Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Samstag, 7. Juli 2012

Cei „o suta” Ceea ce stătea acum pe inima lui Taylor era

Cei „o suta”
Ceea ce stătea acum pe inima lui Taylor era să viziteze pe creştinii indigeni din ţinutul Shangsi şi din alte ţinuturi, precum şi pe lucrătorii izolaţi, aceasta fiind un pas înainte pe drumul evanghelizării mul­ţimilor. Totodată, Hudson avea în vedere formarea de adunări indigene.
Cu o şaretă a mers pe drumuri rele, cu hîrtoape şi dormea în hanuri pline de muşte. A fost un drum de neuitat din pricina lipsei de confort, dar bucuriile pe care Ie-a întîlnit, l-au făcut să numească acel timp, „zile de binecuvîntare".
Zile de-a rîndul, din sat în sat, Hudson mergea şi spunea creştinilor indigeni acelaşi lucru şi anume că „Isus este pe deplin de ajuns pentru viaţa personală şi pentru sfinţire, ca şi pentru slujba noastră".
La adunările care aveau loc în localităţile prin care trecea, dădea mereu fraţilor noi comori din Cuvîntul lui Dumnezeu şi scotea învăţături folositoare şi din experienţa sa, pentru a întări sufletele celor de curînd întorşi la Dumnezeu şi care erau plini de rîvnă pentru vestirea Evangheliei. Unele gînduri pe carIe-a împărţit fraţilor în această călătorie ne sînt păstrate şi nouă.
„Cînd harul lui Dumnezeu este triumfător în sufletul meu", zicea el, „atunci pot privi în faţă pe chinez şi-i pot spune: Dumnezeu te iartă aşa cum eşti."
„Imi place să examinez fiecare chestiune practic în legătura pe care o are ea cu Isus."
„Este o minunată învăţătură în felul în care Mîntuitorul îşi îndeplinea lucrarea Sa de dragoste. El Se atingea de lepros şi de orb cînd îl vindeca. Dacă noi stăm aşa de departe de oameni, cum să-i ajutăm?"
„Niciodată nu vom fi dezamăgiţi, dacă înţelegem că Isus este de ajuns în viaţa şi în slujba noastră."
De asemenea Hudson insista şi asupra adevărului venirii Domnului Isus, arătînd că adevărul acesta, dacă ar fi cunoscut, ar schimba viaţa unora dintre credincioşii din China, care se lasă tîrîţi de egoism sau de duhul lumii. „îmi aduc aminte destul de bine ce efect a avut asupra mea cînd Dumnezeu a îngă­duit să-mi deschidă inima pentru marele adevăr al venirii din nou a Domnului Isus. A fost pentru mine o binecuvîntare duhovnicească extraordinară."
„Oh! să fii plin de cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi de sentimentul prezenţei lui Isus, să fii una cu El, încît viaţa Lui să curgă în vinele tale, încît El să-ţi împrumute buzele pentru a-Şi transmite cuvintele, faţa pentru a ne arăta privirile Sale de răbdare şi dragoste, mainile pentru a lucra pentru El."
„In timp de descurajare, ce mangaietor este gîndul că lucrarea lui Dumnezeu nu este lucrarea noastră pentru Dumnezeu, ci lucrarea lui Dumnezeu pentru noi."
Odată terminată reuniunea acestor fraţi lucrători, Hudson Taylor a plecat, prin ploaie şi noroaie, într-o călătorie care a durat două sâptâmîni, la conferinţa creştinilor indigeni din Hungtung. După ce a istorisit creştinilor experienţe minunate din viaţa lui, s-a luat hotărîrea ca activitatea pastorului Hsi să se lărgească şi în alte districte.
După o altă călătorie, a ajuns la Pingjongfu, unde de asemenea s-a ţinut o adunare de creştini indigeni. La o distanţă de zece kilometri era locuinţa pas­torului Hsi. Roadele frumoase pe care le aducea viaţa acestui om hotărît pe calea Domnului Isus l-au mişcat pe Hudson. Iată numai un exemplu:
In fiecare zi, Hsi ne ruga cu mult foc ca Evanghelia să ajungă şi la populaţia păgînă din Hwochow. Dar odată soţia ia spus:
Ne-am rugat mult pentru acest oraş, n-ar fi timpul să facem ceva acolo?
Eu aş vrea, răspunse soţul, dar locuinţele sînt scumpe acolo şi nu avem bani.
Cît ar trebui? a întrebat ea. După ce Hsi i-a spus, ea a plecat fără să mai spună ceva. A doua zi, ea a pus pe masă un mic pachet şi a spus:
- Cred că Dumnezeu ne-a împlinit rugăciunea .
Plin de curiozitate, pastorul a desfăcut pachetul şi a găsit toate bijuteriile de aur şi de argint ale soţiei sale. Atunci a întrebat-o:
Dar te lipseşti tu de ele?
Da, mă lipsesc, numai să ştiu că Evanghelia se va vesti la Hwochow.
Acum Taylor a întrebat-o:
Nu v-a părut râu de acele lucruri frumoase?
Să-mi pară rău de ele, cînd am pe Isus? Nu-mi este El de ajuns?
Era de mirare că lui Hudson îi era greu să plece dintre aceşti fraţi?
Continuîndu-şi drumul pe o vreme ploioasă, Hud­son şi însoţitorii lui au mers timp de 24 de zile, unii călare şi alţii pe jos, fără să întîlnească în drum nici o staţiune misionară. Suferind oboseala şi foamea, Hudson îşi păstra liniştea sufletească şi evlavia.
Cînd se întîmpla ca hanurile să fie închise, Hudson cu însoţitorii lui se culcau pe marginea drumului. Adesea ploaia le-a udat hainele pînă la piele. într-o noapte au ajuns într-un mic sat în care nu se afla nici un han. Drumul nu şi-l mai puteau continua noaptea şi n-au găsit alt adăpost decît o cocină de porci.
„Cînd mă trezeam uneori să hrănesc animalele cu care călătoream", scrie Beauchamp, „îl găseam pe Hudson citind Biblia la lumina lumînării, fără să se îngrijească de zgomotul celorlalţi oaspeţi din han. El se ruga culcat în călătorie, pentru că punea mult timp deoparte pentru rugăciune şi i-ar fi fost prea obositor
se aşeze în genunchi."
După ce călătorii au ajuns la Hangchungfu, un misionar a mărturisit: „Nu pot spune ce am simţit Bscultînd pe Hudson vorbind de sutele de oraşe prin care a trecut şi în care nu era nici un creştin".
După călătoria făcută, Hudson, Stevenson şi ceilalţi misionari au rămas adînc impresionaţi de nevoile sufleteşti ale chinezilor din nord, unde nu pătrunsese deloc lumina Evangheliei.
La adunările din Anshun, Stevenson a fost primul care a arătat că este nevoie de încă o sută de lucrători pentru anul 1887. Era o cifră care pe mulţi i-a uimit, căci numărul total al misionarilor nu era decît cam de două ori mai mare. Erau cheltuieli mari de întreţinere, de transport; dar nevoile erau cu mult mai mari.
Cînd au adresat cererea pentru cei „o sută", Hudson era atît de încredinţat că Domnul fi va da, încît atunci cînd dicta secretarului: „aşteptăm 100 misionari în 1887" şi cînd acesta, surîzînd, i-a spus: „Numai dacă s-ar deschide zăgazurile cerului s-ar putea aşa ceva", Taylor s-a aprins şi i-a răspuns: „Dacă mi-ai arăta în China o fotografie cu cei 100 de misionari, tot n-aş fi mai sigur ca acum de trimiterea lor".
Mai mult, Hudson scria: „Unii dintre noi nădăjduiesc că „peste aşteptări" înseamnă 50 sau 60 de misionari mai mult decît cerem. Aceasta va cere multă corespondenţă, multe rugăciuni şi gîndire serioasă, pentru a şti pe cine să primeşti şi pe cine să îndepărtezi. Avem mare nevoie de binecuvîntare şi de putere de sus."
Aceste gînduri de răspundere înaintea lui Dum­nezeu, dar şi de încredere deplină în El, l-au însoţit în zilele anului 1887. Ce an binecuvîntat! După două zile de rugăciune — căci una nu era de ajuns — anul s-a terminat cu plecarea ultimului „trimis", care com­pleta pe cei „o sută".
„Avem nevoie de lucrători, nu de plimbăreţi", scria el. Şi de aceea a fost nevoie să meargă în Anglia, unde printre altele, stătea de vorbă direct cu majoritatea candidaţilor care doreau să plece în China.
Numărul scrisorilor pe care le scria în acest timp este de necrezut: douăzeci, treizeci de scrisori pe zi, în fiecare zi a anului, chiar patruzeci de scrisori pe zi. Apoi, luînd parte la cîte trei, patru adunări pe zi, mergînd în Irlanda şi în Scoţia, Hudson se bucura de roadele vestirii Evangheliei.
De ziua naşterii lui, i-a sosit din China vestea unui seceriş bogat în districtul pastorului Hsi: peste două sute de persoane s-au botezat în ultimul timp. „Cînd Dumnezeu face un lucru, îl face frumos", a spus atunci Hudson.
A doua zi, o nouă veste îmbucurătoare: se primiseră 25.000 franci pentru acoperirea chel­tuielilor de drum ale celor „o sută". „Dacă El ne va da pe deasupra, trimiţînd mai mult de o sută de lucrători sau trezind entuziasmul misionar în toate bisericile şi binecuvîntînd astfel întreaga lume, nu ştiu, dar nădăjduiesc că El împlineşte rugăciunile şi sînt încredinţat că şi acest lucru va fi făcut „frumos". Dacă lucrarea este sub cîrmuirea lui Dumnezeu, noi putem să-l cerem lucrători cu toată încrederea şi, dacă ni-i dă, putem fi siguri că le poartă de grijă. Dacă acest principiu, de a spune totul lui Dumnezeu şi a primi totul de la El este adevărat (şi cred că experienţa lucrării noastre în China o dovedeşte), nu trebuie să-l aplicăm tot mai mult în viaţa noastră?
N-am ştiut ce este neliniştea de cînd Domnul m-a învăţat că lucrarea este a Lui. Marea problemă a vieţii mele este să fac ce Ii place lui Dumnezeu. Mergînd cu El, în lumină, nici o greutate nu va apăsa asupra mea."
Cu două zile înainte de sfîrşitul anului, Hudson şi-a terminat lucrarea care o avea de făcut în Anglia: numărul celor „o sută" se împlinise.
Cu douăsprezece luni înainte, un vechi misionar îi spusese la Shanghai, înainte de a pleca în Anglia: „Mă bucur foarte mult aflînd că cereţi lui Dumnezeu întărituri însemnate; dar aţi obţine mai mult dacă n-aţi cere lui Dumnezeu o astfel de cifră."
„Sînt sigur", i-a răspuns Taylor, „că şi dum­neavoastră veţi lua parte la bucuria noastră, salutînd pe ultimul din cei „o sută" la sosirea lor în China." Lucrul acesta s-a întîmplat, căci printre cei care s-au arătat să întîmpine la sosire ultimul grup care completa „suta", nici unul n-a fost mai plin de bucurie ca sfîntul cu părul alb, pe care Dumnezeu, peste cîteva săptămîni 1-a chemat în odihna Sa.

..va urma..

Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( Admin,blog,radio )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen