C E L C E D Ă V I Z I U N E A B R U C E W I L K I N S O N împreună cu DAVID & HEATHER KOPP

C E L C E D Ă
V I Z I U N E A



B R U C E W I L K I N S O N
împreună cu DAVID & HEATHER KOPP



TRADUCEREA

DANIELA DOMAINSCHI





Toţi avem o viziune!


Poate nu poţi s-o descrii. Poate ai uitat-o. Sau poate nu mai crezi în ea. Dar ea există.
Să facem cunoştinţă cu Omul Obişnuit, un Nimeni care îşi părăseşte Ţara de baştină ca să-şi urmeze Marea Viziune. Când l-a convins Cel ce dă Viziuni să evadeze din Zona lui de Confort, Omul Obişnuit a pornit în călătoria vieţii sale – învingând Împotrivitori la Graniţă, străbătând Pustiul şi luptându-se cu Uriaşii fioroşi din Ţară.
Această parabolă a zilelor noastre te va face să porneşti în propria ta aventură îndrăzneaţă. Ceea ce la început ar putea să pară un drum plin de obstacole este în realitate un şir de oportunităţi care te vor ajuta să-ţi împlineşti menirea. Autorul de succes Bruce Wilkinson va fi Instructorul tău de Viziuni, care te va ajuta să-ţi cunoşti sufletul şi îţi va oferi soluţii practice.
Este timpul să porneşti în călătoria vieţii tale. Fie ca inima ta să cânte pe măsură ce îmbrăţişezi tot ceea ce Dumnezeu a sădit în ea cu dragoste.






CUPRINS


Prefaţă………………………………………………………………….6


PARTEA I
PARABOLA CELUI CE DĂ VIZIUNI


Capitolul 1
Omul Obişnuit îşi îmbrăţişează Marea Viziune………………………..8


Capitolul 2
Omul Obişnuit îşi părăseşte Zona de Confort…………………………12


Capitolul 3
Omul Obişnuit întâlneşte Împotrivitori în Zona de Frontieră…………15


Capitolul 4
Omul Obişnuit intră în Pustiu…………………………………………19


Capitolul 5
Omul Obişnuit găseşte Sanctuarul……………………………………23


Capitolul 6
Omul Obişnuit ajunge în Valea Uriaşilor…………………………….27


Capitolul 7
Omul Obişnuit prosperă în Ţara Promisiunii………………………...32




PARTEA II
CĂLĂTORIA SPRE MAREA TA VIZIUNE


Introducere
Fă cunoştinţă cu Instructorul tău de Viziuni……………………………...36

Capitolul 8
Pentru aceasta te-ai născut……………………………………………….38
Cum să identifici şi să îmbrăţişezi Marea ta Viziune

Capitolul 9
Trăind dincolo de graniţă………………………………………………..45
Ce trebuie să ştii ca să treci dincolo de Zona ta de Confort

Capitolul 10
Împotrivire neaşteptată………………………………………………….51
Cum să vorbeşti cu şi să beneficiezi de pe urma Împotrivitorilor tăi din Zona de Frontieră

Capitolul 11
Diamante în Pustiu……………………………………………………...57
De ce Pustiul nu este altceva decât Pierdere

Capitolul 12
O invitaţie surprinzătoare………………………………………………63
Cum reuşeşte oaza Sanctuarului să te transforme pe tine şi Viziunea ta

Capitolul 13
Inima unui Războinic…………………………………………………..69
Ce-ţi trebuie ca să-i învingi pe Uriaşii din calea ta

Capitolul 14
Trăind din plin Marea ta Viziune……………………………………...74
De ce Ţara Promisiunii este numai începutul














Această carte este pentru toţi aceia
care au sperat sau au crezut vreodată
că pot face ceva remarcabil în viaţa lor.


David şi Heather Kopp au avut o contribuţie vitală
la realizarea acestei cărţi.
Angajarea, iscusinţa şi încurajarea lor
au constituit o profundă sursă de inspiraţie.
Mulţumesc bunilor mei prieteni
pentru că au fost Campioni pentru acest Vizionar.


Dar cel mai mult aş vrea
să-L fac cunoscut pe Cel care dă cu adevărat Viziuni.
Pentru că fără El nici unul dintre noi n-am avea
o Viziune irezistibilă pentru care să ne dedicăm viaţa.



PREFAŢĂ


Crezi că orice om de pe pământ s-a născut cu o viziune pentru viaţa lui?
Oriunde aş călători în lume – fie prin cartierele foarte costisitoare din Manhattan sau prin satele din Africa de Sud – nu cred să existe un om care să nu aibă un vis sau o viziune. Poate nu e în stare s-o descrie. Poate a uitat-o. Sau poate nu mai crede în ea.
Dar ea există.
Eu numesc această dorinţă înflăcărată, universală şi puternică Marea Viziune. Ca şi codul genetic care descrie pasiunile şi abilităţile tale unice, Marea ta Viziune a fost ţesută în fiinţa ta încă de la naştere. Tu eşti singura persoană cu o Viziune exact ca a ta.
Şi o ai dintr-un motiv: ca să te atragă spre acel fel de viaţă pe care îl iubeşti din naştere!
Bine ai venit la noua mea carte, Cel ce dă Viziuni, un ghid practic şi inovator pentru realizarea Marii tale Viziuni.
Cel ce dă Viziuni este formată din două părţi.
Partea I este „Parabola Celui ce dă Viziuni“. Aceasta este povestea Omului Obişnuit, un Nimeni care îşi părăseşte Ţara de baştină ca să-şi urmeze Marea Viziune. Parabola îl urmăreşte pe Omul Obişnuit în călătoria lui spre Viziunea lui. Această poveste îţi va prezenta ideile importante despre care doresc să îţi vorbesc în secţiunea următoare.
Partea II se numeşte „Călătoria spre Marea ta Viziune“. În aceste pagini eu voi fi Instructorul tău de Viziuni, ajutându-te să rezolvi problemele şi să ajungi la importante realizări personale. Această secţiune îşi propune să te inspire în timpul călătoriei spre Viziunea ta. Pentru a te ajuta şi mai mult, te invit să vizitezi www.TheDreamGiver.com, unde vei găsi soluţii interactive, ziditoare pentru oamenii care îşi urmează Viziunea.
Pentru a alege o parabolă care să ne înveţe despre Viziuni, am căutat să urmez o lungă şi onorată tradiţie de a transmite principii importante de viaţă printr-o povestire simplă. C. S. Lewis şi Cronicile lui Narnia, de exemplu. Sau John Bunyan şi Călătoria creştinului. Şi cine ar putea uita parabolele Bunului samaritean şi a Fiului risipitor? Pentru a comunica adevărul oamenilor din toate timpurile şi culturile, parabola pare să fie cel mai puternic instrument de învăţare disponibil.
Dacă vei citi Rugăciunea lui Iaebeţ, vei întâlni un om foarte puţin cunoscut din Vechiul Testament care a refuzat să se mulţumească cu mai puţin. El a dorit cu disperare să iasă din circumstanţele şi perspectivele mărginite în care se născuse. Aşa că a strigat la Dumnezeu pentru binecuvântare, pentru hotare mai largi şi pentru puterea şi protecţia care să le însoţească. Şi Dumnezeu a spus da.
Dacă te vei ruga aşa, viaţa ta se va schimba. Dumnezeu îţi va extinde hotarele. El va îndrepta viaţa ta într-o direcţie în care vei putea prospera, dar totodată în care vei înfrunta dificultăţi mai mari decât ai înfruntat vreodată înainte.
În această carte, voi numi această direcţie Viziunea Lui pentru tine.
Orice Vizionar află curând că drumul spre viitorul pe care îl doreşte cu adevărat este blocat cu obstacole ameninţătoare pentru Viziune. De aceea foarte mulţi se întorc. Dar ceea ce mulţi nu realizează – şi ceea ce am pierdut şi eu mulţi ani de zile – este că fiecare obstacol este în acelaşi timp şi o oportunitate importantă. Obstacolele vin într-o ordine prezisă şi fiecare dintr-un motiv foarte promiţător.
Cu cât vei înţelege mai bine călătoria spre Viziunea ta şi ceea ce Dumnezeu lucrează în viaţa ta, cu atât mai puţin probabil îţi vei abandona Viziunea.
Deci lasă-mă să te întreb: Ai avut ca şi copil un vis pe care l-ai pierdut pe drum? Ai acum un vis care pare imposibil de urmat? Ai impresia că Dumnezeu a uitat pur şi simplu să-ţi dea o Mare Viziune? Sau îţi urmăreşti visul, dar experimentezi cădere după cădere?
Dacă răspunsul tău la una din aceste întrebări este da, atunci cartea aceasta este pentru tine! Te rog să mergi împreună cu mine în călătoria vieţii tale.
Fie ca inima ta să cânte în timp ce îmbrăţişezi ceea ce ai fost creat să fii şi să faci.
Cu căldură,
Bruce Wilkinson
Johanesburg, Africa de Sud






P A R T E A I

PARABOLA CELUI CE DĂ VIZIUNI


CAPITOLUL 1

OMUL OBIŞNUIT ÎŞI ÎMBRĂŢIŞEAZĂ MAREA VIZIUNE


Nu de mult şi nu departe, un Nimeni pe nume Omul Obişnuit trăia în Ţara de baştină.
Fiecare zi era aproape la fel pentru Omul Obişnuit. Dimineaţa se scula şi se ducea la Slujba lui Obişnuită. După lucru, mânca aproape aceeaşi cină pe care o mâncase cu o seară înainte. Apoi se aşeza în scaunul lui şi se uita la cutia care îi fascina pe cei mai mulţi dintre Nimeni în mai toate nopţile.
Uneori, Cel Mai Bun Prieten venea şi se alătura Omului Obişnuit în faţa cutiei. Uneori, Omul Obişnuit se ducea la părinţii lui şi se uitau împreună.
În general, nu se întâmplau multe lucruri în Ţara de baştină care să nu se fi întâmplat şi înainte. Omul Obişnuit se considera mulţumit. El găsea că ordinea stabilită era sigură. El făcea parte din mulţime. Şi de cele mai multe ori nu-şi dorea decât ceea ce avea.
Până în ziua când Omul Obişnuit a avut un sentiment mic şi supărător că ceva măreţ lipsea din viaţa lui. Sau poate sentimentul era că el lipsea de la ceva măreţ. Nu era sigur.
Micul sentiment a crescut. Şi cu toate că Nimenii din Ţara de baştină nu aşteptau în general neprevăzutul, Omul Obişnuit a început să-l dorească.

›š

Timpul a trecut. Apoi, într-o dimineaţă, Omul Obişnuit s-a sculat cu aceste cuvinte răsunând în mintea lui: Ceea ce-ţi lipseşte, ai deja…
Cum se poate una ca asta? Omul Obişnuit s-a uitat peste tot. Şi în cele din urmă a descoperit că într-un colţişor al inimii lui era o Mare Viziune. Marea Viziune i-a spus că el, un Nimeni, era făcut să devină un Cineva şi destinat să realizeze Lucruri Mari.
Sărind din pat, Omul Obişnuit a mai descoperit ceva – o pană lungă, albă care se odihnea pe pervazul ferestrei lui. De unde a venit? Ce însemna aceasta? Zguduit de emoţie, Omul Obişnuit a înţeles că fusese vizitat de Cel ce dă Viziuni.
Acum, Omul Obişnuit auzise zvonuri despre diverşi Nimeni din Ţara de baştină care s-au trezit având o Mare Viziune. Dar nu şi-ar fi imaginat niciodată că lucrul acesta ar putea să i se întâmple şi lui.
S-a grăbit să se îmbrace, în timp ce Marea lui Viziune bătea cu vioiciune în pieptul său. Ardea de nerăbdare să ajungă la Slujba lui Obişnuită şi să-i spună Celui Mai Bun Prieten această veste.
Dar în drum spre lucru, Omul Obişnuit şi-a dat seama că avea o problemă. Marea lui Viziune era prea mare pentru un Nimeni ca Omul Obişnuit. I-ar fi jenă să spună cuiva. Chiar şi Cel Mai Bun Prieten ar râde probabil de el.
Totuşi, Omul Obişnuit era prea mişcat ca să ţină viziunea numai pentru el. Cum l-a văzut pe Cel Mai Bun Prieten, i-a şi ieşit din gură vestea: „Cel ce dă Viziuni mi-a dat o Mare Viziune! Am fost făcut să devin un Cineva şi destinat să realizez Lucruri Mari!“
Cel Mai Bun Prieten s-a arătat surprins, dar n-a râs. „Asta-i foarte … mare“, a spus el. „Dar dacă aş fi în locul tău, n-aş vorbi prea mult despre această Viziune a ta. Nimenii de pe aici ar putea să te considere nebun“.
Omul Obişnuit nu vroia să pară nebun. Aşa că după aceasta a ţinut Marea lui Viziune numai pentru el.

›š

Zi după zi Omul Obişnuit făcea act de prezenţă la Slujba lui Obişnuită. Dar în timp ce lucra, se gândea la Viziunea lui. Se gândea cât de minunat ar fi să facă ceea ce-i plăcea să facă în loc să viseze doar la aceasta.
Dorinţa înflăcărată a Omului Obişnuit după Marea lui Viziune creştea mereu, până când, în cele din urmă, şi-a dat seama că nu va fi niciodată fericit dacă n-o va putea urma. De ce oare Cel ce dă Viziuni n-a făcut posibil lucrul acesta?
Dacă Cel ce dă Viziuni n-a făcut-o, cum ar putea Omul Obişnuit să părăsească vreodată Ţara de baştină? Avea multe plăţi şi cheltuieli. Avea îndatoririle lui curente. Mulţi Nimeni se bizuiau pe el pentru multe lucruri.
Omul Obişnuit se simţea prins din toate părţile. Timpul trecea, dar nu se schimba nimic.
A început să-şi urască Slujba Obişnuită. Nu pentru aceasta am fost făcut, îşi spunea el. Ştiu sigur!
După un timp, a început să se neliniştească gândindu-se că poate nu primise de fapt Marea Viziune. Poate că totul a fost doar o închipuire a lui.
Şi devenea tot mai trist din zi în zi.

›š

Într-o seară, după lucru, Omul Obişnuit s-a dus la părinţii lui să se uite la cutie. Dar cutia lor era stricată, astfel că în casă domnea o linişte mare. Era linişte şi pentru că Mama lui se dusese să facă cumpărături la Alimente Obişnuite.
În liniştea aceea Omul Obişnuit a început să se gândească din nou la Viziunea lui. S-a uitat la Tatăl său care şedea în scaunul lui citind singura pagină a ziarului Ştirile Nimănui. Poate el m-ar putea ajuta.
„Tată“, a spus Omul Obişnuit, „Sunt tot mai trist din zi în zi. Nu-mi mai place Slujba mea Obişnuită. De fapt, cred c-o urăsc“.
Tatăl şi-a ridicat ochii. „Asta-i groaznic!“ a spus el. „Ce s-a întâmplat?“
Înainte să se fi putut opri, Omul Obişnuit a început să vorbească despre Cel ce dă Viziuni şi despre Marea lui Viziune. „Am fost făcut să devin un Cineva şi să realizez Lucruri Mari!“ a spus el. Şi apoi i-a spus Tatălui său Numele Viziunii lui. Îi tremura vocea când vorbea. Era sigur că Tatăl său va râde de el şi-l va crede nebun.
Dar Tatăl său n-a râs. „Nu mă mir că te aud spunând aceste lucruri“, a spus el.
„Nu te miri?“ spuse Omul Obişnuit.
„Nu“, spuse Tatăl său. „Ai avut această Viziune de când erai mic. Nu-ţi aminteşti? Obişnuiai să construieşti mereu acelaşi vis cu beţe şi noroi chiar în faţa acestei case“.
Atunci Omul Obişnuit şi-a adus aminte. Întotdeauna avusese Viziunea lui! Era ceea ce întotdeauna îşi dorise să facă şi ceea ce întotdeauna crezuse că ar fi destoinic să facă.
Ochii i s-au umplut de lacrimi. „Tată“, a spus el. „Cred că am fost născut să fac asta“.

›š

Omul Obişnuit şi Tatăl său stăteau împreună tăcuţi. Se părea că şi Tatăl său îşi aminteşte ceva. După un timp a întrebat: „Spune-mi, fiule, când te-ai trezit după Marea ta Viziune, ai găsit cumva … o pană?“
Omul Obişnuit a fost şocat. „De unde ştii?“ a întrebat el.
„Cu mult timp în urmă, am avut şi eu o Viziune“, a spus Tatăl său. „Şi a venit cu o pană lungă, albă. Era o Viziune minunată. Am ţinut pana pe pervazul ferestrei mele cât timp am aşteptat o ocazie de a o urma. Am tot aşteptat. Dar niciodată nu părea posibil … Până când, într-o zi, am observat că pana se prefăcuse în praf“.
Dintre toate cuvintele triste pe care Omul Obişnuit le auzise vreodată, acestea erau cele mai triste.
Înainte să plece în noaptea aceea, Tatăl său l-a îmbrăţişat. „Să nu faci aceeaşi greşeală pe care am făcut-o eu, fiule“, a spus el. „Nu trebuie să rămâi un Nimeni. Tu poţi să devii un Vizionar!“

›š

Când Omul Obişnuit a ajuns acasă, s-a dus direct la fereastră şi a luat pana lungă şi albă. A întors-o cu grijă pe toate părţile în mâna lui. Se gândea la Tatăl său şi la Viziunea pe care o părăsise.
Apoi a avut o idee surprinzătoare. Probabil că Cel ce dă Viziuni a dat fiecărui Nimeni o Viziune, dar numai unii şi-au primit cu bucurie viziunile şi doar câţiva le-au şi urmat.
Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât înţelegea mai bine că trebuia să fie adevărat.
Omul Obişnuit ştia acum cu siguranţă un singur lucru: El nu vroia să repete greşeala Tatălui său. N-avea de gând să mai piardă încă o zi aşteptând ca Viziunea lui să pară posibilă. Va găsi o cale de a o urma.

›š

Timpul a trecut. Omul Obişnuit lucra din greu la planul său de a-şi începe Viziunea. A făcut alegeri grele. A făcut schimbări dificile. A făcut chiar mari sacrificii.
În sfârşit, într-o dimineaţă, era gata.
Omul Obişnuit a parcurs drumul spre Slujba lui Obişnuită alergând, în timp ce Viziunea lui palpita cu putere în pieptul său. Cum l-a văzut pe Cel Mai Bun Prieten, Omul Obişnuit i-a şi spus vestea cea mare: „Ştii, Viziunea aceea Mare despre care ţi-am vorbit – m-am hotărât s-o urmez!“
Cel Mai Bun Prieten părea îngrijorat. „Ştii la fel de bine ca mine că Nimenii care îşi urmează Viziunile părăsesc Ţara de baştină“, a spus el. „Ei pornesc ca nebunii spre Necunoscut, în căutarea unui loc unde –“
„Da, da, ştiu“, îl întrerupse Omul Obişnuit, „şi abia aştept să plec!“
„Dar Omule Obişnuit, această călătorie nu e nici chibzuită, nici sigură. De ce să părăseşti Ţara de baştină? E atât de confortabil aici. Şi apoi, tu ai locuit aici întotdeauna“.
„M-am gândit şi la asta“, a spus Omul Obişnuit. „Dar Marea mea Viziune este atât de importantă şi de minunată, încât nu vreau s-o pierd“.
Cel Mai Bun Prieten a dat din cap. „Deci vrei să devii un Vizionar“, a spus el.
„Sunt un Vizionar!“ a răspuns Omul Obişnuit. „Astăzi am să-i spun Şefului meu că renunţ la Slujba mea Obişnuită. Mâine îmi voi începe călătoria. Hei, Prietene“, a adăugat Omul Obişnuit cu înflăcărare, „îţi dăruiesc scaunul meu şi cutia mea!“
Şi cu aceasta, Omul Obişnuit a ieşit, fredonând o melodie pe care n-o mai auzise înainte.

Cu o noapte înainte să părăsească Ţara de baştină …

· Omul Obişnuit a hotărât să folosească pana lungă şi albă ca să-l ajute să-şi aducă aminte Adevărul. A scos un caiet de notiţe şi a scris pe copertă „Jurnalul Viziunii mele“. Apoi a înmuiat pana în cerneală permanentă şi a scris pe prima pagină:
· Cel ce dă Viziuni mi-a dat o Mare Viziune înainte chiar ca să mă nasc. În cele din urmă, pur şi simplu m-am trezit cu ea!
· Viziunea mea este ceea ce fac cel mai bine şi ceea ce îmi place cel mai mult să fac. Cum am putut să n-o fac atâta timp?
· A trebuit să mă sacrific şi să fac mari schimbări ca să-mi urmez Viziunea. Dar merită.
· Mă întristez când mă gândesc că atât de mulţi Nimeni pierd un lucru atât de mare.




CAPITOLUL 2

OMUL OBIŞNUIT ÎŞI PĂRĂSEŞTE
ZONA DE CONFORT

A doua zi, Omul Obişnuit s-a sculat la ora obişnuită. Dar în loc să se prezinte la Slujba lui Obişnuită, şi-a făcut valiza cu cele necesare. A mai adăugat jurnalul său şi o sticlă cu cerneală permanentă. Înainte să încuie uşa, a pus cu grijă pana lungă şi albă într-un loc sigur.
Curând, Omul Obişnuit ieşea din centrul confortabil al Ţării de baştină, în care locuiau aproape toţi Nimenii. El se îndrepta spre Graniţă, unde aproape nici un Nimeni nu a mers vreodată.
Omul Obişnuit nu îndrăznise niciodată înainte să meargă pe acest drum. Dar, ca orice Nimeni, ştia că cu cât mergi mai departe de centrul Ţării de baştină, cu atât lucrurile devin mai puţin obişnuite. Ştia de asemenea că cei mai mulţi dintre Nimenii care au încercat să părăsească Zona de Confort a Ţării de baştină au devenit atât de stingheriţi, încât au făcut stânga-mprejur şi s-au întors acasă.
Unii au fost atât de fericiţi că s-au întors, încât au stat zile în şir în scaunul lor, aşteptând să nu se mai întâmple nimic şi răsuflând uşuraţi.
Dar Omul Obişnuit şi-a spus că el era altfel decât cei mai mulţi dintre Nimeni. El îşi va urma Viziunea, orice ar fi.
Plin de speranţă şi încredere, Omul Obişnuit fluiera noua lui melodie în timp ce mergea şi visa la Lucrurile Mari pe care avea să le împlinească. Viaţa nu i se păruse niciodată atât de promiţătoare.

›š

Omul Obişnuit nu ajunsese prea departe, când a simţit că nu mai avea chef să fluiere. Nu putea spune de ce, dar pur şi simplu nu mai era dispus. Apoi, în timp ce mergea mai departe, a început să fie nervos. Decorul părea schimbat. Frunzele copacilor păreau stufoase, dar în alt fel.
Acum când Omul Obişnuit se gândea la Viziunea lui, şi aceasta parcă era altfel. Pentru prima dată a văzut că urmarea ei i-ar putea aduce mult disconfort. Va trebui să facă lucruri neobişnuite în locuri neobişnuite. Şi nu va mai avea cutia lui la care să se uite.
Apoi a avut un gând şi mai tulburător: Pentru a face ceea ce îi plăcea cel mai mult, va trebui să facă ceea ce îl înspăimânta cel mai mult!
Starea Omului Obişnuit a trecut repede de la nervozitate la îngrijorare. Paşii lui au început să încetinească. Şi a început să aibă mari îndoieli cu privire la Marea lui Viziune. Ce credea el? El nu avea destul talent sau iscusinţă ca să-şi împlinească cu succes Viziunea. Era categoric Incapabil să realizeze Lucruri Mari. Ce se va face dacă va da greş chiar în faţa altor Nimeni?
Mai rău, chiar dacă ar putea să-şi împlinească Viziunea, era categoric Nevrednic. Orice Nimeni putea să vadă că el nu merita să-şi trăiască Viziunea. În definitiv, el nu era decât un Om Obişnuit. Poate că Cel ce dă Viziuni a vrut să dea Viziunea unui alt Nimeni mai nobil decât el?
De acum, fiecare pas era mai greu de făcut decât ultimul. Îngrijorarea lui se transformă în frică. Atunci a văzut înaintea lui un indicator. Spunea:

Ieşirea din Zona de Confort a Ţării de baştină
Intrarea în Zona de Frontieră

Acum Omul Obişnuit era de-a dreptul îngrozit. Sudoarea i se scurgea de pe frunte. Abia mai respira. Nu mai putea să gândească.
Atunci, cum a ajuns la indicator, Omul Obişnuit s-a lovit de un Zid invizibil de Frică.
S-a oprit, fiind incapabil să mai facă un singur pas.
Şi-a lăsat valiza jos şi s-a aşezat pe ea.

›š

Să se întoarcă? se întreba el. Sau să încerce să găsească o cale de a merge mai departe?
Timpul trecea.
Apoi a auzit aceste cuvinte: De ce te-ai oprit?
Omul Obişnuit a recunoscut glasul Celui ce dă Viziuni. „Cred că vreau să mă întorc acasă“, a spus el slab. „Nu sunt un Nimeni potrivit să meargă după o Viziune aşa de Mare“.
Ba da, eşti, a spus Cel ce dă Viziuni. Pentru asta te-am făcut.
„Dar nu cred că pot să fac asta“, a spus el.
Ba da, poţi. Şi Eu voi fi cu tine. Eu te voi ajuta.

›š

Omul Obişnuit a rămas unde era. Urmărea o insectă neobişnuită care se târa peste vârful pantofului său. Păsări ciudate zburau pe deasupra capului său.
După un timp, s-a ridicat şi a privit cu nesaţ spre Necunoscut. Acolo undeva era Marea lui Viziune.
Dar drumul de aici până acolo părea foarte greu.
Apoi s-a uitat lung înapoi spre Ţara de baştină. Şi-a amintit cu drag de traiul bun şi uşor de acolo – Slujba lui Obişnuită, Cel Mai Bun Prieten al lui, scaunul lui, cutia lui. Era ceva minunat în a nu se întâmpla nimic.
Omul Obişnuit şi-a ridicat valiza şi s-a hotărât să facă un pas în direcţia aceea, doar ca să vadă cum este.
Se simţea mai bine. Imediat respiraţia i-a devenit mai uşoară.
Aşa că a mai făcut un pas – doar ca să vadă cum va fi cu acest pas.
S-a simţit şi mai bine.
A mers mai departe. Cu fiecare pas înapoi spre mijlocul Ţării de baştină, Omul Obişnuit se simţea tot mai confortabil. Dar a observat repede că era şi din ce în ce mai trist. Şi ştia de ce: Cu fiecare pas pe care îl făcea se îndepărta tot mai mult de Marea lui Viziune.
Atunci a auzit din nou glasul Celui ce dă Viziuni.
De ce te întorci? a întrebat El.
Omul Obişnuit s-a oprit. „Pentru că mi-e frică! E prea groaznic şi prea riscant să părăsesc Ţara de baştină“, a spus el.
Da, este.
„Dar dacă am fost socotit capabil să împlinesc această Mare Viziune“, a exclamat el, „atunci, cu siguranţă, nu mi-ar fi aşa de frică!“
Ba da, îţi va fi, a spus Cel ce dă Viziuni. Oricărui Nimeni îi este.
Omul Obişnuit şi-a lăsat capul în jos. S-a gândit o clipă.
„Dar Tu ai putea să îndepărtezi această frică. Te rog, îndepărtează frica aceasta!“ s-a rugat el. „Dacă nu, nu voi putea merge mai departe!“
Ba da, vei putea, a spus Cel ce dă Viziuni. Fii curajos, Omule Obişnuit. Şi apoi a plecat.

›š

Omul Obişnuit a văzut clar acum alegerea pe care trebuia s-o facă. Putea să-şi păstreze fie confortul, fie Viziunea.
Dar cum să „fii curajos“ când nu ai curaj?
Omul Obişnuit s-a hotărât. Dacă frica n-avea de gând să-l părăsească, va trebui să meargă înainte în ciuda ei.
Tremurând încă, şi-a luat valiza, a întors spatele Ţării de baştină şi a pornit spre indicator. Şi cu toate că frica lui creştea, Omul Obişnuit a închis ochii şi a făcut un mare pas înainte – chiar prin Zidul invizibil de Frică.
Şi acolo a făcut o descoperire nemaipomenită.
De cealaltă parte a acestui singur pas – chiar acela pe care Omul Obişnuit nu credea că-l va putea face – şi-a dat seama că răzbise prin Zona lui de Confort.
Acum Zidul de Frică era în urma lui. Era liber, şi Viziunea lui era înainte.
A început să fluiere din nou în timp ce mergea şi Marea lui Viziune pulsa plăcut în pieptul lui.

Mai târziu în ziua aceea …

Omul Obişnuit şi-a scos jurnalul şi pana lui lungă şi albă şi a scris Adevărul despre Zona lui de Confort.

· A fost greu să-mi părăsesc Zona de Confort. Dar ar fi fost şi mai greu să-mi las în urmă Viziunea, şi mă bucur că n-am făcut-o.
· Încă nu mă simt vrednic sau capabil să-mi împlinesc Viziunea, dar Cel ce dă Viziuni mi-a promis că o să mă ajute.
· Acum ştiu un secret: Pot „să fiu curajos“, chiar dacă simt că mi-e frică.
· Marea mea Viziune era de cealaltă parte a acelui Zid invizibil de Frică. A trebuit să păşesc prin el. Nu credeam că am să pot, dar am putut.




CAPITOLUL 3

OMUL OBIŞNUIT ÎNTÂLNEŞTE ÎMPOTRIVITORI ÎN ZONA DE FRONTIERĂ

Nu departe după indicator, cărarea Omului Obişnuit a început să coboare. În faţă a văzut Apele Mari şi podul spre Necunoscut. Între el şi pod era Zona de Frontieră, o întindere deschisă de pământ plat.
Omul Obişnuit a fost surprins să vadă, stând în mijlocul Zonei de Frontieră, câţiva Nimeni din Ţara de baştină. Unul dintre Nimeni, care părea mai cunoscut decât cei mai mulţi, se grăbea spre el.
Era Mama lui.

›š

Ea a venit repede şi l-a strâns în braţe pe Omul Obişnuit. „O, Obişnuitule!“ a strigat ea. „Copilaşul meu! Slavă Domnului că am ajuns aici la timp!“
„Dar cum aţi ajuns aici aşa de repede?“ a întrebat el.
„Când nu vrei de fapt să părăseşti Ţara de baştină“, a spus ea, „nu trebuie să răzbeşti prin toată acea nelinişte înspăimântătoare!“
„Dar de ce sunteţi aici?“
„Nu trebuie să mergi mai departe!“ a spus ea. „Am fost aşa de îngrijorată când am auzit că părăseşti Ţara de baştină! Ştiu că ne-ai spus că o să pleci, dar n-am crezut niciodată că o vei face. Spune-mi sincer, ce gândeşti? N-ai nici o siguranţă! Poţi să te răneşti. Ba chiar să mori!“
„Dar asta-i Marea mea Viziune, Mamă!“ a spus Omul Obişnuit. „E o Viziune minunată şi vreau s-o urmez“.
A încercat s-o reasigure pe Mama lui. I-a spus că aşa cum se întâmplă de obicei cu Marile Viziuni, a lui era doar puţin periculoasă. Dar aceasta părea s-o îngrijoreze şi mai mult pe Mama lui.
Pe când traversau Zona de Frontieră, Omul Obişnuit i-a remarcat pe Unchiul lui şi pe Prietenul Cel Mai Bun.

›š

Unchiul Omului Obişnuit a venit primul. „Deci, te-ai hotărât să devii Vizionar“, a spus el acuzator. „Îţi dai seama că mergi complet împotriva oricărei tradiţii a acestei familii? De ce să devii tu un Cineva când noi toţi am fost întotdeauna fericiţi că suntem Nimeni?“
Înainte ca Omul Obişnuit să apuce să răspundă, a venit Cel Mai Bun Prieten. „Am fost îngrijorat înainte, Omule Obişnuit“, a spus el grav, „dar cu cât m-am gândit mai mult la aceasta, cu atât am fost mai convins că tu nu vei putea reuşi în aceasta. Nu pot să stau pur şi simplu şi să văd cum te prăbuşeşti înfrânt!“
Omul Obişnuit a rămas încurcat şi fără replică. Auzise un zvon despre Împotrivitorii de la Frontieră. Dar el credea că dacă ar fi adevărat, Împotrivitorii ar trebui să fie Nimeni pe care el nu-i cunoaşte. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că ar fi unii dintre Nimenii care îl cunoşteau cel mai bine!
Acum Mama lui, Unchiul şi Cel Mai Bun Prieten stăteau toţi tăcuţi înaintea lui, împiedicându-l să vadă podul spre Marea lui Viziune. Cum va reuşi să treacă de ei? Oare ar trebui să încerce? Avea nevoie de timp ca să se gândească.
I-a rugat pe Împotrivitorii lui să-l aştepte. Apoi a mers singur jos la marginea apei şi acolo s-a aşezat pe o piatră mare.
Privind dincolo de Apele Mari, Omul Obişnuit se tot gândea. S-a gândit până a început să creadă că poate Împotrivitorii lui aveau dreptate. Poate că nu era bine să-şi urmeze Viziunea.

›š

Apoi Omul Obişnuit a auzit un glas care l-a chemat pe nume. Când s-a întors să vadă cine era, a recunoscut pe un Cineva. Era Campionul, un vechi prieten din Ţara de baştină care fusese un Nimeni.
„Campionule!“ a exclamat Omul Obişnuit. „Ce cauţi aici?“
Campionul s-a aşezat pe piatră lângă el. „Când am auzit că ai devenit Vizionar, mi-am dat seama că trebuie să vin“, a spus el. „Ştiam că vei avea nevoie de ajutor“.
„Mulţumesc“, a spus Omul Obişnuit cu un suspin greu. „Dar i-ai văzut pe toţi Împotrivitorii mei?“
„I-am văzut“, a spus Campionul. „Sunt Împotrivitori, cu adevărat. Dar gândeşte-te la mine ca la Călăuza ta de la Frontieră. Vreau să te ajut să străpungi opoziţia lor“.
Apoi Campionul l-a ajutat pe Omul Obişnuit să înţeleagă ce se întâmplă. „Mama, Unchiul şi Prietenul tău Cel Mai Bun fac doar ce este firesc“, a spus el. „Când ai părăsit Zona ta de Confort, ai zdruncinat-o pe a lor cu adevărat. Fiecare dintre ei va avea ceva de pierdut dacă tu îţi vei continua drumul“.
„Înţeleg aceasta“, a spus Omul Obişnuit. „Dar ce trebuie să fac acum? Cum pot să-i aduc pe toţi Împotrivitorii mei de partea mea?“
„Ei bine, s-ar putea să nu poţi. Înţelepciunea este cheia. Încearcă să înţelegi ce anume îi motivează. Caută partea bună a îngrijorărilor lor. Pe unii Împotrivitori va trebui pur şi simplu să-i laşi în pace sau să-i eviţi. Dar cei mai mulţi Împotrivitori de la Frontieră au îngrijorări care te pot ajuta să-ţi clarifici planurile. În felul acesta un Vizionar transformă opoziţia în oportunitate“.
Când Campionul s-a ridicat să plece, a spus: „Ţine-te bine de Viziunea ta, Omule Obişnuit. Vei ajunge un Cineva într-o zi. Sunt sigur!“
Apoi a strâns mâna Omului Obişnuit şi a sărit jos de pe piatră. „Adu-ţi aminte“, a spus el, „când Împotrivitorii încearcă să-ţi blocheze drumul, ceea ce contează cel mai mult este cui vrei să-i placi!“

›š


Omul Obişnuit s-a gândit la ultimele cuvinte ale Campionului. A hotărât că era timpul să vorbească din nou cu Împotrivitorii săi.
Pe când soarele începea să apună, s-a plimbat încoace şi încolo pe malul apei, vorbind cu ei. Le-a spus mai multe despre Viziunea sa. A învăţat din îngrijorările lor. Apoi le-a spus că se hotărâse să-şi urmeze Viziunea în Necunoscut.
La apusul soarelui, Omul Obişnuit era gata să treacă Frontiera. Când Mama i-a înmânat valiza, a văzut lacrimi în ochii ei.
„M-am răzgândit. Vreau să-ţi urmezi Viziunea“, a spus ea. „Şi Tatăl tău va fi foarte mândru de tine. Cred că şi el ar fi vrut să facă această călătorie cu mulţi ani în urmă“. Apoi l-a îmbrăţişat şi şi-a luat rămas bun.
Omul Obişnuit a dat mâna cu Cel Mai Bun Prieten şi cu Unchiul lui (care totuşi nu arăta mulţumit). Pe când cei trei se uitau, a mers spre podul care trecea peste Apele Mari.

›š

Fiind pe înserate, Omul Obişnuit n-a observat că un alt Nimeni stătea pe pod. Dar acest Nimeni nu era un Nimeni oarecare – era Stăpânul Ţării de baştină. El era cel care hotăra ce este drept şi bine pentru Nimeni. Fiecare centimetru de pământ al Ţării era al lui. Chiar şi podul era al lui.
„Îţi interzic accesul pe podul meu“, a spus el.
„Dar de ce?“ a întrebat Omul Obişnuit.
„Pentru că am nevoie ca fiecare Nimeni să rămână în Ţara de baştină la Slujba lui Obişnuită“, a spus Stăpânul. „Nu vreau să mai pierd nici un Nimeni din cauza acestor Viziuni prosteşti. Nu te voi lăsa să pleci!“
Omul Obişnuit încerca din greu să nu intre în panică. Înţelepciunea îi spunea că un antagonist ca Stăpânul era cel mai rău tip de Împotrivitor. El avea mult de pierdut şi nu-i păsa de Omul Obişnuit.
Ce ar trebui să facă acum? Ce ar putea să facă? Atunci Omul Obişnuit şi-a adus aminte de ultimele cuvinte ale Campionului.
Şi în momentul acela s-a hotărât să înoate.
Ştia că s-ar putea să nu reuşească. Apele Mari erau foarte întinse şi el nu era un înotător foarte puternic. Dar trebuia să încerce.
În timp ce Împotrivitorii lui se uitau la el, Omul Obişnuit a coborât spre Apele Mari. Era pe punctul de a intra în apă, când ceva i-a atras privirea. O barcă mică era legată la mal în apropiere.
Când s-a apropiat, Omul Obişnuit a văzut un bilet pe banca bărcii. L-a luat şi a citit:

Omule Obişnuit, dacă ai găsit această barcă, ştiu că ai ales să-I fii plăcut Celui ce dă Viziuni. Bucură-te de o traversare uscată! Viziunea ta te aşteaptă în Ţara Promisiunii. Promit!
Campionul

Omul Obişnuit a dezlegat barca, şi-a aşezat valiza în partea din faţă a bărcii şi a împins barca în larg.
Pe când vâslea pe Apele Mari, Omul Obişnuit vedea cum Împotrivitorii lui de la Frontieră se făceau tot mai mici.
Când a fost sigur că în sfârşit şi într-adevăr a părăsit Ţara de baştină, a făcut cu mâna către Nimenii de pe mal, ca un ultim semn de rămas bun.
Dar era deja prea întuneric ca să mai poată vedea dacă i-au răspuns.

În noaptea aceea …

Înainte să se culce în iarba înaltă şi uscată de pe celălalt mal al Apelor, Omul Obişnuit a folosit din nou pana pentru a scrie în jurnalul său.

· Am întâlnit Împotrivitori în Zona de Frontieră – erau Nimeni pe care îi cunoşteam!
· Când am părăsit Ţara de baştină, lucrul acesta a afectat Zona de Confort a celor apropiaţi. Se simţeau ca şi cum ar pierde ceva important.
· Deşi Împotrivitorii mei au încercat să mă oprească, unele îngrijorări ale lor mă vor ajuta.
· N-am putut să-i influenţez pe toţi Împotrivitorii mei. În final, a trebuit să decid cui să-i fiu plăcut. Am ales să-I fiu plăcut Celui ce dă Viziuni.




CAPITOLUL 4

OMUL OBIŞNUIT INTRĂ ÎN PUSTIU

Omul Obişnuit a dormit adânc şi s-a trezit fredonând melodia lui neobişnuită. Temerile legate de părăsirea Zonei lui de Confort s-au dus. Împotrivitorii lui de la Frontieră rămăseseră în urma lui.
Pasul lui era uşor, călătorind în Necunoscut. La fiecare nouă cotitură a drumului se aştepta să ajungă în Ţara Promisiunii, unde avea să-şi găsească Marea Viziune.
Dar n-a găsit-o. În schimb, s-a trezit curând la marginea unei prăpăstii mari. O ceaţă întuneca priveliştea de jos. Când a ajuns la fundul prăpăstiei, a văzut ce era înainte. Şi ceea ce a văzut a făcut să i se strângă inima. Cât vedeai cu ochii nu era nimic decât nisip, stânci şi câţiva copaci uscaţi.
Stătea la marginea unui Pustiu gol.
Cum ar putea o Viziune minunată să trăiască aici? se gândea el.
Nu era sigur. Dar cărarea se continua, cotind mai departe în întinderea lugubră. Aşa că a hotărât să-şi continue drumul.

›š

Omul Obişnuit merse şi merse. Ori de câte ori i se făcea foame, îşi deschidea valiza şi mânca. Şi ori de câte ori îi era sete, o deschidea şi bea. Şi ori de câte ori se gândea la Viziunea lui, se hotăra să meargă mai departe.
Timpul a trecut. Pielea Omului Obişnuit era arsă de soare. Îl usturau picioarele. Îl dureau oasele. O zi se estompa în alta. Şi apoi, într-o zi, i s-a făcut foame şi şi-a deschis valiza … şi n-a găsit nimic de mâncare.
Aceea a fost ziua când Omul Obişnuit a început să se îngrijoreze. L-a chemat pe Cel ce dă Viziuni pentru a-I cere de mâncare. Dar n-a primit nici un răspuns.
După două zile a rămas fără apă. L-a chemat din nou pe Cel ce dă Viziuni. Şi din nou n-a auzit nimic.
Din fericire, tot în ziua aceea Omul Obişnuit a reuşit să găsească o şuviţă de apă care ieşea dintr-o stâncă. Acum cel puţin îi era doar foame. Dar dacă a fost suficient de deştept să găsească apă, poate o să găsească şi hrană.
Sigur că nu după mult timp a ochit un tufiş ciudat cu nişte fructe deşertice ciudate care atârnau de ramurile lui. Omul Obişnuit a încercat unul. Nu era nici dulce, nici acru. Aşa că a mâncat până s-a săturat.
Totuşi, Cel ce dă Viziuni nu era de găsit.

›š

A trecut mai mult timp. Cele mai lungi ore şi zile de care îşi putea aduce aminte Omul Obişnuit au trecut. A început să caute cu disperare o cale de ieşire.
Într-o zi a urmat ceva ce arăta ca o scurtătură peste o culme. Dar ea ducea la un canion care se termina cu nisipuri mişcătoare.
A încercat să călătorească noaptea când era mai răcoare. Dar pierdea mereu cărarea.
Cu fiecare întârziere era mai hotărât să găsească o cale mai rapidă. Dar fiecare încercare ducea doar la o altă fundătură.
Mereu Omul Obişnuit se rătăcea. Mereu striga după Cel ce dă Viziuni să-i arate calea. Dar nu venea nici un răspuns. De ce s-a încrezut încă de la început în Cel ce dă Viziuni că-l va călăuzi?
Şi a venit şi ziua când în cele din urmă Omul Obişnuit s-a dat bătut. S-a aşezat pe valiza lui şi a refuzat să se mai mişte până când Cel ce dă Viziuni nu Se va arăta cu un plan.
Dar Cel ce dă Viziuni nu S-a arătat în ziua aceea. Nici în următoarea.
Omul Obişnuit nu s-a simţit niciodată atât de pierdut şi de singur. S-a supărat. Era din ce în ce mai supărat.
Şi atunci a început să bată un vânt puternic şi fierbinte.

›š

Vântul a bătut toată ziua aceea şi toată ziua următoare. Nisipul intra în ochii Omului Obişnuit. Îi intra în dinţi şi în urechi.
Când în sfârşit vântul s-a oprit, Omul Obişnuit stătea în picioare. Dar cât vedea cu ochii era numai nisip. Cărarea spre Viziunea lui dispăruse complet. Era clar că întreaga lui călătorie prin Pustiu fusese o Pierdere!
Lacrimi fierbinţi curgeau pe obrajii lui murdari. „Tu nu eşti Cel ce dă Viziuni“, a strigat el către cer. „Tu eşti Cel ce ia Viziuni! M-am încrezut în Tine. Mi-ai promis că o să fii cu mine şi că o să mă ajuţi. Şi nu Ţi-ai ţinut promisiunea!“
Apoi Omul Obişnuit merse împleticindu-se, în deznădejdea lui, prin Pustiul plin de nisip, trăgând valiza goală după el. Viziunea lui a murit, şi acum vroia să moară şi el.
Când a ajuns la un copac pipernicit, s-a culcat în micul lui petic de umbră şi a închis ochii.
În noaptea aceea el a dormit somnul unui Vizionar fără Viziuni.

›š

A doua zi dimineaţă, Omul Obişnuit a auzit ceva. Speriat, a privit atent în sus şi a văzut licărind un Cineva care stătea în ramurile copacului.
„Tu cine eşti?“ a întrebat el, în timp ce ea se dădea jos din copac.
„Numele meu este Credinţa“, a spus ea. „Cel ce dă Viziuni m-a trimis să te ajut“.
„Dar e prea târziu!“ a strigat Omul Obişnuit. „Viziunea mea a murit. Când am avut cel mai mult nevoie de Cel ce dă Viziuni, El n-a fost de găsit“.
„Ce-ţi trebuie şi nu ai primit?“ a întrebat Credinţa.
„Ei bine, dacă n-ar fi fost cele câteva izvoare de apă pe care le-am găsit“, a răspuns Omul Obişnuit, „aş fi murit de sete până acum!“
„Da? Şi?“ a întrebat ea.
„Dacă n-ar fi fost fructele pe care le-am găsit, aş fi fost un schelet umblător!“ a replicat el. „Stai! Chiar sunt un schelet umblător! Aş putea muri de foame în orice minut!“
„Vai de mine!“ a murmurat Credinţa. „Şi?“
„Ei bine“, a răsuflat din greu Omul Obişnuit, „puţină călăuzire n-ar fi stricat. De când am venit aici, au fost numai întârzieri după întârzieri. Am rătăcit în cercuri nici nu mai ştiu de când. Ce Pierdere!“
„Înţeleg“, a spus Credinţa, dând din cap. „Şi ce ai de gând să faci acum?“
„Spune-mi doar cum pot să mă întorc în Ţara de baştină“, a spus el.
„Îmi pare rău“, a spus ea. „Dar nu te pot ajuta cu aceasta“.
„Asta-i culmea“, a spus Omul Obişnuit. „Cel ce dă Viziuni îmi trimite un ajutor care nu mă poate ajuta!“
„S-ar putea să ai dreptate“, a spus Credinţa. „Dar asta tu trebuie să hotărăşti“.
Apoi Credinţa a plecat într-o direcţie care, după părerea Omului Obişnuit, era sigur greşită.

›š

N-a trecut mult şi Omul Obişnuit a început să se gândească mai bine. Şi dacă el n-avea dreptate? Ar fi vrut să nu se fi purtat aşa de urât cu acea Cineva numită Credinţa. Şi a început să-i fie dor de ea. A realizat că în timp ce au stat de vorbă, simţise speranţă pentru prima dată după foarte mult timp.
Omul Obişnuit a sărit în picioare şi a sondat orizontul.
„Credinţă!“ a strigat el. Dar ea nu era nicăieri.
„Credinţă!“ a strigat el din nou. Dar n-a primit nici un răspuns.
Atunci Omului Obişnuit i-a venit o idee. S-a căţărat în copacul pipernicit până în vârf. De acolo, putea s-o vadă pe Credinţă în depărtare. Cât a putut de repede, s-a dat jos şi a pornit în aceeaşi direcţie.
Mai târziu în aceeaşi zi, Omul Obişnuit mânca nişte fructe lângă un izvor de apă, când şi-a văzut călătoria prin Pustiu într-o lumină cu totul nouă.
Hrană suficientă pentru fiecare zi,
Apă, când avea nevoie să bea.
O cărare de urmat care ducea la Credinţă.
Cum a putut să fie atât de orb? Chiar când Cel ce dă Viziuni nu era de găsit, El fusese întotdeauna aproape.
Tot în acea zi, Omul Obişnuit s-a uitat la valiza lui goală şi a decis că era timpul s-o abandoneze.
Şi-a făcut o raniţă improvizată, a luat jurnalul Viziunii lui şi pana şi cerneala, şi şi-a continuat drumul.

›š

După aceea, ori de câte ori Omul Obişnuit ajungea la un copac pipernicit, se urca în el ca s-o caute pe Credinţa. Şi când o zărea, reţinea direcţia şi pornea din nou la drum.
Într-o zi Omul Obişnuit a întâlnit nişte Vizionari care se întorceau în Ţara de baştină. Ei i-au spus o poveste tristă. Ei traversaseră Pustiul şi aproape ajunseseră în Ţara Promisiunii. Dar atunci au întâlnit nişte Uriaşi aşa de mari şi copleşitori că Vizionarii s-au simţit mici ca nişte lăcuste. Şi Cel ce dă Viziuni nu era de găsit.
Nimenii păreau convingători. Şi el a observat oboseala lor. Dar în timp ce ei continuau să vorbească, a mai observat ceva: Ei încetaseră să mai creadă în Cel ce dă Viziuni şi acum călătoreau în direcţia opusă celei în care mergea Credinţa.
Când Nimenii l-au avertizat puternic că ceea ce îi stătea înainte era prea greu, el a mai observat ceva. El se schimbase. Călătoria lui prin Pustiu nu fusese o Pierdere. Acum el era pregătit pentru ceea ce îi stătea înainte, oricât ar fi fost de greu.
„Călătoriţi în siguranţă“, le-a spus el Nimenilor care se întorceau. „Dar eu îmi voi continua drumul“.
În timp ce Omul Obişnuit răzbea prin deşert, Viziunea lui pulsa plăcut în pieptul lui din nou. Şi cu cât strălucea mai tare soarele, cu atât Omul Obişnuit credea că va putea găsi Ţara Promisiunii, indiferent cât de mult ar dura – atâta timp cât va merge pe calea Credinţei.

Într-o dimineaţă, undeva departe în deşert …

Omul Obişnuit a scris Adevărul despre Pustiu.

· După ce am traversat Apele, am crezut că Viziunea mea este imediat după colţ. În loc de aceasta, am găsit un Pustiu.
· Întârzierea m-a dezamăgit. Şi îndoielile mele cu privire la Cel ce dă Viziuni n-au făcut decât să înrăutăţească lucrurile.
· Acum înţeleg că Pustiul nu a fost o Pierdere! M-a învăţat să mă încred în Cel ce dă Viziuni, chiar când El nu este de găsit.
· Acum cred că sunt mai puternic. Merg pe urmele Credinţei şi în fiecare zi mă simt mai pregătit pentru orice mi-ar sta înainte.



CAPITOLUL 5

OMUL OBIŞNUIT GĂSEŞTE SANCTUARUL

Într-o noapte, Omul Obişnuit a visat că Cel ce dă Viziuni stătea lângă el. Bravo, Omule Obişnuit! a spus Cel ce dă Viziuni. Vino la Sanctuarul Meu.
Când Omul Obişnuit s-a trezit, era lângă un pârâu care clipocea. Cum ajunsese acolo şi când, nu era sigur. Dar Pustiul era în urma lui.
Era uimit de visul lui şi spera că este adevărat. Era oare Cel ce dă Viziuni mulţumit de el? Era Sanctuarul un loc real, şi putea fi prin apropiere?
Şi-a luat raniţa şi a hotărât să urmeze cursul de apă spre pădurea luxuriantă de pe muntele care-i stătea înainte. Simţea că-l trăgea ceva în acea direcţie şi în sus, nu putea spune ce. Dar era ca o Invitaţie.

›š

Nu după mult timp, copaci uriaşi se înălţau deasupra Omului Obişnuit. Mergând prin pădure, se simţea amuţit şi mic şi înghiţit de Măreţie.
Apoi a început să urce. A urcat tot mai sus, urmând cursul de apă, până când, deodată, a ajuns pe un platou plin de o lumină strălucitoare.
Inima îi spunea că acesta era Sanctuarul şi că era în prezenţa Celui ce dă Viziuni.
Vino la apă, L-a auzit spunând pe Cel ce dă Viziuni.
În faţa lui, pe platou, a văzut o cascadă care alimenta un lac cu ape liniştite. A mers până la margine, apoi a alunecat în cea mai curată apă pe care a văzut-o vreodată. Plutea şi se bălăcea, împrăştiind diamante de lumină prin aer.
Timpul trecea. Dar parcă nu trecea deloc.
Când Omul Obişnuit a ieşit din lac, ultimele urme ale Pustiului fuseseră spălate.

›š

Omul Obişnuit a stat multe zile în acel loc deschis plin de lumină. Niciodată nu-L simţise pe Cel ce dă Viziuni atât de aproape – atât de prezent acum pe cât i se păruse de absent în Pustiu.
Apoi Omul Obişnuit a auzit din nou glasul Celui ce dă Viziuni.
Vino în lumină.
Atunci Omul Obişnuit a observat că lumina, care strălucise în jurul lui, strălucea acum prin el.
Tremurând, s-a uitat. Şi a privit în inima lui. A văzut lucruri pe care le spusese şi le făcuse, pe care nu vroia să le vadă. A văzut răzvrătire şi egoism şi trădare. Şi oriîncotro se uita, vedea întuneric.
Lacrimile au început să-i curgă şiroaie pe obraji. „Alungă întunericul meu“, a cerut el. „Dă-mi lumina Ta!“
Şi Cel ce dă Viziuni a făcut ce L-a rugat. A alungat întunericul Omului Obişnuit şi i-a dat lumina Sa.
Apoi Cel ce dă Viziuni a spus: Apropie-te de Mine.
Şi Omul Obişnuit s-a apropiat.
Şi din ce în ce Omul Obişnuit pătrundea mai adânc în lumină. Şi cu cât venea mai aproape, cu atât se simţea mai mult una cu Cel ce dă Viziuni.
Apoi Cel ce dă Viziuni a vorbit din nou.
Vino mai sus, a spus El.

›š

Omul Obişnuit a pornit din nou în sus pe munte, cu pasul lui uşor. Abia aştepta să descopere ce anume păstrase pentru el Cel ce dă Viziuni.
Nu după mult timp, Omul Obişnuit a ajuns pe o culme. S-a trezit stând pe un platou mare de stâncă, privind uimit o panoramă glorioasă – jos, un râu, apoi o vale largă, şi deasupra ei, de-a lungul întregului orizont, departe, un brâu de dealuri strălucind în soare.
„Ţara Promisiunii!“ a suspinat Omul Obişnuit. „Asta trebuie să fie!“
Da, L-a auzit el pe Cel ce dă Viziuni spunând.
Omul Obişnuit a scos un strigăt de biruinţă. „Am reuşit! Marea mea Viziune e chiar acolo!“ a strigat el.
Da.
Omul Obişnuit era copleşit de fericire. Marea lui Viziune era în sfârşit tangibilă. O, ce mult dorea ca Cel Mai Bun Prieten şi Părinţii lui şi toţi Nimenii din Ţara de baştină să fie aici şi să vadă ceea ce vedea el în clipa aceasta!
Omule Obişnuit, a spus Cel ce dă Viziuni.
„Da“, a spus Omul Obişnuit.
Dă-Mi Viziunea ta.
„Ce spui?“ a întrebat Omul Obişnuit. „Dar e Viziunea mea. Chiar Tu mi-ai dat-o“.
Da. Şi acum te rog să Mi-o dai înapoi.
Omul Obişnuit era peste măsură de uimit, dar nici nu trebuia să stea pe gânduri. „Nu pot“, I-a spus el Celui ce dă Viziuni. „Şi n-am să Ţi-o dau“.

›š

Omul Obişnuit se plimba cu pas mărunt încoace şi-ncolo pe marginea platoului, încercând să înţeleagă ce se întâmplase. De ce vroia Cel ce dă Viziuni să-i ia Marea Viziune? Cum putea să-i ceară aşa ceva? Mai ales acum, când Omul Obişnuit ajunsese atât de departe.
Nu era corect. Nu era nici măcar drept.
Apoi Omul Obişnuit a avut o idee. Poate că exista o cale de ieşire.
„Trebuie să Ţi-o dau înapoi?“ a întrebat el.
Nu, a spus Cel ce dă Viziuni. Unii aleg să nu o dea înapoi.
Deci avea de ales. Ar putea să-şi păstreze Viziunea. Dar în loc să se simtă uşurat la gândul acesta, Omul Obişnuit se simţea încurcat şi întristat. Ce avea de gând să facă?
S-a prăbuşit pe stâncă. S-a gândit îndelung. În cele din urmă, a văzut ce era în joc.
Putea să facă plăcere Celui ce dă Viziuni şi să-I dea Viziunea lui. Sau putea să meargă împotriva dorinţelor Celui ce dă Viziuni şi să-şi păstreze Viziunea, dar riscând să piardă ocazia de a face plăcere Celui ce dă Viziuni.
Alegerea îi zdrobea inima.
Timpul trecea. Omul Obişnuit se gândea, şi se tot gândea. Soarele a apus şi a răsărit din nou.
În lumina dimineţii, ochii i-au căzut pe o piatră netedă şi plată din apropiere. Ridicând-o, a observat că piatra se potrivea perfect în palma lui. Apoi a văzut un cuvânt gravat pe suprafaţa ei.
Adu-ţi aminte.
Ce ar putea să însemne? s-a întrebat el. Să fie piatra un mesaj de la Cel ce dă Viziuni sau de la un alt Vizionar? Ce trebuie să-şi amintească?
Ţinând în mână piatra, Omul Obişnuit a început să se gândească înapoi. Şi-a adus aminte de Campion şi de Credinţă. Ei trebuie să fi făcut această alegere. Oare ce i-ar spune ei acum?
Şi-a adus aminte de Vizionarii care se întorceau. Mai putea încă să audă glasurile lor triste şi amare. Ei n-ar fi putut să-şi dăruiască Viziunile lor aici – ei nici măcar nu se încredeau în Cel ce dă Viziuni!
Tot întorcea piatra în palma sa. În cele din urmă, gândurile lui s-au îndreptat spre Cel ce dă Viziuni. Cel ce dă Viziuni Îşi ţinuse întotdeauna promisiunile. Fusese întotdeauna bun cu Omul Obişnuit, chiar când nu era de găsit şi totul părea lipsit de sens.
Atunci Omul Obişnuit a ştiut ce trebuia să facă – nu, ce vroia să facă.
Şi-a adus raniţa până la marginea stâncii şi s-a aşezat jos. Şi-a scos jurnalul şi pana lui lungă şi albă şi a scris ultimele sale rânduri despre Marea lui Viziune.

Îţi dau Viziunea mea Ţie, Cel ce dă Viziuni. Am hotărât că Tu eşti Cel fără de care nu pot merge mai departe.

Apoi Omul Obişnuit şi-a lăsat jurnalul deschis pe stâncă. Nu va mai avea nevoie de el. A pus pana şi piatra în sacul lui şi a început să coboare încet spre râul de jos.

›š

Mai târziu, în aceeaşi zi, Omul Obişnuit a ajuns la râu. Nu-l aştepta nimeni acolo. Nu mai avea nici o Viziune şi nici un plan acum. Totuşi simţea o pace adâncă în inimă.
A intrat în apele râului şi l-a traversat înot, trăgându-şi raniţa după el. Când a ajuns la malul îndepărtat, s-a căţărat pe el. Şi primul lucru pe care l-a văzut a fost jurnalul lui, care stătea deschis pe iarbă.
Cu inima bătându-i repede, l-a ridicat şi a citit:

Omule Obişnuit, îţi dau înapoi Viziunea ta. Acum poţi s-o foloseşti pentru a-Mi sluji Mie. Acum poţi într-adevăr să realizezi Lucruri Mari. Şi Eu voi fi cu tine întotdeauna.

Omul Obişnuit a îngenuncheat pe malul râului şi a plâns de bucurie. Cel ce dă Viziuni era mai iubitor, mai bun, mai minunat şi mai vrednic de încredere decât şi-ar fi putut imagina vreodată.
Acum când Omul Obişnuit s-a uitat la Viziunea lui restituită, a văzut că crescuse. Acum Viziunea lui nu mai era numai cu privire la Omul Obişnuit. Acum era o parte din Marea Viziune a Celui ce dă Viziuni pentru întreaga lume.
Când Omul Obişnuit s-a ridicat să plece, a observat pe dealul din susul râului un monument comemorativ construit din pietre. Fiecare piatră era netedă şi mică şi avea cuvântul Adu-ţi aminte gravat pe suprafaţa ei. Stând lângă monumentul închinat bunătăţii Celui ce dă Viziuni, Omul Obişnuit se simţea plin de veneraţie şi înconjurat de o mulţime de martori.
A pus cu grijă piatra lui în vârful monumentului şi a mers mai departe.

În seara aceea la lumina lunii…

Omul Obişnuit şi-a scos jurnalul din raniţă şi a scris despre timpul petrecut de el în Sanctuar.

· Nu voi mai fi niciodată acelaşi după ce am fost în Sanctuar. Am înotat în ape liniştite acolo şi ultimele urme ale Pustiului au fost spălate.
· Lumina Celui ce dă Viziuni a descoperit întunericul din mine. Era insuportabil. Cum putea El să-mi ceară să mă apropii mai mult? Dar El a îndepărtat întunericul meu.
· Când Cel ce dă Viziuni m-a rugat să-I dau Lui Viziunea mea, nu credeam că voi putea. Dar Îl doream pe Cel ce dă Viziuni mai mult decât Viziunea mea, aşa că am făcut-o.
· Cel ce dă Viziuni mi-a dat Viziunea înapoi. Acum ea este o parte din Marea Lui Viziune – şi aceasta înseamnă că Viziunea mea este cu mult mai mare decât înainte. Fie ca eu să o folosesc mereu pentru a-I sluji Lui!



CAPITOLUL 6

OMUL OBIŞNUIT AJUNGE
ÎN VALEA URIAŞILOR

Dimineaţa, Omul Obişnuit a intrat într-o vale largă care părea să ducă în Ţara Promisiunii. Dar curând a ajuns la un indicator care spunea:

Fii atent, Vizionarule!
Valea Uriaşilor

Omul Obişnuit a privit cu uimire indicatorul. Deci Vizionarii care se întorceau aveau dreptate. Uriaşii existau cu adevărat.
Ce să facă? N-avea nici o armă. N-avea nici un plan. Dar Marea lui Viziune era mai mare ca oricând. Şi el se încredea în Cel ce dă Viziuni.
Aşa că s-a hotărât să meargă înainte.

›š

Omul Obişnuit nu mersese prea departe când a auzit paşi de uriaşi. S-a grăbit să se ascundă după un tufiş. Încă nu era pregătit să înfrunte un Uriaş!
Dar când Omul Obişnuit s-a uitat de după o frunză, n-a văzut un Uriaş, ci un Om puternic.
„Salut, Războinic viteaz!“ strigă Omul.
„Cine, eu?“ a întrebat Omul Obişnuit cu glas slab.
„Da. Tu, care stai după tufiş“.
„Eu nu sunt Războinic“, a îndrugat Omul Obişnuit, ieşind încet de după tufiş. Niciodată nu s-a simţit atât de ridicol. „Eu sunt un Nimeni din Ţara de baştină“, a spus el.
„Orice Nimeni care ajunge până aici este un Războinic“, a spus Omul. „Eu sunt Comandantul. Cel ce dă Viziuni m-a trimis să te ajut să-ţi învingi Uriaşii“.
„Da? Chiar că am nevoie de ajutor!“ a spus Omul Obişnuit cu înflăcărare. „Pe lângă un Uriaş, eu sunt mic şi slab“.
„Nu te teme de nici un Uriaş, Omule Obişnuit“, a spus Comandantul. „Ei sunt reali. Sunt enormi. Blochează drumul spre Viziunea ta. Dar dacă crezi în Cel ce dă Viziuni şi vrei să-ţi asumi un Mare Risc, vei trece de ei“.
„Dar n-am nici arme nici armură!“ a spus Omul Obişnuit.
Atunci Comandantul l-a ajutat pe Omul Obişnuit să vadă cum îl pregătise Cel ce dă Viziuni pentru luptă din ziua când părăsise Ţara de baştină. „Toate Adevărurile pe care le-ai învăţat în călătoria ta până acum îţi vor sluji ca arme şi ca armură“, a spus el.
„Dar cum voi şti ce trebuie să fac?“ a întrebat Omul Obişnuit.
„Cel ce dă Viziuni îţi va spune şi îţi va da puterea Lui dacă o vei cere“.
Omul Obişnuit s-a liniştit din nou. Dar tot nu se simţea ca un Războinic.
„Fereşte-te de Necredinţă, Omule Obişnuit“, a spus Comandantul. „Necredinţa este mult mai periculoasă pentru Viziunea ta decât orice Uriaş!“
Şi apoi Comandantul a plecat.

›š

Omul Obişnuit n-a mers prea mult în susul Văii când l-a întâlnit pe primul lui Uriaş. Era într-adevăr enorm! Şi a blocat complet trecerea spre Viziunea lui.
Când l-a zărit pe Omul Obişnuit, Uriaşul a căscat în direcţia lui. „Încotro ai de gând să mergi, micuţule Nimeni?“
Omul Obişnuit l-a recunoscut pe Uriaşul care-l domina. Era Lipsa de Bani.
„Trebuie să trec“, a spus Omul Obişnuit.
„Sigur că da. Toţi trebuie“, a spus Uriaşul.
Omul Obişnuit a încercat să se gândească la un plan, dar nu i-a venit nici unul în minte. „Deci … trebuie să te dai la o parte din drumul meu“, a spus el.
„Nu mă mişc de aici“, a spus Uriaşul. „Cred că va trebui să mă dai tu însuţi la o parte“.
Pentru moment, Omul Obişnuit a ezitat. Apoi a strigat, „Cel ce dă Viziuni, aju­tă-mă! Dă-mi, Te rog, puterea Ta!“
Şi Cel ce dă Viziuni i-a dat. Apoi i-a spus Omului Obişnuit ce să facă şi ce să spună.
Omul Obişnuit s-a uitat în sus la Uriaşul numit Lipsă de Bani şi a strigat: „Te provoc în Numele Celui ce dă Viziuni!“ Apoi l-a atacat pe Uriaş cu toate armele şi armura lui.
La început Uriaşul nu s-a mişcat. Dar Omul Obişnuit a continuat să întindă mâna după Adevărurile pe care le învăţase. Şi-a făcut curaj. A crezut din toată inima că Cel ce dă Viziuni Se va îngriji. S-a bizuit pe Înţelepciune. S-a luptat. A îndurat.
Şi cu fiecare pas înainte, simţea plăcerea Celui ce dă Viziuni.
Şi în cele din urmă a venit şi ziua când Lipsa de Bani s-a retras.
Strigătul de biruinţă al Omului Obişnuit a răsunat în toată Valea. „Mare şi bun este Cel ce dă Viziuni!“ a strigat el.
După această victorie, Omul Obişnuit nu s-a mai îndoit niciodată că el era un Războinic.

›š

În timp ce Omul Obişnuit mergea în susul Văii, a întâlnit mai mulţi Uriaşi. Unii, ca şi Lipsa de Bani, erau obstacole de care trebuia să scape. Unii, ca de pildă Corupţia, se opuneau Viziunii lui şi se luptau aprig cu el. Unii, ca Respingerea, l-au atacat personal şi l-au rănit profund.
Dar Omul Obişnuit s-a întâlnit şi cu alţi Vizionari. În perioadele de odihnă, se adunau ca să vorbească despre Cel ce dă Viziuni şi să se încurajeze unii pe alţii.
De la ceilalţi Vizionari Omul Obişnuit a învăţat să vadă o imagine mai mare: Fiecare Uriaş era o altă oportunitate pentru Cel ce dă Viziuni să primească onoare.
Omul Obişnuit urca tot mai în susul Văii, învingând Uriaşi în drum spre Viziunea lui. Într-o zi Omul Obişnuit a dat peste o Războinică Rănită care stătea culcată pe un deal liniştit.
Omul Obişnuit s-a aplecat spre ea. „Cu ce te pot ajuta?“ a întrebat el.
„Rănile mele sunt prea multe şi prea mari“, a spus ea. „Acesta va fi locul în care voi muri“.

›š

Inima Omului Obişnuit s-a întristat. „Dar de ce a îngăduit Cel ce dă Viziuni să fii înfrântă?“ a întrebat Omul Obişnuit. „Ai ajuns atât de departe. Trebuie să-ţi duci la bun sfârşit Marea Viziune!“
Ea n-a dat nici un răspuns.
S-a făcut noapte. Războinica Rănită era din ce în ce mai slăbită. În cele din urmă, în întuneric, ea a zis: „Spune-mi Numele Viziunii tale“.
După ce Omul Obişnuit i-a spus, Războinica a tăcut un timp. Apoi a vorbit. „Acesta este şi Numele Viziunii mele“, a spus ea. „M-am luptat cu Uriaşii înaintea ta. Tu te vei lupta cu mai mulţi după mine. Dar noi avem aceeaşi Mare Viziune“.
În cea dintâi lumină a zorilor, ea a vorbit pentru ultima dată. „Moartea nu este înfrângerea mea“, a şoptit ea. „Este victoria mea“.
În dimineaţa aceea, Omul Obişnuit a înmormântat-o pe prietena lui, Războinica, pe culmea dealului. Apoi a şezut mult timp, privind dealurile şi văile. Se gândea la viaţa acestei Războinice, şi la moartea ei. Se gândea la ultimele ei cuvinte.
Şi a fost convins că el n-ar fi ajuns atât de departe pe drumul spre Viziunea lui dacă prietena lui n-ar fi mers înaintea lui.
În sfârşit, Omul Obişnuit a luat pana lui lungă şi albă şi a scris Adevărul pe piatra ei de mormânt:

Aici se odihneşte o Războinică Vitează.
Ea şi-a dus Viziunea la bun sfârşit.

›š

Curând după ce a părăsit dealul, Omul Obişnuit a început să realizeze că parcursese aproape toată Valea Uriaşilor. Se apropia tot mai mult de locul unde putea să facă ceea ce dorea cel mai mult să facă. Şi, anticipând, mergea mai repede.
Apoi, într-o zi, tocmai când întrezărise ceva din ţara de sus care era înaintea lui, a dat peste o mică tabără de Oameni Oarecare care umblau în zdrenţe. Omul Obişnuit nu întâlnise niciodată un Om Oarecare, dar auzise despre ei. Ei semănau mult cu Nimenii.
Oamenii Oarecare i-au spus că erau din Cetatea Oamenilor Oarecare, care se afla chiar în faţa lui. Un Uriaş al Întunericului asuprea cetatea din fortăreaţa ei care se afla la porţi. Nici un Om Oarecare nu putea ieşi sau intra. Era aşa de foarte mult timp, atât de mult timp încât nici un Om Oarecare nu-şi mai aducea aminte de cât timp era aşa.
Când Omul Obişnuit a întrebat de Cel ce dă Viziuni, Oamenii Oarecare doar au dat din cap. Câţiva credeau în El. Alţi Războinici menţionaseră Numele Lui, au spus ei, dar au trecut mai departe fără să-l provoace la luptă pe Uriaşul lor.
Să treacă şi el mai departe? Abia aştepta să-şi găsească Marea Viziune.
Apoi Omul Obişnuit a auzit glasul Celui ce dă Viziuni. El i-a spus: Pregăteşte-te de luptă.

›š

Cuvântul s-a răspândit repede în toată tabăra. Războinicul numit Omul Obişnuit era gata să-l provoace la luptă pe Uriaşul Întunericului în Numele Celui ce dă Viziuni.
Oamenii Oarecare s-au îngrămădit în jurul fortăreţei Uriaşului, ca să vadă lupta.
Omul Obişnuit a mers până la poartă şi a strigat: „Uriaş al Întunericului, în Numele Celui ce dă Viziuni, vin să te înving! Proclam eliberarea pentru toţi Oamenii Oarecare din tabără şi pentru toţi Oamenii Oarecare din cetate!“
Când Uriaşul ieşi brusc din fortăreaţa lui, Oamenii Oarecare au încremenit. „Nici unul din aceşti Oameni Oarecare nu va fi vreodată liber!“ a răcnit Uriaşul. „Vieţile lor n-au nici o valoare! Speranţele lor sunt minciuni!“ Apoi el a atacat cu cele mai grele lanţuri de întuneric pe care Omul Obişnuit le văzuse vreodată.
Omul Obişnuit s-a luptat cu curaj. S-a luptat cu puterea Celui ce dă Viziuni şi a folosit fiecare armă şi piesă din armură pe care le avea. Întreaga zi zgomotul luptei a străbătut Valea.
Dar pe la mijlocul după-amiezii, toţi Oamenii Oarecare puteau să vadă că Omul Obişnuit era din ce în ce mai slăbit, în timp ce Uriaşul era mai puternic ca oricând.
Omul Obişnuit s-a retras la marginea câmpului şi a strigat către Cel ce dă Viziuni: „Eşti cu mine?“
Da, a spus Cel ce dă Viziuni.
„Acest Uriaş este prea puternic pentru mine“, a spus Omul Obişnuit, gâfâind.
Da, aşa este.
„Ca să obţin victoria va fi nevoie de o minune!“ a spus Omul Obişnuit.
Da, va fi.
„Deci ce trebuie să fac?“
Pregăteşte-te pentru o minune, a spus Cel ce dă Viziuni. Lasă-ţi armele jos. Ia doar pana ta. Şi Îmi vei aduce Mare Onoare.

›š

Să-şi lase armele?
Necredinţa a străbătut inima Omului Obişnuit. Ce cerea Cel ce dă Viziuni era imposibil!
Apoi Omul Obişnuit şi-a adus aminte. Şi-a adus aminte când şi-a dat Viziunea şi a primit-o înapoi mai mare şi mai bună decât înainte. Şi-a adus aminte de bunătatea Celui ce dă Viziuni în Pustiu, chiar când El nu era de găsit. Şi-a adus aminte de victoria Războinicei Muribunde. Şi şi-a adus aminte de Marea lui Viziune…
Şi atunci Omul Obişnuit s-a întors de la Necredinţă şi s-a hotărât să-şi asume un Mare Risc pentru Cel ce dă Viziuni.
Şi-a pus armele jos.
Toţi Oamenii Oarecare au oftat dezamăgiţi.
Apoi Omul Obişnuit şi-a luat raniţa şi a scos pana şi a mers spre Uriaş.
Oamenii Oarecare au rămas cu gura căscată, plini de neîncredere.
Dar numai Uriaşul a râs. „Ai de gând să mă dobori cu o pană?“ a răcnit el.
Omul Obişnuit nu era sigur ce va face sau va spune până când Uriaşul Întunericului a venit asupra lui. Atunci Cel ce dă Viziuni i-a spus ce să facă.
A ridicat pana lui lungă şi albă sus deasupra capului, şi când a făcut aceasta, ea a devenit grea în mâna lui, la fel de grea ca o sabie.
„Dacă Cel ce dă Viziuni este pentru mine“, a strigat Omul Obişnuit, „ce Uriaş poate sta împotriva mea?“
Apoi a fluturat pana într-un arc puternic, chiar de-a curmezişul inimii rele a Uriaşului. Şi când a fluturat-o, s-a întâmplat ceva uimitor.
Lanţurile s-au sfărâmat în bucăţi. Întunericul a fugit. Şi Uriaşul a căzut grămadă, înfrânt, la picioarele Omului Obişnuit.
Oamenii Oarecare au aflat ce este o minune când au văzut una.
Curând o procesiune zgomotoasă şi fericită l-a condus pe Omul Obişnuit peste Uriaşul înfrânt, în jurul fortăreţei lui întunecoase şi până la porţile cetăţii lor. La fiecare pas, Oamenii Oarecare voioşi cântau laude. Dar laudele nu erau pentru Omul Obişnuit.
„Cel ce dă Viziuni este bun!“ cântau ei. „Cel ce dă Viziuni este puternic! Victoria este a Celui ce dă Viziuni!“
Pentru prima oară de când puteau să-şi amintească Oamenii Oarecare, ei erau liberi.

Şezând lângă mormântul Războinicei…

Omul Obişnuit şi-a luat pana şi a scris Adevărul despre Valea Uriaşilor.

· Am întâlnit o prietenă care a împărtăşit Viziunea mea şi a ajutat la împlinirea ei.
· Înainte să-l întâlnesc pe primul meu Uriaş, l-am întâlnit pe Comandant. El mi-a spus că sunt un Războinic! El mi-a arătat că armele mele sunt toate Adevărurile pe care le-am învăţat în călătoria mea.
· Necredinţa este periculoasă. Până acum, am ales să Cred. Dar lucrul acesta pare să fie riscant de fiecare dată.
· Deşi am fost pregătit să-i înfrunt pe Uriaşii mei, tot am nevoie de puterea Celui ce dă Viziuni. Ori de câte ori înving un Uriaş, Cel ce dă Viziuni primeşte onoare. Aviz Uriaşilor!



CAPITOLUL 7

OMUL OBIŞNUIT PROSPERĂ ÎN ŢARA PROMISIUNII

Când Omul Obişnuit a trecut pe porţile cetăţii Oamenilor Oarecare, a văzut speranţă şi bucurie pe toate feţele. „Îţi mulţumim, Războinicule!“ strigau Oamenii Oarecare. „Îţi mulţumim că ne-ai ajutat!“
Dar sărbătoarea n-ajunsese prea departe în cetate când Omul Obişnuit a început să vadă semnele lipsei şi ale nevoii. A fost şocat să vadă că unii Oameni Oarecare trăiau în mizerie. Unii locuiau în case construite din beţe şi noroi.
Totuşi, toată ziua şi toată noaptea, sărbătoarea a umplut străzile cetăţii.
A doua zi, Oamenii Oarecare recunoscători l-au rugat pe Omul Obişnuit să rămână cu ei un timp.
„Da“, a spus el, „dar numai pentru puţin timp. El trebuia totuşi să-şi urmeze Marea Viziune. Acum putea să-şi imagineze cetatea unde avea să se împlinească Viziunea lui mai clar decât oricând. Era o cetate frumoasă cu ziduri din marmură albă, şi strălucea promiţător în inima lui.
Şi părea foarte, foarte aproape.

›š

În zilele care au urmat, Omul Obişnuit a străbătut fiecare stradă şi alee şi cărare a jalnicei Cetăţi a Oamenilor Oarecare. A vorbit cu Oameni Oarecare tineri şi bătrâni. Şi ceea ce a văzut şi a auzit i-a umplut inima de tristeţe.
Da, Uriaşul Întunericului nu mai era. Dar anii de tiranie au lăsat cetatea distrusă şi ruinată. Nevoile Oamenilor Oarecare erau mari, şi speranţele lor, puţine.
Îl durea inima pe Omul Obişnuit într-un fel în care nu-l duruse niciodată înainte.

›š

Într-o zi, Omul Obişnuit a făcut o scurtă plimbare în apropierea porţilor cetăţii. În timp ce se plimba, vorbea cu prietenoşii copii ai Oamenilor Oarecare care îl urmau.
Apoi L-a auzit pe Cel ce dă Viziuni spunând: Ce vezi?
Omul Obişnuit s-a oprit. S-a uitat în jos la feţele copiilor. „Văd Oameni Oarecare frumoşi în mare nevoie“, a spus el.
Da, a spus Cel ce dă Viziuni. Şi ce mai vezi?
Atunci Omul Obişnuit s-a uitat în sus. Şi nu-şi putea crede ochilor. Gravat pe partea interioară a porţii era Numele Viziunii lui!
Marea ta Viziune este aici, a spus Cel ce dă Viziuni.
Putea fi adevărat?
Instantaneu, a ştiut că era adevărat. Ajunsese!
Atunci Omul Obişnuit a înţeles de ce nu-şi recunoscuse Marea Viziune când era chiar în faţa lui. Cetatea minunată pe care şi-o imaginase tot timpul nu era Viziunea lui – ci o imagine a Viziunii lui împlinite.
Marile nevoi ale acestor Oameni Oarecare se potriveau perfect cu Marea Viziune din inima lui. Şi era timpul să-şi împlinească Viziunea.
Omul Obişnuit era aşa de impresionat că a lăsat să-i scape un strigăt de bucurie, spre marea plăcere a copiilor Oamenilor Oarecare.

›š

A doua zi dimineaţă, Omul Obişnuit s-a sculat devreme, gata să înceapă. Bineînţeles că n-avea idee de unde să înceapă. Erau aşa de multe nevoi, că se simţea copleşit. El era doar un Vizionar, unul singur.
Dar s-a hotărât să înceapă cu începutul. A văzut nevoia cea mai apropiată de el şi a încercat s-o satisfacă. A consumat ceea ce avea. A făcut ce a putut. A folosit ce ştia. În fiecare zi Îl ruga pe Cel ce dă Viziuni să-l ajute şi să-l călăuzească.
Şi lucrurile au început să se schimbe pentru Oamenii Oarecare.
Timpul trecea şi Omul Obişnuit muncea din greu. Împlinirea Viziunii lui putea să pară dificilă, dar Omul Obişnuit nu se simţise niciodată mai împlinit. El construia ceva nou din ceva ruinat. Întâmpina Mari Nevoi în timp ce făcea ceea ce îi plăcea să facă cel mai mult.
Într-o zi, încă doi Vizionari au sosit în cetate. Timp de mai multe zile, ei s-au plimbat pe străzi şi au vorbit cu Oamenii Oarecare, tineri şi bătrâni. Apoi i-au spus Omului Obişnuit că Cetatea Oamenilor Oarecare era şi cetatea Viziunilor lor.
Imediat, Omul Obişnuit a văzut că lucrul acesta era adevărat. Cei doi Vizionari aveau resurse care Omului Obişnuit îi lipseau. Ei aveau meserii practice pe care el nu le învăţase niciodată. Ei puteau satisface Mari Nevoi importante pe care Omul Obişnuit nu putea să le satisfacă.
A fost o zi foarte bună pentru Omul Obişnuit, dar şi pentru Oamenii Oarecare.

›š

A trecut şi mai mult timp. Devotamentul Omului Obişnuit faţă de Cel ce dă Viziuni creştea. Făcea întotdeauna ce-i spunea Cel ce dă Viziuni să facă. Avea grijă să-şi aducă aminte de ceea ce făcuse Cel ce dă Viziuni. Şi muncea din greu ca să-şi protejeze Viziunea de compromisuri.
Apoi, într-o zi, Omul Obişnuit a făcut o descoperire surprinzătoare.
Un Om Oarecare i-a spus Omului Obişnuit că nu-i place foarte mult munca lui. Şi Omul Obişnuit a observat că nici nu era prea bun la aceasta.
Omul Obişnuit l-a întrebat: „Ce ţi-ar place cel mai mult să faci?“
Când a răspuns, Omul Obişnuit a înţeles care era problema. Nu erau prea multe oportunităţi aici pentru acest Om Oarecare să facă ceea ce îi plăcea. Omul Obişnuit s-a gândit o clipă.
„Au Oamenii Oarecare Mari Viziuni?“ a întrebat el.
„Aş vrea“, a spus Omul Oarecare cu o privire plină de regret. „Aş vrea să am o Mare Viziune“.
„Dar se pare că ai!“ a exclamat Omul Obişnuit. S-a mai gândit puţin, apoi a întrebat: „Ai locuit întotdeauna aici?“
„Da“, a spus el.
„Deci locul acesta îţi este familiar, nu-i aşa?“
„Da“, a spus el. „Este foarte familiar. Mă simt bine aici. Găsesc că ordinea stabilită este sigură. Dar uneori se pare că ceva măreţ lipseşte din viaţa mea, sau că eu – “
„Nu mai continua!“ a strigat Omul Obişnuit.

›š

În seara aceea, Omul Obişnuit i-a învăţat pe Oamenii Oarecare cântecul lui neobişnuit. Abia acum, când ajunsese un Cineva care îşi trăia Viziunea, cunoştea şi cuvintele cântecului.
Era un cântec despre locul special pe care fiecare Om Oarecare îl are în inima Celui ce dă Viziuni.
Era un cântec despre faptul că fiecare Om Oarecare este făcut să devină Cineva Special şi să realizeze Lucruri Mari.
După aceea, mulţi Oameni Oarecare au început să se trezească la Marea lor Viziune. Unii au aflat că cetatea Viziunii lor era Cetatea Oamenilor Oarecare. Alţii au plecat fiecare în călătoria lui.
Şi nu mult după aceea, Cetatea a început să semene foarte mult cu imaginea Marii Viziuni pe care Omul Obişnuit o purtase în inima lui atât de mult timp. Din ce în ce mai mult, zidurile Cetăţii sclipeau în soare ca marmura albă şi străzile ei străluceau promiţător.

›š

Apoi, într-o zi, Omul Obişnuit a crezut că-L aude pe Cel ce dă Viziuni spunând: Vino mai departe…
Omul Obişnuit s-a trezit mergând cu raniţa pe umăr de-a lungul zidului îndepărtat din spatele cetăţii. A zărit o poartă mică pe care n-o mai văzuse înainte.
L-a auzit din nou pe Cel ce dă Viziuni. Vino mai departe.
A deschis poarta şi a păşit afară. Dar când a făcut aceasta, s-a simţit în mod ciudat … stingher. A privit spre Necunoscutul îndepărtat.
Bine, Omule Obişnuit! a spus Cel ce dă Viziuni. Eşti un Vizionar bun şi credincios. Acum vino să-ţi arăt mai mult.
„Mai mult?“ a întrebat Omul Obişnuit.
Mai mult, a spus Cel ce dă Viziuni. Mai este atât de mult din Marea Mea Viziune care te aşteaptă.
Acum Omul Obişnuit s-a uitat din nou la orizont. Şi a văzut multe Văi şi Ape Mari. Şi a văzut strălucirea mai multor Ţări ale Promisiunii care aşteptau ca un Vizionar să le ceară de la Cel ce dă Viziuni.
Curând vei părăsi încă o dată ceea ce-ţi este familiar, a spus Cel ce dă Viziuni. Şi Eu voi fi cu tine.
Deodată, Omul Obişnuit a înţeles. Marea lui Viziune în Cetatea Oamenilor Oarecare era aproape împlinită. El era pregătit acum ca Viziunea lui să crească într-o Viziune nouă şi mai mare.
Curând va sosi timpul s-o urmeze.
Omul Obişnuit a privit încă o dată spre ceea ce-i stătea înainte în viitor. Orizontul era plin de promisiuni.
„Îţi mulţumesc, Cel ce dă Viziuni!“ a şoptit Omul Obişnuit. „Mulţumesc pentru darul Marii mele Viziuni“.
Şi a început să fredoneze un cântec neobişnuit.
Dragă Tată,

Îţi scriu după o foarte lungă călătorie … dar am reuşit! Trăiesc în Ţara Promisiunii şi privesc cum Marea mea Viziune se împlineşte peste tot în jurul meu. Şi când te gândeşti că totul a început cu beţe şi noroi când eram copil!
Tată, am descoperit că fiecare Nimeni are o Viziune şi că niciodată nu e prea târziu s-o urmezi! Ştiu că tu crezi că Viziunea ta a murit, dar o Mare Viziune nu moare niciodată. Viziunea ta este undeva pe aici şi te aşteaptă. Şi dacă n-o urmezi, ceva foarte important nu se va împlini.
Bineînţeles că şi Mama are o Mare Viziune! Abia aştept să vă văd pe amândoi!
Tată, după cum vezi, îţi trimit pana mea. Te va ajuta în călătoria ta. Te va conduce direct spre o minune care poartă numele tău.
Mi-e dor de tine!

Cu dragoste, fiul tău,
Omul Obişnuit



PARTEA II

CĂLĂTORIA SPRE MAREA TA VIZIUNE


INTRODUCERE

FĂ CUNOŞTINŢĂ CU
INSTRUCTORUL TĂU DE VIZIUNI

Sper că ţi-a plăcut povestea Omului Obişnuit şi a călătoriei lui pentru împlinirea Marii lui Viziuni. Cei mai mulţi dintre noi ne putem raporta la caracterul Omului Obişnuit, pentru că de multe ori ne simţim noi înşine foarte obişnuiţi. Într-o lume atât de vastă şi impersonală ca a noastră, nu e greu să te simţi un Nimeni, nu-i aşa?
Dar adevărul pe care Omul Obişnuit l-a descoperit de la Cel ce dă Viziuni este că orice Nimeni a fost făcut să devină Cineva.
Şi cheia descoperirii a tot ceea ce eşti menit să faci şi să fii este să te trezeşti la Marea Viziune pe care Dumnezeu ţi-a dat-o şi să porneşti într-o călătorie pentru a o împlini.
În capitolele care urmează aceasta doresc să te ajut să faci. Consideră-mă ca pe un ghid al tău în călătorie, sau ca un Instructor de Viziuni. Sfatul meu vine din ani de experienţă ca Vizionar şi conţine lecţiile pe care le-am învăţat de la alţii pe drum. Şi mai important, gândurile şi principiile pe care le voi împărtăşi se bazează pe adevărurile veşnice ale Bibliei.
Nu este surprinzător că istorisirea biblică care arată cel mai clar aceste principii la lucru este istorisirea călătoriei lui Israel din Egipt în Ţara Promisă. Vom folosi această istorisire, în special felul cum a fost ea trăită de Moise şi de Iosua, pentru a descoperi secretele Vizionarilor care reuşesc.
Exodul descoperă un model care se repetă în Biblie ori de câte ori poporul lui Dumnezeu încearcă să pună mâna pe Viziunea lui şi vrea să facă lucruri mari pentru El. Aproape de fiecare dată ei:
1. Îşi dau seama că au primit o Viziune sau o chemare personală, apoi se hotărăsc s-o urmeze.
2. Înfruntă frica când părăsesc un loc de confort.
3. Se confruntă cu opoziţia celor din jur.
4. Îndură o perioadă de dificultăţi care le testează credinţa.
5. Învaţă importanţa dăruirii şi consacrării pentru Dumnezeu.
6. Se luptă cu Uriaşii care stau între ei şi împlinirea Viziunii lor.
7. Ajung la potenţialul lor maxim când îşi împlinesc Viziunea şi-L onorează pe Dumnezeu.
Vestea bună pentru orice Vizionar este că fiecare stadiu sau obstacol de-a lungul călătoriei noastre nu are în intenţie să ne împiedice Viziunea, ci să ne ajute să străbatem până la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu.
Ca şi Omul Obişnuit, pot să număr tot atâtea cicatrice câte succese în călătoria spre Viziunea mea. Drumul Vizionarului este greu – dar mai puţin decât atât cu greu s-ar putea numi viaţă! De fapt, am descoperit că aceasta este singura cale prin care tu şi eu putem găsi adevărata împlinire şi putem deveni ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim.
Nu e timpul să începem? Ai aşteptat destul.
Viziunea ta îţi bate în piept.
O simţi?
Spune prietenilor tăi vestea aceasta.
Fă-ţi bagajele.
Este timpul să-L urmezi pe Cel ce dă Viziuni în călătoria spre Viziunea ta.



CAPITOLUL 8

PENTRU ACEASTA TE-AI NĂSCUT

Într-o dimineaţă, Omul Obişnuit s-a sculat cu aceste cuvinte răsunând în mintea lui: Ceea ce-ţi lipseşte, ai deja…
Cum se poate una ca asta? Omul Obişnuit s-a uitat peste tot. Şi în cele din urmă a descoperit că într-un colţişor al inimii lui era o Mare Viziune. Marea Viziune i-a spus că el, un Nimeni, era făcut să devină un Cineva şi destinat să realizeze Lucruri Mari.

Producătorul de la Hollywood nu credea că este adevărat, şi eu nu păream să fiu în stare să-i schimb părerea, deşi tocmai aveam de gând să-i ofer un prânz la restaurantul meu favorit din apropiere. Nu putea să creadă că orice om a fost creat cu o Mare Viziune şi că majoritatea oamenilor, dintr-un motiv sau altul, pur şi simplu nu-şi urmează Viziunea.
El spunea că doar puţini oameni „se nasc vizionari“.
„Doar pentru că s-a întâmplat ca tu să fii unul dintre ei“, a spus el, „nu te poate face să crezi cu adevărat că orice om din acest restaurant este unul dintre ei, nu?“
Pierdeam bătălia în timp ce ne ocupam locurile şi nu ştiam ce să fac. Conversaţia noastră avea o însemnătate specială pentru mine, pentru că, deşi prietenul meu producătorul nu ştia, eu încercam să-l ajut să-şi urmeze Marea lui Viziune.
Tocmai eram pe punctul să renunţ, când mi-a venit o idee. De ce n-aş încerca să i-o dovedesc în faţă?
Când Sonia, chelneriţa noastră, a venit să ne ia comanda, inima îmi bătea cu putere. Dar am riscat. Am întrebat-o: „Faci ceea ce întotdeauna ţi-ai dorit să faci?“
Ea s-a uitat la mine întrebător. „Ce vrei să spui?“ a întrebat ea.
Am spus: „Ei bine, poate că faci ce ai visat să faci, şi aceasta ar fi nemaipomenit. Dar mă întreb, oare n-ai tu o Mare Viziune în inima ta care nu s-a împlinit încă?“
Sonia s-a gândit o clipă. Apoi a spus: „Mama mea este infirmieră. Sora mea este infirmieră. Şi eu întotdeauna am visat să devin infirmieră“.
„Ai fi fost o infirmieră bună?“ am întrebat eu.
Sonia s-a emoţionat. „Aş fi fost într-adevăr o infirmieră bună“, a spus ea încet.
„Ai vrea să fii infirmieră chiar în momentul acesta?“ am întrebat eu.
„Da“, a spus ea.
Aşa că am mai riscat o dată. „Crezi cumva că Dumnezeu doreşte ca tu să fii infirmieră?“ am întrebat eu.
S-a uitat pentru un minut în altă parte, apoi a spus: „Cred că da“.
„Dacă Dumnezeu doreşte ca tu să fii infirmieră, atunci trebuie să existe un mijloc prin care să ajungi infirmieră“, am spus eu. „Ce te-a oprit?“
Sonia a înşirat motivele: o pregătire scurtată de căsătorie, apoi doi copii, apoi datoria creşterii familiei. „Acum e imposibil“, a spus ea. „E prea târziu“. Am auzit tristeţea din vocea ei.
„Ce ar trebui să se întâmple pentru ca tu să devii infirmieră?“ am întrebat eu.
„Nu am destui bani“, a spus ea. „Nu-mi pot permite să angajez o babysitter, aşa că nu pot să merg la şcoală“.
„Deci dacă ai avea o babysitter, ai merge la şcoală?“ am întrebat eu.
„Da“, a spus ea fără ezitare.
Am aruncat o privire prietenului meu producătorul ca să mă asigur că este atent la discuţie. Apoi am riscat din nou. „Sonia, eu cred că este cineva în viaţa ta care ţine la tine şi care ar îngriji de copiii tăi fără plată. Cine este această persoană?“
Sonia s-a gândit o clipă, apoi faţa ei s-a luminat. „Mama mea!“ a exclamat ea. „Tocmai s-a pensionat acum două luni! Ea îşi iubeşte nepoţii. Şi a dorit întotdeauna ca eu să-mi împlinesc visul. Ea ar avea grijă de copiii mei fără plată, dacă aş ruga-o!“
În timp ce vorbea, ochii i s-au umplut de lacrimi. Şi ai mei. Ori de câte ori văd visul cuiva ieşind la suprafaţă, sunt profund mişcat, pentru că ştiu ce trist este să nu-ţi poţi trăi visul.
Fără să ne mai ia comanda, Sonia se furişă spre o altă masă ca să-l anunţe pe un prieten că se va întoarce la şcoală. „Voi fi infirmieră!“ a spus ea cu lacrimi de bucurie.
Prietenul meu s-a aşezat în faţa mea, dând din cap. „Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei“, a spus el, „n-aş fi crezut. Poate că ai dreptate. Poate că toţi au o Mare Viziune“.

ŞI TU AI O MARE VIZIUNE!

Cu cine te identifici în această istorisire? Cu producătorul? El credea că oamenii cu Mari Viziuni sunt puţini şi rari. Cu chelneriţa? Ea a ştiut întotdeauna că avea o Viziune, dar n-a crezut niciodată că era posibilă.
Orice om pe care îl întâlnesc, care nu urmăreşte în mod activ o Mare Viziune, se poate identifica cu unul sau cu celălalt. Dar adevărul este că până şi cei care cred că Viziunile sunt numai pentru alţii poartă o Viziune ascunsă adânc în inima lor. Şi când cineva pune degetul pe acea Viziune ascunsă, persoana aproape întotdeauna se emoţionează.
Şi tu ai o Mare Viziune. Dumnezeu a pus o pasiune în tine care te îndeamnă să faci ceva deosebit. De ce nu? Ai fost creat după chipul Său – singurul om exact ca tine din univers. Nimeni altcineva nu-ţi poate împlini Viziunea.
Într-o zi, când predam acest punct unor ţărani foarte săraci, unul dintre ei a început deodată să aplaude şi a exclamat: „Aceasta este o veste minunată! Înseamnă că pot să nu-mi mai doresc să fiu altcineva!“
Călătoria spre Marea ta Viziune te schimbă. De fapt, călătoria însăşi este cea care te pregăteşte ca să reuşeşti în ceea ce ai fost născut să faci.
Şi până nu te decizi să-ţi urmezi Viziunea, nu-ţi vei iubi niciodată viaţa în felul în care ai fost predestinat s-o faci.
Şi totuşi milioane de oameni nu fac niciodată primul pas.

ÎNCĂ O ZI ÎN OBIŞNUIT

Ce aţi gândit când aţi citit despre viaţa de familie, despre prietenii şi despre obiceiurile Omului Obişnuit? Nu vi s-au părut … familiare?
Este aşa de uşor să te laşi prins în treburile vieţii. Şi noi toţi ne găsim uneori refugiul în rutină şi în relaxare şi în orice lucru „obişnuit“!
Dar dacă doar facem planuri – în loc să le punem în practică – atunci am pus Marea noastră Viziune în cui. Anii trec. Pierderile personale se adună. Ne pierdem simţul valorii şi ţelul. Ne consumăm energia în mod neproductiv. Şi marele tablou al scopului pentru care Dumnezeu ne-a aşezat pe pământ la început începe să se şteargă din vedere.
În mod tragic, o întreagă viaţă poate să treacă fără ca o persoană să realizeze vreodată Lucrurile Mari pe care a fost născut să le facă şi pe care doreşte să le facă.
Ce-i opreşte pe oameni să îmbrăţişeze şi să-şi urmeze Viziunile date de Dumnezeu? Am observat cinci concepţii greşite comune, dar fatale:
· „Nu am o Viziune“.
· „Trebuie să-mi inventez Viziunea“.
· „Am o Viziune, dar nu este aşa de importantă“.
· „Am o Viziune, dar depinde de Dumnezeu s-o facă să se împlinească“.
· „Am avut o Viziune, dar acum e prea târziu“.

Îţi ia un minut să-ţi verifici convingerile. Citeşte fiecare afirmaţie cu atenţie. Descrie vreuna din acestea convingerile tale cu privire la o Mare Viziune pentru viaţa ta? (Dacă nu eşti sigur, priveşte la acţiunile tale. Ceea ce faci este de obicei un rezultat a ceea ce crezi de fapt.)
Dar fiecare din aceste cinci concepţii greşite este o capcană. Dacă eşti prins în una din ele, nu vei părăsi niciodată Ţara de baştină până când nu vei respinge gândirea ta greşită şi nu vei îmbrăţişa adevărul.
Aşa că hai să ne uităm la adevărurile care pot elibera un Vizionar.
Tu ai o Viziune. Ea este parte din ceea ce înseamnă să fii om, creat după chipul lui Dumnezeu.
Nu trebuie să-ţi inventezi Viziunea. Ca şi culoarea ochilor tăi sau zâmbetul tău unic, Marea ta Viziune a fost sădită în tine înainte să te naşti. Psalmistul David a scris că toate zilele vieţii lui „erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele“ (Ps. 139:16).
Viziunea ta este unică şi importantă. Ai primit iscusinţă din partea lui Dumnezeu ca să împlineşti o parte din Marea Lui Viziune pentru lume. Cum? Marea ta Viziune este menită să satisfacă o Mare Nevoie la care El ţine foarte mult. Motivul pentru care tu te afli aici este ca să iei o parte din Viziunea Lui din Punctul A în Punctul B. Nimeni altcineva nu o poate face exact ca tine.
Viziunea ta trebuie împlinită de către tine. Dumnezeu aşteaptă ca tu să preţuieşti suficient de mult darul Său – Viziunea ta – ca să-l trăieşti. El nu te va forţa să alegi. Nici „n-o va face să se împlinească“ pentru tine. Tu trebuie să alegi. Tu trebuie să acţionezi. Viaţa uimitor de productivă a apostolului Pavel a fost modelată de un singur angajament director – să apuce „premiul“ pentru care Dumnezeu îl apucase pe el (Filip. 3:12).
Marea ta Viziune este acea lucrare pentru care Dumnezeu te-a apucat de mâna dreaptă ca să te ajute s-o faci.
Şi, din fericire, nu este niciodată prea târziu ca să te apuci de Viziunea ta.
Întreabă-l pe Moise.

„TE VOI TRIMITE“

Călătoria lui Israel spre Ţara Promisă este istoria unei naţiuni care-şi urmează Marea ei Viziune. Ţinta lor? Să intre în posesia ţării „în care curge lapte şi miere“ pe care Dumnezeu le-o dăduse deja (Exod 13:4-5).
Dar este şi istoria unui om, a unui conducător cu o Mare Viziune – viziunea de a-l ajuta pe Israel să scape din robie şi să găsească acel viitor. Numele lui era Moise.
Probabil că aţi auzit sau aţi citit despre ziua când Dumnezeu i-a amintit de Viziunea lui. Moise, atunci în vârstă de optzeci de ani, a auzit de Viziunea lui prin­tr-un rug aprins. Dumnezeu a spus: „Am văzut asuprirea poporului Meu … Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel“ (Exod 3:7,10).
Vă puteţi imagina şocul lui Moise. De fapt, el a răspuns cu scuze după scuze.
Aţi observat că am spus că Dumnezeu i-a amintit lui Moise de Viziunea lui de a fi un eliberator? Aceasta pentru că încă de la naştere Moise fusese în mod unic pregătit şi motivat chiar pentru acest scop. El ştia aceasta; el chiar credea că şi ceilalţi israeliţi ştiau aceasta! (vezi Fapte 7:25) Dar fiind tânăr, el şi-a urmat Viziunea în mod greşit (vezi Exod 2:11-25).
Aşa că au trecut patruzeci de ani. Sunt sigur că Moise s-a gândit că s-a ales praful de Marea lui Viziune.
Atunci Dumnezeu a întrerupt viaţa lui Moise cu un mesaj uluitor din rugul aprins. Este ca şi cum Dumnezeu ar fi spus: Viziunea ta n-a murit, pentru că Marea Nevoie este încă acolo.
Dar cum avea un păstor bătrân să salveze o naţiune întreagă din mâna celui mai puternic împărat de pe pământ? Ca toate Marile Viziuni, misiunea lui Moise părea mult prea mare.
Iată trei idei cu privire la orice Mare Viziune dată de Dumnezeu pe care le putem extrage din istoria lui Moise:
1. O Mare Viziune întotdeauna pare copleşitoare la început.
2. În cele din urmă, o Mare Viziune urmăreşte să satisfacă o Mare Nevoie care este în lume.
3. Cât mai ai încă suflare, nu este niciodată prea târziu să-ţi împlineşti Viziunea!
Sunt atât de fericit că Dumnezeu Se întoarce mereu ca să ne dea darul vieţii noastre. Viziunea noastră contează foarte mult pentru El. Nu există un alt tu sau eu, aşa cum nu a existat un alt Moise.
Poate că Viziunea ta nu mai arată exact la fel ca acum câţiva ani. Dar esenţa Viziunii – dorinţa înflăcărată pe care o simţi de a face ceea ce Dumnezeu te-a creat să faci – este încă acolo. Indiferent ce s-a întâmplat în trecut, sau în ce împrejurări te găseşti acum, poţi să-ţi întorci inima spre Viziunea ta, începând de acum.

STÂND DE VORBĂ CU INSTRUCTORUL DE VIZIUNI

Aş dori să te pot vizita personal, dar deocamdată această carte este singura noastră legătură. Deci te invit să-mi permiţi, în scris, să fiu Instructorul tău de Viziuni. Unul din lucrurile favorite care îmi place să le fac – da, este o parte din Viziunea mea – este să-i ajut pe alţi Vizionari ca tine să meargă înainte în călătoria lor.
Deseori se ridică anumite întrebări, aşa că am inclus aici câteva care mi s-au pus la cele mai recente conferinţe. Cred că vei găsi aceste conversaţii folositoare.

›š

„Moise a avut şansa să-i fie anunţată Viziunea dintr-un rug aprins. Dar eu n-am avut o astfel de experienţă! Am ajuns la jumătatea vieţii şi încă nu-mi pot găsi Marea Viziune. Mă poţi ajuta?“
Lee, Brooklyn, New York

Am cunoscut oameni care pot indica o conversaţie sau o experienţă spirituală în care viitorul lor a ajuns dintr-odată subiect de discuţie. Dar cei mai mulţi dintre noi nu văd aceasta dintr-odată. Începem cu o noţiune vagă, cu o seamă de interese, cu o dorinţă înflăcărată care nu mai trece. Dacă începem de acolo şi pornim, Îi dăm lui Dumnezeu şansa să ne arate mai mult.
Un lucru ştiu sigur: Dumnezeu nu ascunde în mod intenţionat Viziunea ta de tine. Ea este deja în tine. Ea este deja cine eşti. Oportunitatea ta este să o descoperi.
Aceste explorări i-au ajutat pe alţii:
Întoarce-te cu gândul înapoi la ceea ce doreai să faci când erai în creştere.
Bineînţeles că ar putea fi o listă întreagă de lucruri. Nu te opri doar la felul slujbei – pompier, stea de cinema, sau preşedinte. Gândeşte-te la ce însemnau pentru tine atunci aceste roluri şi ce pot ele să-ţi descopere acum despre adevăratele tale interese şi motivaţii.
Întreabă trei oameni pe care îi respecţi şi care crezi că îşi trăiesc Viziunea. Roagă-i să-ţi împărtăşească care cred ei că ar fi rostul tău pe acest pământ.
Dacă ar veni cineva şi ţi-ar da toţi banii pe care ţi i-ai dorit vreodată, ce ai face cu ei? Poate că aceea este Viziunea ta. Primul tău răspuns ar putea fi: „Să trăiesc pe o plajă tropicală şi să sorb băuturi roz“. Probabil plaja reprezintă doar sfârşitul stresurilor şi ne-împlinirilor tale. Nu-ţi spune prea mult despre ţelul şi împlinirea pe care le-ai dori cu înflăcărare odată ce stresurile au dispărut.
Cercetează-ţi viaţa şi scrie undeva concluziile tale. Întrebările bune pe care poţi să ţi le pui includ:
· La ce am fost întotdeauna bun?
· Ce nevoi mă interesează cel mai mult?
· Pe cine admir cel mai mult?
· Ce mă face să mă simt cel mai împlinit?
· Ce-mi place cel mai mult să fac?
· Ce mă simt chemat să fac?
Întreabă-te ce moştenire ai vrea să laşi copiilor şi nepoţilor tăi. Pentru ce anume ai dori să se amintească de tine cel mai mult?

›š

„Mi-am dorit întotdeauna să am şi să fac o afacere care să fie suficient de prosperă ca să-mi permită să fac ceva deosebit în ţara mea prin opere de binefacere. Dar a intervenit viaţa. Acum am o familie, o slujbă şi o mulţime de responsabilităţi şi cheltuieli. Obstacole de netrecut mă împiedică să-mi urmez Viziunea. Ce pot să fac?
Kobus, Johannesburg, Africa de Sud

Mulţi oameni simt ce simţi tu. Împrejurările prezente fac ca Viziunea ta să pară că nici nu intră în discuţie. Dar aproape întotdeauna adevărul este altul. Am văzut că majoritatea oamenilor care doresc cu adevărat să-şi urmeze Viziunea pot să vină cu un plan care face posibil un început. Bineînţeles că există un preţ ataşat – cel puţin un sacrificiu, dacă nu chiar mai multe.
Majoritatea celor care simt că s-au împotmolit trebuie să-şi regândească priorităţile. De obicei ei au pus un anumit standard de viaţă, un fel de a trăi, sau alte asumări mai presus de prioritatea urmăririi Viziunii.
Pune-ţi întrebări cum ar fi: Ce vreau să sacrific pentru Viziunea mea? Cum pot să-mi mobilizez familia ca să mă ajut să urmez această Viziune? În ce măsură folosesc obstacolele mele ca scuze? Este ceva ce pot să fac chiar acum pentru a mă lansa spre Viziunea mea?
În minutul în care hotărăşti că vei face ceea ce trebuie, eşti deja în urmărirea Viziunii tale.

›š

„Provin dintr-o familie care nu prea crede în Marile Viziuni. De fapt, noi am fost întotdeauna învăţaţi să aşteptăm foarte puţin de la viaţă şi să nu riscăm niciodată nimic. Să fie acesta motivul pentru care mi-e aşa de frică să-mi îmbrăţişez şi să-mi urmez Viziunea?“
Cyndi, Charleston, Carolina de Sud

Atât de mulţi oameni provin din familii – şi chiar din culturi – care nu cred în Marile Viziuni. Dacă aceasta experimentezi, poate fi foarte dureros. Te simţi ca şi cum te-ai învârti într-o cameră care are tavanul cu 15 cm mai jos!
Poate că familia ta ţi-a dat de înţeles foarte clar (fără măcar s-o spună vreodată) că nu aşteaptă prea mult de la tine. Sau poate că familia ta aprobă doar anumite feluri de Viziuni.
Te încurajez să-ţi faci puţin timp ca să pui pe hârtie o listă a Viziunilor familiei tale. Să spui în două sau trei fraze care a fost mesajul principal despre Marile Viziuni pe care l-ai primit pe când erai în creştere? (Există întotdeauna un mesaj, fie deschis fie subtil.) Despre cine din familia ta extinsă (adică toate rudele tale) ai putea să spui că îşi trăieşte Viziunea? În sfârşit, ce consecinţe vezi în familia ta pentru că Viziunile n-au fost onorate?
Odată ce ai înţeles cum afectează familia ta convingerile şi opţiunile tale, poţi să faci paşi spre schimbare.

DUMNEZEU ÎI IUBEŞTE PE NIMENI

Mă întreb dacă încă te mai simţi ca un Nimeni permanent, atestat – neînsemnat şi neobservat în viaţa ta. Dacă da, vreau să ştii că Dumnezeu îi iubeşte în mod special pe Nimeni!
Unul din Nimenii mei favoriţi a fost Agnes Bojaxhiu din Albania. Ea n-a mers niciodată la colegiu, nu s-a măritat niciodată şi n-a avut niciodată o maşină. Dar a avut o Viziune uriaşă: să-şi trăiască credinţa având grijă de muribunzi şi de cei mai săraci dintre săraci.
Cei mai mulţi dintre noi o cunoaştem pe Agnes sub numele de Mama Tereza, câştigătoare a Premiului Nobel şi una din cele mai admirate persoane a timpului nostru. Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei având grijă de cei săraci şi de cei muribunzi din Calcutta. Dar prin Surorile ei de Caritate, Viziunea ei încă mai atinge milioane de oameni din întreaga lume.
Indiferent de ce crezi tu că este adevărat sau nu este adevărat despre tine astăzi, tu ai fost făcut să devii Cineva Special, cineva cu o Mare Viziune care bate cu vioiciune în inima lui. Şi lumea aşteaptă ca tu să-ţi începi călătoria.
Odată ce te-ai hotărât să-ţi urmezi Viziunea, vei fi uimit cât de mult se va schimba viaţa ta.
Ţi-aduci aminte de Sonia, chelneriţa care dorea să devină infirmieră? Imagi­nează-ţi împreună cu mine o zi tipică din viaţa ei după câţiva ani. Se va scula dimineaţa ca de obicei – dar în loc să-şi pună şorţul şi să privească cu groază noua zi, îşi va pune uniforma ei de infirmieră. Va munci din greu toată ziua făcând ceva ce-i place. Poate va salva o viaţă în ziua aceea. După schimbul ei, va merge acasă extenuată fizic, dar fericită în inima ei. Ea va şti că trăieşte în ceea ce eu numesc „locul ei dulce“ – făcând ceea ce-i place cel mai mult şi în acelaşi timp venind în întâmpinarea nevoilor.
Nu aştepta încă o zi. Spune cuiva în care ai încredere: „Am o Mare Viziune“. Apoi, spune-le cât poţi tu de bine despre ce este vorba. Când vei vorbi pentru prima dată cu glas tare despre Viziunea ta, îţi vei auzi inima spunând: Pentru aceasta te-ai născut!



CAPITOLUL 9

TRĂIND DINCOLO DE GRANIŢĂ

Tremurând încă, şi-a luat valiza, a întors spatele Ţării de baştină şi a pornit spre indicator. Şi cu toate că frica lui creştea, Omul Obişnuit a închis ochii şi a făcut un mare pas înainte – chiar prin Zidul invizibil de Frică.
Şi acolo a făcut o descoperire nemaipomenită.
De cealaltă parte a acestui singur pas – chiar acela pe care Omul Obişnuit nu credea că-l va putea face – şi-a dat seama că răzbise prin Zona lui de Confort.

Ţi-a fost vreodată foarte frică să faci chiar lucrul pe care doreai cel mai mult să-l faci? Eu am avut problema aceasta şi de fiecare dată m-a întors de la Marea mea Viziune.
Vezi tu, pe când eram în colegiu, ştiam că vreau să devin un învăţător creativ al Bibliei care să poată ajuta pe mulţi oameni. Viziunea aceasta mă inspira! Dar ca s-o împlinesc, trebuia să mă ridic în picioare şi să vorbesc în faţa unei mulţimi de oameni. Lucrul acesta mă îngrozea!
Eram bolnav fizic timp de o săptămână înainte să vorbesc de la amvon. Apoi, când ajungeam în sfârşit în spatele amvonului, stăteam acolo, încremenit de spaimă, fiindu-mi frică să-mi mişc mâinile – fiindu-mi frică să mă mişc! Am stat acolo şi am asudat până am stors din mine tot ce am avut de spus, până la ultimul cuvânt al mesajului meu.
Trebuia să se schimbe ceva.
Ştiam că dacă era să vorbesc vreodată în faţa unei audienţe, trebuia să fiu suficient de sigur de mine ca să mă mişc pe platformă, să fac gesturi dramatice, să captez în mod natural atenţia ascultătorilor mei.
După cum îţi poţi imagina, temerile mele au ridicat întrebări serioase cu privire la Viziunea mea. Nu cumva făceam o mare greşeală? Şi dacă urmam într-adevăr Viziunea care era pentru mine, de ce mă simţeam aşa de prost când o împlineam?
Povestea mea se potriveşte perfect cu povestea Omului Obişnuit. Mi-am îmbrăţişat Viziunea. Am părăsit Ţara de baştină, fiind nerăbdător să o urmez. Dar curând am dat peste un obstacol uriaş. Chiar acolo, lângă semnul care zicea: „Ieşirea din Ţara de baştină“, m-am lovit de un Zid invizibil de Frică.
Şi mi-a oprit Viziunea tocmai când eram pe urmele ei.

SE POATE ÎNTÂMPLA ORICUI

Poate ai făcut şi tu un pas mare spre ceea ce doreai cu adevărat să faci, şi ai fost surprins de o mulţime de sentimente neplăcute. Dacă da, probabil că încă ţi le mai aminteşti. Ai fost neliniştit. Te-ai simţit prost şi plin de îndoieli. Te-ai simţit expus, slab şi incompetent. Poate, la fel ca mine, aproape că te-ai îmbolnăvit de frică.
Aceste sentimente poate te-au făcut chiar să te întorci şi te-au trimis repede înapoi în Ţara de baştină.
Ceea ce am experimentat noi, tu şi cu mine, se poate întâmpla oricui încearcă să părăsească Zona de Confort. Dar eu am trecut peste frica mea, şi poţi şi tu să faci aceasta. Lasă-mă să-ţi arăt cum poţi să interpretezi ceea ce se întâmplă – şi de ce – şi cum poţi să păşeşti prin acel Zid invizibil de Frică, pentru a experimenta libertatea nou-găsită.

CÂND COMODITATEA ESTE O CAPCANĂ

Când te gândeşti la asta, o Zonă de Confort trebuie să fie greu de realizat – în definitiv, nouă ne-a trebuit foarte mult timp s-o construim. O Zonă de Confort este plapuma călduţă a relaţiilor noastre. Este umplutura lucrurilor cotidiene care ne fac să ne simţim bine. Este gardul de protecţie al comportamentului general acceptat. Este plasa de sârmă a succeselor şi eşecurilor noastre trecute.
Zona noastră de Confort înconjoară complet viaţa noastră în Ţara de baştină şi este plăcută.
În Zona noastră de Confort ne simţim în siguranţă. Suntem foarte siguri că putem avea succes, că putem să arătăm bine şi să fim fericiţi acolo. Afară, însă, cine ştie cum este?
În afara Zonei de Confort a cuiva este marele Necunoscut.
De aceea nu vrem să mergem acolo.
Acum, nu este nimic rău cu Zona de Confort. În definitiv, nimănui nu-i place primejdia şi nesiguranţa. Nimeni nu subscrie la lipsa de confort.
Totuşi o Zonă de Confort poate deveni şi o barieră. De ce? Pentru că Marea noastră Viziune este întotdeauna în afara Zonei noastre de Confort. Aceasta înseamnă că va trebui să părăsim ceea ce este confortabil dacă vrem să ne împlinim Viziunea.
Omul Obişnuit a trebuit să aleagă: El putea fie să se simtă confortabil, dar să renunţe la Viziunea lui, fie să-i fie frică şi s-o urmeze. Poate gândeşti că dacă ai fi măcar mai curajos sau mai puternic, n-ar trebui să te lupţi atât de mult cu această alegere. Dar orice Vizionar face aceasta, indiferent cât de talentat sau curajos ar fi.

„EU VOI FI CU GURA TA“

Când Dumnezeu i-a descris lui Moise ceea ce trebuia să facă pentru a-şi împlini Viziunea, primul pas a fost în mod clar în afara Zonei lui de Confort (puteţi citi istorisirea în Exod 3-4). „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon“, a spus Dumnezeu.
Parcă-l văd pe Moise – încremenit de spaimă, căutând un punct de sprijin undeva, cumva, de care să se agaţe!
„Cine sunt eu“, I-a zis el lui Dumnezeu, „ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?“ Ai putea să spui că se simţea Nevrednic. Cu ani în urmă, Moise comisese o crimă şi apoi fugise de la locul faptei.
Dar el se simţea şi Incapabil: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară … vorba şi limba mi-este încurcată“.
Nu te identifici cu sentimentele lui Moise de împotrivire, de teamă şi de insuficienţă? Eu da. Orice Vizionar pe care l-am întâlnit simte asta. Dar marea veste pentru Vizionari este că succesul nostru nu depinde numai de noi.
Este interesant ce ni se revelează în răspunsul lui Dumnezeu către Moise. Moise fusese ales în mod unic pentru misiunea lui. Şi Moise era şi dotat în mod unic. Dar ceea ce conta cel mai mult era că Dumnezeu a promis să-l ajute. El i-a spus lui Moise: „Cine a făcut gura omului? … Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus“.
Fă-ţi puţin timp să scrii câteva din obiecţiile – oarecum convingătoare – cu care vii în sprijinul ideii:
De ce Marea ta Viziune + Micuţul Tu = Uriaşa Frică de Eşec.
Câte din motivele tale crezi că sunt legate numai de tine?
Cu lucrul acesta în minte, întreabă-te: Cum ar răspunde Dumnezeu la grijile şi temerile mele personale?
Mi-aduc aminte de o femeie care-mi spunea că-i este frică să meargă înainte cu Viziunea ei. Când a lăsat să-i scape cuvântul nevrednică, am zis: „Vrei să aştepţi până când te vei simţi vrednică şi apoi să începi?“
„Da“, a spus ea.
Răspunsul meu a luminat-o. „Ei bine, nu eşti vrednică“, am spus eu. „Şi niciodată nu te vei simţi vrednică. Dacă vei continua să aştepţi până când te vei simţi vrednică, nu-ţi vei trăi niciodată Viziunea“.
La început aceasta nu i-a sunat ca acea încurajare pe care o căuta. Apoi a venit o lumină şi i s-au deschis ochii. Ce uşurare era pentru ea să lase jos acea povară falsă! Acum era pregătită să gândească limpede la următorul ei pas.
Vezi tu, orice Mare Viziune este la început mai presus de posibilităţile şi experienţa ta. Toţi ne simţim Nevrednici şi Incapabili să ducem la îndeplinire o Mare Viziune. Dar Biblia spune: „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Corinteni 1:27). Dumnezeu alege intenţionat Vizionari Nevrednici şi Incapabili ca tine şi ca mine!
Acum gândeşte-te la asta: De fapt, nu sentimentele tale cu privire la lipsa de confort, ci ce crezi tu că înseamnă acele sentimente determină ce se va întâmpla în momentul următor.

TRECÂND PRIN ZIDUL DE FRICĂ

Îţi aminteşti toate sentimentele nedorite pe care le-a avut Omul Obişnuit pe când ieşea din Ţara de baştină? La început, lucrurile păreau doar altfel. Dar cu cât Omul Obişnuit se depărta de centrul Ţării de baştină, cu atât călătoria lui prin Zona lui de Confort îl făcea mai neliniştit şi mai plin de frică. În cele din urmă a fost copleşit de frică şi n-a mai putut să facă nici un pas.
Cu cât ne apropiem mai mult de Zidul nostru invizibil de Frică, cu atât ne este mai frică şi este mai probabil să credem o concepţie greşită şi periculoasă. Omul Obişnuit a exprimat-o în felul acesta: „Dar dacă am fost socotit capabil să împlinesc această Mare Viziune, atunci, cu siguranţă, nu mi-ar fi aşa de frică!“
Sună perfect rezonabil, nu-i aşa? Dar este o convingere greşită care poate ţine în capcană un Vizionar ani de zile.
Haideţi să formulăm mai clar această concepţie greşită:
Concepţia greşită nr. 1 a Zonei de Confort:
Întrucât mi-e frică, Viziunea mea nu poate fi de la Dumnezeu.
Îţi pot spune din proprie experienţă cât de puternică este această convingere greşită. Mulţi ani L-am tot rugat pe Dumnezeu să-mi extindă câmpul de lucru pentru El. Uitându-mă înapoi, văd că rugăciunea mea a pus în mişcare un ciclu previzibil, dar care ducea la înfrângere. Arăta cam aşa:

1. „Te rog, spune da!“ Întâi m-am rugat pentru o viaţă mai dedicată lui Dumnezeu.
2. „Da“, a răspuns El. Răspunsul Lui era ca să mă îndrepte spre Viziunea mea. Dar Viziunea mea era întotdeauna în afara Zonei mele de Confort – făcând ceva ce nu mai făcusem niciodată înainte.
3. „Nu!“ am spus eu. Am experimentat disconfortul, neliniştea şi deseori frica adevărată. Dar pentru că mă gândeam că dacă Dumnezeu ar fi cu mine, nu mi-ar fi frică, mă retrăgeam înapoi la siguranţa Ţării de baştină.
4. „De ce nu spui da?“ am întrebat. A doua zi dimineaţă mă găseam pe genunchi, rugându-L din nou pe Dumnezeu să-mi extindă câmpul de lucru pentru El!

Vezi de ce nu progresam prea mult în timpul acela? Era un drum liber care pornea cu mine pe genunchi, ducea până la marginea Zonei mele de Confort şi se întorcea înapoi.
Şi nu puteam să înţeleg de ce Dumnezeu nu răspundea rugăciunilor mele!
Priveşte înapoi şi gândeşte-te la momentele când ai încercat să faci un pas mare într-un teritoriu nou. Când frica ta creştea pe măsură ce înaintai spre Necunoscut, n-ai început să te îndoieşti de înţelepciunea planului tău? Să te întrebi dacă nu cumva frica ta ar putea fi un mesaj de la Dumnezeu că ai ieşit din cursă?
Această concepţie greşită conduce la o a doua:
Concepţia greşită nr. 2 a Zonei de Confort:
Nu pot să merg înainte dacă Dumnezeu nu-mi îndepărtează frica.

„Dar Tu ai putea să îndepărtezi această frică“, a strigat Omul Obişnuit. „Te rog, îndepărtează frica aceasta! Dacă nu, nu voi putea merge mai departe!“ Cererea lui era de înţeles. În definitiv, frica este un răspuns natural, omenesc la o ameninţare recepţionată. Din interiorul nostru, unde ne simţim bine, frica este ca o barieră de sârmă ghimpată pe care trebuie întotdeauna s-o respectăm şi niciodată s-o escaladăm.
Dar în timp ce unele temeri – cum ar fi frica de înălţime sau de şerpi – ne pot păzi de rău, alte temeri – cum ar fi frica de noi provocări sau de Necunoscut – ne vor opri în mod inevitabil de la Marea noastră Viziune.
Din experienţa mea, pot să spun că rareori Dumnezeu face să dispară frica noastră. În schimb, El ne cere să fim tari şi să ne încurajăm. Ce este curajul? Aşa cum a descoperit Omul Obişnuit, curajul nu este absenţa fricii; ci, mai degrabă, este alegerea de a acţiona în ciuda fricii. Ai putea spune că fără frică nu poţi avea un curaj autentic.
Când acţionezi într-adevăr cu curaj, descoperi că frica nu te poate opri. Vezi că ceea ce tu credeai că sunt limitele tale sunt mai degrabă puncte de pornire.

CEA MAI LUNGĂ UMBLARE SCURTĂ DIN VIAŢA MEA

Pentru a te încuraja, trebuie să te hotărăşti să mergi înainte orice ar fi.
Ştii cum mi-am făcut curaj până la urmă şi am înfruntat frica mea profundă de a vorbi în public?
Într-o duminică, când trebuia să vorbesc într-o biserică mică din afara Dallas-ului, am luat cu mine nişte bandă neagră. Ajungând acolo devreme, am însemnat două locuri pe platformă la o distanţă de 3 metri de o parte şi de alta a amvonului. Apoi am rugat-o pe soţia mea, Darlene Marie, să se aşeze pe rândul din faţă şi să-mi facă semn când vrea să păşesc prin Zidul meu de Frică.
Ea nu s-a dat înapoi de la îndatoririle ei. De îndată ce am apucat amvonul cu amândouă mâinile într-o strânsoare a morţii şi am început să transpir, ea a şi dat din cap spre semnul cu bandă din stânga mea. Aceea a fost indicaţia pentru intrarea mea în scenă.
Puteam să mă mişc?
Vroiam să mă mişc?
Semnul de pe podea parcă era la nu ştiu câţi kilometri depărtare, dar m-am hotărât – şi viitorul Viziunii mele atârna în balanţă.
Şi m-am mişcat. „Un minut, vă rog!“ am spus. (La momentul acela, nu puteam să merg şi să vorbesc în acelaşi timp!) Apoi am părăsit siguranţa amvonului pentru acea bucăţică de bandă neagră. A fost cea mai lungă şi cea mai anevoioasă, mai stângace şi mai plină de panică umblare din viaţa mea. Dar Viziunea mea mă aştepta.
Cum am ajuns la semn, am început din nou să vorbesc. Dar acum simţeam un val de libertate. Fără acel amvon de care să mă agăţ, am văzut că pot într-adevăr să-mi mişc mâinile. Să fac gesturi. Să mă aplec spre ascultători. Să le captez atenţia. Şi să mă bucur cu adevărat.
Acum cunoşteam secretul: Nu trebuia să mă tem de frică. Puteam să păşesc prin ea – şi să continui să merg spre Marea mea Viziune.
Există un loc în viaţa ta de care ai fugit aşa cum am fugit eu ani de zile? Eşti doar la câţiva paşi de Viziunea pe care o doreşti cu toată inima ta?
Atunci trebuie să faci o alegere. Hotărăşte-te ca în loc să te retragi dinaintea fricii, să păşeşti prin ea. Scrie undeva decizia ta, pune-o la vedere şi n-o arunca până n-ai făcut primul tău pas.
Acel pas prin Zidul tău de Frică este un pas uriaş spre Viziunea ta!

STÂND DE VORBĂ CU INSTRUCTORUL DE VIZIUNI

„M-am luptat mulţi ani ca să ies din Zona mea de Confort. Dar în cele din urmă am hotărât că pur şi simplu nu mai pot s-o fac. Este vreodată bine să alegem confortul nostru?“
Victoria, Toronto, Canada

Nimeni nu a fost rânduit să trăiască sub stresul străpungerii Zonei lui de Confort zi de zi. Dar eu te invit să te întrebi: De ce este aşa o luptă hotărâtoare pentru străpungerea acestei Zone de Confort din viaţa mea? Poate că nu ai identificat niciodată împotriva cui sau împotriva a ce te lupţi. Lupta ta pentru a ieşi din Zona de Confort descoperă un lucru important: Tu îţi doreşti cu adevărat Viziunea. Altfel n-ar fi nici o luptă. Eşti motivată să te pui în mişcare, dar dorinţa ta după confort te opreşte. Deci la acest moment din viaţa ta, confortul este cel mai mare vrăjmaş al Viziunii tale.
Nu-i nici o problemă cu dorinţa de a avea confort. Dar în ultimă instanţă, Viziunile sunt făcute ca să-i ajute pe alţii. Confortul este făcut ca să te ajute pe tine.
Într-o zi am realizat că dorinţa mea după confort era vrăjmaşul Viziunii mele şi că, în ultimă instanţă, dorinţa mea după confort era înrădăcinată în egoismul meu.
Din nefericire, mulţi oameni în toate drumurile vieţii sfârşesc prin a-şi face din confortul personal Viziunea lor. Dar este o viziune falsă, deoarece confortul devine o închisoare. Cum? Cu cât te îndepărtezi mai mult de frica ta, cu atât crezi mai mult că Zona ta de Confort este acasă. Şi cu cât stai mai mult timp acolo, cu atât devii mai convins că întrucât nu ai păşit prin frică, nu poţi!
Dar vreau să te încurajez. Să nu te gândeşti niciodată că dacă te lupţi, Viziunea ta nu poate fi importantă sau că tu eşti un Vizionar de mâna a doua. Aminteşte-ţi doar că nu există nici o cale pentru nici unul dintre noi de a ajunge la locul Marii noastre Viziuni fără să părăsim confortul nostru!

›š

„Am străpuns Zona mea de Confort în domeniile cheie ale vieţii mele. Dar găsesc mereu noi domenii de care trebuie să mă ocup dacă vreau să-mi trăiesc Viziunea. Va dispare vreodată disconfortul?“
Kenton, Nairobi, Kenya

Adevărul este că există întotdeauna o nouă Zonă de Confort care te aşteaptă în viitor. Vei ajunge la multe praguri de disconfort şi frică în fiecare Viziune. Apoi, când Viziunea ta se extinde, aşa cum s-a extins cea a Omului Obişnuit spre sfârşitul parabolei, te poţi aştepta la o nouă serie de provocări!
Din fericire, de fiecare dată când străpungi o Zonă de Confort, aria confortului tău creşte. Ajung să-ţi fie plăcute tot mai multe lucruri. Ai putea, bineînţeles, să rămâi acolo, dar un Vizionar este un om a cărui viaţă este mereu în mişcare.
Bucăţica aceea de bandă neagră de pe platformă a fost într-adevăr doar un început pentru mine. Următorul prag a fost următoarea biserică, mai mare. Şi după aceea următorul centru de conferinţe, mai mare. Şi aşa mai departe. Apoi a venit ziua când am fost rugat să vorbesc la optzeci de mii de oameni la Pontiac Silverdome în Detroit. A trebuit din nou să fac faţă fricii la acel nou hotar al Zonei mele de Confort? Bineînţeles! Dar cu încurajarea prietenilor, cu resursele lui Dumnezeu şi cu hotărârea mea de a nu fugi din faţa fricii mele, am depăşit acea barieră.
Lovind mereu acea margine de spaimă a Zonei tale de Confort dovedeşte că eşti un Vizionar care merge spre Viziunea sa. Eu le spun Vizionarilor motivaţi că dacă nu întâlnesc în mod regulat o ieşire dintr-o Zonă de Confort, ceva nu este în regulă. Poate s-au împotmolit din nou în Ţara de baştină. Poate trebuie să-şi verifice pulsul!

HOTĂRÂREA DE A MERGE ÎNAINTE

Ştii, una este să te întrebi ce vei face data viitoare când va trebui să înfrunţi frica la marginea Zonei tale de Confort, şi alta este să te fi hotărât deja. Vei beneficia imediat de claritate şi energie şi concentrare ca să-ţi urmezi Viziunea.
Viaţa mea s-a schimbat din ziua în care m-am hotărât ca niciodată să nu mai fug de temerile din Zona mea de Confort. Când te gândeşti la asta, trecerea prin frică apare ca un lucru de mică valoare faţă de o Mare Viziune. Acel singur pas – cu care ne întâlnim de multe ori în viaţa noastră – trebuie să fie preţul universal pe care Dumnezeu îl avea în gând. Eu cred că Dumnezeu vrea să ştie dacă noi dorim într-adevăr darul minunat al Viziunii Sale în viaţa noastră.
Deci vrei să-ţi iei acelaşi angajament pe care mi l-am luat eu cu privire la Zona de Confort? Vrei să-ţi iei angajamentul ca niciodată să nu mai fugi de Zidul de Frică de la marginea Zonei tale de Confort?
Imaginează-ţi cum va arăta viaţa ta când vei rupe legătura fricii. Îţi vei întinde altfel aripile. Vei simţi puterea şi pacea de care ai nevoie ca să faci Lucruri Mari. Vei umbla printre oameni şi vei trece prin situaţii cu încredere şi cu har. Vei atinge multe vieţi într-un mod plin de putere. Şi nu te vei mai retrage niciodată din faţa viitorului pe care îl doreşti cu adevărat.
Iată cât de bine poate să arate Viziunea ta. Şi aşa va fi.



CAPITOLUL 10

Împotrivire neaşteptată

Omul Obişnuit a rămas încurcat şi fără replică. Auzise un zvon despre Împotrivitorii de la Frontieră. Dar el credea că dacă ar fi adevărat, Împotrivitorii ar trebui să fie Nimeni pe care el nu-i cunoaşte. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că ar fi unii dintre Nimenii care îl cunoşteau cel mai bine!
Acum Mama lui, Unchiul şi Cel Mai Bun Prieten stăteau toţi tăcuţi înaintea lui, împiedicându-l să vadă podul spre Marea lui Viziune. Cum va reuşi să treacă de ei? Oare ar trebui să încerce?

Nu de mult, terminasem o parte din Marea mea Viziune şi începusem alta. Pentru a lansa noua Viziune trebuia să fac un drum scurt – de acasă până la aeroport – apoi un zbor lung – din Atlanta, Georgia, până la Johannesburg, Africa de Sud.
După douăzeci şi cinci de ani de la fondarea lui „Walk Thru the Bible“ (Umblând prin Biblie), m-am hotărât să-mi dau demisia din postul de preşedinte.
Noua noastră Viziune era să-I slujim lui Dumnezeu în Africa. Fără îndoială, era cea mai mare şi mai neaşteptată schimbare pe care a experimentat-o vreodată familia noastră. Cu toate acestea, ştiam că aceasta trebuia să fac. Soţia şi familia mea ştiau de asemenea. Şi Dumnezeu confirmase aceasta în câteva moduri foarte specifice.
Dar în momentul când Viziunea a fost anunţată, oamenii au început să vină la uşa noastră. Veneau să ne aducă la cunoştinţă, în modul cel mai amabil, dar şi cel mai ferm cu putinţă, că noi greşim, greşim, greşim!
„Ce faceţi? Aţi ajuns la apogeul carierei voastre. Aţi reuşit! Ce se întâmplă cu voi?“
„Adevăratul motiv pentru care plecaţi trebuie să fie că aveţi probleme în căsnicie sau ceva nu este în regulă cu lucrarea de slujire. Care din acestea este?“
„Cum mulţi dintre cei care nu sunt de acord cu asta sunt mai în vârstă decât tine, înseamnă că greşeşti din punct de vedere spiritual. Mai mult ca sigur că te îndrepţi spre un dezastru!“
„Şi ce veţi face în Africa? N-aveţi nici un mijloc de trai acolo. Cum o să vă întreţineţi?“
Ai întâlnit vreodată un Împotrivitor de la Frontieră la uşa ta? Uneori un Împotrivitor este de fapt un vrăjmaş – un faraon care decretează: „Nu te voi lăsa să pleci!“
Dar unii dintre cei mai convingători Împotrivitori pe care îi vei întâlni vreodată sunt oamenii care te cunosc şi te iubesc. Văzându-i pur şi simplu, stând înaintea ta cu un NU scris pe feţele lor, poate fi un adevărat şoc. Ce trebuie să faci într-un moment ca acesta? Să asculţi? Să aduci argumente? Să fii de acord cu ei şi să te întorci?
În acest capitol vreau să te ajut să înţelegi ce îi motivează pe Împotrivitorii tăi când spun lucruri cum ar fi „Nu!“ şi „Întoarce-te acum“. Şi am să-ţi arăt minunatele oportunităţi pe care ei le aduc la uşa ta fără să ştie.
FUGA LA FRONTIERĂ

„Întoarce-te“ nu este ceea ce noi Vizionarii aşteptăm să auzim în acest punct al călătoriei noastre. Tocmai am primit noua noastră Viziune şi am străpuns Zona noastră de Confort. Suntem gata de plecare. Am vrea să-i auzim pe oamenii din jurul nostru spunând: „Minunată idee!“ „Aş vrea să pot şi eu să fac aceasta!“ sau „Mergeţi cu bine!“
Atunci de ce întâlnim dintr-odată împotrivire? Am să încerc să pun acest moment în perspectivă.
În Zona de Confort, te-ai luptat cu tine însuţi – cu dialogurile tale interioare, cu convingerile tale. A trebuit să faci singur o alegere pe drumul de ieşire din Ţara de baştină. A trebuit să alegi între Viziunea ta şi confortul tău.
Dar când intri în Zona de Frontieră, ai de a face cu alţii. Trebuie să înfrunţi cuvintele şi convingerile lor. Motivul pentru care ei au apărut dintr-odată este că tu acum tulburi Zona lor de Confort. Această ţesătură de relaţii şi năzuinţe din Ţara de baştină este zdruncinată violent pentru că cineva s-a mişcat – tu.
Fiecare dintre noi a fost un Împotrivitor pentru cineva în altă situaţie. Am dat fuga la Frontieră când un prieten sau o rudă era pe punctul să facă ceva care ar fi ameninţat confortul nostru. Ţinând cont de aceasta, vom putea să-i ascultăm pe Împotrivitorii noştri cu mai multă înţelegere.
Ce ai auzit – sau ai spus – recent, la Frontiera Marii Viziuni a cuiva? Vezi dacă recunoşti vreuna din aceste replici:
„M-am gândit mult la planul tău şi îmi pare rău că trebuie să spun aceasta, dar …“
„Eşti sigur că eşti suficient de experimentat pentru asta?“
„Ideea aceasta a ta este interesantă. Dar de unde vei face rost de bani şi de oameni ca s-o duci la îndeplinire?“
„Dar noi n-am făcut-o niciodată aşa“.
Bineînţeles că cei mai mulţi Împotrivitori au intenţii bune. Dar ei ne prind într-un moment vulnerabil. Dacă ai de a face astăzi cu Împotrivitori, fii curajos. Chiar faptul că stau înaintea ta înseamnă că mergi spre Viziunea ta. Împotrivirea lor te poate ajuta de fapt să-ţi clarifici Viziunea şi să-ţi întăreşti hotărârea.
Să-ţi arăt cum.

CINE ESTE ÎN ZONA TA DE FRONTIERĂ?

Din fericire, întâlnim mai mulţi oameni la Frontiera noastră, nu numai Împotrivitori. Să-i luăm pe fiecare, pe rând.

1. Un Împotrivitor de la Frontieră ţi se opune

Am văzut deja cum lucrează Împotrivitorii. Adu-ţi aminte că ei reacţionează în principal pentru că le-ai tulburat Zona lor de Confort. Ei se simt ameninţaţi. Le este frică să nu piardă ceva important – siguranţa sau ordinea lor stabilită, concepţiile lor despre succes.
Poate simt că te pierd pe tine. Odată am întrebat un grup mare de studenţi de la colegiu cine a fost cel dintâi afectat când am vorbit despre Împotrivitorii de la frontieră. Mâinile au ţâşnit în sus de peste tot. Şi aproape toţi au dat acelaşi răspuns: „Mama mea!“ sau „Tatăl meu!“
Omul Obişnuit a întâlnit patru Împotrivitori pe care îi poţi recunoaşte:
· Alarmistul zice: „Nu eşti în siguranţă!“ Acest Împotrivitor (Mama Omului Obişnuit) este motivat de frică şi tinde să exagereze riscurile.
· Tradiţionalistul zice: „Noi nu procedăm aşa!“ Acest Împotrivitor (Unchiul lui) nu agreează schimbările. El romanţează deseori trecutul şi este motivat de obiceiuri şi de ordinea stabilită.
· Defetistul zice: „Nu este posibil!“ Acest Împotrivitor (Cel Mai Bun Prieten) vede probleme peste tot şi este sigur că viziunea nu se va împlini şi nu poate să se împlinească.
· Adversarul zice: „Nu te voi lăsa!“ Acest Împotrivitor (Stăpânul) foloseşte autoritatea sau intimidarea ca să-ţi blocheze calea. Adversarii pot veni împotriva ta pentru că se tem că vor pierde bani sau putere. Sau poate doar nu le place de tine sau ceea ce faci şi le stă în putere să te oprească.

Pe cine ai putea identifica drept un Împotrivitor faţă de Viziunea ta? De ce crezi că această persoană este împotriva planurilor tale?

2. Un Prieten de la Frontieră e de partea ta şi te susţine

Cei mai mulţi dintre noi avem câţiva Prieteni în viaţa noastră şi avem nevoie şi de ei. Poate al tău este un bun prieten, un vecin, un părinte sau un profesor. Prietenii ţin la noi şi aşa şi spun. Ei privesc partea luminoasă a lucrurilor. Ei vor să stea cu noi – sau cel puţin să rămână neutri – când trecem prin foc.
Mama Omului Obişnuit s-a răzgândit şi a început să-l încurajeze şi să-l susţină pe fiul ei. Ea nu l-a putut ajuta pe Omul Obişnuit să treacă Frontiera, dar sprijinul ei l-a ajutat pe drum.
Ce oameni ai putea identifica astăzi ca fiind Prieteni adevăraţi în viaţa ta?

3. O Călăuză de la Frontieră te ajută să-ţi urmezi Viziunea

O Călăuză face mai mult decât să te susţină. El sau ea recunoaşte că Viziunea ţi-a fost dată de Dumnezeu şi alege să te ajute în mod activ să o urmezi. În parabolă, Campionul era o Călăuză de la Frontieră. El l-a ajutat pe Omul Obişnuit să înţeleagă de ce Împotrivitorii lui erau aşa de supăraţi. Apoi i-a arătat calea înţelepciunii. Omul Obişnuit ar fi putut să se întoarcă dacă nu-l întâlnea pe Campion.
Călăuzele de la Frontieră din viaţa ta sunt o comoară rară. Ei sunt de cele mai multe ori Vizionari experimentaţi care au fost unde eşti tu. Deseori, ei apar în viaţa ta doar pentru o scurtă perioadă – un profesor, de exemplu. Sau un şef. Sau chiar o întâlnire „providenţială“ cu un străin. Cert este că nu-i vei uita niciodată.
Dr. John Mitchell a fost una din Călăuzele mele. El era director la colegiul unde mi-am început cariera de profesor. El a văzut ceea ce eu nu puteam să văd ca tânăr profesor – că week-end-urile mele de prezentare a seminariilor „Walk Thru the Bible“ (Umblând prin Biblie) în bisericile din toată ţara erau direcţia reală a viitorului meu.
Cum a luptat Dr. Mitchell pentru Viziunea mea? A iniţiat în mod tăcut schimbări în orarul meu de predare, astfel încât să pot petrece mai mult timp în afara colegiului. El mi-a spus: „Bruce, unii membrii ai facultăţii ar putea fi geloşi cu privire la acest aranjament, dar eu vreau ca tu să ai aceasta. Noi vrem ca tu să rămâi aici pentru totdeauna, dar eu cred că Dumnezeu are un viitor mare pentru tine dincolo de această şcoală. Până atunci, noi vom fi o seră pentru lucrarea pentru care Dumnezeu te pregăteşte“.
Acesta este un Campion în Viziuni! El a văzut lucruri care mie mi-au scăpat. El a crezut când eu n-am crezut. El a împlinit ceea ce eu nu puteam. Şi a turnat curaj din inima lui în inima mea.
Cei mai mulţi dintre noi avem nevoie de acest fel de ajutor ca să depăşim obstacolul real de la Frontieră.

CUI VREI SĂ-I PLACI?

Singurul şi cel mai important motiv pentru care Împotrivitorii de la Frontieră ne împiedică pe cei mai mulţi dintre noi să ne urmăm Viziunea dată nouă de Dumnezeu este frica noastră de oameni. „Frica de oameni este o cursă“, spune Biblia (Proverbe 29:25).
Nu este uşor să ne ridicăm împotriva celor pe care îi iubim şi la care ţinem. Impulsul de a fi plăcut şi admirat de alţii este adânc înrădăcinat în natura noastră.
Totuşi, întrucât aproape orice Viziune este respinsă de cel puţin un Împotrivitor puternic, mai ales în primele stadii, va trebui să faci faţă unei alegeri. Trebuie să te hotărăşti cui vrei să-i placi mai mult – Împotrivitorilor tăi de la Frontieră sau lui Dumnezeu.
Este Viziunea ta suficient de importantă pentru tine ca să vrei să te ridici şi s-o protejezi? Când dai dreptul de a aproba Viziunea ta unei persoane sau unui grup, le dai dreptul de stăpânire asupra Viziunii tale.
Acum este timpul să faci alegeri bazate pe înţelepciune, nu pe intimidare. De cine trebuie să te dezlegi ca să poţi înainta cu Viziunea ta? Există o persoană sau un grup de persoane pe care le onorezi mai mult decât pe Cel ce dă Viziuni?
Odată ce ai ales să-I placi lui Dumnezeu mai mult decât altora, eşti gata să primeşti de la alţii numai ce este de folos şi să mergi mai departe la faza următoare a împlinirii chemării tale pentru Dumnezeu.

VOCI PENTRU ŞI ÎMPOTRIVĂ

Ascultaţi-i pe Împotrivitorii de la Frontieră pe care Moise îi descrie înainte chiar să-i fi întâlnit: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: «Nu ţi S-a arătat Domnul!»“ (Exod 4:1).
Poţi să spui şi tu aceasta? Înainte chiar să acţionezi, poţi să auzi îngrijorările sau opiniile negative ale oamenilor cheie din viaţa ta.
Aşa cum s-a văzut, Moise a avut dreptate. Israeliţii pe care el încerca să-i elibereze se temeau de dezaprobarea lui faraon. Cu toate că îşi urau robia, ei nu vroiau să piardă siguranţa vieţii pe care o cunoşteau din totdeauna. Aşa că s-au opus lui Moise cu acea critică şi împotrivire pe care el le aştepta (vezi Exod 5:20-21).
Dar Împotrivitorul cel mai de speriat al lui Moise era Faraon, Stăpânul Egiptului. Faraon nu vroia să piardă această resursă valoroasă de muncă neplătită. Faimosul lui răspuns la cererea lor de eliberare era: „Nu te voi lăsa să pleci“.
Mai târziu, după ce a scăpat din robia Egiptului, naţiunea lui Israel a înfruntat din nou Împotrivitori la hotarul Canaanului. Douăsprezece iscoade au fost trimise în Canaan să cerceteze ţara. Când s-au întors, zece din cei doisprezece au spus: „Întoarceţi-vă“.
Ceea ce se întindea înaintea lor era la fel de promiţător cum le spusese Dumnezeu, au raportat ei, dar cucerirea ţării ar fi prea dificilă şi prea periculoasă (Num. 13:17-33).
Ce zi tristă în istoria acestei naţiuni! Să fie la un pas de Marea lor Viziune şi să lase părerea câtorva Împotrivitori să întoarcă din drum întreaga naţiune.
Sper că, citind aceasta, vei căpăta noi puteri pentru Viziunea care te aşteaptă. Poţi să treci peste aceste opinii negative. Poţi să revendici ceea ce deja îţi aparţine.

STÂND DE VORBĂ CU INSTRUCTORUL DE VIZIUNI

Iată câteva moduri practice de a-i trata pe Împotrivitorii de la Frontieră din viaţa ta.

›š

„Recent am hotărât să renunţ la slujba mea de analist în informatică pentru a ocupa un post mai prost plătit din domeniul sănătăţii private. Aş vrea să fac ceva mai direct legat de oamenii în nevoie. Dar critica din partea familiei mele şi a altora m-a făcut într-adevăr să dau înapoi. Nu ştiu sigur cum să tratez toate opiniile lor. Ce trebuie să-i spui totuşi unui Împotrivitor?“
Sanjay, Bangalore, India

Când faci un pas îndrăzneţ în afara siguranţei financiare şi în direcţia Viziunii tale, atunci vor apare categoric şi Împotrivitorii! Iată câteva întrebări cheie care te vor ajuta să judeci criticile lor:
Are Împotrivitorul tău o problemă cu tine, sau cu Viziunea ta? Este important să faci această distincţie. De tine nu le place sau în tine nu au încredere, sau este ceva legat de Viziunea ta care îi supără? Odată ce ai identificat sursa îngrijorării lor, poţi să răspunzi la obiect. Încearcă să separi întrebările lor legate de ţinta ta de întrebările lor legate de felul cum îţi propui să atingi acea ţintă. Ai putea afla, de exemplu, că un Împotrivitor ar fi de acord cu ţinta ta, dacă ţi-ai schimba durata sau felul în care vrei să ajungi la împlinirea Viziunii tale.
Ce-l motivează pe Împotrivitorul tău de la Frontieră? Această întrebare te ajută să identifici cu ce fel de Împotrivitori ai de a face. Sunt îngrijoraţi pentru tine, sau se tem pentru ei înşişi? Ce susţin ei că pierd prin acţiunea ta?
Le-ai comunicat clar Viziunea ta şi planurile tale? Cei mai mulţi Vizionari începători au de luptat aici. Este greu chiar şi pentru noi să ne înţelegem şi să ne afirmăm clar Viziunea. Dar o comunicare făcută cu grijă a schimbat o mulţime de Împotrivitori în Prieteni. Încearcă până când vei putea să descrii ceea ce vrei să realizezi într-o singură propoziţie motivantă.
Este ceva bun în îngrijorările lor? Împotrivitorii de la Frontieră exagerează de cele mai multe ori pericolele sau riscurile, dar fac şi observaţii importante. Împotrivirea lor te poate ajuta să-ţi clarifici sau să-ţi redirecţionezi planurile, mai ales dacă ei te cunosc sau dacă au cunoştinţe speciale sau o experienţă specială în domeniul Viziunii tale.
Ascultă cu atenţie şi cere-I lui Dumnezeu discernământ. Dar nu lăsa pe nimeni în afară de tine şi de Cel ce dă Viziuni să pună stăpânire pe Viziunea ta!

›š

„Ce trebuie să fac cu un Împotrivitor foarte important pe care se pare că nu-l pot influenţa? Să încerc în continuare să-i schimb părerea?“
Natasha, Moscova, Rusia

Depinde mult cu ce fel de Împotrivitor ai de a face. Pe unii Împotrivitori trebuie categoric să-i convingi, ca să poţi înainta, mai ales dacă este un şef sau o persoană cheie din Viziunea ta. Dacă acesta este cazul, ai răbdare. Este o problemă de timp? Trebuie s-o ajuţi pe această persoană să înţeleagă Viziunea? Încearcă să identifici ce interes al ei este cel mai mult în joc.
Dacă este un soţ sau o soţie care nu este de acord cu Marea ta Viziune, mai ales pentru o perioadă lungă de timp, ia-o ca un avertisment din partea lui Dumnezeu. Înainte de a merge mai departe, soţul şi soţia trebuie să fie uniţi cu privire la orice Mare Viziune care le-ar afecta în mod semnificativ cursul vieţii lor.
Unii Împotrivitori pur şi simplu au nevoie să ştie că i-ai auzit. Unii trebuie să fie susţinuţi pentru punctul lor de vedere sau pentru rolul pe care îl joacă în viaţa ta. Unii trebuie pur şi simplu evitaţi.

FĂ-ŢI TRECEREA

Ştii că eşti gata să treci de Împotrivitorii tăi de la Frontieră când realizezi că obiecţiile lor aparţin de Ţara de baştină. Dar tu nu mai trăieşti acolo.
Frontiera este cea mai îndepărtată margine a vieţii tale vechi. Încă un pas şi vei păşi în noua ta viaţă.
Care este acel pas?
Pentru mine şi familia mea a fost folosirea acelor bilete de avion. Şi le-am folosit. Am traversat din Atlanta la Johannesburg – şaptesprezece ore am stat jos, am aşteptat şi ne-am minunat de tot ce vedeam înaintea noastră. Dar partea cea mai grea era în urma noastră.
Experienţa mea în Zona de Frontieră m-a învăţat că cu cât este mai mare viziunea – şi cu cât este mai diferită decât tot ce ai făcut înainte – cu atât se vor ivi mai mulţi Împotrivitori care să ţi se opună. Dar aceasta încă nu înseamnă că trebuie să te întorci.
Dwight L. Moody, liderul inovator al secolului al nouăsprezecelea, şi-a lăsat amprenta asupra lumii prin faptul că a mers împotriva consensului. Despre el, fiul lui Moody a scris:
Se poate spune sigur că la începutul tuturor eforturilor lui mari şi de mare succes el stătea singur, acţionând împotriva sfatului acelora care erau, aparent, cei mai în măsură să judece chestiunea, cu o singură excepţie – cel mai preţuit sfătuitor uman al său … soţia sa. (W.R.Moody, The Life of Dwight L. Moody, Westwood, NJ: Barbour and Company, 1985, 430-431).
Fă-ţi trecerea, Vizionarule! Viitorul tău minunat te aşteaptă. Şi Cel ce dă Viziuni este gata să te ajute să-l găseşti.



CAPITOLUL 11

DIAMANTE ÎN PUSTIU

Când în sfârşit vântul s-a oprit, Omul Obişnuit stătea în picioare. Dar cât vedea cu ochii era numai nisip. Cărarea spre Viziunea lui dispăruse complet. Era clar că întreaga lui călătorie prin Pustiu fusese o Pierdere!
Lacrimi fierbinţi curgeau pe obrajii lui murdari. „Tu nu eşti Cel ce dă Viziuni“, a strigat el către cer. „Tu eşti Cel ce ia Viziuni! M-am încrezut în Tine. Mi-ai promis că o să fii cu mine şi că o să mă ajuţi. Şi nu Ţi-ai ţinut promisiunea!“

Ai pornit vreodată cu credinţă, crezându-L pe Dumnezeu pe cuvânt, pentru ca apoi să ajungi direct la eşec şi disperare?
Uneori când rişti totul, şi pierzi totul.
Sau cel puţin aşa ţi se pare la momentul respectiv.
În 1977, curând după ce Darlene Marie şi cu mine am început „Walk Thru the Bible“ în subsolul nostru, am început să primim cereri de urmărire a învăţăturilor biblice. O revistă părea o alegere naturală. Aşa că am lansat o revistă cu meditaţii zilnice numită Masa Următoare.
Mica noastră echipă editorială simţea puternic că Dumnezeu ne cerea să lucrăm prin credinţă. Pentru noi aceasta însemna să nu dăm revista contra cost şi să nu cerem niciodată bani.
Lista abonaţilor noştri a crescut fenomenal. Am fost copleşiţi de mărturiile pe care le primeam, mulţumindu-ne pentru această slujbă şi supunând aprobării noastre nume de prieteni care să fie adăugate pe listă. Dar poşta aducea doar donaţii insuficiente. Totuşi, colaboratorii şi sfătuitorii noştri credeau că Dumnezeu va onora angajamentul nostru. Chiar şi tipograful nostru a spus: „Nu-ţi face griji, Bruce. Eu ştiu că banii vor veni“.
În fiecare lună ne vărsam inimile pentru aceasta. În fiecare lună nădăjduiam în Dumnezeu. Şi în fiecare lună ne afundam mai adânc în datorii. De ce nu ne dădea Domnul cele necesare pentru ceva ce simţeam sigur că El ne condusese să facem?
În a cincia lună, cheltuisem toate fondurile noastre proprii. Nu mai puteam împrumuta eram datori peste 60.000 de dolari (mai mult decât salariul meu pe cinci ani la momentul acela). În cele din urmă, am spus echipei noastre că dacă Dumnezeu nu ne va da bani până în ultima vineri a lunii, vom fi nevoiţi să sistăm publicarea revistei.
În fiecare dimineaţă îngenuncheam şi Îl rugam pe Dumnezeu să ne dea fonduri ca să facem lucrarea Lui. Apoi ne ridicam şi mergeam la lucru, plini de încredere că Dumnezeu va interveni.
Dar n-a intervenit. La ora cinci în vinerea aceea, am avut o şedinţă de lucru sumbră. Ordinea de zi? Să sistăm publicarea revistei, să scriem scrisori pline de durere către tipograf şi către cititorii noştri, şi să începem să ne gândim la un plan pentru a plăti până la ultimul cent datoriile noastre, pe care le-am făcut.
Viaţa scurtă şi plină de speranţă a revistei Masa Următoare a luat sfârşit. Pe când părăseam încăperea în noaptea aceea, i-am spus lui Darlene Marie: „Ei bine, un lucru e sigur: Dumnezeu nu ne-a chemat niciodată să facem reviste şi nu vom mai face niciodată vreuna!“
Dar durerea pe care o simţeam s-a adâncit şi mai mult. Vezi tu, noi toţi simţeam că Dumnezeu ne chemase să facem o revistă pentru El. Ascultasem de El, plătind un preţ personal foarte mare. Şi apoi a fost ca şi cum Dumnezeu ar fi urmărit din afară cum ne prăbuşeam în flăcări.
A fost una din cele mai deziluzionante perioade din viaţa mea. Toate eforturile noastre cumulate au dus doar la eşec şi pierdere. Drept rezultat, mi-am pierdut toată încrederea că voi mai putea să conduc vreodată.
După cum îţi poţi imagina, n-a trebuit să treacă prea mult timp în Pustiul acela până când credinţa mea s-a veştejit. Nu după mult timp, mă simţeam pierdut în supărare şi confuzie.

„CE PIERDERE!“

Dacă ai îndurat vreodată încercări de lungă durată, sau ai văzut o viziune importantă amânată, sau te-ai simţit uitat de Dumnezeu, atunci ştii deja cum este în Pustiu. De fapt, poate eşti chiar acum într-un Pustiu de un anumit fel. Dacă da, atunci probabil că simţi ce simţea şi Omul Obişnuit – că Marea ta Viziune s-a transformat într-o lungă, mizerabilă, nedreaptă şi desăvârşită pierdere!
Te înţeleg. Şi eu am trecut pe acolo. Dar te asigur că acum eşti pe punctul de a citi un capitol plin de speranţă.
Orice vânător de Viziuni sfârşeşte prin a avea în cele din urmă o experienţă a pustiului de un fel oarecare. Când am întrebat recent un auditoriu câţi dintre ei cred că sunt în prezent în Pustiu, 40 la sută dintre oameni au ridicat mâna.
Dar ceea ce atât de mulţi Vizionari pierd în timpul trecerii lor prin vremuri de deşert sunt diamantele din nisip – acele dovezi extraordinare aproape la fiecare cotitură a generozităţii şi îndurării Celui ce dă Viziuni, care este la lucru.
Mă crezi? În timpul experienţei mele din Pustiu nu ştiam ceea ce îţi spun acum. Dacă aş fi ştiut, aş fi evitat o lungă perioadă de inutilă durere şi rătăcire.
Abia după câţiva ani am putut privi în urmă la acea perioadă şi am înţeles că Dumnezeu lucrase cu credincioşie. Ceea ce noi nu aveam cum să ştim atunci era că El avea planuri pentru o altfel de revistă, Umblarea Zilnică, şi El ne pregătea pentru a o realiza. Astăzi, „Walk Thru the Bible“ publică zece reviste în fiecare lună, în colaborare cu confesiuni din întreaga lume. (Am învăţat în schimb o lecţie: Abonamentul să fie cu plată!)
O sută de milioane de reviste creştine mai târziu arată clar că Dumnezeu nu ne-a abandonat. Numai că Dumnezeu avea o Viziune mai mare decât puteam noi să realizăm sau chiar să ne imaginăm la momentul acela. Şi El dorea să ne mărească credinţa suficient de mult ca să putem ajunge la Viziunea aceea împreună cu El.

DARURI ÎN PUSTIU

Aproape orice Vizionar din lumea aceasta cu care am stat de vorbă şi care a intrat în Pustiu a fost surprins că a ajuns acolo. De ce? Am observat o succesiune universală de evenimente.
După ce am scăpat de obstacolele noastre interioare – Zona noastră de Confort – şi am găsit o cale de ocolire a obstacolelor noastre exterioare – Împotrivitorii noştri de la Frontieră – suntem gata să vedem împlinindu-se Viziunea noastră. De fapt, ne simţim deja pe deplin testaţi! Credem, ca şi Omul Obişnuit, că Viziunea noastră este imediat după colţ.
Dar de cele mai multe ori nu este. În schimb, întâlnim o serie de încercări neaşteptate care parcă nu se mai termină. Nimeni nu ne-a pregătit pentru aşa ceva. Întârzieri şi căderi ne fac să ne târâm mereu. Curând se instalează dezamăgirea. În cele din urmă începem să credem că ar trebui să ne abandonăm Viziunea.
Nu este adevărată această succesiune şi în experienţa ta? Ce ar putea să facă Cel ce dă Viziuni pentru binele nostru cu un plan ca acesta?
Eu cred că testele noastre ne-cerute din pustiu sunt o serie de invitaţii de a creşte – în înţelegerea noastră înşine şi în înţelegerea lui Dumnezeu, şi în puterea credinţei noastre în El.
Când Cel ce dă Viziuni părea că „nu e de găsit“, credinţa Omului Obişnuit a început să pălească. Înainte ca Omul Obişnuit să poată lupta pentru Viziunea lui şi să câştige, trebuia să se schimbe în interior – trebuia să înveţe răbdarea şi încrederea.
Pustiul nu are loc pentru că Dumnezeu nu este atent, sau pentru că El este supărat pe noi. Nu are loc pentru că am păcătuit (deşi putem să ne lungim timpul de şedere acolo).
În schimb, Pustiul are loc dintr-un motiv bun şi important: Este o perioadă inestimabilă de pregătire. Este locul în care Dumnezeu te transformă în acea persoană capabilă să-şi ducă la îndeplinire Viziunea.
Pustiul este darul dragostei Celui ce dă Viziuni pentru Vizionarii care au un viitor!

IMPORTANŢA DE A FI IMPLICAT ÎN CEVA PESTE PUTERILE TALE

Serveam prânzul cu un prieten care are un PhD în formarea liderilor. L-am întrebat: „Bazându-vă pe toate cercetările şi pe experienţa dumneavoastră, aţi putea să-mi spuneţi care este cel mai important secret în formarea de lideri de talie mondială?“
Şi-a pus furculiţa jos. „Ei bine, nu este un curs, o prelegere sau o carte“, a spus el. Apoi şi-a luat furculiţa şi a început din nou să mănânce.
Răspunsul lui m-a făcut curios. L-am rugat să-mi explice.
„Singurul şi cel mai bun mod de a forma lideri“, a spus el, „este să-i iei pe oameni din mediul lor sigur şi din preajma celor pe care îi cunosc, şi să-i arunci într-o arenă nouă despre care ştiu foarte puţin. E de preferat să fie ceva peste puterile lor. De fapt, cu cât sunt mai pretenţioase provocările lor, cu cât sunt mai mari presiunile şi riscul cu care se confruntă, cu atât este mai probabil să iasă un lider dinamic“.
La început teoria lui m-a surprins. Suna periculos şi crud. Dar la o gândire mai atentă, mi-am amintit de multe din experienţele mele în Pustiu.
În definitiv, Dumnezeu a folosit ceva asemănător ca să ridice un lider în pustiu, în călătoria din Egipt spre Ţara Promisă.

PREGĂTIRE PENTRU MĂREŢIE

Nu se poate ajunge din Egipt în Canaan fără să călătoreşti mult prin Pustiu. Chiar şi astăzi Peninsula Sinai este unul din cele mai pustii şi mai deprimante locuri de pe pământ.
Supravieţuirea într-un teritoriu de felul acesta te schimbă. Şi israeliţii care au intrat în Ţara Promisă nu mai erau aceeaşi oameni cu voinţă slabă, plângăreţi, care au părăsit Egiptul. Pentru un singur lucru, aproape toată generaţia născută în robie murise. Numai câţiva au rămas. După patruzeci de ani, o generaţie nouă, testată în deşert crescuse.
Un om care a văzut totul de la început până la sfârşit a fost Iosua. În timpul acela de încercare şi suferinţă (pe care el nu le ceruse) şi de întârzieri fără sfârşit (pentru care nu făcuse nimic ca să le merite), Iosua s-a maturizat. El a avansat de la asistentul lui Moise la iscoadă şi luptător şi, în cele din urmă, la singura persoană care era pe deplin pregătită să conducă pe Israel după moartea lui Moise.
Ce au realizat acei ani în pustiu? Când Israel era în sfârşit gata să părăsească pustiul, Moise a spus naţiunii că Dumnezeu a îngăduit acea experienţă dintr-un motiv important: ca să testeze şi să remodeleze fiecare om dinăuntru spre în afară. (Toată cartea Deuteronom este textul mesajului lui Moise către poporul Israel)
Concluzia oricărui test din Pustiu este aceasta: Când Dumnezeu pare să fie absent şi totul merge rău, vei mai avea tu suficientă încredere în Dumnezeu ca să-I îngădui cu răbdare să te pregătească pentru ceea ce-ţi stă înainte?
Am observat că cu cât este mai mare Viziunea, cu atât este mai lungă perioada de pregătire. Iosif a petrecut ani în închisoare şlefuindu-şi aptitudinile de lider (deşi era nevinovat) înainte să ajungă să conducă tot Egiptul. David a petrecut ani ascunzân­du-se în peşterile pustiului, conducând patru sute de oameni necăjiţi, cu datorii, sau nemulţumiţi, înainte să fie pe deplin pregătit să devină împărat.
Dar aşa cum Iosua, Iosif şi David au trecut testele pustiului şi au ieşit pregătiţi pentru Marile lor Viziuni, aşa poţi şi tu.

DARUL TĂU VINE CU UN PREŢ

Motivul şi planul lui Dumnezeu în Pustiu este să te pregătească să devii omul care-şi poate împlini Viziunea. Dar rezultatul acţiunilor Lui depinde de noi. Răspunsul tău depinde de felul cum răspunzi la două întrebări importante:

1. Cât de mult doreşti ca Viziunea ta să devină realitate?
2. Crezi în Cel ce dă Viziuni suficient ca să te încrezi în scopul Lui şi să accepţi planul Lui de pregătire, chiar dacă nu-l înţelegi sau nu eşti de acord cu el?

Biblia numeşte încercările cu care tu şi eu ne confruntăm în Pustiu „încercarea credinţei“:
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“.
(Iacov 1:2-4)

Cum poţi „să priveşti ca o mare bucurie“ când în orice direcţie te-ai uita nu vezi decât Pustiu? Bineînţeles că experienţele Pustiului nu aduc bucurie. Ele sunt dureroase.
Deci cum poate bucuria să trăiască în pustiu? Numai dacă înţelegem că motivul pentru care privim ca o mare bucurie nu se datorează experienţei, ci rezultatului experienţei. Uită-te din nou la această frază: „ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“.
Vezi tu, Pustiul te maturizează – dacă-l laşi! În definitiv, tot ce-ţi lipseşte acum pentru împlinirea viitoare a Viziunii tale îţi este oferit în Pustiu. Promisiunea lui Dumnezeu este că nu vei duce lipsă de nimic când vei ieşi pe partea cealaltă. Când „lipsa“ ta s-a terminat, şi Pustiul s-a terminat! Acesta este angajamentul lui Dumnezeu faţă de tine şi viitorul tău.
Şi acesta este un angajament care poate aduce multă bucurie, indiferent de împrejurări.
Nu este surprinzător că locul cel mai probabil în care vom experimenta testarea este exact locul în care ne luptăm cel mai mult să ne încredem în Dumnezeu. Gândeşte-te la locurile în care Omul Obişnuit a fost provocat să se încreadă. Îmi va da Cel ce dă Viziuni cele necesare? Mă va călăuzi? Va fi El prezent? Îşi va ţine El promisiunile? Este planul Lui cel mai bun, sau există unul mai bun?
Acestea sunt domenii universale de luptă şi de creştere pentru Vizionarii care încearcă să ducă la îndeplinire Mari Viziuni.
De aceea, trebuie să iei o hotărâre. Vrei să-I permiţi lui Dumnezeu să-Şi facă lucrarea – atât timp cât doreşte El, în felul în care doreşte El, să te schimbe atât de profund cât doreşte El – ca să te pregătească pentru Marea ta Viziune?
Este un angajament uriaş, dar Viziunea ta merită. Şi hotărârea ta va deschide uşa bucuriei în mijlocul oricăror împrejurări.
Deci refuză să accepţi minciuna că Pustiul tău este prea greu. Nu este prea greu. Nu durează prea mult. Testările tale în pustiu sunt cel mai bun răspuns la una din cele mai profunde dorinţe şi rugăciuni ale tale: „Te rog fă-mă aşa cum trebuie să fiu ca să împlinesc Viziunea pe care m-ai creat s-o împlinesc!“

STÂND DE VORBĂ CU INSTRUCTORUL DE VIZIUNI

Cea mai frecventă întrebare legată de Pustiu care mi se pune este: „Ce anume trebuie să fac dacă sunt în Pustiu?“ Iată câteva sugestii:
1. Identifică dacă eşti într-adevăr în Pustiu. Nu toate încercările sunt Pustiuri. Întreabă-te dacă urmăreşti deja o Viziune sau o extindere a ei. Experienţa universală a Pustiului se manifestă prin întârzieri, pierderi, incapacitate de a progresa, şi a fi împins dincolo de limitele tale.
2. Pune deoparte principalele domenii în care încrederea ta în Dumnezeu are nevoie de creştere. Pentru ce anume din Viziunea ta te îndoieşti de Dumnezeu în momentul acesta? Întreabă-i pe cei din jurul tău ce cred ei că încearcă Dumnezeu să te înveţe. (Apoi rămâi la lucrul acela – deseori prietenii tăi văd aceasta înaintea ta!) Încearcă să fii de aceeaşi părere cu Dumnezeu asupra problemei şi găseşte modalităţi de a accepta o schimbare sănătoasă.
3. Instalează-ţi câteva plase de siguranţă sub tine, care să te încurajeze şi să te protejeze când vei simţi că vrei să abandonezi chemarea Celui ce dă Viziuni pentru viaţa ta. Prietenii m-au ajutat în timpul a două experienţe de Pustiu lungi şi dificile – una în anii douăzeci ai mei şi alta în anii patruzeci ai mei. În ambele cazuri vroiam cu disperare să fug înapoi în Ţara de baştină, şi în ambele cazuri sfatul lor şi dragostea lor necondiţionată m-au ajutat să rămân ferm şi să rămân pe calea spre desăvârşire, în loc să dezertez.
4. Petrece mai mult timp cu Cel ce dă Viziuni. Dedică mai mult timp decât de obicei citirii şi studierii Bibliei. Concentrează-te asupra cărţilor Exod, Iosua şi asupra Psalmilor. Vei fi uimit de câte ori vei găsi răspunsul la ceea ce cauţi. Aminteşte-ţi să-I ceri lui Dumnezeu înţelepciunea pe care a promis că o va da tuturor acelora care o cer cu credinţă. Roagă-te pentru lucrurile concrete care te supără cel mai mult. Şi ţine un jurnal spiritual. Eu am umplut multe Jurnale ale Viziunii în timpul perioadelor de Pustiu din viaţa mea. Ca mulţi alţii, găsesc că fac foarte bine când pot să lucrez prin întrebările, emoţiile şi analizele mele interioare pe hârtie împreună cu Cel ce dă Viziuni.
5. Fă să pătrundă adânc în inima ta angajamentul că nu te vei întoarce, oricât de lung sau de greu sau de dureros ar fi drumul prin pustiu. Ţine-te strâns de acest adevăr cheie: „Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el“ (Evrei 10:38). Nu te întoarce în deşert!

VIZIONARUL PLIN DE CREDINŢĂ

Dacă am sta de vorbă chiar acum, faţă către faţă, mi-aş putea da seama, doar privind în ochii tăi, dacă eşti sau nu într-un Pustiu. Aş recunoaşte semnele unui suflet aflat sub stres, urmele de durere şi dezamăgire. Dar aş putea de asemenea să văd dincolo de împrejurările tale un Vizionar care devine mai puternic şi mai plin de credinţă.
Eu am petrecut mai multe perioade în Pustiu. De ce? A fost cel mai bun lucru pentru mine din partea Celui ce dă Viziuni – asta-i tot ce ştiu sigur. Totuşi, am impresia că o parte din timpul acela l-am petrecut acolo la cererea mea.
Bineînţeles că nu I-am cerut în mod concret lui Dumnezeu mai multe întârzieri, frustrări şi lupte. Ceea ce L-am rugat, totuşi, a fost să extindă teritoriul slujirii mele pentru El. Mai multă slujire înseamnă o Viziune mai mare. Şi o Viziune mai mare necesită un Vizionar mai bine pregătit.
Mai multă pregătire.
Mai multă suferinţă.
Mai multă credinţă.
O convingere mai stabilă că nici o împrejurare, dificultate sau tulburare nu poate schimba adevărul Viziunii mele – sau valoarea încrederii mele în Cel ce dă Viziuni.
Nu doreşti şi tu să fii un Vizionar plin de credinţă care este pregătit pentru tot ce are Dumnezeu pentru tine şi pentru viaţa ta? Te invit ca împreună cu mine să-I dai voie să realizeze acea transformare în felul în care consideră El că este cel mai bine.
Apoi întoarce-ţi inima înapoi spre Viziunea ta, încrezător că niciodată nu vei mai avea nevoie să-ţi iroseşti călătoriile în Pustiu.




CAPITOLUL 12

O INVITAŢIE SURPRINZĂTOARE

Mergând prin pădure, se simţea amuţit şi mic şi înghiţit de Măreţie.
Apoi a început să urce. A urcat tot mai sus, urmând cursul de apă, până când, deodată, a ajuns pe un platou plin de o lumină strălucitoare.
Inima îi spunea că acesta era Sanctuarul şi că era în prezenţa Celui ce dă Viziuni.

Mi-aduc aminte că odată am păşit dintr-o casă foarte bine încălzită, plină de lume şi gălăgie într-o seară în Munţii Stâncoşi. Uşa s-a închis în spatele meu. Clic.
Dintr-odată, tumultul vocilor a încetat. Toate grijile mele cu privire la oameni şi probleme au dispărut. Aerul răcoros al nopţii mi-a atins uşor pielea. Am făcut poate cinci paşi pe iarba proaspăt cosită … şi am privit în sus.
O!
Stele, stele şi iar stele străluceau pe cerul ca de cerneală al nopţii. Cele mai adânci adâncimi ale eternităţii parcă se deschideau deasupra mea şi în jurul meu – tăcute, imense, aşteptând.
Stăteam acolo cuprins de uimire.
Ţi-aminteşti să fi avut vreodată un moment ca acesta? Sentimentul este universal. Te trezeşti deodată într-o dimensiune mai adâncă. Te simţi, ca şi Omul Obişnuit, „amuţit şi mic şi înghiţit de Măreţie“.
Despre aceasta vorbeşte acest capitol. Undeva în călătoria ta, ţi se poate întâmpla şi ţie – dacă alegi aceasta. Dumnezeu te va aştepta cu invitaţia de a sta în prezenţa Lui, de a veni mai aproape, de a vedea mai departe. Eu numesc această experienţă Sanctuar.
În discuţia noastră vom folosi cuvinte moderate. Cuvinte ca invitaţie, relaţie şi predare. Dar nu te înşela. Subiectul nostru este Măreţia – un Dumnezeu Măreţ care lucrează în tine ca să te crească pe tine şi Viziunea ta, ca să faci Lucruri Mari pentru El.
Sanctuarul este plin de surprize. De exemplu, Dumnezeu îţi va oferi daruri inestimabile pe care niciodată nu te-ai gândit să I le ceri. Şi El va cere un dar inestimabil de la tine.
Eşti tu gata pentru minunea aceasta?

LA APE LINIŞTITE

Cei mai mulţi Vizionari, când ies din Pustiu, se simt epuizaţi spiritual şi emoţional. Relaţia noastră cu Dumnezeu a fost testată şi, în multe cazuri, deteriorată de neîncredere. Deseori suntem într-o stare mai rea decât ne dăm seama.
Ceea ce duhurile noastre au nevoie cu disperare este timp pentru mângâiere, restabilire şi transformare.
Mă întreb dacă David tocmai ieşise din anii lui de refugiat în deşert când a scris bine-cunoscutul lui psalm:
„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul“.
(Psalmul 23:1-3)

Sunt şanse ca tu să fi avut deja o experienţă de Sanctuar de un fel sau altul în viaţa ta spirituală. Poate s-a întâmplat la o reculegere, sau în timp ce stăteai pe o stâncă privind peste ocean, îngenuncheat în lacrimi în faţa unei biserici, sau adâncit într-un moment personal de linişte.
Spre deosebire de stadiile precedente ale călătoriei tale, Sanctuarul este o oază, nu un obstacol. Este o pauză în care eşti invitat să te întâlneşti cu Dumnezeu ca să fii înnoit şi să iei decizii care vor afecta în mod radical restul călătoriei tale.
Înainte ca Israel să fie gata să invadeze Canaanul, şi ei au avut nevoie de Sanctuar.

RETRAGEREA SPIRITUALĂ A UNEI NAŢIUNI

Trecuseră patruzeci de ani de când Israel a părăsit Egiptul. Acum s-au adunat lângă Râul Iordan, nerăbdători să cucerească ţara unde curge lapte şi miere.
Dar mai întâi Moise a chemat poporul la o reculegere spirituală. El a repetat cele Zece Porunci şi legământul lor cu Dumnezeu. Şi i-a condus la pocăinţă şi reangajare. Ascultă apelul lui emoţionant:
„Ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi“.
(Deuteronom 30:19-20)

Vezi tu, lunga lor călătorie i-a adus pe copiii lui Israel la un loc de decizie. O alegere. Vor alege ei să-L iubească pe Dumnezeu şi să-I dea Lui cel dintâi loc în inimile lor – sau nu? Această alegere este esenţa fiecăreia din cele trei întâlniri care îl aşteaptă pe un Vizionar în Sanctuar.
Aceste întâlniri nu au aceeaşi durată în timp şi au loc într-o anumită ordine. Şi fiecare întâlnire este necesară pentru evenimentul care urmează şi care îţi va schimba viaţa.
Cu toate acestea fiecare din ele este doar o invitaţie. Aceasta înseamnă că este opţională. Poţi să spui da şi să mergi mai departe. Sau poţi să spui nu şi să faci un ocol.
Dar ceea ce spui şi faci aici va determina viitorul Viziunii tale.

TREI INVITAŢII

În parabolă, Omul Obişnuit s-a trezit lângă un pârâu şi a auzit o invitaţie din partea Celui ce dă Viziuni care-l chema să vină la Sanctuarul Său. Aşa că Omul Obişnuit a urmat cursul de apă până a ajuns într-o pădure. Pe un platou plin de lumină el a găsit un lac cu ape liniştite şi a simţit acolo prezenţa Celui ce dă Viziuni.
Când intri în Sanctuar, prima chemare pe care o vei auzi te va invita să laşi în urmă murdăria şi durerea Pustiului.
„Vino la apă“.
Dumnezeu te va ruga să vii în prezenţa Lui pentru odihnă şi restabilire – fizică, emoţională şi spirituală. Apa este un simbol universal al înviorării şi al vieţii noi. Dumnezeu doreşte să te restabilească, pe dinăuntru şi pe din afară. Şi după Pustiu, vei avea nevoie de asta! „Când Omul Obişnuit a ieşit din lac, ultimele urme ale Pustiului fuseseră spălate“.
Sanctuarul este un timp special în viaţa ta. Şi el te va schimba. Dar uneori nu dăm atenţie invitaţiei lui Dumnezeu de a ne odihni – şi El trebuie să ne-o impună. Mi-aduc aminte de un timp când boala m-a forţat să încetinesc şi am primit restabilirea de care aveam disperată nevoie.
Apa restabilirii te pregăteşte pentru ceea ce urmează.
Dumnezeu te va invita atunci la o relaţie mai strânsă cu El.
„Vino în lumină“.
Dar dacă eşti ca mulţi alţii, poţi să rezişti invitaţiei de a veni în lumină, chiar dacă ai dori mult s-o accepţi. În timpul unei experienţe recente de Sanctuar, m-am simţit mult mai atras de dragostea lui Dumnezeu decât înainte – dar şi mai expus. Greşelile şi păcatele mele nu fuseseră niciodată atât de evidente şi de urâte.
Te rog, nu întoarce spatele invitaţiei Lui! Biblia spune: „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric“ (1 Ioan 1:5). Lasă lumina lui Dumnezeu să pătrundă în acele zone întunecoase ale vieţii tale. Este o experienţă minunată şi umilitoare. Cere şi acceptă dragostea, iertarea şi vindecarea Lui.
Numai după curăţire este posibilă adevărata comuniune. Dar lucrul acesta este adevărat în orice relaţie. După ce am tratat şi am rezolvat greşelile trecute, prietenia poate atinge noi dimensiuni.
Când relaţia ta cu Dumnezeu se adânceşte, ajungând la o încredere autentică în caracterul Său, atunci vei fi gata pentru ultima invitaţie.
„Vino mai sus“.
Acum Dumnezeu îţi va cere să te consacri Lui – şi să-I dai Viziunea ta.
Când a auzit Omul Obişnuit cererea Celui ce dă Viziuni, a fost şocat. Să-I dea înapoi Viziunea lui acum, după toate greutăţile pe care le-a îndurat în călătoria sa? Acum, când în sfârşit putea să vadă Marea lui Viziune strălucind minunat la orizont? În toată călătoria lui din Ţara de baştină, Omul Obişnuit nu ţinuse niciodată atât de mult la Viziunea lui cum ţinea în momentul acela. Şi acum Cel ce dă Viziuni vroia ca el s-o lase.
Ce moment în călătoria unui Vizionar! Ce cere Dumnezeu pare imposibil. Dacă ai ajuns deja în locul acesta în călătoria ta, ştii că nu exagerez.

IDENTIFICAREA ADEVĂRATULUI PROPRIETAR

Nu voi uita niciodată o noapte când eram în Des Moines, Iowa, şi Dumnezeu mi-a făcut o cerere aproape la fel de imposibilă. Darlene Marie şi cu mine Îl rugasem pe Dumnezeu să ne arate ce urma pentru noi. În noaptea aceea tocmai mă rugam: „Doamne, am ajuns până aici. Ce urmează?“
„Dă-Mi copiii tăi“, a fost răspunsul Său.
La început, am fost prea şocat ca să răspund. Apoi am spus nu, şi am fost aruncat în ore pline de tulburare.
M-am luptat cu Dumnezeu până la 3 a.m., când în sfârşit am fost stare să-i predau deplin pe copiii mei preaiubiţi şi pe soţia mea în grija lui Dumnezeu. A fost o predare dureroasă – dar pe deplin eliberatoare. Din ziua aceea, familia mea nu mai este a mea, ci a lui Dumnezeu. Ei sunt pur şi simplu un dar pe care El mi l-a dat, ca să-i iubesc şi să am grijă de ei.
Dacă eşti părinte, vei înţelege mai bine lupta mea intensă din noaptea aceea. Lucrurile pe care le iubim cel mai mult, le ţinem cel mai aproape de noi, nu-i aşa?
Într-o altă experienţă de felul acesta, Dumnezeu Şi-a pus degetul direct pe Marea mea Viziune. Ani de zile m-am luptat să-I dau înapoi lui Dumnezeu ceea ce înţelesesem că este lucrarea vieţii mele – misiunea înfloritoare „Walk Thru the Bible“. Apoi a venit ziua când am fost absolut sigur că El îmi cerea să implementez o politică financiară care ar fi pus capăt misiunii.
Privind înapoi acum, înţeleg că ţineam mult mai mult la darul Viziunii mele decât la Cel care mi-o dăduse.
Am ezitat. Am întrebat. Am raţionat. M-am rugat şi iar m-am rugat. Până la urmă a venit momentul când am predat Viziunea numită „Walk Thru the Bible“ pe altar. Am luat hotărârea care ştiam că este dreaptă, am informat echipa noastră şi m-am dus acasă, fiind sigur că în curând misiunea îşi va închide porţile.
Când am ajuns acasă, i-am spus lui Darlene Marie că tot ce pot să spun este că acest capitol din viaţa noastră s-a încheiat. Fiind forţat să aleg între Dumnezeu şi Marea mea Viziune, Îl alesesem pe Dumnezeu.
Dar „Walk Thru the Bible“ nu s-a închis. În schimb, Dumnezeu a deschis multe uşi noi şi oportunităţi uimitoare.

EL ÎŢI DĂ CEVA MAI BUN

Gândindu-te la Sanctuar, ai putea spune că el descrie locul în care te găseşti acum? Dacă zici da, te afli în faţa uneia dintre cele trei invitaţii specifice:
1. Voi permite dragostei lui Dumnezeu să aducă odihnă şi restabilire trupului, minţii şi sufletului meu?
2. Voi permite luminii lui Dumnezeu să strălucească în inima mea, şi apoi să merg înainte de la curăţire în comuniune?
3. Îi voi da Marea mea Viziune înapoi Celui ce dă Viziuni, rupând orice legătură cu ea?
Fiecare din aceste invitaţii este bogată în posibilităţi şi promisiuni. Dar a treia invitaţie – să-I dăm lui Dumnezeu Viziunea noastră – este cel mai greu de acceptat.
Predarea nu este un eveniment care are loc o singură dată. În experienţa mea, am predat şi alte Viziuni, mai mici, în timpul vieţii. Aici aş putea include posesiuni, năzuinţe, o carieră, un hobby, un standard de viaţă, sau o loialitate personală – orice poate interveni între Viziunea noastră şi împlinirea ei.
Dar va veni momentul când Dumnezeu îţi va cere să-I dai însăşi Viziunea. Deseori, El îţi va cere să faci un pas foarte palpabil care să pecetluiască hotărârea ta. Acesta ar putea fi să vinzi sau să sacrifici ceva, să semnezi un contract, să te muţi, sau chiar să-ţi dai demisia.
Bineînţeles că nu eşti obligat să-ţi dai Viziunea înapoi. Adu-ţi aminte că orice alegere din Sanctuar este o invitaţie. Şi adevărul este că marea majoritate a Vizionarilor aleg să-şi păstreze Viziunile. Dar ia aminte la ce este în joc.
Dacă nu-ţi predai Viziunea, o vei plasa pe lista ta de priorităţi mai presus de Dumnezeu. Din momentul acesta vei merge înainte cu o ruptură în relaţia ta cu Cel ce dă Viziuni. Viziunea ta va deveni idolul tău.
Dar Viziunea ta – oricât ar fi de mare – va crea un dumnezeu mic. Viziunea ta este menită să devină mai mult decât este ea în sine şi tu. O Viziune dată de Dumnezeu te pune în legătură cu ceea ce Dumnezeu vrea să facă în lumea Lui prin tine. Tu eşti rânduit să fii un izvor de binecuvântare, nu o baltă care se usucă la soare.
Probabil că recunoşti un Vizionar stăpânit de Viziunea lui atunci când îl vezi. Sunt peste tot. Sunt întotdeauna mai mici şi mai egoişti decât a vrut Cel ce dă Viziuni. Ei ajung să fie corupţi. Ei fac oameni „de succes“, dar nu împliniţi. Îşi construiesc o reputaţie personală, dar deseori Îl dezonorează pe Cel ce dă Viziuni. Fac tot atâta rău cât bine – şi uneori mult mai mult.
Lasă-mă să te întreb ceva. Ai ajuns până aici, şi ai învăţat atât de multe despre caracterul Celui ce dă Viziuni şi despre dorinţele Lui pentru tine, doar ca să rămâi la asta?
George Mueller, care era „tatăl“ a multe mii de orfani în secolul al nouăsprezecelea în Anglia, a spus: „Tatăl nostru ceresc niciodată nu ia ceva de la copiii Lui, dacă nu are de gând să le dea ceva mai bun în schimb“. Sunt de acord cu el!
De aceea, Vizionarule, te provoc să-I dai în mod necondiţionat lui Dumnezeu Marea ta Viziune. Pune-o în mâinile Lui şi pleacă. Nu vorbesc de o predare simbolică, ci de una reală. Cu cât vei lupta mai mult pentru Viziunea ta, cu atât alegerea ta va fi mai grea. Dar Dumnezeu înţelege exact prin ce ai trecut şi ce simţi.
Adu-ţi aminte cine este El şi ce a dovedit ca fiind adevărat despre El Însuşi în viaţa ta. Apoi supune-te. Alege ca în viaţa ta să-L pui pe Cel ce dă mai presus de darul Său.
S-ar putea ca lucrul acesta să fie ca cel mai mare pas al credinţei pe care l-ai făcut până acum. Dar în viitor el va deschide uşa spre o Mare Viziune dimensionată de Dumnezeu.

STÂND DE VORBĂ CU INSTRUCTORUL DE VIZIUNI

„Dacă Dumnezeu mă iubeşte atât de mult, de ce nu ne dă mai multă putere ca să ne împlinim Viziunea, în loc să ne ceară să o dăm înapoi?“
Augusto, Sao Paulo, Brazilia

Este foarte important să ştii că Dumnezeu ţine la tine chiar mai mult decât la Viziunea ta! Şi ceea ce doreşte cel mai mult este o relaţie viguroasă cu tine. Aşa că te încurajez să primeşti dragostea Lui cu încredere. Vei vedea, ca mulţi alţii, că numai în măsura în care petreci mai mult timp în comuniune cu Dumnezeu poţi să faci mai mult pentru El.
Dar relaţia cu Dumnezeu înseamnă mult mai mult decât nişte calde sentimente. Înaintea ta este Valea Uriaşilor, şi Dumnezeu te pregăteşte ca să reuşeşti acolo. Dacă n-ai încredere în El cu Viziunea ta acum, vei cădea probabil în Necredinţă când vei fi în faţa Uriaşilor tăi.
„Aţi spus că alegerile în Sanctuar sunt opţionale şi că mulţi Vizionari nu le fac. Aceasta înseamnă că un Vizionar poate pur şi simplu să meargă înainte cu Viziunea lui şi să nu-şi rezolve niciodată problema păcatelor. Cum ar putea să afecteze această alegere viitorul Viziunii lui?“
Marita, Manhattan, New York

Poţi refuza să faci ceva în Sanctuar şi totuşi să continui să-ţi urmezi Viziunea, dar nu vei fi sau nu vei realiza niciodată tot ceea ce Dumnezeu a avut în gând pentru tine. Toţi ne ocupăm de problema păcatelor. Dar dacă mergi înainte cu păcate majore, nemărturisite, nu vei ajunge la ceea ce Dumnezeu doreşte pentru tine.
Bineînţeles că Dumnezeu nu este şocat când un Vizionar apare în Sanctuar trăgând încă după el o lungă listă de treburi nerezolvate. Adevărul este că atunci când am pornit prima dată spre Viziunea noastră, nu puteam vedea unele zone întunecate din viaţa noastră care acum sunt atât de evidente. Dar nu merge mai departe făcând compromis după compromis, când poţi veni de bunăvoie în lumina Sa. Nu există Viziune cu adevărat de succes fără un Vizionar curăţit.

CEI CE SCHIMBĂ LUMEA SUNT PRINTRE NOI

Dacă astăzi eşti în Sanctuar, eşti într-un loc foarte promiţător. Poţi să porneşti la fel de nerăbdător ca şi Omul Obişnuit spre ceea ce Dumnezeu are pentru tine. Ce te aşteaptă pe tine acolo este o Viziune nouă la fel de mare ca Viziunea lui Dumnezeu pentru lume.
Există ceva de neuitat la un Vizionar care a trecut prin Sanctuar. Toţi liderii pe care îi admir cel mai mult au trecut prin Sanctuar de mai multe ori. Ei exercită o influenţă tăcută şi profundă pe care alţii nu o au. Cred că aceasta vine din faptul că petrec mult timp în prezenţa Celui ce dă Viziuni – după ce au plecat de la Viziuni mai mici de pe drumul lor.
Dar Lucrurile Mari nu sunt doar moştenirea Oamenilor Mari neobişnuit de dotaţi. Lucrurile Mari sunt ceea ce tu vei realiza când Îl vei pune pe Dumnezeu pe primul loc şi Îl vei face proprietarul tuturor lucrurilor la care ţii cel mai mult.
Măreţia este adevăratul tău viitor. Eşti gata pentru această minune?



CAPITOLUL 13

INIMA UNUI RĂZBOINIC

Dimineaţa, Omul Obişnuit a intrat într-o vale largă care părea să ducă în Ţara Promisiunii. Dar curând a ajuns la un indicator care spunea:

Fii atent, Vizionarule!
Valea Uriaşilor

Omul Obişnuit a privit cu uimire indicatorul. Deci Vizionarii care se întorceau aveau dreptate. Uriaşii existau cu adevărat.
Ce să facă? N-avea nici o armă. N-avea nici un plan. Dar Marea lui Viziune era mai mare ca oricând. Şi el se încredea în Cel ce dă Viziuni.
Aşa că s-a hotărât să meargă înainte.

Când ai pornit la început în călătoria ta, Uriaşii erau ultimul lucru la care te-ai fi gândit. Ştiai că ai fost născut pentru o Mare Viziune, nu pentru mari lupte.
Sunt sigur că un tânăr păstor pe nume David nu se gândea că s-a născut ca să doboare un Uriaş. Nici chiar după ce a ucis un leu şi un urs. Nici chiar după ce profetul Samuel a venit în casa părinţilor lui ca să-l ungă pentru Viziunea uluitoare a lui Dumnezeu pentru viaţa lui David – să crească şi să devină împărat (vezi 1 Samuel 16-17).
Dar într-o după-amiază, iată-l stând acolo, un simplu adolescent şi totodată singurul om din Israel care nu putea să nu ia atitudine împotriva enormului şi agresivului Goliat care L-a dezonorat pe Dumnezeu.
În timp ce două armate urmăreau cu uimire, David mergea să-l întâmpine pe Uriaşul lui. „Eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor!“ a strigat el. „Astăzi Domnul te va da în mâinile mele!“
Apoi a pus o piatră mică în praştia lui şi a alergat drept spre Goliat.
Câteva clipe mai târziu, piatra şi-a atins ţinta. Uriaşul s-a prăbuşit.
Acea victorie uimitoare asupra Uriaşului a realizat foarte multe. A adus o nouă speranţă pentru Viziunea lui Israel de eliberare de sub asuprire. A deschis inimile israeliţilor pentru un băiat care s-a născut ca să devină împăratul lor. Şi a adus multă onoare lui Dumnezeu.
Acest capitol este despre Uriaşi şi cum poţi să-i dobori pe ai tăi.
Dacă astăzi te uiţi în sus la un Uriaş, vreau să te încurajez. N-ai făcut nici o greşeală, nici n-ai greşit drumul. Nu priveşti înfrângerea în faţă. În definitiv, ai face o prostie dacă te-ai întoarce!
De ce? Pentru că Uriaşul tău este o dovadă evidentă că eşti pe cale să împlineşti Marea Viziune pe care Dumnezeu a pus-o în inima ta.

MULTELE FEŢE ALE URIAŞILOR

Un Uriaş este un obstacol foarte real şi cu totul copleşitor pe care îl întâlneşti pe drumul spre Viziunea ta.
Ca să dobori un Uriaş trebuie să foloseşti tot ce ai învăţat până acum în călătoria spre Viziunea ta, inclusiv curajul, înţelepciunea, încrederea, răbdarea şi predarea faţă de Dumnezeu. Vei avea nevoie de puterea lui Dumnezeu ca să dobori un Uriaş şi uneori vei avea nevoie de o minune după alta.
Întrucât Viziunea ta este unică, Uriaşii pe care îi vei întâlni vor fi unici pentru tine, pentru împrejurările tale şi pentru Viziunea ta. Vezi dacă recunoşti pe unii din aceşti Uriaşi.
O lipsă de resurse. Nu ai puterea, banii, resursele, legăturile, pregătirea sau oportunităţile necesare ca să-ţi duci la îndeplinire Viziunea. Dacă acea nevoie critică nu este împlinită, nu poţi să avansezi. Şi nu vezi nici o soluţie vizibilă.
Un sistem imobil. Trebuie să nimereşti drumul prin labirintul unui sistem birocratic sau juridic, dar tu nu poţi să găseşti nici măcar uşa din faţă.
Un grup sau o persoană care se opune. Oameni care au mijloacele necesare ca să ajute la realizarea Viziunii tale, nu te ajută. Sau lucrează activ împotriva ta. Poate ai de a face cu prejudecăţi rasiale sau sociale care par să facă Viziunea ta inaccesibilă.
O împrejurare de natură să intimideze. Aceasta este o situaţie care nu este sub controlul tău. De exemplu, Viziunea ta este în New Jersey, dar soţul tău este transferat la Tokyo. Sau nu poţi să-ţi urmezi Viziunea, pentru că trebuie să îngrijeşti de cineva din familie care este invalid.
O zdrobitoare povară fizică sau spirituală. Oportunitatea ta este limitată de o boală, de o problemă fizică, sau de un viciu. Sau te confrunţi cu o problemă spirituală care te împiedică să mergi înainte.
Stai puţin şi gândeşte-te la Uriaşii pe care i-ai întâlnit până acum în viaţa ta. Poţi să faci o listă a lor? Cum ai trecut de ei, dacă ai trecut?
Acum lasă-mă să te întreb, când ai întâlnit un Uriaş în trecut, ai crezut că Dumnezeu te va ajuta? Şi te-a ajutat?
Aceste întrebări sunt importante. Dacă nu crezi că Dumnezeu va fi prezent, e foarte puţin probabil că vei reuşi să învingi (sau măcar să te lupţi cu) un Uriaş. De aceea Comandantul i-a spus Omului Obişnuit: „Necredinţa este mult mai periculoasă pentru Viziunea ta decât orice Uriaş!“
Aşa cum a descoperit şi Israel, necredinţa şi răzvrătirea pot deraia o Viziune pentru ani de zile.

CEL MAI NEOBIŞNUIT PLAN DE BĂTAIE

Din cei doisprezece spioni aleşi şi trimişi în Canaan, tu crezi cu adevărat că zece erau laşi? Eu nu cred. Eu cred că ei s-au uitat la cetăţile cu ziduri, la armata foarte bine instruită şi la Uriaşii din Ţara Promisă şi au venit înapoi la Moise cu un raport precis: Vrăjmaşul este foarte puternic. Noi suntem slabi pe lângă ei. De aceea, n-ar trebui să atacăm.
Dar în timp ce evaluarea lor militară putea fi bine gândită, credinţa le-a lipsit complet. Iosua şi Caleb vroiau să înainteze, dar ceilalţi zece spioni se temeau de Uriaşi mai mult decât se încredeau în Dumnezeu. Argumentele lor au trimis o naţiune valvârtej în Necredinţă, şi ei s-au întors în pustiu.
A fost o teribilă înfrângere pentru Viziunea lui Israel, şi ei au pierdut următorii patruzeci de ani rătăcind prin pustiu.
Bineînţeles că atunci când Israel s-a întors după patru decenii ca să încerce din nou, aceiaşi Uriaşi blocau încă înaintarea lor. Dar de data aceasta Israel a respins teama şi a ales să se încreadă în Dumnezeu. Acum ei erau gata să meargă înainte sub îndrumarea Celui ce dă Viziuni, care a promis: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau. Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi“ (Iosua 1:3,5).
Dar Dumnezeu îi tratează pe Uriaşi altfel decât noi şi planul Său pentru cucerirea Ierihonului a fost o adevărată surpriză. El i-a spus lui Iosua că poporul avea să atace cetatea plimbându-se pur şi simplu în jurul ei. Apoi, la momentul potrivit, aveau să sune din trâmbiţe şi să strige. Dacă Israel avea să facă exact cum a spus El, zidurile Ierihonului vor cădea.
Poţi să-ţi imaginezi ce curaj i-a trebuit Generalului Iosua ca să spună armatei sale că el a plănuit să cucerească o cetate plimbându-se în jurul ei şi făcând mult zgomot? Iosua risca să fie respins şi umilit ca lider, în cazul în care Israel avea să sufere o înfrângere totală.
Ţi-a cerut vreodată Dumnezeu să-ţi asumi un risc mare, să înfrunţi un Uriaş pentru Viziunea ta? Când El îţi cere aceasta, înseamnă că este în joc ceva important. Deoarece, aşa cum vei vedea, Uriaşul tău există în primul rând pentru că Dumnezeu vrea să facă ceva mai mare decât tine, mai mare decât Viziunea ta, mai mare chiar decât o biruinţă.
Care este acel scop? Dacă Dumnezeu are puterea să despice marea cu un toiag sau să dărâme o cetate cu un strigăt, de ce n-ar folosi toată această putere ca să-i înlăture pe Uriaşii noştri odată pentru totdeauna?

DE CE EXISTĂ URIAŞI

Mult timp am căutat un răspuns. Dar de fiecare dată îmi scăpa.
Apoi, într-o zi, am realizat că mă uitasem în sus la Uriaşi din perspectiva mea – şi nu de sus în jos din perspectiva lui Dumnezeu!
Cu ocazia unei conferinţe pentru câteva sute de Vizionari din Africa de Sud, eram în mijlocul prezentării, punct cu punct, a unei liste cu ceea ce a spus Dumnezeu despre motivele pentru care uneori El alege să facă minuni pentru a-i învinge pe Uriaşii lui Israel.
Deodată, mi-a apărut un şablon al adevărului, un şablon care-mi scăpase cumva până atunci. Priveşte la mesajul repetat din aceste versete:
„Şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc“ (Exod 6:7).
„Ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul“ (Exod 9:14).
„Şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul“ (Exod 9:16).
„Şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul“ (Exod 10:2).
„Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul“ (Exod 14:17-18).
„Pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică“ (Iosua 4:24).
Nici unul din noi, la acea conferinţă, nu am pierdut acest mesaj. Îl vezi şi tu?
Dumnezeu doreşte să fie cunoscut şi glorificat pentru cine este El. Uriaşii sunt principala oportunitate de a face cunoscut puterea şi bunătatea Lui unei lumi care se îndoieşte. Şi când El alege să învingă un Uriaş printr-o minune – adică, un eveniment care nu poate fi explicat în nici un alt fel decât prin „Dumnezeu a făcut aceasta!“ – El primeşte toată gloria.
Conferinţa s-a întrerupt. Am pus deoparte caietele noastre de notiţe. Simţeam o nevoie imensă de a ne schimba gândirea cu privire la Uriaşii noştri. Atunci şi acolo am cerut iertare lui Dumnezeu pentru că felul nostru greşit de a gândi ne făcuse să fugim de Uriaşi în trecut.
Ne-am rugat din toată inima pentru reînnoirea angajamentului nostru:
„Iartă-ne, Dumnezeul nostru, pentru că am fugit de Uriaşii care ne stăteau înainte. Niciodată nu vom mai fugi de Uriaşii noştri. Trimite-ne, Te rugăm, pe Uriaşul Uriaşilor, pentru că noi vrem să-Ţi aducem cea mai mare glorie posibilă!“
Acum lasă-mă să te întreb: Trebuie să-ţi revizuieşti în mod radical convingerile şi atitudinile cu privire la Uriaşi? Eşti gata să-i cauţi pe cei mai mari Uriaşi ai tăi şi să vii împotriva lor ca un Războinic pentru gloria lui Dumnezeu? Eşti gata să te simţi ridicol, să-ţi asumi riscuri, să fii mic şi slab, pentru ca puterea şi bunătatea lui Dumnezeu să se arate clar tuturor?
Dacă până acum te-ai eschivat de la ceea ce dorea El pentru tine, în loc să te îndrepţi spre lucrul acela, spune-I lui Dumnezeu că nu-I vei mai cere să-ţi îndepărteze Uriaşii. În schimb, vei înainta spre fiecare Uriaş care va fi între tine şi Viziunea ta.

STÂND DE VORBĂ CU INSTRUCTORUL DE VIZIUNI

„Vreau să-mi asum un risc al credinţei, dar nu ştiu ce să fac. Ce este de fapt un risc?“
Celia, Miami, Florida

Îţi asumi un risc când este în joc ceva important – şi ai putea să pierzi – dar hotărăşti să mergi înainte pentru Dumnezeu. David şi-a asumat un risc când a ieşit să se bată cu Goliat. Pentru tine, ar putea fi un telefon sau un angajament public.
Un risc al credinţei te duce spre Viziunea ta, chiar dacă ţi se pare neplăcut. Un risc pe care mi l-am asumat recent este să iau poziţie împotriva corupţiei în naţiunile Lumii a Treia. Risc să pierd bunăvoinţa celor de la putere care profită în mod nepotrivit. Dar sunt hotărât să nu dau înapoi din faţa acestui Uriaş lacom.

›š

„Comitetul nostru mai vârstnic pare orbit de Necredinţă cu privire la ce am putea face în comunitatea noastră. Cum pot să ajut la concentrarea noastră asupra a ceea ce Dumnezeu doreşte să facă, şi nu asupra îndoielilor şi limitelor noastre?“
Greg, Los Angeles, California

Necredinţa te pregăteşte pentru înfrângere chiar dinainte să porneşti. Am experimentat aceasta pe când conduceam un grup care încerca să învingă un Uriaş masiv al unei comunităţi. Acesta copleşise Viziunea grupului şi, de asemenea, Viziunile noastre individuale. Speranţa noastră se epuiza cu fiecare minut.
Atunci am sugerat să nu ne mai gândim la Uriaş şi să începem să enumerăm cu voce tare minunile Bibliei. După ce am numit douăzeci şi cinci, Uriaşul nostru se micşorase în mod dramatic, iar credinţa noastră crescuse foarte mult. Speranţa noastră reînnoită în Dumnezeu a schimbat complet mersul întrunirii.

ÎNTINDE MÂNA DUPĂ PIATRA TA

Biblia spune că: „Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui“ (2 Cronici 16:9).
Vizionarii pe care îi cunosc şi care schimbă lumea ştiu un secret: Dumnezeu este dornic să Se arate puternic faţă de Vizionarii care îşi asumă riscuri ca să facă ceea ce doreşte El. Eşti gata să fii martor nemijlocit al acestei puteri care lucrează în lumea ta? Eu cred că da.
Sper că acest capitol te-a încurajat să evaluezi marile oportunităţi care te aşteaptă în Valea Uriaşilor tăi. Sunt aşa de mulţi ca Goliat în lumea noastră, şi aşa de puţini ca David. Tu eşti chemat să iei poziţie pentru Cel ce dă Viziuni, chiar şi singur, dacă este necesar. Dar răsplătirile sunt mari. Aşa că nu da înapoi. Tu eşti un Războinic.
Viziunea ta stă în dreptul unui obstacol copleşitor. Dacă mergi spre el astăzi, Îl vei glorifica pe Dumnezeu. Şi vei experimenta o viaţă marcată de minuni, pe măsură ce Dumnezeu va interveni pentru tine.
Uriaşul acela care se ridică înaintea ta chiar acum răcneşte provocator împotriva umanităţii, împotriva ta, împotriva Viziunii lui Dumnezeu pentru lumea Lui.
Războinicule, nu este timpul să întinzi mâna după piatra ta?



CAPITOLUL 14

TRĂIND DIN PLIN MAREA TA VIZIUNE

Într-o zi, Omul Obişnuit a făcut o scurtă plimbare în apropierea porţilor cetăţii. În timp ce se plimba, vorbea cu prietenoşii copii ai Oamenilor Oarecare care îl urmau.
Apoi L-a auzit pe Cel ce dă Viziuni spunând: Ce vezi?
Omul Obişnuit s-a oprit. S-a uitat în jos la feţele copiilor. „Văd Oameni Oarecare frumoşi în mare nevoie“, a spus el.
Da, a spus Cel ce dă Viziuni. Şi ce mai vezi?
Atunci Omul Obişnuit s-a uitat în sus. Şi nu-şi putea crede ochilor. Gravat pe partea interioară a porţii era Numele Viziunii lui!
Marea ta Viziune este aici, a spus Cel ce dă Viziuni.

Am coborât din avion pe cealaltă parte a globului, fericiţi că am ajuns în sfârşit în Ţara Promisiunii noastre.
Johannesburg este un oraş frumos pe un platou în sudul Africii. Sub străzi se găsesc cele mai bogate zăcăminte de diamante şi de aur din lume. Dar deasupra, pe străzi, sunt nevoi mari.
Ne-am suflecat mânecile şi am pus umărul la o listă crescândă de slujire şi proiecte umanitare în sudul Africii. Am creat posibilităţi de instruire şi conferinţe pentru lideri şi pastori. Am făcut incursiuni împreună cu liderii şi preşedinţii în câteva ţări din Africa. Şi ne-am asociat cu o mişcare largă de răspuns la AIDS.
Dar nevoia care ne-a furat inima era starea copiilor.
În tot sudul Africii, epidemia de AIDS a lăsat mai mult de treisprezece milioane de copii orfani de tată sau de mamă. În fiecare zi, opt mii de oameni din Africa sub-Sahariană mor de AIDS, în timp ce alţi paisprezece mii contractează virusul HIV pentru prima dată.
Ca şi Omul Obişnuit, poate ne aşteptam ca Viziunea noastră să arate altfel decât acest tablou al morţii şi al singurătăţii – altceva decât cea mai mare dintre Marile Nevoi pe care le-am văzut vreodată. Poate ne aşteptam să auzim: „Felicitări, Vizionarilor! Aţi ajuns!“
Dar ceea ce am auzit în schimb a fost întrebarea blândă a Celui ce dă Viziuni:
Ce vezi?
Şi ceea ce vedeam ne zdrobea inima.
Dar eram recunoscători că am întâlnit mai mult decât numai suferinţă şi statistici crude. Am găsit că marile nevoi ale acestui continent se potriveau perfect cu dorinţele noastre cele mai profunde de a face ceva deosebit în lumea aceasta. Acum în fiecare zi simţeam o dorinţă crescândă de a investi pasiunile, competenţele şi eforturile noastre în această Viziune.
În acest ultim capitol, vreau să împărtăşesc unul sau două momente din călătoria mea personală. Consider aceasta ca o scrisoare trimisă acasă de „Omul Obişnuit“ Bruce Wilkinson din Ţara Promisiunii.
Sunt povestirile noastre, dar sper să vezi viaţa ta în fiecare cuvânt. Nu neapărat locul, nici chiar direcţia lucrării mele, ci tabloul unei Viziuni împlinite – a ta – care aşteaptă să devină realitate.
Dacă îţi împlineşti Viziunea chiar acum, sper să găseşti modalităţi de a împlini şi mai mult pentru Dumnezeu în Ţara Promisiunii tale.
Şi dacă nu ţi-ai realizat încă Viziunea – chiar dacă n-ai părăsit încă Ţara de baştină – atunci sper să-ţi arăt cât de urgent este pentru tine să ajungi la destinaţia ta acum şi cu toată inima ta.

MICI PICĂTURI DE SPERANŢĂ

Cum începe un om să înţeleagă realitatea a treisprezece milioane de orfani?
Poate cam aşa: Pune populaţiile oraşelor Los Angeles şi New York la un loc. Să zicem că aceste metropole unite sunt formate numai din copii săraci. În tot oraşul acesta nu există nici o mamă şi nici un tată. Să presupunem că există o casă dărăpănată în care un băiat de nouă ani este stăpânul casei. Iar sora lui de şase ani pleacă în fiecare dimineaţă să caute de mâncare.
Acum să presupunem că aceşti copii sunt ai tăi.
Când am început să privim într-o primă instanţă nevoile orfanilor, Marea noastră Viziune arăta ca un coşmar.
Noapte de noapte ne rugam: „Doamne, arată-ne ce putem face!“ Am început prin a face ce puteam. Am dat bani. Am dat haine. Am vizitat „familii“ de copii care trăiau în cocioabe de tablă.
Dar eforturile noastre erau ca nişte picături mici de speranţă într-un ocean de suferinţă.
La cererea preşedintelui Kenyei, am început să lucrăm la Bate Toba, un film important despre criza AIDS din Africa. Filmul urmăreşte un băiat pe nume Musa, care călătoreşte din satul lui, în care părinţii lui au murit, spre oraşul în care speră să găsească o rudă în viaţă.
Într-o zi urma să filmăm o scenă la un colţ de stradă din Johannesburg. Dar când echipa formată din şaizeci de persoane a sosit la locul respectiv în acea dimineaţă, povestea cea adevărată aştepta deja acolo.
Poliţiştii stăteau acolo şi completau formulare. În timpul nopţii, un băiat de vârsta lui Musa murise pe trotuar, din cauza foametei şi a frigului. Nimeni nu ştia cum îl cheamă şi de unde era.
Echipa a lucrat în lacrimi toată ziua la filmul nostru despre Musa, zdruncinaţi, dar hotărâţi ca orfanul fără nume să nu fi murit degeaba.
În noaptea aceea, la cină cu prietenii, Darlene Marie şi cu mine am auzit despre un cuplu care avea o fermă la nord de noi. În fiecare dimineaţă la răsăritul soarelui, orfanii se adunau la poarta lor ca să ceară de mâncare. Cuplul răspundea cât putea de generos. Ei ştiau că dacă nu făceau aceasta, unii dintre copiii refuzaţi vor muri.
Vestea s-a răspândit repede. Numărul copiilor înfometaţi a crescut la sute în fiecare dimineaţă. Totuşi cuplul de la fermă refuza să-i alunge. În scurt timp, ei au dat toată hrana şi produsele lor şi au folosit toate economiile lor ca să mai cumpere.
Sacrificiul lor nobil s-a sfârşit în cele din urmă când soţia a făcut o cădere nervoasă şi cuplul s-a mutat din regiune.
Darlene Marie şi cu mine ne-am dus acasă în noaptea aceea foarte trişti. Era clar că proporţia răspunsului nostru la nevoile orfanilor nu corespundea cu dimensiunea problemei.
NU TE ASCUNDE

Nu mult după aceea, fiul meu, David, mă conducea printr-un oraş sărac în care începuse o acţiune împotriva sărăciei. Am fost izbit de mulţimea copiilor care hoinăreau pe străzi. La mai toate colţurile alţii alergau la geamurile noastre, căutând de mâncare.
M-am întors către fiul meu şi i-am pus o întrebare care avea să schimbe cursul şi dimensiunea Viziunii mele: „Ce vrea Dumnezeu să se facă cu aceşti orfani?“
Răspunsul lui David a fost intuitiv şi aproape instantaneu. „Dumnezeu vrea ca aceşti orfani să fie iubiţi şi îngrijiţi“, a spus el. „El vrea ca ei să aibă hrană şi un cămin“.
Pe când vorbea el, cuvintele pe care le citisem recent în cartea Isaia mi-au sfâşiat inima. Am întins mâna după Biblia mea şi am citit cu voce tare:
„Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău“ (Isaia 58:7).
Răspunsul era inevitabil. Ştiam ce vroia Dumnezeu să se facă. Şi noi nu puteam – noi nu trebuia – să ne ascundem.
M-am întors la text şi am citit în continuare:
„Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: «Iată-Mă!»“ (Isaia 58:8-9).
Dumnezeu a promis să ne poarte de grijă, să ne păzească, să ne răspundă şi să fie întotdeauna cu noi. Cum am putea atunci să spunem nu la ceea ce vrea El să se facă?
Noi am pus întrebarea „Ce putem face?“ Dar aceasta a adus rezultate nepotrivite. Acum am văzut că orice Vizionar este invitat să privească la o Mare Nevoie prin ochii lui Dumnezeu, apoi să întrebe: „Ce vrea Dumnezeu să se facă?“

SCHIMBĂ SITUAŢIA

Am început să schimbăm strategia. Dimensiunea Nevoii va deveni dimensiunea Viziunii noastre.
De aceea, am refuzat să începem cu resursele pe care le aveam la îndemână sau cu ceea ce credeam noi că am putea reuşi. În schimb, am început cu ceea ce trebuia făcut – chiar dacă era de natură să intimideze – şi am făcut un plan pornind de acolo.
N-a trecut mult şi s-a ivit o mare oportunitate. Am sponsorizat o conferinţă de cinci zile cu titlul Schimbă Situaţia, ca să instruim pastori, lideri şi laici. Conferinţa a fost transmisă prin satelit bisericilor şi organizaţiilor din tot sudul Africii. Pe parcursul conferinţei am împărtăşit ce aveam pe inimă cu privire la orfani. Şi am prezentat un plan pe care echipa noastră l-a întocmit, numit Schimbă Situaţia Copiilor, ca să lucrăm împreună cu bisericile şi grupurile de iniţiativă bazate pe credinţă din toată Africa.
Dar provocarea mea pentru participanţii la conferinţă era concretă. Ceream acestui grup să sponsorizeze o mie de orfani cu aproximativ douăzeci de dolari fiecare pe lună. Cel mai mare număr de orfani sponsorizaţi mai înainte într-o întrunire a fost trei sute, mi s-a spus, dar aceasta avusese loc în Statele Unite. Aici eram în Africa. Am spus ascultătorilor că dacă am putea găsi sponsori pentru o mie de orfani, am şti cu toţii că Dumnezeu era la lucru!
Apoi am mărit miza. „Şi mă rog pentru o familie de aici să sponsorizeze încă o mie“.
Ascultătorii au rămas uimiţi.
Dar când s-au adunat toate numerele, o mie de orfani au fost sponsorizaţi. Atunci a venit în faţă o familie şi a spus că de mult timp doreau să facă ceva pentru orfani. Ei ar vrea să sponsorizeze singuri o mie. Aplauzele au izbucnit în toată audienţa din Africa.
Noi pusesem la inimă Marea Viziune a lui Dumnezeu pentru orfani. Şi El Şi-a ţinut promisiunea într-un mod uimitor.
Dar ziua nu s-a terminat. După serviciul divin, trei bărbaţi s-au apropiat. Ei spuneau că Domnul le-a vorbit. Compania pe care o aveau va sponsoriza încă o mie de copii.
Trei mii de sponsorizări într-o singură zi! Era un început emoţionant.
Viziunea noastră pentru îngrijirea orfanilor – alături de multe alte misiuni şi iniţiative umanitare – continuă să crească. Schimbă Situaţia Copiilor a început să facă planuri pentru o reţea mare pentru organizaţii aprobate, mişcări bazate pe credinţă, biserici şi orfelinate din toată Africa. Viziunea noastră este că fiecare orfelinat va avea o şcoală, o fermă de animale pentru nevoile lui, instruire în cunoaşterea valorilor biblice, instruire şi echipare profesională. Generaţia următoare de lideri africani se va ridica din aceste milioane de orfani ca Vizionari care vor ucide marii Uriaşi ai continentului.
Dar timpul zboară. În Botswana, spre nord, la numai trei ore de unde locuim noi, patru din zece adulţi mor de AIDS. Bisericile, agenţiile şi familiile voluntare din regiune nu pot face faţă acestei nevoi.
Totuşi, eu cred că suntem pe cale să vedem una din cele mai mari minuni din istoria modernă. De ce? Priveşte numai la dimensiunea Uriaşilor noştri! Şi Războinicii dedicaţi se ridică şi îi atacă.

VREI SĂ FII PUTERNIC?

De ce a murit băiatul acela fără nume pe trotuar? Eu cred că Nevoia lui era Viziunea altcuiva – o Viziune Mare şi importantă care n-a fost îmbrăţişată şi urmată.
E o concluzie sobră, ştiu.
Totuşi, cu siguranţă nu poate fi voia lui Dumnezeu ca un copil să moară singur şi abandonat. Sunt sigur că Dumnezeu a pus anumite preocupări şi competenţe într-un om, undeva în această lume, şi l-a pus pe omul acela într-un timp şi un spaţiu în care să poată face Lucruri Mari – şi ar fi trebuit să facă – pentru băiatul acela.
Vrei să accepţi provocarea pe care atât de mulţi o evită?
Chiar şi după marea lor victorie asupra Ierihonului, i-au trebuit mulţi ani lui Israel să cucerească ţara Canaanului. Misiunea lor era să cucerească, să împartă şi să se aşeze în toată ţara. Dar credinţa naţiunii a slăbit înainte ca Viziunea lor să se împlinească. Multe „buzunare“ ale lui Israel n-au fost cucerite niciodată (vezi Iosua 1; Judecători 1).
Dar doi Războinici, Iosua şi Caleb, s-au detaşat de ceilalţi cu scopul precis de a urmări Marea Viziune a lui Dumnezeu. Ei au iniţiat fapte mari ale credinţei ca să dobândească mai mult teritoriu pentru El. Eu îi numesc Puternici în Credinţă.
Să-l luăm, de exemplu, pe Caleb. Cei mai mulţi din Israel se stabiliseră deja în Ţara de baştină când Caleb s-a hotărât să atace o cetate aflată pe un deal pe care ceilalţi o evitaseră. El i-a spus lui Iosua:
„Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt Anachimi şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine, şi-i voi izgoni“ (Iosua 14:12).
Vezi rezultatul incert pe care Caleb vroia să-l rişte, pentru că se încrezuse deplin în cuvântul lui Dumnezeu? Uriaşii şi cetăţile întărite n-au schimbat câtuşi de puţin promisiunea lui Dumnezeu.
Un al treilea Războinic îmi vine în minte care a fost Puternic în Credinţă. Numele lui este Iaebeţ. În perioada care a urmat după Iosua şi Caleb, Iaebeţ s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele“ (1 Cronici 4:10). Şi Domnul a răspuns rugăciunii lui.
S-ar putea ca Dumnezeu să fi onorat rugăciunea plină de credinţă a lui Iaebeţ pentru că acest om trăia încă misiunea lui Iosua de a cuceri toată ţara pentru Dumnezeu? Eu cred că da.
Vrei să fii un om puternic în credinţă?
Întreabă-te: Cât de mare este tot teritoriul meu? Ce s-ar întâmpla dacă aş face ca dimensiunea teritoriului meu (sau a nevoii) să fie măsura eforturilor mele? Cum ar schimba aceasta felul în care mă apropii de trăirea deplină a Viziunii mele?

„VINO SĂ-ŢI ARĂT MAI MULT“

Tocmai când Omul Obişnuit începuse să simtă că Viziunea lui era în sfârşit împlinită, Cel ce dă Viziuni a spus: Vino să-ţi arăt mai mult.
Prietene, mai este atât de mult şi pentru tine. Mă întreb cum vei răspunde când glasul acela blând şi liniştit va veni şi-ţi va spune că este timpul să părăseşti din nou Ţara de baştină.
Sper să întinzi mâna şi să apuci noua ta viaţă cu încredere. Atât de mulţi Vizionari nu fac aceasta. Odată ce au împlinit o Viziune, ei se instalează în ea ca să profite de ea şi încearcă să devină „stăpânii“ ei. Dar Viziunile nu lucrează în felul acesta. Ele se întorc asupra lor şi, în cele din urmă, devin doar un alt mic imperiu al eu-lui.
Dar tu ai fost născut pentru mai mult. Eşti chemat să mergi după Viziuni din ce în ce mai mari pentru Dumnezeu. Şi El va merge cu tine.
Deci când Îl vei auzi spunând: Vino mai departe, ia-ţi raniţa. Orizontul tău este plin de promisiuni. O altă Mare Viziune te aşteaptă acolo, şi dacă n-o urmezi, ceva important nu se va întâmpla.
Am scris această carte ca să te ajut în călătoria ta – ca să-ţi trimit pana mea. Rugăciunea mea este ca ea să te conducă spre multe minuni pentru gloria Lui.



O INVITAŢIE DE ÎNCHEIERE

Viaţa nu este făcută ca să fie imposibil de înţeles. Noi ar trebui să fim în stare să recunoaştem amprentele lui Dumnezeu în viaţa noastră. Depinde deci de noi să hotărâm dacă vom lucra împreună cu El la ceea ce face El, atât în inima noastră cât şi în lumea noastră. Dumnezeu ţi-a dat o Mare Viziune. Sper că această carte te-a convins să urmăreşti acea Viziune cu toată fiinţa ta.
Cum întâlnesc oameni din toată lumea, nimic nu-mi place mai mult decât să aud istorisiri remarcabile şi chiar miraculoase de la cei ale căror vieţi au fost schimbate prin ceea ce au învăţat. Şi dacă această carte te-a încurajat să faci următorul pas spre realizarea Viziunii tale, scrie-mi, te rog, şi vorbeşte-mi despre ea. Mi-ar face mare plăcere să aud despre Viziunea ta!
Bineînţeles că trăirea Marii tale Viziuni este mult mai complexă şi mai provocatoare decât poate fi descris într-o carte de 160 de pagini. Vizitează-ne la www. TheDreamGiver.com ca să găseşti mijloace şi resurse de instruire suplimentare, inclusiv un e-mail zilnic de la mine despre urmărirea şi trăirea Viziunii tale.
Aştept veşti de la tine.
Acum fie ca tu să te dedici Viziunii Lui pentru tine. Şi fie ca cerul să te descrie ca unul din acei puţini oameni care trăiesc ca să realizeze Lucruri Mari pentru gloria lui Dumnezeu.
CEL CE DĂ VIZIUNI
RESURSE
www.TheDreamGiver.com
www.brucewilkinson.com
sau telefon fără taxe
1-866-263-7822
pentru următoarele mijloace şi alte informaţii importante:

Daily Dreams (Viziuni zilnice)
Mesaje e-mail zilnice de la autorul cărţii Cel ce dă Viziuni

The Dream Assessment (Evaluarea Viziunii)
Descoperă cum afectează personalitatea ta Viziunea ta

The Dream Journal (Jurnalul Viziunii)
Prinde Viziunea ta în timp ce o trăieşti

The Dream Motivator (Cel ce Motivează Viziunea)
Citate care te inspiră să ai Viziuni

Music to Dream By
Muzică care inspiră Viziunea şi pe Vizionar

Leave a comment and / or appreciate the article!

CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

Posted by: *DJ_DANY* ( Admin,blog,radio )