale cu o învăţătură biblică? Contribui în mod regulat la lucrarea bisericii cu timpul, talentele şi banii tăi? Dacă nu, de ce?
G. Completează, te rog, Formularul de Inventariere a Experienţelor Spirituale Necreştine.
Dr. Neil T. Anderson, fondator şi preşedintele Misiunii Freedom in Chirst {Libertatea în Hristos), este autor, consilier, conferenţiar şi fost profesor asociat la Biola University şi la Talbot Seminary din La Mirada, California. El este preşedintele comitetului Departamentului de Teologie Practică de la Talbot School of Theology, având în acelaşi timp o experienţă pastorală de aproape 20 de ani.
Anderson este autorul best-sellerului Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei, publicat în 1990 şi revizuit în 1993. Printre celelalte lucrări publicate de el se numără Victory over the Darkness, Walking in the Light, The seduction of Our Children, Winning Spiritual Warfare, Stomping Out the Darlmess, şi Daily in Christ. Ultima sa carte, Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei, Ediţie pentru tineret, este scrisă împreună cu expertul în probleme de tineret Dave Park şi este o versiune pentru tineret a cărţii Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei.
Anderson a apărut în numeroase programe de radio şi de televiziune, cum ar fi "Focus on the Family", "The 700 Club", "Point of View", "CBN Radio", "Truths that Transform", "Action Sixties", "Hope for the Heart" şi multe altele.
Binecunoscut pentru munca pe care a depus-o în domeniul rezolvării conflictelor spirituale, Anderson are un program activ de consiliere, consultaţii şi conferinţe. Colecţia sa de casete video de instruire a liderilor bisericii "Conflicte spirituale şi consiliere" şi conferinţele creştine "Rezolvarea conflictelor personale şi spirituale" au călăuzit mii de oameni spre libertate în Hristos. Anderson ţine, de asemenea, seminarii despre căsătorie, familie, creşterea copiilor de către un singur părinte, recuperarea după divorţ, identitatea spirituală, conducerea bisericii şi înnoirea liderilor. Anderson şi-a luat licenţa în electronică la Arizona State University, iar la Talbot School of Theology a obţinut diploma de Maşter of Arts în Educaţie creştină, precum şi cea de Maşter of Divinity şi de Doctor of Ministry. Al doilea doctorat 1-a obţinut de la Pepperdine University. El este căsătorit cu Joanne de peste 25 de ani şi au doi copii.



Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( Admin,blog,radio )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen